1,120 matches
-
a avut 16 copii: primii patru au fost fete și toate au devenit regine. Mozart avea 9 ani când a intrat prima dată la Schonbrunn și, ca orice copil, în drum spre sala de muzică patina, în joacă, pe parchetul lustruit al palatului. La un moment dat, cade, iar Maria-Antoaneta se repede să-l ridice. Mozart povestește că i-ar fi spus viitoarei regine a Franței: “Pentru că ai fost bună cu mine, am să te iau de nevastă când voi fi
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93522_a_94814]
-
avea oi și aducea tălăngile și clopoțelul, deși nu-i repartizaseră decât un rol secundar, cu strigatul la „hăi! Hăi!” Mai pe urmă, au spus că vor merge și după bolindeți. Că are fiecare câte o traistă amare și băț lustruit. Că și Victoraș are și de aceea îl iau cu ei. Eu înghițeam în sec, cu noduri... -Da’ pe mine de ce nu mă luați? Refuzau categoric : -Nu te luăm, bă! Tu n-ai traistă și băț! Sărea și Victoraș : -Să
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut din substanță, rizomi lipsiți de clorofilă, ieșiți din trupul unui tubercul muribund. Viață măruntă cu tresăriri lente, speriate, ca respirația nocturnă a unui ghettou. Acest copil numit Idel cu hăinuțele lui negre, lustruite, cu fața roșcovană, pistruiată, cu mersul clătinat ținîndu-se de pereți - o amețeală trecătoare, m-am obișnuit, hipertensiunea, mă apropii și eu de șaizeci - circumvoluțiile lui În care Încep să se șteargă textele aramice și Tora și Biblia și Vedele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Eu cred că le-ai făcut tu pentru amândoi, a spus în timp ce se uita la mine de sus până jos, admirativ. Purtam o rochie mulată din lână, de culoarea ciocolatei, cu un decolteu adânc, dresuri plasă și noile mele cizme lustruite din piele neagră. în jurul gâtului aveam o bucată de catifea neagră, părul mi-l strânsesem sus, cu câteva bucle pe afară, iar rujul era o nuanță caldă de purpuriu închis, aproape sângeriu. Vampiroaica cu cizme de scandal. Eram mulțumită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu alt aranjament floral. Câtă imaginație. M-am privit în oglinda aurie. Eram încadrată de cele două sfeșnice și a trebuit să mă ridic pe vârfuri ca să mă văd deasupra florilor scumpe. Nu mă încadram în decor. Nu eram destul de „lustruită“. Și aveam privirea sălbatică. De sus s-a auzit o ușă deschizându-se și închizându-se la loc. Catherine Hammond a coborât pe scara principală. Avea mâna pe balustradă, dar nu se ținea de ea, o folosea ca pe ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
substanță fierbinte, făcută anume pentru om, substanța care, invadându-i ființa, nu produce acolo o explozie distrugătoare, ci arde cu o lumină egală și liniștită. Mă uitam la picioarele lui Burkeviț încălțate în bocanci vechi și murdari, la pantalonii lui lustruiți și cu genunchii ieșiți dizgrațios în afară, îi vedeam pomeții obrajilor turnați parcă în sfere de oțel, ochii minusculi, cenușii și fruntea osoasă sub buclele de culoarea ciocolatei și percepeam cu toată ființa cum sapă adânc în el înspăimântătoarea forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
făcuse și mai mititel și acum părea mai aplecat peste toiagul în care se sprijinea. Traista care-i atârna pe umărul stâng părea că îl trage în jos cu greutatea ei, dar încheieturile pumnului se albiseră strângând toiagul de lemn lustruit. Ileana îl luă de braț pe inspector și plecară mai departe spre vârf. Bătrânul mai stătu câteva clipe pe loc, după care porni și el după ei. Mergea cu pași mari, de om obișnuit cu ascensiunile pe munte. În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu s-a rănit în cădere ori să încerce să găsească toiagul. Alese repede a doua opțiune, fără toiag erau morți amândoi, așa că se trânti pe burtă și începu să pipăie febril malul abrupt, sperând să simtă sub degete lemnul lustruit al acestuia. Nici nu se mai gândea la vâlva care, fără îndoială își dăduse seama de impasul în care se găseau și acum, probabil că se pregătea să se repeadă peste ei. Era culcat cu capul în jos spre fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
