658 matches
-
ar fi sumbră, Și nici teamă nu ți-ar face, Chiar de fulgeră sau tună, De n-ar colporta din umbră, Cu mintea să ți se joace, Câinii ce urlă la lună. Urletele lor în noapte- Rugăciuni la zeități, Lungi lugubre și fierbinți- Parcă sunt din Hades șoapte, Trimise prin vietăți Ca să te scoată din minți. Te gândești că te găsiră Toate relele din lume Și te temi să n-o pățești, Când pe loc te năpădiră Niște frici ascunse, anume
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
n-ar fi sumbră,Și nici teamă nu ți-ar face,Chiar de fulgeră sau tună,De n-ar colporta din umbră,Cu mintea să ți se joace,Câinii ce urlă la lună.Urletele lor în noapte-Rugăciuni la zeități,Lungi lugubre și fierbinți-Parcă sunt din Hades șoapte,Trimise prin vietățiCa să te scoată din minți.Te gândești că te găsirăToate relele din lumeși te temi să n-o pățești,Când pe loc te năpădirăNiște frici ascunse, anumeDe ți-e frig, dar
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
dădeau peisajului o măreție de plumb, din cauza negurilor agățate parcă de ramuri precum niște lințolii ale morții . Călăreții fantomatici scrutau cu încordare cărarea, încercând zadarnic să străbată cu privirile dincolo de vălul de negură, unde se auzeau când și când urlete lugubre de fiare sau croncănit de corbi, ce sfâșiau tăcerile din spatele lințoliilor de ceață și nelinișteau caii. Pentru a nu se pierde în întunecimile de cerneală ale Văii Întunericului, grupul se aținea mereu în apropierea malurilor Râulului Negru, ale cărui izvoare
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
Toate Articolele Autorului A rămas, ciudat, portativul gol. Măsura-n doi timpi zboară în pustiu ... Vântul este rece, aeru-i de pol ... versurile nu-s ... Am să le rescriu ... După cheia sol note-am să așez într-un requiem tris, prelung, lugubru ... Sau mai bine-ar fi un vals vienez, chiar de bal nu e și cerul e sumbru. Tabloul de gheață voi să îl topesc cu căldură lirei, ce vibrează tainic ... Sufletul se-nalță ... totu-i nefiresc, scriu un imn iubirii
TABLOUL PORTATIVULUI de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384645_a_385974]
-
unei odisee bracate de la capăt la capăt pe incredibil de tragice încercări, întreaga familie Vanica a fost „vinovată” de iubire și a executat condamnarea de la Kremlin, o parte din ea luând calea sinistrelor deportări în Siberia, iar alta pornind pe lugubrul drum lung al refugiului din Basarabia la București. Monstruosul Stalin a devastat destine umane, a risipit frați, a schingiuit și sfâșiat vieți, a mutat hotare, a schimbat orânduiri, a stârnit războaie, a călcat în picioare Estul Europei, s-a autoinvestit
MIHAI VANICA. ODISEEA VIEŢII, ODISEEA MUZICII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382842_a_384171]
-
groși, ochii profesorului păreau să înoate în lacrimi! Mi-am dus o mână la o obraz, sugerându-i că aș fi rămas stupefiat de necuviința căreia-i fusesem martor. Stătuserăm câteva clipe privindu-ne unul pe celălalt, până când tăcerea aproape lugubră fusese ruptă de vocea ostentativ cavernoasă a lui Adrian Dinu Rachieru, care din fundul sălii a rostit, corectând pronunția antevorbitorului: - Márquez! Nu l-am mai văzut pe Tohăneanu câțiva ani buni de atunci. Până când mi-a venit vremea să acced
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
tot curajul, Înaintă, amenințându-l cu daga pe cel mai apropiat. Dar acesta nu Îl băgă În seamă. Continua să se apropie, Întinzându-și spre el brațele acoperite de plăgi și fața redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi ultimul pas pe care-l faci pe pământul ăsta! Strigă Dante. — Messer Alighieri, nu mă recunoști? Glasul acela Îi urni ceva În memorie. În loc de răspuns, priorul ridică din nou arma, retezând văzduhul cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a face asta, Își ridicase pentru o clipită masca, Întorcându-se ușor. Dante Îi văzuse scăpărând ochii de onix, ca și când femeia i-ar fi căutat privirea. Apoi Își reluă drumul. Trecu și el de bazinul din piatră, cu efigia lui lugubră. O urmărise pe Antilia fără să ia seama pe unde umbla, concentrându-și