1,563 matches
-
paradisul nu e un loc sigur, drama cărnii nu încetează nici acolo. Acest film e de-a dreptul simplu ca structură - e un triptic de trei episoade - față de eliptismele pe care le practica regizorul prin anii '90. Teza din spatele acestui lungmetraj nu e însă una nouă: Godard e critic la adresa mediului în care se manifestă: producția cinematografică. Are multe să îi reproșeze, de la secularizarea imaginii, la falsificarea amintirilor, până la statutul de simulacru á la Baudrillard. Oricum, până la urmă, era tot un
European și nu chiar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11681_a_13006]
-
cartea. Orlando se poate adresa direct cititorului, nu e nevoie ca naratorul să medieze și să relateze meandrele minții personajului. În roman, biograful e cel care deconstruiește sau ia în răspăr convențiile speciei la care ar trebui să adere. În lungmetraj, auto-referențialitatea e din nou manifestă: Orlando comentează că "|sta chiar e un film interesant", preluând astfel funcția naratorului inițial. Și restul codurilor sunt dislocate: "încadrarea mobilă ca din întâmplare (semnul unei camere ținute în mână), schimbarea frecventă de focus, montajul
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
și protagonist: și în roman, Orlando mai spune/gândește prostii, dar, pe lângă ele, are meditații serioase, în care aproape că îl anticipează pe Foucault într-o analiză a modului cum "practicile eului" influențează modul de a gândi, nu viceversa. În lungmetraj, dimpotrivă, Orlando n-are parte de meditații profunde. Dimpotrivă, extrage din puțul gândirii niște remarci dacă nu prostești, cel puțin banale: după ce o cunoaște pe regina ElisabetaI, tot ce găsește să spună e "ce persoană interesantă". De aceea, identificarea cu
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
Alexandra Olivotto Rup continuitatea dintre Orlando 1 și 2 de dragul unui festival cu lungmetraje de bună calitate, și, în plus, aflat la prima ediție: B-Est International Film Festival. Am avut o satisfacție - ca să îi dau înainte în cheia articolului precedent - care ține de solidaritatea de gen: iată ce pot face eforturile unite a două
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
de preferință cu ceva unelte analitice. Trei premii (al criticii, pentru regie și cel mai bun actor) au fost cumulate de Filiera din Hamburg, de Antonia Bird, film care obținuse și premiul publicului la festivalul din Edinburg. Bizar, fiind un lungmetraj destinat difuzării pe un post TV. E o încercare de explicare a evenimentelor din 11 septembrie, cu anumite propteli documentare: fiecare dintre arhitecții atacului e introdus printr-un freeze-frame, există și niște grafică pentru a ajuta spectatorul să urmărească dezvoltarea
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
un triptic de povești de amor de un rafinament ieșit din comun. Ar fi trebuit să ia și distincția pentru cea mai bună imagine, dar calitatea foarte slabă a DVD-ului a făcut ca juriul să nu acorde premiul deloc. Lungmetrajul se axează pe câte două personaje și pe detaliile relațiilor dintre ele. Iar, după cum ne învață Wong Kar Wai, relațiile fac cel mai bun subiect de filigran. Încep să cred că reînnoirea filmului de dragoste vine din Asia. O altă
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
câte două personaje și pe detaliile relațiilor dintre ele. Iar, după cum ne învață Wong Kar Wai, relațiile fac cel mai bun subiect de filigran. Încep să cred că reînnoirea filmului de dragoste vine din Asia. O altă particularitate a acestui lungmetraj e că fiecare segment dintre cele trei e regizat de o altă persoană (adică un taiwanez, un chinez și un japonez), și totuși pelicula are o coeziune aparte, care merge de la tematică - cele 2 personaje au fiecare altă naționalitate - la
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
publicul, ci și criticii de specialitate. Anumite conversații avute de-a lungul week-end-ului cu cîțiva membri mai proeminenți ai acestei tagme m-au convins că filmul feminist le e necunoscut și avizaților, și neavizaților. Așa că voi comenta - pe foarte lung - lungmetrajul Orlando (1992), care mi se pare unul pe de o parte ilustrativ, pe de alta temperat ca exponent al curentului. De altfel, regizoarea filmului, Sally Potter declară că nu se consideră feministă. Povestea e cronologic inteligibilă: un tânăr (Orlando) devine
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
