161 matches
-
78) arată că structura evenimențială este reprezentarea lexico-semantică ce determină realizarea argumentelor, iar subclasele de evenimente au proprietăți gramaticale comune. Autoarele descriu trei tipuri de conceptualizare a evenimentelor, care se bazează, fiecare, pe diferite aspecte cognitive ale evenimentului. (a) Abordarea localistă (Levin și Rappaport Hovav 2005: 79, 85, 86) este bazată pe noțiunile mișcare și localizare. O abordare explicit localistă a reprezentării evenimentelor îi aparține lui Gruber (1965), conceptele fundamentale folosite de acest autor fiind mișcarea și localizarea în spațiu. Jackendoff
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
comune. Autoarele descriu trei tipuri de conceptualizare a evenimentelor, care se bazează, fiecare, pe diferite aspecte cognitive ale evenimentului. (a) Abordarea localistă (Levin și Rappaport Hovav 2005: 79, 85, 86) este bazată pe noțiunile mișcare și localizare. O abordare explicit localistă a reprezentării evenimentelor îi aparține lui Gruber (1965), conceptele fundamentale folosite de acest autor fiind mișcarea și localizarea în spațiu. Jackendoff (în numeroase studii din perioada 1972−1990) este cel care a realizat formalizarea abordărilor locative. Abordarea lui J. M.
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acest autor fiind mișcarea și localizarea în spațiu. Jackendoff (în numeroase studii din perioada 1972−1990) este cel care a realizat formalizarea abordărilor locative. Abordarea lui J. M. Anderson (1971, 197785 − vezi Capitolul 1, 4.3.2.) este mai strict localistă decât cea a lui Jackendoff, Anderson folosind lista de roluri semantice definite prin combinații de trăsături. În abordarea localistă, noțiunea centrală este localizarea. Există două tipuri majore de evenimente, mișcare și localizare, fiecare cu setul lui de participanți. Tema este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a realizat formalizarea abordărilor locative. Abordarea lui J. M. Anderson (1971, 197785 − vezi Capitolul 1, 4.3.2.) este mai strict localistă decât cea a lui Jackendoff, Anderson folosind lista de roluri semantice definite prin combinații de trăsături. În abordarea localistă, noțiunea centrală este localizarea. Există două tipuri majore de evenimente, mișcare și localizare, fiecare cu setul lui de participanți. Tema este entitatea care se mișcă sau care este localizată. În abordările pur localiste, Agentul este considerat ca fiind Sursă. Croft
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
definite prin combinații de trăsături. În abordarea localistă, noțiunea centrală este localizarea. Există două tipuri majore de evenimente, mișcare și localizare, fiecare cu setul lui de participanți. Tema este entitatea care se mișcă sau care este localizată. În abordările pur localiste, Agentul este considerat ca fiind Sursă. Croft (1991: 192−198) demonstrează că mișcarea și localizarea au un rol important în determinarea marcării cazuale. Rappaport Hovav și Levin (2002)86 au reinterpretat astfel ideile vehiculate de teoriile localiste: un argument care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În abordările pur localiste, Agentul este considerat ca fiind Sursă. Croft (1991: 192−198) demonstrează că mișcarea și localizarea au un rol important în determinarea marcării cazuale. Rappaport Hovav și Levin (2002)86 au reinterpretat astfel ideile vehiculate de teoriile localiste: un argument care suportă o schimbare de stare este constrâns să fie obiect direct; verbele de schimbare de localizare au diferite opțiuni de realizare argumentală. (b) Abordarea aspectuală (Levin și Rappaport Hovav 2005: 87, 89, 90, 98, 99, 103, 109
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că al doilea termen (numele predicativ) reprezintă o informație nouă, deci are statut de focus. Tot în sprijinul ideii de separare a celor două valori, Van Peteghem (1991: 54−55) prezintă (și apoi combate și dezvoltă) analiza semantică de tip localist a verbului a fi (Anderson 1971, Riegel 19854 și alții), conform căreia a fi este, atunci când are sens plin, verbul locativ prin excelență. Structurile copulative se disting de cele cu verb plin prin valoarea aspectuală: copulativele sunt prin excelentă statice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fost cuprinse în lucrări românești, nu s-a vorbit despre caracteristicile lor ergative). Am încercat să găsesc explicații pentru unele dintre soluțiile adoptate anterior în lingvistica românească în legătură cu clasa de verbe care constituie obiectul cercetării: ca urmare a influenței teoriei localiste, verbele ergative au fost identificate fie cu ambii membri ai perechii care participă la alternanța cauzativă, fie cu perechea tranzitivă, iar abordările de tip sintactic ale inacuzativității au determinat interpretarea verbelor ergative ca fiind pasive. Diferite fenomene pe care le-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
trecutul este Însușit ca ,,patrimoniu”, fapt ce separă ,,tradițiile” (= ,,repetiție dinamică a trecutului”) de ,,cutume” (= ,,conservare selectivă a trecutului”). Se constituie astfel nu doar patrimonii particulare, ci și un patrimoniu unic - prin UNESCO -, ceea ce pune În antiteză ,,cultura”, ca ,,viziune localistă”, cu ,,civilizația”, o ,,ideologie umanitaristă”. Ca ,,patrimoniu Împărtășit” și ,,simbol patrimonial”, atunci, sarmaua ,,face parte din realitatea” celui ce o consumă; ca ,,sarma culturală”, ea nu se confundă cu alte ,,sarmale” - ceea ce se poate Întâmpla Însă cu ,,sarmaua civilizată”! Dat
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
G. Topîrceanu, Pagini de proză, postfața edit., Iași, 1985; Ionel Teodoreanu, Fata din Zlataust, postfața edit., Iași, 1994. Repere bibliografice: Sorin Pârvu, „Adrian Maniu”, CL, 1979, 12; D. Micu, „Adrian Maniu”, LL, 1980, 152-154; Satco-Pânzar, Dicționar, 105-106; Dan Mănucă, Critica localistă, CL, 2002, 8; Evocări. Mihail Iordache, Timișoara, 2003. L.Cr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
beneficiază de pe urma efortului documentar al autorului. Începând din 1990, N., manager cu inițiative lăudabile în producția Editurii Scrisul Românesc, intră într-o zonă în care spiritul critic nu funcționează pe măsura intențiilor, având drept consecință supraevaluări cu mize naționaliste și localiste: susține caracterul literar al declarațiilor lui Tudor Vladimirescu, se străduiește să descopere frânturi de zicere artistică în relatările martorilor la evenimentele din timpul domniei lui Mihai Viteazul sau în scrisorile acestuia către soli, încearcă să restabilească adevărul istoric în legătură cu personalitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288397_a_289726]