560 matches
-
anul 1940 și încă locuiam amândoi în apartamentul foarte aglomerat al părinților noștri, de pe una din străzile Seventies, în East Side. Eu aveam douăzeci și unu de ani și eram liber, să spunem pe cât de liber poate fi un tânăr scriitor nepublicat, livid la față. Seymour avea douăzeci și trei de ani și tocmai își începuse cel de-al cincilea an de predare a literaturii engleze la o universitate din New York. Prin aceasta v-am trasat tot cadrul. (Prevăd câteva nedumeriri din partea cititorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
au dispărut părinții. șAici se aflăț o femeie bolnavă, de bună condiție socială, siluită de 6 soldați, vindecată la spital de boli venerice și acum raclată, după siluire”. Cristian XE "Cristian, Solomon" a descris situația În școli: „Copii triști. Fețe livide. Majoritatea rău Îmbrăcată și desculță. Mulți orfani, aduși de mamele lor la școală după ce au trecut Întâi prin sinagogă, pentru Kadish” șrugăciune pentru morți - n.m.ț, după un tată ucis sau dispărut În „Duminica ceia”. „Profesorii și profesoarele cu lefuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
niciodată? Era de neconceput. Așa că, până la urmă, poate că nici măcar nu era vreo hotărâre de luat. Tom McCaffrey își lăsase deoparte poemul și stătuse un timp privind pe fereastră. În apropiere, un felinar proiecta pete de lumină de un verde livid pe câțiva pini din Victoria Park. În spate, bezna opacă a izlazului de o parte, și „Țara Pustie“ de cealaltă. Simțământul de iubire universală, care-i năpădise inima pe parcusul reuniunii, stăruia. Simțea, în timp ce privea la orașul adormit, ardoarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în spatele țesătoriei. William își dădea acum seama în ce măsură averea îi susținuse moralul, îl făcuse să se considere solid și real. Și cât de străveziu și de fantomatic se simțea acum! Puțin mai devreme, Tom McCaffrey își făcuse drum prin ploaia lividă, în direcția Papucului, ținând într-o mână o umbrelă deschisă deasupra capului și în cealaltă un buchet de lalele galbene. Se simțea neobișnuit de ridicol și îngrozitor de furios pe el însuși. Cu o zi înainte îi trimisese domnișoarei Harriet Meynell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
străin de clan. Dincolo de asta, începea demența. În acea dimineață își contemplase trupul, își privise mâinile și picioarele și cât putea să vadă din trunchi, și simțise cum controlul său asupra propriei sale făpturi se clatină. Cine era târâtoarea asta lividă? Își privise fața în oglindă și avusese impresia că își pierde mințile, că ar fi în stare să se repeadă în stradă, scheunând și smiorcăindu-se, și cerând să fie arestat și pus sub supraveghere. Porumbeii, dis-de-dimineață, repetau încetișor: „Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vremuri obișnuia să îngenuncheze. Dar găsise că asemenea poziție e cu totul inconfortabilă și generatoare de emoții și senzații total profane. Draperiile necăptușite, cumpărate de predecesorul său, erau trase, și își expuneau desenul de crizanteme uriașe prin care pătrundea lumina lividă, ploioasă, a unei seri se sâmbătă. În casă plutea o lumină domoală, gălbuie. Într-un colț, o lampă slabă ilumina icoana calmă, strălucitoare, care reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie, noaptea fusese doar o amăgire. O mierlă cânta în mărul din Hare Lane nr 16. John Robert se ridică, aproape înțepenit, și dădu puțin la o parte una dintre perdele, lăsând să se filtreze o suflare de lumină limpede, lividă, în camera cu lămpile aprinse. Hattie se cutremură și gemu. Apoi spuse: — Eram atât de fericită la Papuc. Mi-ai luat-o pe Pearl. Și acum îmi iei tot restul. Hattie îi dăruise lui John Robert „ziua“ pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
al cămășii curate și scrobite, unde apărea un petic de piept rozaliu, spân. Genunchii noduroși ieșeau de sub poala cămășii, roșii, netezi și ciudat de înduioșători, de parcă ei nu îmbătrâniseră și erau încă genunchii unui băiat. Picioarele erau de un alb livid, vrâstat de vene albastre proeminente, și acoperite ici-colo de peri negri, extrem de lungi. De la glezne în jos, picioarele îi erau învelite într-un prosop. George se întoarse în camera de baie. Bazinul era plin, ba chiar deborda, revărsându-se printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu adevărat pe Prescott. Era prea târziu să mai dea înapoi. Dacă tipul trebuia să cedeze, acum era momentul. ― Cele cinci minute au expirat ― anunță el cu un ton tăios. Își ridică arma. Chipul lui Prescott deveni de-a dreptul livid. Gosseyn adăugă înverșunat. ― Îți mai dau un minut, Prescott. Dacă nu vorbești, sau dacă Kair nu se întoarce, te-ai ars. Vreau să știu de unde și-a procurat , sau ― în sfârșit ― clica voastră, aparatul cu care ați falsificat Mașina jocurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
