KorAP: Find »[drukola/base=mașa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...23 >

561 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

deasupra satului, poleind acoperișurile cu o lumină rece, Îndepărtată. - La noi, continuă el, e, Într-un fel, invers decît la voi. În sensul că moartea nu vine chiar așa, din senin. Ci trebuie să obții o dispensă pentru asta. Înțelegi!? Mașa clătină din cap că Înțelege. Dar, de fapt, nu Înțelegea nimic. În capul său era un adevărat haos. Tot ce-i spune oaspetele Îi luneca printre degete. Frazele păreau bine Închegate, dar cuvintele parcă nu aveau consistență. Sau dacă aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
nu aveau consistență. Sau dacă aveau, atunci această consistență ar fi trebui căutată Într-o altă lume, ce se călăuzea, probabil, după alte legi, necunoscute Mașei.. - Nu prea Înțelegi, nu? o trase de limbă oaspetele. - Nu prea, mărturisi cu sinceritate Mașa. - Pur și simplu, În lumea noastră nu se poate muri oricum. Ca să mori, trebuie să treci printr-o adevărată aventură. Printr-un adevărat infern. Dezlegarea nu-i chiar așa de simplu de obținut. Îți trebuie mii și mii de semnături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Un adevărat coșmar. Și pentru fiecare semnătură trebuie să explici de ce și cum... Adică: de ce ții neapărat să dispari!? De ce nu vrei să trăiești etern? Într-un cuvânt, moartea nu-ți mai aparține la un mod intrinsec, ci extrinsec... Înțelegi? Mașa nu auzise de astfel de cuvinte. Nu știa nici ce-i intrinsec, nici extrinsec. Și nici nu-și bătea prea mult capul ca să le-nțeleagă. „Poate vin dintr-o altă galaxie, Își spuse ea, și denumesc lucruri străine firii omenești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
vă Împiedică? - La drept vorbind, nimeni. Și-n asta constă, ca să zic așa, tot clenciul. De fapt, tu singur stai În calea propriei tale morți. Nu poți să treci ușor peste tine ca să poți muri... - Cum asta? Își exprimă nedumerirea Mașa. - Pur și simplu. Tu singur stai În calea ta. Propria ta conștiință, de altfel, destul de Încărcată, te Împiedică să dispari pentru totdeauna În neant... - Din punctul ăsta de vedere, la noi e mult mai simplu, spuse Mașa, Încercând să mențină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Își exprimă nedumerirea Mașa. - Pur și simplu. Tu singur stai În calea ta. Propria ta conștiință, de altfel, destul de Încărcată, te Împiedică să dispari pentru totdeauna În neant... - Din punctul ăsta de vedere, la noi e mult mai simplu, spuse Mașa, Încercând să mențină conversația la un nivel Înalt. Când ți-a sunat ceasul, ai Închis ochii și-ai murit. Ți-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul, și cu asta basta, adăugă ea. - Așa e, o aprobă Extraterestrul. Voi sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
agiți ca oul În găleată. Până la urmă, realizezi că nu ai nici o șansă să-ți pui capăt zilelor și te lași păgubaș. După un timp Însă, Îți pierzi din nou răbdarea și iei totul de la capăt. - E destul de complicat, murmură Mașa, care atunci când auzea de demersuri, de autorități sau de formulare intra În panică. - Complicat!? sări ca ars Extraterestrul. E infernal. E o birocrație de nedescris. Nici nu știi ce rotiță trebuie să ungi ca să ți se dea curs liber cererii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
un examen. Dacă l-ai picat, iei totul de la Început. Uneori, drept pedeapsă, ești trimis să Încerci pe propria-ți piele alte existențe. Urci sau cobori pe scara evoluției de la a la z și invers. - E un adevărat iad, spuse Mașa, profund impresionată de relatarea oaspetelui. - Pentru noi, fiecare nou trup pe care-l animăm e ca un cazan de smoală. Trupurile poartă În ele miasme Îngrozitoare. Instinctele te fierb la un foc mic și neîntrerupt. După ce ți-ai Încheiat experiența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
moartea-i un fel de perpetuum mobile, Înțelegi? Odată rostogolit În viață, nu te mai poți opri. Sau, dacă te oprești, te oprești ca să intri dintr-un vehicul psihic În altul, pe care-l pui În mișcare prin intermediul propriului eu... Mașa Își frământa mâinile În poală. Mintea Îi căzuse Într-un fel de letargie. Ar fi vrut să spună ceva, dar cuvintele i se uscau pe cerul gurii și picau mute În gâtlej. Pălăvrăgeala oaspetelui Îi anihila voința. Mașa Încerca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