pe primul loc realizările protagonistului. Singura reușită a lui Orlando - un premiu pentru poezie - e menționat fugitiv într-un monolog interior, ceea ce aproape determină cititorul să treacă cu vederea unicul succes al personajului. Care e "privat" și de Potter: în lungmetraj, lui Orlando doar i se acceptă de către un editor manuscrisul la care lucra de secole. Digresiune: înmulțindu-i erorile, Potter creează o breșă între spectator și personaj, temperând astfel identificarea. Fiecare dintre segmentele filmului se încheie cu nereușita protagonistului/protagonistei
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
de Discovery pe casete video, la fel ca și cea a unor filme vechi, dar clasice. Partea proastă e că, fiind cinefil împătimit, e posibil să le fi văzut deja. Așa că mă voi cantona mai degrabă în zona actualului. Un lungmetraj care nu e noutate video - datează din 2003 și a apărut pe piață prin toamnă - , dar pe care nu l-am putut găsi mai devreme, este Peștele cel mare, regizat de Tim Burton. Un cineast care are un talent aparte
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
depășește statutul de basm ceva mai rafinat decât din punct de vedere vizual. Și tocmai aici e hiba, pentru că pentru publicul de multiplex va părea exagerat, iar pentru cinefili, exagerat de - vorba unui american - "decafeinizat". Jos pălăria însă pentru actori, lungmetrajul beneficiind de distribuție de nume mari, la cei doi thespieni protagoniști adăugându-se Jessica Lange, Marillon Cottilard, Danny De Vito, Helena Bonham-Carter. Un lungmetraj - de data asta "noutate video" - pe nedrept, zic eu, ignorat de critici, în pofida unei prestații actoricești
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
părea exagerat, iar pentru cinefili, exagerat de - vorba unui american - "decafeinizat". Jos pălăria însă pentru actori, lungmetrajul beneficiind de distribuție de nume mari, la cei doi thespieni protagoniști adăugându-se Jessica Lange, Marillon Cottilard, Danny De Vito, Helena Bonham-Carter. Un lungmetraj - de data asta "noutate video" - pe nedrept, zic eu, ignorat de critici, în pofida unei prestații actoricești de excepție, este Să omori un rege, realizat de Mike Barker. Încă înainte de terminarea montajului, filmul a deținut un record trist: e una dintre
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
au "dat faliment" de două ori în cursul producției. Nu au existat bani pentru scenele de luptă, așa că bătălia se dă verbal, între politicieni, nu între soldați, ceea ce a condus la reproșuri, cum că filmul e claustrofobic. Cu toate astea, lungmetrajul a fost nominalizat BAFTA (2004) la o categorie oarecum obscură: "Premiul Carl Foreman pentru cel mai promițător debutant". Nominalizarea îi era adresată lui Jenny Mayhew, scenarista filmului. Acest lungmetraj are, din punctul de vedere al scriiturii și documentării, câteva merite
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
condus la reproșuri, cum că filmul e claustrofobic. Cu toate astea, lungmetrajul a fost nominalizat BAFTA (2004) la o categorie oarecum obscură: "Premiul Carl Foreman pentru cel mai promițător debutant". Nominalizarea îi era adresată lui Jenny Mayhew, scenarista filmului. Acest lungmetraj are, din punctul de vedere al scriiturii și documentării, câteva merite clare. Primul are de-a face cu istoria: Commonwealth-ul a fost unica perioadă în care Marea Britanie a încetat să fie monarhie. Totuși, e totodată o perioadă asupra căreia s-
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
acum: 451 de grade Fahrenheit, în regia lui Truffaut (1966). Nu e una dintre peliculele care i-au adus celebritatea, pentru că subiectul nu are prea mult de-a face cu relațiile interumane, ci cu... SF. Distribuția e unul dintre atuurile lungmetrajului, avându-i pe Julie Christie, în dublu rol, și pe Oskar Werner (protagonistul din Jules et Jim). Scenariul e adaptat după romanul omonim, tot distopic, al lui Ray Bradbury. Proza conține niște idei excelente, numai bune de exploatat: pompierii nu
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
schimb, televiziunea încurajează egalitatea și spiritul de echipă, creîndu-se familii de veri și verișoare prin intermediul ei. Contrastul e reprezentat de oamenii-cărți, care memorează fiecare câte una și le-o lasă moștenire copiilor lor, ca nici un volum să nu fie uitat. Lungmetrajul e și un panegiric adresat cărților. Într-o secvență în care o bătrână se lasă arsă odată cu volumele ei, apar în prim plan titlurile care l-au influențat pe regizor, câteva dintre ele fiind de Jean Genet, niște Baudelaire etc.