își agită cu nervozitate mâna:) asta n-are nici o importanță. Le-am zis să-l lase-n pace până când voi lua o hotărâre în ce-l privește. Gosseyn nici nu se gândi să se îndoiască de exactitatea traducerii. Thorson era livid. Vreme de peste un minut, gigantul rămase nemișcat, cu o expresie sumbră și trăsăturile chipului contractate. În cele din urmă rosti: ― Risc enorm intrând, dar... în sfârșit... Urcară treptele enorme de aur masiv de 14 karate, depășind porțile bătute în pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
a Început să beneficieze de serviciile altui securist, mai dichisit. Tovarășul Bicu, cum rezolvăm situația asta? l-a Întrebat la prima Întîlnire, politețea lui avea ceva hidos - se chinuia să acopere un topor cu o batistă. A plecat de-acolo livid și lac de transpirație, nu-și amintea ce anume a reușit să scoată pe gură. Poți să-i vorbești unui securist despre poezia lui Emily Dickinson fără să te simți amețit din pricina anacronismului? Și cam ce dracu’ o fi În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mătușă măritată cu un român și trăim Între români... românii mei sînt oameni... acum ați cunoscut un ungur, că asta ați vrut... iar dacă mai vreți și altceva, vă aștept În spatele corpului de gardă, ca să mi-o beliți... A ieșit livid, tremurînd de nervi, s-a făcut liniște și ăsta a stat cîteva minute mut de uluială, după care s-a ridicat și s-a dus În biroul lui și ne-am Împrăștiat și noi... eu a trebuit să plec În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
personajele să scoată un râgâit, iar această autoderiziune, prin care «eroul» își recapătă controlul de sine, e cum nu se poate mai nimerită și mai actuală” (III, 137). În comparație cu el, Keats cade, cuvântul îi aparține lui Cioran, “în sublim, în livid”. Ceea ce i se întâmplă într-un anume fel și lui Sartre, pe care, știm, Cioran îl disprețuia. Vorbind de el, Cioran se întreabă, aproape revoltat: „Cum poți să fii lipsit în așa hal de simțul ridicolului?” (III, 228). Concluzia e
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
interziceți răsăritul primăverii cu-ale ei splendori; Nu lăsați grînele s-apară, cele ce viața o păstrează; Iar vijeliile muginde hăcuiască cerurile". Voi rîușoare lin lucind, încetați să curgeți, Ori lunecați, umflate cu o moarte certă și otravă". "Voi comete livide, dați foc la cerurile populateCăci - -mîța cea roșcată a domniței Betty a murit". The consuliad, an heroic poem / Consuliada, un poem eroic - "excrementele statului"; "zilele degenerate"; "ticăloșiile statului"; "un titlu l-a făcut infam de măreț"; "Sclav la sclavi venali
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
sau cum te-ai prăbușit. Eu unul făceam parte acum din această istorie oribilă. Mai mult chiar decât făcuse parte Rusty Regan. Dar bătrânul nu trebuia vârât în ea. Trebuia lăsat să zacă liniștit sub baldachinul patului, așteptând cu mâinile livide strânse sub cearșaf. Inima îi era un murmur scurt și nesigur. Gândurile îi erau cenușii ca scrumul. Iar în curând și el, ca și Rusty Regan, avea să doarmă somnul de veci. Atmosfera lugubră, de scepticism amar, total necaracteristică literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sau cum te-ai prăbușit. Eu unul făceam parte acum din această istorie oribilă. Mai mult chiar decât făcuse parte Rusty Regan. Dar bătrânul nu trebuia vârât în ea. Trebuia lăsat să zacă liniștit sub baldachinul patului, așteptând cu mâinile livide strânse sub cerașaf. Inima îi era un murmur scurt și nesigur. Gândurile îi erau cenușii ca scrumul. Iar în curând și el, ca și Rusty Regan, avea să doarmă somnul de veci. În ce constă, la urma urmelor, „oribilitatea” istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Harnack, p. 167, 333. 75. Harnack, pp. 177-196. 76. Vezi cartea mea Expériences de l’extaze, de l’Hellénisme au Moyen Age, Payot, Paris, 1984, pp. 119-144. 77. Harnack, pp. 190-194. Capitolul VI Mitul maniheist Nous tremblons au-dessus de vous, livide armée, Et de votre feu noir nous sommes la fumée. Victor Hugo 1. Cosmogonia La Început erau două substanțe distincte (in exordio fuerunt duae substantiae a sese divisae). Întîi Dumnezeu Tatăl, care stă În Împărăția Luminii, veșnic prin originea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Ceea ce fascinează aici pe cititor este jocul cu care scriitorul face să joace literatura ca ospitalitate, nu numai în traducere, asimilare, identificare și interpretare, nu numai prin folosirea citatelor implicite (precum "Despletiă precum aerul furtunii" care trimite evident la "Despletită, lividă, în mijlocul furtunii"), a pastișelor sau a parodiilor, ci și printr-o punere în abis a ei însăși, punându-se în scenă într-un joc vertiginos de oglinzi, în dramatizarea sa speculară 269. Dacă esența ospitalității rezidă într-o confruntare esențială
