185 matches
-
572, după capitularea Paviei și ridicarea sa la rang de capitală regală, Alboin a căzut victima unei conspirații în Verona, pusă la cale de soția sa de origine gepidă, Rosamunda, în înțelegere cu conducătorii militari gepizi și longobarzi. Totuși, aristocrația longobardă nu a acceptat actul de ucidere a regelui și a forțat-o pe Rosamunda să caute refugiu printre bizantini, la Ravenna. În continuare, în 572, cei 35 de duci s-au adunat la Pavia , numindu-l ca rege pe Cleph
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ducii au condus ca monarhi absoluți în ducatele lor, dar nefiind scutiți de dispute interne, care au indus o stare de anarhie. Această stare de instabilitate a condus la prăbușirea definitivă a structurii politico-administrative romano-italice, care se menținuse de la invazia longobardă, dat fiind că aceeași aristocrație romano-italică (este și cazul lui Cassiodor) răspundea de administrația civilă. În Italia, longobarzii s-au impus în primul rând ca fiind casta dominatoare, iar produsele pământului erau alocate supușilor romani care le produceau, pentru a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
asupra politicii urmate de Agilulf a fost puternică și deciziile majore sunt atribuite amândurora. După ce o răscoală a câtorva dintre duci din anul 594 a fost înăbușită din fașă, Agilulf și Theodelinda au promovat o politică de întărire a dominației longobarde în teritoriul italian, în paralel cu securizarea frontierelor prin tratate de pace încheiate cu francii și cu avarii. Armistițiul cu Bizanțul era în mod sistemativ încălcat, iar deceniul de până la 603 a fost marcat de o notabilă reluare a avansului
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
acesteia, Genova, precum și Luni și Oderzo. Însă, cu toată victoria obținută asupra exarhului bizantin de Ravenna Isaac, căzut în luptă alături de cvei 8.000 de soldați ai săi în confruntarea de pe rîul Panaro, nu a reușit să supună exarhatul puterii longobarde. Pe plan intern, Rothari a întărit puterea centrală în dauna ducatelor din Langobardia Major, în vreme ce în sud ducele Arechis I de Benevento a recunoscut și el autoritatea regelui de la Pavia. Amintirea lui Rothari este legată de celebrul său edict, Edictum
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Major, în vreme ce în sud ducele Arechis I de Benevento a recunoscut și el autoritatea regelui de la Pavia. Amintirea lui Rothari este legată de celebrul său edict, Edictum Rothari, promulgat în 643 și redactat în latină, deși era adresat exclusiv populației longobarde (romanii se supuneau încă legii romane). Edictum Rothari a consolidat și codificat dreptul germanic, însă a introdus și câteva inovații semnificative, un semn al progresului influenței latine asupra obiceiurilor longobarde. După scurta domnie a fiului lui Rothari, Radoald (652-653), ducii
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
643 și redactat în latină, deși era adresat exclusiv populației longobarde (romanii se supuneau încă legii romane). Edictum Rothari a consolidat și codificat dreptul germanic, însă a introdus și câteva inovații semnificative, un semn al progresului influenței latine asupra obiceiurilor longobarde. După scurta domnie a fiului lui Rothari, Radoald (652-653), ducii au ales ca rege pe Aripert I, duce de Asti și nepot al Theodelindei. Astfel revenea pe tron dinastia bavareză, un semn de predominanță a facțiunii catolice față de cea ariană
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
i-a jurat supunere în schimbul menținerii autonomiei ducatului său. Perctarit a promovat o politică pe linia tradițiilor sale dinastice și a sprijinit Biserica catolică împotriva arianismului. El a căutat și a obținut pacea cu Bizanțul, prin care se recunoștea suveranitatea longobardă asupra celei mai mari părți a Italiei, și a reprimat răscoala ducelui de Trento, Alagis, chiar dacă a făcut-o cu costul unor concesii teritoriale, în cele din urmă Alagis obținând ducatul de Brescia). La moartea lui Perctarit din 688, Alagis
