212 matches
-
în 569. De asemenea, ei au capturat Pavia în 572, după un asediu care a durat trei ani de zile, după care au transformat-o în capitala lor. În anii următori, Toscana a fost și ea cucerită. Alte coloane de longobarzi, precum cele conduse de Faroald și Zotto, au pătruns în Italia centrală și chiar în sudul peninsulei, unde au întemeiat ducatele de Spoleto și de Benevento. Cu toate acestea, după asasinarea lui Alboin în anul 573, diferite ducate autonome au
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
grup de ducate (de exemplu, Ducatul de Roma, Ducatul de Veneția, Ducatul de Calabria, Ducatul de Lucania, Ducatul de Spoleto etc.), care cuprindeau în principal orașele costiere ale Peninsulei Italice, dat fiind că "hinterland"-ul era deținut de acum de către longobarzi. Conducătorul civil și militar al acestor posesiuni imperiale, exarhul însuși, era reprezentantul la Ravenna al împăratului de la Constantinopol. Teritoriul înconjurător ajungea de la hotarul cu Veneția în nord până la cel cu Pentapolis la Rimini, granița celor "cinci orașe" din Marche de-
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia în 871. Atunci când, în 756, francii i-au alungat pe
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia în 871. Atunci când, în 756, francii i-au alungat pe longobarzi, Papa Ștefan al II-lea a emis pretenții asupra exarhatului. Aliatul spu, regele franc Pepin cel Scurt, a donat în același an teritoriile fostului exarhat către papalitate; donația, confirmată ulterior de fiul lui Pepin, Carol cel Mare în 774, a
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
exarhul Paul a intenționat să conducă o expediție punitivă împotriva Ducatului de Roma, unde papa Grigore al II-lea și cetățenii romani uzurpaseră prerogativele imperiale și îl depuseseră pe duce, el a recrutat trupe din Ravenna și din Pentapolis. Istoricul longobard Paul Diaconul informează că exarhul ar fi întâmpinat multe dificultăți în atragerea trupelor necesare, motiv pentru care expediția sa ar fi fost în cele din urmă un eșec. În anul 726, iconoclasmul promovat de împăratul Leon al III-lea Isaurianul
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
iconoclast a cărui punere pratică fusese ordonată de exarhul Paul pentru întreaga Italie (727). În 738, regele longobarzilor Liutprand, aflat în drum spre Spoleto, a străbătut Pentapolis și în timpul tranzitului a fost atacat de către un grup de așa-ziși "spoletani" (longobarzi din Italia centrală) și "romani" (localnici din Pentapolis). Se poate ca localnicii să fi fost atrași către această alianță anti-longobardă de către exarhul Eutychius, care ar fi avut o înțelegere secretă cu ducele de Spoleto, Transamund al II-lea. În mod
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
După aceea, Ioan al V-lea l-a adăpostit pe fugarul Sergiu al IV-lea de Neapole și l-a sprijinit în recucerirea orașului, cu sprijinul mercenarilor normanzi. Pentru această poziție, Ioan al V-lea și-a atras dușmănia principelui longobard Pandulf al IV-lea de Capua, iar ducatul de Gaeta a fost cucerit de noul inamic în anul 1032. Dinastia locală, descendentă din vechii Docibilieni, nu va mai reuși niciodată să recupereze ducatul. Așadar, Gaeta a fost cucerită de către longobarzi
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
longobard Pandulf al IV-lea de Capua, iar ducatul de Gaeta a fost cucerit de noul inamic în anul 1032. Dinastia locală, descendentă din vechii Docibilieni, nu va mai reuși niciodată să recupereze ducatul. Așadar, Gaeta a fost cucerită de către longobarzi în 1032. În 1038, cuceritorul său, Pandulf de Capua, a fost depus și înlocuit de către principele Guaimar al IV-lea de Salerno. Guaimar nu a guvernat personal, punându-la la conducere pe mercenarul normand Rainulf Drengot, cu titlul de duce. La
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
tocmai își dăduseră consimțământul pentru o campanie împotriva longobarzilor. Tradiția romano-catolică consideră că atunci a fost momentul în care Pepin ar fi așternut în scris o promisiune prin care să acorde Papalității anumite teritorii care urmau să fie cucerite de la longobarzi. Nu s-a păstrat niciun document în acest sens, însă sursele de la finele secolului al VIII-lea fac trimitere la un asemenea act. În data de 28 iulie 754, papa Ștefan l-a uns pe Pepin, ca și pe cei