multă lume, polițiști și, desigur o mulțime de alți oameni. Pentru o clipă crezu că poate îl luase cineva dar alungă repede acest gând. Pentru oricine nu știa ce poate face toiagul, acesta nu era decât un băț mai gros, lustruit și albit de vreme. Nu ar fi putut să tenteze pe nimeni. Și atunci, unde era? Intraseră și în celelalte două încăperi ale casei, coborâseră în beci iar apoi răscoliseră și podul plin de vechituri. Zadarnic, toiagul nu era nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păstor, În primul său vis sau poate În prima sa trezie, că trecerea fusese lărgită, sau cel puțin așa i se părea lui acum, Încît putea vedea de după umerii purtătorilor săi că stînca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vîrfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mîinile, Înainte să apuce vînjoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cele care erau din lumea lui, își plecau puțin capul, precum păsările mici când beau apă. Toate astea îl interesau foarte puțin. Nu răspundea saluturilor, sau, când răspundea cât de cât, ar fi fost nevoie să porți patru lornioane bine lustruite pentru a-i vedea buzele mișcându-se. Nu din dispreț, așa cum credeau cei mai mulți, ci pur și simplu din detașare. În pofida tuturor, a existat o tânără care aproape că-l înțelesese, o fetiță despre care voi mai vorbi, și care ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cocoș. Muri așa cum trăise: retrasă, în singurătate. Puțini băgară de seamă. Fiul era la Paris pentru studiile sale de Drept. Când se întoarse pentru înmormântare, era un tinerel care cunoscuse viața capitalei, priceput în arta conversației, cu baston din lemn lustruit, guler impecabil și o mustăcioară subțire, pomădată à la Jaubert, ultima modă! Bătrânul îi comandă tâmplarului cel mai frumos sicriu, iar acesta lucră pentru singura dată în viața lui unul din palisandru și mahon înainte de a înșuruba pe coșciug mânere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și cuvintele rugăciunii. Mergând spre cimitir împreună cu micul grup de voci tremurătoare, m-am întrebat dacă nu cumva își râsese de mine Barbe, cu poveștile ei în care Destinat nu mai mânca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
știa că nici unul dintre ei nu se putea implica emoțional atât de profund cum se implicase el cândva; presupun că din acest motiv Îi invocau pe Brooke, pe Swinburne, pe Shelley. Șansa lor era să facă să pară totul frumos, lustruit, bogat și plin de imaginație; trebuia să Îndoaie tentaculele fine, aurii, ale imaginației lui spre imaginația ei. Acesta era substitutul marii, devastatoarei iubiri, care nu fusese niciodată mai aproape, dar niciodată nu fusese atât de aproape de vis. O poezie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
primăvară se revarsă înăuntru prin ușile de sticlă Lalique, care au fost expuse încă în anii ’20 la Paris, la un târg internațional, după care au sosit la Viena. În închipuirea ei, Sophie este ea însăși alcătuită din sticlă, porțelan lustruit sau, preferabil, din oțel de calitate superioară. Sportul o șlefuiește pe Sophie și a reușit deja s‑o facă foarte mobilă din toate punctele de vedere. Iar ce nu reușește sportul, reușește biblioteca tatei, și anume îi creează o bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
der Hofe. Capul contelui zvâcni iritat în direcția femeii. Ea scoase din servietă o carte mare pe care o așeză pe masă, apoi încă una și încă una până când se făcu o grămadă la fel de înaltă ca una dintre cizmele foarte lustruite ale lui von der Schulenberg. Pentru că am prevăzut tocmai o astfel de întrebare, mi-am permis să aduc cu mine câteva cărți care se ocupă de psihologia criminalului, zise ea. „Criminal de profesie“ de Heindl, excelentul „Manual de delincvență sexuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Fay. Sala de judecată era la parterul aripii vestice. Cum ușa de la una dintre camerele alăturate era crăpată, aveam o priveliște perfectă asupra a ceea ce se întâmpla înăuntru. Camera avea peste patruzeci de metri lungime, o pardoseală goală din lemn lustruit, pereți lambrisați și un tavan înalt cu bârne de stejar și gurgui sculptați. Încăperea era dominată de o masă lungă de stejar, care era înconjurată pe toate cele patru laturi de scaune din piele cu spătar înalt, fiecare având pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu scaunul la subsol și, după câteva clipe, prin trapele laterale, unul câte unul pătrunseră șefii de resoarte. — Luați loc! spuse directorul UNIVAX-ului. Îi inspectă rapid cu privirea și rămase mulțumit: străluceau de curățenie, erau toți proaspăt unși, vopsiți, lustruiți. La