Întreaga atenție ca să nu se lase descoperit. Abia acum Își dădea seama Încotro Îl purtase, căci zărea În depărtare prăvălia spițerului. Văzând-o cum Își Încetinește pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult trei metri, cenușiu și lugubru. Ce dracului căutam eu acolo, la ora, aia, n-aș fi putut să spun În ruptul capului. N-aș fi putut să spun la nici un fel de oră, la drept vorbind; cel mai puțin Însă la aia. - Eveline, am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur. în altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că, pentru a evita o cacofonie, castelul era de altminteri, cum și-au dat imediat seama călugării noștri, o superbă mărturie a goticului târziu. Și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mari, învăluitoare, care să se așeze în jilțul de colo, cum făcea și hatmanul când venea de la bătălie, și să-i spună: „Ia trage tu puțin de cizma asta...” Episodul 116 DIALOG GOTIC Când Metodiu și Iovănuț bătură la porțile Lugubrului, doamna hatman Potoțki tocmai își termina siesta, lungită pe unul din divanurile aduse ad-hoc pe terasă. O ușoară migrenă o determina, clipe în șir, să bată câmpii, cu gândul aiurea, la frumoasele zile din tinerețe, când... da’ câte nu făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din acea capcană infernală, dar Ajamuk era amețit și nu reușea să reacționeze, iar în această nisipul continua să cadă peste ei inexorabil. De pe ghizdul fântânii, Moartea surâdea. Nu în fiecare zi avea ocazia să-și arate chipul cel mai lugubru. Nu în fiecare zi putea să-și prindă victima într-un mod atât de lent, crud și sofisticat. Nu în fiecare zi reușea să scape de rutină. Pe fundul unui puț sec, în mijlocul celui mai fierbinte deșert, aproape fără aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe urmele noastre pe poteca spre Clăbucet și ea care Îl zărise Înaintea mea Împingîndu-mă mereu În spate nespunîndu-mi nimic dreptul ei speranța ei de viață la naștere mai lungă decît a mea ha ha ha cine a rîs isteric lugubru din Întunericul acestei curți lungi și pline de bălării ca un cimitir părăsit nucul bătrîn mijloc și banca pe care jucam șah cu Mitică Bordeianu i-au citit prietenii de la Casa de cultură poeziile Înainte de a-l băga În groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de pe mal. Introduse vârful de metal sub capac și apăsă ușor. Nu se întâmplă nimic, capacul rămânea nemișcat. Apăsă mai cu putere, lăsându-se cu toată greutatea pe coada cazmalei. În liniștea nopții, cuiele care ieșeau din lemnul sicriului scârțâiră lugubru. Pe mal, Ileana tresări, privindu-l speriată. Nu trebuie să te uiți, îi spuse Cristian. Dădu capacul deoparte rezemându-l cu grijă de peretele gropii. Lumină cu lanterna trupul dinăuntru. De sub lințoliul cu care era acoperit cadavrul nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
precupeți de flori“. La mormîntul Marietei vor fi depuse jerbe de flori albe și roșii, ramuri de cetină proaspăt retezate, lalele și crizanteme, tuberoze, hortensii azurii, decadenți stînjenei secesioniști, un dezmăț floral, zambile și inabordabile lalele negre, regine ale nopții, lugubri crini cerați, floarea neprihanei A Primei Comuniuni, liliac violaceu, atît de sensibil la descompunere, hortensii destrăbălate și gladiole crîmpoțite (majoritatea) absolut divine În nuanțe pastelate, pecetluite parcă de simbolul mistic spada-și-trandafirul, toate aceste gladiole cu aură macabră aflate sub pecetea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a unui vlăstar de proletar, dintr-o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic care-și sfîrșise zilele În portul marsilian. Dar marinarul și revoluționarul Bandura, gîtuit de emoție și cu o voce spartă, Încercă prin acel discurs lugubru În care făcea bilanțul dezolant al unei vieți sărmane, să rămînă În contextul nedreptății sociale și al luptei de clasă, rostind vorbele Înciudat, de parcă-l citea pe Bakunin, și nu se putu abține să nu desfășoare secvențele acelui destin ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mîna unui străjer clincăniră de două-trei ori, alandala. „Amin“, șopti tînărul terminîndu-și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă-mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbîrlite, Încadrat de puștile lungi a doi ulani croați care-i stăteau În părți, Începu să citească sentința. Avea o voce spartă, care răsuna a gol În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
