1,741 matches
-
un luminist militant, adept al enciclopedismului și al preromantismului, exact ca și Heliade cu care, nu întîmplător, s-a înțeles mai bine decît cu moldovenii. Biblioteca tatălui său, prim contact al viitorului scriitor cu marea literatură, cuprindea romane de Florian, Madame Genlis, Madame Cottin și Abatele Prevost, ca și poeme de Gessner (vezi Cum am învățat românește); chiar dacă tînărul Negruzzi iese rapid din această fază incipientă și se aruncă în brațele romantismului de ultimă generație (Hugo, Pușkin, Balzac), sechele ale primei
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
militant, adept al enciclopedismului și al preromantismului, exact ca și Heliade cu care, nu întîmplător, s-a înțeles mai bine decît cu moldovenii. Biblioteca tatălui său, prim contact al viitorului scriitor cu marea literatură, cuprindea romane de Florian, Madame Genlis, Madame Cottin și Abatele Prevost, ca și poeme de Gessner (vezi Cum am învățat românește); chiar dacă tînărul Negruzzi iese rapid din această fază incipientă și se aruncă în brațele romantismului de ultimă generație (Hugo, Pușkin, Balzac), sechele ale primei sale formațiuni
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
Cum am învățat românește) încă din primele pagini publicate, abundența referirilor la mari scriitori ai lumii pare făcută să epateze: în O alergare de cai, a doua sa nuvelă, numele lui Rousseau, Petrarca, Schiller, Balzac, Virgiliu, Xenofon, Tucidide, Walter Scott, Madame de Sévigné, Florian etc. schițează un mic și savant excurs prin istoria literaturilor lumii. Trei ani mai tîrziu, în Au mai pățit-o și alții, ne întîmpină Byron, Fielding, George Sand, La Fontaine, Fénelon, Moliere, Dna. de Staël, totul sub
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
Serios?! Nu vrei să-ți dau un jurnal?... Fă bine și stinge. Omul nu vrea. Celălalt, se scoală și stinge el. - Eu am plătit aici! - strigă cel dintâi. - Ai fost un prost... Uite, eu n'am plătit. Că mă cunoaște madama... Ai văzut-o? Aia grasă. Râd cu toții. - Da, aialaltă cine era, mă? - se informează altul. - O cucoană... Nu vrei mă, ăla cu lumina, să te culci cu ea?... Nepricopsitule..." Felul în care-și fac reclamă, în ochii mușteriilor bine-trăitori ai
Orașe care au fost by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9736_a_11061]
-
trebuia neapărat să fii stăpânul unui loc, dacă-l iubești cu adevărat, e destul să știi că e în siguranță, că nu e amenințat de schimbări sau că e vorba doar de schimbările firești aduse de timp și împrejurări. Parcă Madame Mangeot și fiica ei nu erau decât niște chiriași aflați aici pentru o perioadă limitată: dacă întâmplător dădeau jos un tablou, o făceau doar pentru un scop practic, ca să nu se mai adune praful pe el, nu pentru a pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
iar ei plecau, pășind pe cărarea năpădită de buruieni spre râu. Nicăieri nu se putea vorbi de stabilitate, iar la conac mai puțin ca oriunde. Și totuși bătrâna Mangeot și fiica ei aveau un puternic sentiment de proprietate. La Paris, Madame Mangeot avusese un mic magazin în care vindea de toate, mai bine zis avusese marfa din acest magazin. An după an, de la moartea soțului ei, făcuse comerț cu multă prudență - fără a vinde sau cumpăra pe datorie, fără a câștiga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Mangeot, și singurul produs al celor câteva luni de școală era o mașină de scris cumpărată la mâna a doua, ascunsă în fundul magazinului, pe care ea scria - foarte prost - scrisorile adresate angrosiștilor. Magazinul nu avea nici un fel de viitor, dar Madame Mangeot nu se sinchisea de lucrul ăsta. Când ajungi la o anumită vârstă nu-ți mai pasă de viitor, însuși faptul de a fi în viață e o izbândă, te scoli în fiecare dimineață în plină glorie. Și tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
se sinchisea de lucrul ăsta. Când ajungi la o anumită vârstă nu-ți mai pasă de viitor, însuși faptul de a fi în viață e o izbândă, te scoli în fiecare dimineață în plină glorie. Și tot timpul existase Michel. Madame Mangeot credea implicit în Michel. Cine știe ce povești cu zâne din anii copilăriei trezea în mintea ei absența fiului? El era prințul care cutreiera lumea cu un condur de cristal; era ciobanul care câștiga mâna fetei de împărat; era prâslea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