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
Warnefred, Barnefridus și Cassinensis ("din Montecassino"), a fost un călugăr benedictin și cronicar, cunoscut pentru istoria longobarzilor. Născut în nordul Italiei (Friuli), posibil într-o familie de nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de bază ale limbii grecești. Este probabil ca Paul să fi fost secretar al regelui longobard Desiderius, un succesor al lui Ratchis; este sigur că fiica regelui, Adelperga a
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de bază ale limbii grecești. Este probabil ca Paul să fi fost secretar al regelui longobard Desiderius, un succesor al lui Ratchis; este sigur că fiica regelui, Adelperga a fost elevă a lui Paul. După ce Adelperga s-a căsătorit cu ducele Arechis al II-lea de Benevento, Paul a început să lucreze scriind o continuare a
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
legendare ale acestora, din Scandinavia și migrațiile lor ulterioare, în special în Italia în 568/569 până la moartea regelui Liutprand din 744, și cuprinde multe informații despre Imperiul Bizantin, franci etc. Istoria este povestită din punctul de vedere al unui longobard și este prețioasă în special pentru relațiile franco-longobarde. Printre sursele sale, Paul utilizează documentul intitulat "Origo gentis Langobardorum", "Liber pontificalis", istoria pierdută a lui Secundus de Trento și analele pierdute de Benevento; el a mai făcut uz de cunoscutele scrieri
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
Taranto. Se pare că, totuși, câteva orașe s-au eliberat de sub controlul sarazinilor și că diferite cete de musulmani întâlnite au fost complet distruse. Încurajat probabil de aceste succese, împăratul a atacat Bari cu o forță terestră de franci și longobarzi și cu o flotă de croați ("Sclavini"). În februarie 871, citadela a capitulat, iar Sawdan a fost capturat și dus în lanțuri la Benevento. Consemnarea din "De Administrando Imperio" a lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul potrivit căreia bizantinii ar
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
natal. Cronica elaborată de Falco este importantă pentru tratarea perioadei de la 1102 la 1139, asupra evenimentelor din sudul Italiei. Ca istoric, Falco este credibil, dat fiind că era martor ocular al evenimentelor, însă totodată și partinic, dat fiind că era longobard prin origine și, ca urmare, se opunea cu îndărătnicie normanzilor, pe care îi considera barbari.
Falco de Benevento () [Corola-website/Science/324634_a_325963]
-
sau de la Cape Colonna s-a desfășurat în 13 sau 14 iulie 982 în apropiere de Crotone, în Calabria între forțele împăratului Otto al II-lea și aliații săi longobarzi și cele ale lui Abu al-Qasim emir de Sicilia. Unele surse arată că musulmanii ar fi beneficiat de sprijinul bizantinilor, ca revansă a acestora pentru invadarea de către Otto a catepanatului de Italia (în speță, a Apuliei), însă acest lucru nu
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
Pandulf al II-lea de Salerno și Atenulf. Cu toate că trupele kalbizilor au fost nevoite să se retragă către Sicilia, sarazinii au continuat să fie o prezență amenințătoare în Italia, hărțuindu-i în mod constant atât pe bizantini, cât și pe longobarzi. Capua și Benevento, odată dispărut Landulf al IV-lea, au trecut în mâinile ramurii tinere a Landulfizilor, în vreme ce Salerno a fost preluat de către ducele Manso I, de Amalfi. În Germania, odată ajunsă vestea înfrângerii împăratului în rândul slavilor de pe Elba
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
rămăsese din influența sa. Cel mai mare dintre conducătorii normanzi din sudul Italiei a fost Robert Guiscard, care a capturat Benevento în 1053. El a cedat cucerirea suzeranului "de jure" al acesteia, anume papei, care a numit o serie de longobarzi minori ca duci, înainte de a preda Benevento lui Guiscard însuși în 1078. Până la urmă a fost restituit papei în 1081, având la acea vreme doar cu puțin mai multe decât orașul Benevento însuși.