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a reușit să îl înfrângă pe Alagis în bătălia de la Coronate, pe râul Adda, dușmanul său căzând în luptă. Criza a avut repercusiuni în sensul apariției divergenței dintre cele două regiuni ale Langobardia Major: de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
sensul apariției divergenței dintre cele două regiuni ale Langobardia Major: de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria longobardă propunea latinizarea obiceiurilor, a practicilor de la curte, a legislației și religiei, fapt care a accelerat dezintegrarea
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
cele două regiuni ale Langobardia Major: de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria longobardă propunea latinizarea obiceiurilor, a practicilor de la curte, a legislației și religiei, fapt care a accelerat dezintegrarea și pierderea identității germanice
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria longobardă propunea latinizarea obiceiurilor, a practicilor de la curte, a legislației și religiei, fapt care a accelerat dezintegrarea și pierderea identității germanice a longobarzilor. În orice caz, obținerea victoriei de către Cunincpert i-a permis acestuia să continue opera de pacificare a regatului
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Amănuntele episodului nu sunt clare, întrucât principala sursa, cronica lui Paul Diaconul se încheie cu un elogiu adus lui Liutprand, cu ocazia morții acestuia. Se știe doar că, cel puțin la început, Hildeprabd s-a bucurat de susținerea majorității aristocrației longobarde. În privința lui Ratchis, acesta provenea dintr-o familie ce avea o lungă tradiție în a se răscula împotriva monarhiei și a rivaliza cu familia regală, însă pe de altă parte el își datpra viața și titlul ducal lui Liutprand, care
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
să nu îi incite prea mult pe franci și, mai ales, pe Pepin cel Scurt, majordom și rege "de facto" al acestora, care devenise fiul adoptiv al lui Liutprand. Nefiind capabil să atragă de partea sa vechile structuri ale monarhiei longobarde, a fost nevoie să se bazeze pe romani, adică pe supușii non-longobarzi. Aceste inovații, alături de atitudinile sale pro-latine (printre altele, Ratchis s-a căsătorit cu o romană, Tassia, și a adoptat ritul roman, ca și titulatura de "princeps" în locul celei
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
monede în stilul bizantin, regele și-a prezentat programul politic: strângerea laolaltă sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel spus, nu a fost transformat într-un ducat longobard), ci își menținea specificitatea da "sedes imperii". În acest fel, Aistulf se autoproclama, în ochii romanilor din Italia, moștenitor al împăraților bizantini și ai exarhilor. Campaniile sale i-
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a lui Aistulf o provoca, un acord între Pepin și papa Ștefan al II-lea a fost în cele din urmă încheiat: în schimbul recunoașterii formale a numirii regale a lui Pepin, francii urma să descindă în Italia. În 754, armata longobardă desfășurată în Val di Susa a fost surprinsă și atacată de către franci. Aistulf, rămas la Pavia, a trebuit să accepte un tratat care prevedea eliberarea ostatecilor și anumite cesiuni teritoriale, însă după numai doi ani el a reluat războiul împotriva
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Vechea societate de războinici și supuși s-a transformat într-una bine articulată, cuprinzând proprietari de pământ, artizani, fermieri, negustori etc. Perioada a cunoscut o mare dezvoltare, inclusiv a abațiilor, în special benedictine. După o perioadă inițială ăn care moneda longobardă doar o imita pe cea bizantină, regii din Pavia au dezvoltat o monedă independentă de aur și argint. De asemenea, Ducatul de Benevento, cel mai independent dintre ducate, avea propria sa monedă. Tocmai când, în 771, regele Desiderius era pe
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
omenești sunt înclinate către lăcomie, iar banii au întotdeauna câștig de cauză, treptat ei l-au abandonat... Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
și Sicilia, iar pe Richard în poziția de conte de Aversa și principe de Capua. Richard a jurat supunere față de papalitate, obligându-se să respecte teritoriul papal. Episodul marchează transformarea politică a sudului Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