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de viceconsul al Suediei și al Norvegiei, își oferă casa unui "biet bolnav aproape scheletic care, plin de teamă, își holba ochii săi enormi, de un azur, atât de limpede încât i-ai fi crezut de sticlă pe chipul său livid și slab cu barbă mult crescută" și care fusese adus pe o targă. Acest "pește de un fel nou"481 pare aproape mort și provoacă reacții de respingere, la o mătușă bătrână care vede în el un turc, pentru că el
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între o melancolie reținută și tensiune. Într-o îmbulzeală nebună foiesc regine, tirani, califi și călugări; se zbuciumă scorpii, vrăjitoare și "copile de centauri, centenare", "savanți cu fețe livide", "o văduvă de plutonier major", "miniștri vineți". Întocmai ca la Dante: Cresc împliniți acei care-au negat, / Poznași eretici, monștri de otravă, / Bufoni cu ochi de împărați pe tavă, / Prelați atei din zâmbet de mătase, / Lunatici cavaleri cu zale roase
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
degetele lui. Căci viteza mișcării transparentizează lucrurile, deschizându-le larg înspre altceva decât ele și înecându-le oroarea într-o lumină venită de dincolo de ea. Câți dintre ascultătorii monumentului muzical dedicat de Beethoven lui Napoleon se simt sugrumați de degetele livide ale lui Marte în timpul audiției, sau măcar mânjiți de ele cu sânge, noroi, fum al exploziilor, strigăte de îndurare, sudori reci? Și totuși, acestea sunt ingredientele standard ele eroicului. Și câți dintre privitorii la Moartea lui Sardanapal al lui Delacroix
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
control, ajunge, în mod invariabil, să se situeze în organul corespunzător și să îi afecteze funcțiile și, dacă i se permite să continue, ajunge să dăuneze matricei celulare. Furia extrem de puternică, de exemplu, inflamează ficatul, făcându-vă să vă simțiți „livizi”. Dacă furia devine o reacție obișnuită în viață, aceasta poate duce cu ușurință la o boală cronică a ficatului, iar această boală, la rândul ei, creează o predispoziție pentru furia frecventă, creând un cerc vicios de autodistrugere. Frica împiedică buna
[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
prin cartierul în care-mi aveam locuința, când, ridicând întâmplător ochii, am remarcat numărul unei case luminat de un felinar. Acest număr era cel al vârstei mele. Apoi, îndată, coborându-mi privirea, am văzut în fața mea o femeie cu fața lividă, cu ochii adânciți în orbite, care mi se păru a avea trăsăturile Aureliei. "Mi-am zis: ni se vestește astfel moartea ei sau a mea!". În fiecare zi la aceeași oră, obsedat de această veste, tânărul vine în contact direct
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sângele-i la suprafață./ Bărci de hârtie scrisă curg pe el./ Vino și tu dacă ți-e sete / de-atâta dat în carusel, / de-atât izbit cu tâmpla de perete./ A mai venit și un inorog străveziu/ foarte speriat, foarte livid./ Locuia într-un viitor arămiu / cu vedere la vid773. În lumea abisală informația este veșnică. Recunosc că nu știu care este începutul genezei. Acesta este mai dintru început decât însuși Domnul Cerurilor, așa cum ni-l închipuim, dacă închipuirea nu ne îndreptățește să
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
grădină. Și poți s-o bei în chjp de apă1005. Lumina virtuală influențează istoria și, arhetipal, devine ambivalentă, fiind asociată cu Hecata Trivia, gorgona ale cărei șuvițe de păr se confundă cu razele lunii. Fața ei, cum o descrie poetul lividă și spectrală, poate fi cea care conduce spre regatul morților și nu avem cum să o uităm pe Lilith, luna neagră. Această bipolaritate este exprimată când de fecioara Diana luna în ascendență, încarnând funcția celestă și ordonatoare, când de Ishtar
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]