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
nu trebuie privite ca parte strictă a unui război total între musulmani și creștini, ci mai degrabă ca o luptă pe scară mai largă pentru putere în Italia și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
cerut sprijin chiar din partea bizantinilor, în vreme ce fratele său abu-Hafs, conducătorul răsculaților, a primit trupe de la emirul zirizilor din Ifriqiya, al-Muizz ibn Badis. În 1038, o puternică armată bizantină sub comanda generalului Maniakes a traversat strâmtoarea Messina. Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a începe asedierea Siracusei. Însă, după cucerirea acesteia, generalul bizantin a fost eliberat din
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
comandată de amiralul Nasar, au cucerit definitiv Taranto de la arabi, punând capăt unei perioade de 40 de ani de dominație musulmană. Printre primele măsuri luate de guvernatorul bizantin Apostyppes a fost luarea în sclavie și deportarea locuitorilor care, inițial fiind longobarzi, se convertiseră la Islam, în paralel cu implantarea de coloni greci, în scopul creșterii populației. Taranto a devenit unul dintre cele mai importante orașe din "Thema Longobardia". În 882, chemați în ajutor de ducele Radelchis I de Benevento, l-au
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
dintre fiicele lui Desiderius, Desiderata; însă după numai un an de la acest eveniment, regele franc își schimbase opțiunea politică și a trimis-o pe soție înapoi la curtea longobardă din Pavia, gest care a fost considerat ca o insultă de către longobarzi. Între timp, după moartea lui Carloman I din 771, și soția acestuia, Gerberge a părăsit Regatul francilor împreună cu copiii săi (din motive necunoscute) și a căutat refugiu la Pavia. Desiderius a găsit ocazia potrivită pentru a întoarce insulta primită și
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
și a căutat refugiu la Pavia. Desiderius a găsit ocazia potrivită pentru a întoarce insulta primită și a oferit azil refugiatei și declarând că fiii ei au dreptul asupra unei părți din Regatul francilor. De acum, relația dinte franci și longobarzi s-a rupt în totalitate, iar papa a reușit să profite din plin de acest lucru. Ambasada pontifului a debarcat la Marsilia și a călătorit până la Thionville, de unde au trimis mesajul: Carol cunoștea adevărul asupra agresiunii lui Desiderius și amenințarea
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
putere Atto (653), Thrasimund I (663) și Faroald al II-lea (703). Cel din urmă a capturat Classis, portul Ravennei, potrivit spuselor cronicarului Paul Diaconul: "În acea vreme, Faroald, primul "dux" al spoletanilor, a invadat Classis cu o armată de longobarzi, a lăsat bogatul oraș prădat și golit de toate bogățiile sale". Faroald al II-lea a fost depus de către fiul său Thrasimund al II-lea în 724, care în plus s-a răsculat și împotriva regelui Liutprand și a încheiat
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
Aloara (d. 992) de Capua, văduva principelui longobard Pandulf Cap de Fier, conducător în Capua și Benevento, a guvernat cele două state dovedind abilitate. Soțul ei a murit la Capua în 981, lăsând în grija Aloarei cinci fii; Landulf, principe de Capua și Benevento; Pandulf, principe de Salerno
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
Agiprand a fost duce longobard de Spoleto între 742 și 744. La finele anului 741, ducele Thrasimund al II-lea de Spoleto a refuzat să restituie papei Grigore al III-lea orașele primise, drept pentru care succesorul papei Grigore, papa Zaharia, a cerut sprijinul regelui
Agiprand de Spoleto () [Corola-website/Science/324718_a_326047]