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
Alexandra Olivotto Uităm să ne uităm la peliculele canonice și analiza e trecută cu vederea în favoarea unei frumuseți care depășește înțelegerea. Există multe lungmetraje, care, ca și anumite cărți, ajung să fie citate mai mult decât sunt citite. Așa că aș dori să "citesc" un film canonic, inundat de adjective și preamărit de fiecare dată când se scrie despre el. Tocmai pentru că bănuiesc că un
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
interior prin excelență și transfigurate prin spiritualitate. Oricum, apropo de violență, Tarkovski o arată în uniformitatea ei: față de oameni, animale, până și față de lucruri. Chiar și "nebuna sfântă" și bufonul sînt ținte predilecte ale cruzimii. S-a spus deja că lungmetrajul e o capodoperă a eliptismului, așa că ipoteza "icarică" ar putea fi viabilă. Totuși, validitatea ei ar contrazice intepretarea în cheie artistică, pentru că ea se bizuie exclusiv pe faptul că viața lui Rubliov ar fi doar un suport pentru descrierea unei
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
vor fi văzute decît în diverse cadre restrînse sau specializate. Nu cronicarii ar trebui să vadă, în primul rînd, scurtmetrajele, ci marele public. O strategie culturală națională ar trebui, poate, să impună proiectarea cîte unui film românesc scurt înainte de fiecare lungmetraj, în sălile de pe tot cuprinsul patriei, și nu doar la festivaluri sau la “acțiuni de profil”; apoi, așa cum legislația prevede, pentru televiziuni, o anumită pondere a filmului european față de cel american, ar trebui creată o breșă pentru difuzarea sistematică, de către
Restanțe și invazii by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12988_a_14313]
-
nici cu 1917, și nici cu 1989. Dar poate mă înșel. Poate, cînd nu guști genul, fandacsia-i gata... Am mai văzut, tot în pachetul “sprijinit de CNC”, un film de 39 de minute, care ar fi meritat să fie un lungmetraj de debut: Visul lui Liviu, de Corneliu Porumboiu. Liviu e “un tînăr al zilelor noastre”, condamnat la sărăcie, bișniță și promiscuitate, un tînăr care, “din cînd în cînd”, se gîndește că “putea să nu se nască”, și care, “încet încet
Restanțe și invazii by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12988_a_14313]
-
inteligența observației, regizorul compune un fel de poem al mediocrității trăirii, al vieții reduse la un ritual banal, dar de un absurd cosmic. Pentru că, oricît ați vrea, scurtmetraje nu puteți vedea în oraș, vom încheia prin a vă recomanda un lungmetraj, și încă unul multipremiat la scară internațională, Invaziile barbare, al canadianului Denys Arcand. Un film “de văzut neapărat” și la care vom reveni neapărat.
Restanțe și invazii by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12988_a_14313]
-
de realizare ale filmului. Iar ca scenarist, se cuvine să despici firul În patru și-n patruzeci și patru, deoarece viziunea cere legături, popasuri, platforme și zboruri, cât mai multe, fiindcă rotundul artistic presupune perfecțiune, fie că se obține un lungmetraj, un documentar, un portret, un ansamblu, o secvență cu Încărcătură simbologică. În afară de dragoste - ca temă, și de nostalgie față de cea care i-a dat viață, mama, axis mundi se reunește din secvențele lui pantha rei, care șia Început deja caruselul
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
se constituie Într-un colaj compus din fragmente de scrisori, paragrafe din romanele tatălui și din Încercările fiului de a scrie: „Tatăl meu mort era mai nemilos decât tatăl meu viu. Voia ca eu să fac filme. Am turnat trei lungmetraje ale căror scenarii tot eu le scrisesem. Am Încetat să mai fac filme, dar mi-ar plăcea să mai fac Încă unul Înainte să mor la rândul meu. Peste ani, am izbutit În sfârșit să isprăvesc un roman, apoi un
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92876]
-
în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul sau, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste. Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist și producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Marin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroană de foc” (1990), „Triunghiul morții” (1999
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93855_a_95147]
-
a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creație de referință în istoria filmului românesc. Printre cele mai recente filme ale sale se numără „Ultimul corupt”, lansat la începutul acestui an și care este o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010). Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singură legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93855_a_95147]