propriului eu... Mașa Își frământa mâinile În poală. Mintea Îi căzuse Într-un fel de letargie. Ar fi vrut să spună ceva, dar cuvintele i se uscau pe cerul gurii și picau mute În gâtlej. Pălăvrăgeala oaspetelui Îi anihila voința. Mașa Încerca să-i țină piept, să-l contrazică, dar puterile o părăseau. Mâinile Îi deveneau tot mai grele, ca niște bucăți de piatră. Pleoapele inerte. Iar buzele parcă se transformaseră În două suluri de pâslă zgrunțuroasă, care atunci când se mișcau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
se rumenească bine. Urli, țipi ca apucatul și Încerci să scapi de chin, să evadezi, dar Încotro? Peste tot e pulbere și praf cosmic. Și În fiecare fir ești tu... - Cum adică se tocmește? reuși să se dumirească cu Întârziere Mașa. Replica aceasta Îi stăruise Îndelung În minte, acum Însă buzele sale reușeau să articuleze o parte din frazele pe care În tăcerea ei gazda, cum se spune, le rumegase de mult timp, Întorcându-le și pe față, și pe dos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
și pe față, și pe dos. - Ba, se tocmește, replică oaspetele. Adică de ce să nu se tocmească. Toate În lumea aceasta și chiar și În cealaltă au un preț... Te tocmești, de ce să nu te tocmești? - Ca la bazar, spuse Mașa, Încercând să devieze discuția spre glumă. - Da, ca la bazar, confirmă Extraterestrul. Mai scazi aici la preț un pic, dincolo mai crești, și treaba merge... Orice suflet are un preț al său... E și el un bănuț În mâna sorții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
nici nu-l simți. Ai impresia că nici nu are greutate, dar, dacă ar fi așa, de ce am simți atâta apăsare În piept!? Uneori sentimentele cântăresc mai greu decât materia din jur. Cuvintele Extraterestrului o descumpăniră și mai mult pe Mașa. Oaspetele știa să răstălmăcească În așa fel vorbele, Încât, orice ai fi spus, tot tu ieșeai prost. - Cu moartea nu se tocmește nimeni, repetă cu neliniște-n glas femeia. Ți-a venit ceasul să mori și ai murit cât ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
privind pe geam la mesteacănul care Începu să foșnească și să se legene, ca și cum afară ar fi fost cuprins de furtună. Or, vremea era liniștită și nu bătea nici un firicel de vânt. Privind frunzele ce se răsuceau neliniștite În vârtejuri, Mașa Își făcu În gând semnul crucii, alungând Necuratul ce căuta să se aciueze lângă casa ei. Mai rosti o scurtă rugăciune, pe care o Învățase de la bunica ei Tatiana, ca s-o ferească de ceasul rău și de ispitele diavolului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
printre ostrețe, Întâmpinând cu gălăgia lor lumea, care acum, nu se știe de ce, În loc să se ducă, se Întorcea de la biserică. De altfel, după toată această pălăvrăgeală, timpul părea să fi fost dat peste cap, iar lumea atât de răvășită, Încât Mașa nu mai știa nici ea dacă tot ce vedea se petrece aievea sau e rodul unei halucinații sau al unui vis. Sau poate că era un semn pe care Dumnezeu i-l trimitea, Însuflețind cu duhul său copacul. Frunzele mesteacănului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
argint de un meșter iscusit. Extraterestrul Își ridică ochii săi mari, umezi, din farfuria În care se mai aflau câteva măsline, o bucățică de brânză și resturile rămase din scrumbia de aseară și privi mai Întâi spre geam, apoi spre Mașa, cu nespusă melancolie. Fața sa de culoarea smochinelor verzi se Încreți, apoi se destinse Într-un zâmbet. Pesemne mesteacănul Îi trezea În suflet amintiri nebănuite. - Fenomene ale naturii. Nu-i nici o minune. Apoi, Înfundându-și bărbia În palmă, continuă firul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
când În când, din grămăjoara de cenușă, apar niște mâini Împreunate, ce imploră Îndurare. Nu sunt două, ci mai multe, care tremură În lumina amurgului. Deodată se stârnește vântul și le acoperă cu nisip. - Niște mâini? murmură cu gândurile duse Mașa. - Exact, se precipită Extraterestrul. Întâi o pereche, apoi două, apoi o infinitate de mâini, fumegă În amurg ca niște cârpe... Cam asta-i cu credința, conchise el. - Și acum, Îndrăzni Mașa, la voi nimeni nu mai crede În Dumnezeu? - Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