rândul lor, roboții, căci despre niște roboți e vorba, așteptau respectuos, care mai de care. — Ascult, spuse Corodan. Cine vrea să-nceapă? Care este situația? — Încă din primul trimestru al anului în curs - începu tușind robotul Felix S4, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și nu mai era economic. Fiind totuși fosta lui soție, firma mi-a trimis ca moștenire câteva componente, am și-acum una ca amintire, fie-i piesele ușoare! spuse Getta și scoase din poșetă, arătându-le-o, o șaibă drăguță, lustruită. Episodul 36 Planeta tălâmbilor Povestea pe care le-o spusese Getta 2 despre soțul ei în impresionase vădit pe cei trei roboți pământeni. Se gândeau că, la urma urmei, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, aceeași soartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
iată, Rodica Dascalu! abia aștept să facem cartea de debut..citiți ce frumos scrie, ce suflet reflectă perfect în cuvinte..și nu este pe nicio listă, în niciun dicționar aplaudat... oglindă vie- Rodica Dascălu e de ajuns o oglindă bine lustruită adevărat mister pentru a-mi vedea sufletul exprimat prin propria privire reflectat de omul din preajmă oglindă vie pentru lăuntrul din mine lectură 21 ian 2015, la Atelier. Spre final epigramistul Aurel Sfichi ne-a tratat cu umor șfichiuitor de
SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII BĂCĂUANI! SERI LITERARE de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363348_a_364677]
-
A venit și ziua serbării. Îmbrăcată frumos, ca o mică doamnă, cu rochița de catifea vișinie, cu guler alb brodat, - pe care mama nu uita să ne-o cumpere și mie și Ninei în fiecare an de Crăciun, cu ghetuțele lustruite și curate, - pentru că mama ne mai cumpăra și șoșoni albi ca să le apărăm de noroi - am intrat împreună cu mama în sala de clasă. În colțul de lângă catedră apăruse un brad împodobit cu hârtie creponată de toate culorile și cu smocuri
CRĂCIUNUL COPIILOR de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1088 din 23 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363565_a_364894]
-
porțelan sau din bronz masiv, pe care se citea patina zecilor de ani trecuți de la confecționarea lor. Ambii părinți ai lui Mircea erau colecționari. Tatăl colecționa tablouri și mama obiecte de mobilier, bibelouri și obiecte vechi de artă. Peste parchetul lustruit de-ți era teamă să nu aluneci când pășeai, tronau covoare persane originale în care ți se scufundau picioarele adânc. Cum a parcat Fordul în fața vilei, ușa de la intrare s-a deschis larg și în cadrul ei și-a făcut apariția
PLOAIA CARE UCIDE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367399_a_368728]
-
comportat natural ca și când făcea parte dintre apropiații acestei familii, lucru ce a făcut să apară o altă atitudine față de ea din partea mamei lui Mircea până la plecarea musafirei. Pe Săndica salonul a impresionat-o prin plafonul din lemn de paltin sculptat, lustruit și aurit, de care atârna un impunător candelabru din cristal. Lambriurile erau din același lemn iar pe pereți se aflau decorațiuni în stilul renascentist. Toate aceste detalii ca și altele despre colecțiile de artă și obiecte rare le-a aflat
PLOAIA CARE UCIDE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367399_a_368728]
-
înăuntru, părinte! - Doamne ferește, ce să fie fiule? - Nu știu, dar o să aflu eu. S- a uitat și a pipăit cu degetele locașurile unde, cândva, cu mulți ani în urmă, s-au aflat doi ochi albaștri. Țeasta era curată și parcă lustruită. A trecut cu degetele pe partea unde ar fi trebuit să fie ceafa și unghia degetului mijlociu s-a agățat de ceva. A repetat această operațiune de câteva ori. Unghia se oprea în același loc. În timp ce un fior rece îi
ADEVĂRUL NU-L POŢI ASCUNDE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366909_a_368238]
-
bunăstarea, dar și tumultul amalgamat de bucurii și tristeți, de gânduri bune și rele, de fapte obișnuite cândva, dar neacceptate azi. Scările, nu multe, până la primul etaj, sunt din lemn vechi, făcute-n formă de evantai, dar sunt solide și lustruite, fără a le fi ascunsă patina vremilor. Camera, cu pereții ne-ncărcați inutil și al cărei candelabru dă valoare și distincție, are mobilă nouă cu ecouri vechi, de lume bună și țintuită-n timpul ei trecut și stins. Dușumeaua e
CA LA TEATRU, MADAM ! de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367708_a_369037]