și le povesteau la masa de dimineață. Ce spuneau ele nu era adevărul adevărat, firește, niciodată nu se spune adevărul, iar vecinii doamnei Mangeot din Menilmontant n-ar fi recunoscut niciodată în această versiune colorată povestea ei mult mai banală. Madame Mangeot intrase dintr-odată în posesia unei averi. Asta justifica pe deplin fanteziile ei, dar mai erau și poveștile copilăriei care o învățaseră că există zâne bune. Fără să știe de ce, nu era sigură de nimic din tot ce exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
apăsare a vârstei de șase ani, se apropiase de camera în care dormea acum și se uitase pe furiș în încăpere. Bătrâna slujnică, pe care părinții săi o moșteniseră și pe care o numeau, cu un respect îmbinat cu spaimă, Madame Warnier, își aranja părul - sau, mai exact, își scotea părul: șuvițe bogate de păr castaniu deschis erau desprinse din agrafe una câte una și puse lângă oglindă. În încăpere plutea un miros acru. Timp de mai bine de un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
trăiască; totuși, un gând ascuns în străfundurile minții încă stăruia, ca o probă pe care o tăinuise cu bună știință. În timp ce-și beau cafeaua cu pâine, la o oră foarte matinală pentru că era zi de târg la Brinac, Madame Mangeot se dovedi mai dificilă ca oricând. Ajunsese să accepte prezența lui în casă, dar începuse să-l trateze așa cum bănuia că-și tratează slujitorii o mare doamnă, așa că nu era de acord ca el să ia masa împreună cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
o dată, în cursul nopții, Chavel a încercat să anuleze înțelegerea și că fratele tău nu a fost de acord. —O dată! O dată! Ca să vezi! Îmi închipui că s-a străduit grozav de tare. Își luară cina în bucătărie, ca de obicei. Madame Mangeot întrebă enervată ce-a fost toată zarva pe care a auzit-o în hol. — Parcă era o adunare publică, spuse ea. — N-a fost decât un cerșetor care căuta adăpost pentru noapte, răspunse Charlot. —De ce i-ai dat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
grozav trebuie să-l mai urască. Se gândea cu detașare la Chavel, ca la un alt om; își spunea că i se dăduse șansa de a-și pierde identitatea pentru totdeauna. Masa se desfășură în tăcere. Când terminară de mâncat, Madame Mangeot se duse direct la culcare. Acum nu mai ajuta deloc la treburile casei și nici nu stătea să o vadă pe fiica ei trebăluind. Ceea ce nu vedea nu știa. Familia Mangeot era o familie de moșieri: ei nu munceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
văd ce motiv ar fi avut să mintă cu privire la un lucru mărunt, dar nu și cu privire la cel mai important. De fapt, continuă ea cu o naivitate sfâșietoare, nu mi-a făcut impresia că ar fi capabil să mintă. În timpul nopții, Madame Mangeot se simțise rău: în spatele pieptului matern, voluminos, boala își făcuse cuib și o măcina în taină. Nu era un caz care să solicite prezența unui doctor și, oricum, nu erau pe atunci destui doctori încât să poată veni unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
S-a necăjit foarte tare. —Care minciuni? I-ai spus că fratele ei a murit dimineața. Soarele străluci în față reflectat de unul dintre geamurile conacului. Își plecă ochii, orbit de lumină. Ce să fac? Ce încerc să fac? 17 Madame Mangeot muri în noaptea aceea. Chemaseră din nou preotul și din camera sa de la etaj Charlot urmărise zgomotele care însoțeau scena morții: pași trecând încolo și încoace, clinchetul unui pahar, clipocitul apei curgând la robinet, vorbe rostite în șoaptă. Ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
80, un bloc de opt etaje, identic cu alte blocuri care au apărut pletoric în acea perioadă, ca să facă față unei demografii debordante. Blocul are garsoniere și apartamente cu două camere, dar n-are interfon. În loc de interfon, există o portăreasă - madame Agnès - care decide discreționar cui să-i deschidă ușa și cui nu. Madame Agnès are un mic oficiu chiar la intrare și nimeni nu poate intra sau ieși din bloc fără ca ea să-l repereze. E mereu îmbrăcată în negru
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pletoric în acea perioadă, ca să facă față unei demografii debordante. Blocul are garsoniere și apartamente cu două camere, dar n-are interfon. În loc de interfon, există o portăreasă - madame Agnès - care decide discreționar cui să-i deschidă ușa și cui nu. Madame Agnès are un mic oficiu chiar la intrare și nimeni nu poate intra sau ieși din bloc fără ca ea să-l repereze. E mereu îmbrăcată în negru și, în spatele ferestruicii prin care monitorizează tot ce mișcă în holul blocului și