avea să fie același, pentru o misiune de doar cinci zile nu se presupunea că era nevoie de mai mult. Se uită la ceas, era aproape ora nouă. Se duse la bucătărie, încălzi apa pentru ceai, puse în ea pliculețul lugubru de hârtie și așteptă să treacă minutele recomandate de instrucțiunile de folosire. Fursecurile păreau făcute din granit cu zahăr. Le mușca cu forță, le sfărâma în bucăți mai comod de mestecat, apoi le mesteca lent. Bea ceaiul cu înghițituri mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
luau de mână încercând să le tragă spre magazinul lui Margot Gagneure, care vindea la doi pași tot felul de mărunțișuri, mai ales batoane din lemn dulce și acadele cu miere. Apoi avu loc înălțarea steagului. Fanfara cântă o melodie lugubră, pe care o ascultă toată lumea, în picioare, cu privirea fixă. Și, de îndată ce ultimele acorduri se încheiară, unii și alții se grăbiră spre primărie, unde se dădea vinul de onoare. Morții fură uitați în fața tartinelor și a vinului spumant. Oamenii vorbiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
din tren cu toată voioșia primăvăratică a celor douăzeci și cinci de ani ai ei, dar pe peron ochilor ei le-a fost dat să vadă o priveliște sinistră. Burne și Fred Sloane o așteptau, Îmbrăcați la patru ace, ca În afișele lugubre de reclamă pentru colegii. Își cumpăraseră costume evazate, cu pantaloni cu falduri uriașe la talie și vestoane cu umeri gigantici, vătuiți. Purtau dezinvolt pe cap pălării studențești cu ac În față și panglici țipătoare negru-oranj, iar sub gulerele de celuloid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-te În fața mea... țâșnise primăvara. (Țurțurii se scurtau pe streșini și orașul, populat acum de elfi, leșina.) Gândurile noastre erau o ceață Înghețată de-a lungul burlanelor. Cele două fantome ale noastre se sărutau sus, pe sârmele lungi și labirintice ... Lugubre ecouri de râs se aud Înfundat, lăsând doar un suspin iluzoriu pentru dorințele tinere. Regretul a urmat lucrurilor iubite de ea, ieșind din coaja cea mare. UN ALT SFÂRȘIT La mijlocul lui august a sosit o scrisoare de la Monsignor Darcy, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mulțime de preoți și prieteni au ținut să fie prezenți. Totuși inexorabilele foarfece retezaseră toate firele ținute strâns În pumn de Monsignor. Văzându-l Întins În sicriu, cu mâinile Împreunate pe odăjdiile purpurii, Amory a fost cuprins de o durere lugubră. Chipul nu i se schimbase și, ca și cum n-ar fi Înțeles că moare, pe el nu se citea nici un fel de emoție sau frică. Era bunul și vechiul prieten al lui Amory - al lui și al altora, căci biserica era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de Golgotă; armeni cafenii, armence în doliu încărbunat, învîrtind cărți de joc și răsucind țigări fără rușine: lume prea felurită, împrumutînd de la oglinda unei tristeți comune singura ei unitate. Dar lunca de aur și pădurea eminesciană mă ajutau să uit lugubrul multor sindrofii armenești. Râul mai ales, sticlos, egal, bogat, dar și insipid ca marele său cântăreț, Siretul leneș se confundă cu una din cele mai dragi vedenii. În fast minuscul de regină Mab, o văd biruind cursul pe nobila și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
neștire Negurile nopții țipă și recheamă Pasărea furtunii orfană de mamă Cerul nu se vede, nu se văd nici nori, Uraganul Sandy e la trecători Nicio vietate nu ar îndrăzni Să-l privească-n față, mai bine-ar muri! Urlete lugubre aleargă-n galop Toată lumea crede că-i “noul potop” Pus-a stăpânire pe-un pământ pierdut Uraganul Sandy, cum s-a și văzut În scurte reprize zgomotul apune, Dar e prematur pentru o minune A fost un răgaz - câteva minute
POEME NEWYORKEZE (1) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363766_a_365095]