acoperă cu nisip. - Niște mâini? murmură cu gândurile duse Mașa. - Exact, se precipită Extraterestrul. Întâi o pereche, apoi două, apoi o infinitate de mâini, fumegă În amurg ca niște cârpe... Cam asta-i cu credința, conchise el. - Și acum, Îndrăzni Mașa, la voi nimeni nu mai crede În Dumnezeu? - Nimeni, spuse calm vizitatorul, ștergându-și cu dosul palmei buzele de resturi de scrumbie și ulei. - Și mâinile? - Ce-i cu ele? - Mâinile adâncite În rugă, despre care mi-ați vorbit. - Aha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Îți voi răspunde că, indiferent dacă ar fi trișat sau nu, tot s-ar fi plictisit. Poate că așii din mânecă le-au mai dat o oareșicare speranță, chiar dacă erau falși. Dar nu poți trișa la infinit. Vine și scadența. Mașa aproape că nu-l mai asculta. În mintea ei se Învârtea ca o un carusel multicolor o singură idee: că Întreaga lume și-a pierdut credința și că nimeni nu mai crede În Dumnezeu. Caruselul se Învârtea din ce În ce mai repede, antrenând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Încurcă, cum scoateți sfânta cruce și icoanele, cum scoate Subotin acesta al vostru așii din halat și Începeți să vă Închinați de vă spargeți capetele... - Suntem păcătoși, bicisnici. De multe ori nici noi nu știm la cine ne rugăm, mărturisi Mașa. - Măcar noi știm una și bună. Nu credem nici În Dumnezeu, nici În Satan. Și cu asta, basta. Nu avem glandă, nu avem nici credință. E simplu ca bună ziua, Înțelegi, Mașenca, Înțelegi!? Extraterestrul o alinta. Umbla cu sentimentalismele. Oare ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
dar nu mi-a spus că-i Însurat și nici că a plămădit cu alta o mulțime de puradei, unii mai mucoși decât alții“? Nu, mai bine se lipsea cu totul de bărbați, decât să pățească o astfel de rușine. Mașa Își ridică ochii și Îl privi cu atenție pe vizitator, care moțăia din nou pe scaun... - Dacă Înțelegi, e bine, spuse Extraterestrul. Și chiar dacă nu Înțelegi e bine. Pe mine nu mă supără oamenii care nu Înțeleg. Dimpotrivă, dacă aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
singură hemoragie, un singur vas spart - și s-a dus pe apa sâmbetei toată Înțelepciunea umană. Deșertăciune și nebunie, iată ce este Înțelegerea omenească. Oricât de Înțelept și de Înțelegător ai fi, nu poți lupta cu propriul instinct. Ascultă-mă, Mașa, Îți spun adevărul și numai adevărul. Adevărul pe care l-am contemplat de la distanță de ani lumină În spațiu și În același timp l-am putut pipăi și de aproape, căci m-am aflat și În interiorul lui. Totu-i derizoriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de piper. Asemenea marfă la noi nu prea găsești... Și adăugă: Am auzit că În Rusia aceasta a voastră se fabrică spirt și din cauciuc... - De ce spuneți Rusia a voastră, că doar trăim În România, nu În URSS? se ofuscă Mașa. - Trăiți În România, dar gândul și sufletul vă zboară mereu spre Mama Rusia, nu-i așa? Și aici Extraterestrul pusese degetul pe rană. În urmă cu trei veacuri, În timpul țarului Alexei Mihailovici, Începuse marea prigoană Împotriva dreptei credințe. Atunci Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
bunul Dumnezeu i-a putut salva vii din mâinile eliberatorilor. Dar oricât de crunt i-ar fi prigonit de-a lungul veacurilor Patria Mumă, ei au continuat s-o iubească și să se roage pentru bunăstarea ei. - Așa-i, oftă Mașa. Sângele apă nu se face, filosofă ea. - Se preface-n vin sau chiar În spirt Royal, spuse șugubăț Extraterestrul. - Poate vreți să spuneți spirt medicinal? Mașa avea impresia că Extraterestrul făcea aluzie la faptul că mulți localnici În perioada crizei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
continuat s-o iubească și să se roage pentru bunăstarea ei. - Așa-i, oftă Mașa. Sângele apă nu se face, filosofă ea. - Se preface-n vin sau chiar În spirt Royal, spuse șugubăț Extraterestrul. - Poate vreți să spuneți spirt medicinal? Mașa avea impresia că Extraterestrul făcea aluzie la faptul că mulți localnici În perioada crizei se apucaseră de băut spirt verde, din care pricină unii, ca vecinul lor Nifet, au orbit... Nifet era cizmar și, la sfârșitul fiecărei săptămâni, se Îmbăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]