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cheamă Robespierre și, așa cum prevestește numele lui, îi urăște în egală măsură pe oameni și pe ceilalți câini. Liliane îl întreabă din priviri dacă vrea să-l aștepte cu liftul. Lionel confirmă. De la parter se aude glasul inconfundabil al lui madame Agnès: — Ce se-ntâmplă cu liftul la etajul patru? Întrebarea rămâne fără răspuns. — Bună ziua, domnișoară Liliane, spune Lionel, de cum intră în liftul care poate căra maximum 200 de kilograme. — Bună ziua, domnule Lionel, răspunde ea, încercând să-l potolească pe Robespierre
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Lionel, răspunde ea, încercând să-l potolească pe Robespierre, care ar vrea să-l muște puțin pe Lionel dacă ar fi lăsat să ajungă până la el. Șansa lui Lionel este că liftul ajunge la parter. Neșansa lui Lionel e că madame Agnès e prezentă la datorie și-i observă tocmai când el se decide să-și ia inima în dinți și s-o conducă pe Liliane, câțiva pași, prin parc. — Bună dimineața, madame Agnès, se grăbește Lionel să salute primul, ținând
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ajunge la parter. Neșansa lui Lionel e că madame Agnès e prezentă la datorie și-i observă tocmai când el se decide să-și ia inima în dinți și s-o conducă pe Liliane, câțiva pași, prin parc. — Bună dimineața, madame Agnès, se grăbește Lionel să salute primul, ținând ușa la lift deschisă, să iasă vecina cu odorul. — Dumneavoastră erați, domnule Lionel? Da’ uite-o și pe domnișoara Liliane... Ce matinală sunteți azi... Înțeleg că drăguțul de Robespierre vrea să facă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
să salute primul, ținând ușa la lift deschisă, să iasă vecina cu odorul. — Dumneavoastră erați, domnule Lionel? Da’ uite-o și pe domnișoara Liliane... Ce matinală sunteți azi... Înțeleg că drăguțul de Robespierre vrea să facă un pipi mic? zice madame Agnès, încercând să-l mângâie pe Robespierre, dar oprindu-se la timp. — Bună ziua, madame Agnès. Măcar sâmbăta și duminica să-l plimb și eu, că în rest... profit de dumneavoastră. La revedere, madame Agnès. Mă grăbesc, să nu se scape
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
erați, domnule Lionel? Da’ uite-o și pe domnișoara Liliane... Ce matinală sunteți azi... Înțeleg că drăguțul de Robespierre vrea să facă un pipi mic? zice madame Agnès, încercând să-l mângâie pe Robespierre, dar oprindu-se la timp. — Bună ziua, madame Agnès. Măcar sâmbăta și duminica să-l plimb și eu, că în rest... profit de dumneavoastră. La revedere, madame Agnès. Mă grăbesc, să nu se scape pe mine. La revedere, domnule Lionel. — La revedere, domnișoară Liliane. După ce fata iese, madame
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
vrea să facă un pipi mic? zice madame Agnès, încercând să-l mângâie pe Robespierre, dar oprindu-se la timp. — Bună ziua, madame Agnès. Măcar sâmbăta și duminica să-l plimb și eu, că în rest... profit de dumneavoastră. La revedere, madame Agnès. Mă grăbesc, să nu se scape pe mine. La revedere, domnule Lionel. — La revedere, domnișoară Liliane. După ce fata iese, madame Agnès îi spune lui Lionel, complice: — Săraca domnișoară Liliane, nu se mai mărită: fetele bune n-au noroc. Uite
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
madame Agnès. Măcar sâmbăta și duminica să-l plimb și eu, că în rest... profit de dumneavoastră. La revedere, madame Agnès. Mă grăbesc, să nu se scape pe mine. La revedere, domnule Lionel. — La revedere, domnișoară Liliane. După ce fata iese, madame Agnès îi spune lui Lionel, complice: — Săraca domnișoară Liliane, nu se mai mărită: fetele bune n-au noroc. Uite eu... Noroc cu câinele ăsta, are și ea un suflet de care să se-agațe. Știți că Robespierre e proaspăt? Înainte
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-și ia la revedere și să se fofileze în parc, portăreasa îi spune, conspirativ: — Ieri au fost iar... De la direcția de migrații... Ultima verificare... V-am dat niște referințe... După ce primiți cetățenia, ați putea candida ca primar în Angers. — Mulțumesc, madame Agnès, nu trebuie exagerat. Vreau să fiu un cetățean francez ordinar. — M-am săturat de ordinari! Ne trebuie francezi de calitate. S-a umplut țara de imigranți. Persoanele de față se exclud. Cum îi mai merge lămâiului? — Prost. Am încercat
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]