de Salerno (ca Romuald al II-lea) începând din 1153 până la moarte. El a fost reținut în principal pentru a sa "Chronicon sive Annales", o importantă sursă istorică a vremurilor sale. Romuald s-a născut în Salerno, în cadrul vechii nobilimi longobarde din sudul Italiei. El a studiat în tinerețte în "Schola Medica Salernitana", unde a cercetat nu numai medicina (unde a predat opera lui Gilles de Corbeil), dar și istoria, dreptul și teologia. Romuald a accedat la poziția arhiepiscopală salernitană după
Romuald de Salerno () [Corola-website/Science/328137_a_329466]
-
fost un nobil cavaler normand din familia Hauteville, cuceritoare a sudului Italiei pe parcursul secolului al XI-lea. Richard s-a născut în jurul anului 1045, fiind fiul lui Drogo de Hauteville, aventurier și conte normand, cu Altrude de Salerno, o principesă longobardă. Prin tatăl său, era nepot al lui Robert Guiscard și al lui Roger I al Siciliei. La moartea tatălui său din 1051, Richard era prea tânăr pentru a putea să suceeadă acestuia, drept pentru care a fost ales conte unchiul
Richard de Hauteville () [Corola-website/Science/328195_a_329524]
-
Italice (cu excepția Benevento, pe care totuși normanzii l-au stăpânit în două rânduri), precum și arhipelagul maltez și ocazional unele părți din nordul Africii. Briganzi normanzi imigranți s-au strămutat în sudul Italiei pentru a intra în serviciul a diferite facțiuni longobarde și bizantine, au transmis imediat știri în Normandia asupra noilor oportunități deschise în zona Mediteranei. Aceste grupuri agresive s-au reunit în diferite locuri, în cele din urma întemeind feude și state pe cont propriu; ei au reușit să se
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a ataca Troia. Deși aceasta nu a putut fi cucerită de la bizantini, toți principii longobarzi au fost aduși sub ascultarea Imperiului romano-german, iar Pandulf de Capua a fost transportat într-o închisoare din Germania. Acest moment a marcat sfârșitul răscoalei longobarde din sudul Italiei. În 1024, mercenarii normanzi (probabil sub conducerea lui Rainulf Drengot) se aflau sub solda principelui Guaimar al III-lea de Salerno atunci când Pandulf al IV-lea de Capua îl asedia pe Pandulf al V-lea (principele instalat
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
răscumpărare în teritoriul bizantin. El a fost înlocuit cu Argyrus, care a obținut câteva victorii, însă până la urmă a fost și el cumpărat de către bizantini. În septembrie 1042, normanzii au ales în fine un conducător din rândurile lor. Revolta antibizantină, longobardă la origine, devenea astfel normandă în caracter și în comandă. Guillaume "Braț de Fier" a fost ales cu titulatura de "conte". El și ceilalți conducători i-au solicitat lui Guaimar recunoașterea cuceririlor lor. Ei au primit pământurile din jurul Melfi ca
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
orașul în fața unui longobard pe nume Lando, care a guvernat-o apoi cu sprijinul cetățenilor, până când a fost nevoit să se retragă în fața forțelor combinate ale familiei Hauteville în cadrul asediului Capuei din 1098. Momentul a marcat definitva îndepărtare a puterii longobarde în Italia. În 1077, a murit ultimul principe longobard de Benevento. Papa l-a numit pe Robert Guiscard ca succesor în 1078. Totuși, în 1081, Guiscard a părăsit Benevento. În acel moment, principatul beneventin cuprindea doar orașul Benevento însuși și
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
recunoscut pe fiul mai mic al lui Roger, Alfons de Hauteville, ca duce. Cucerirea sudului Italiei de către normanzi a fost martora unei infuzii a stilului romanic și a formelor arhitecturale normande. Unele castele au fost extinse pe baza structurilor existente longobarde, bizantine și arabe, iar altele au fost construite de la bază. Castelele au păstrat caracteristici locale, păstrând elementele distincte de origine non-normandă. Catedrale latine au fost construite în teritoriile nou cucerite de la grecii ortodocși sau de la musulmani, cele mai multe fiind în stil
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]