522 matches
-
înfățișează un tip opus destrămării”. Poeziei lui Beniuc, unul dintre cei mai fecunzi colaboratori ai „Revistei Fundațiilor Regale” sub directoratul său, C. îi atribuie virtuți superioare, percepând deviat sensul lor politic. Prin aspectul stilistic, scrierile criticului contrastează izbitor cu cele maioresciene, precum și cu ale confraților de aproximativ aceeași vârstă sau mai tineri. E un stil de prelegere, digresiv, emfatic, repetitiv, plin de oralități, cu introduceri prolixe, cu zăboviri patriarhale și formulări uneori contorsionate, alteori crispate și confuze, cu termeni neologistici excesivi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
Cartea reaccentuează, în condițiile recrudescenței virulente a contestării neosămănătoriste a m., dimensiunea lui militantă pentru autonomizarea artei. Admițând că esteticul poate și e normal să apară în simbioză cu valori eteronome, însă integrându-le și subordonându-le, e apărată linia maioresciană care proclamă valoarea estetică drept unic criteriu legitim în critica literară și de artă. Cu aportul substanțial al „mișcării de la Sburătorul”, dar și al altor centre de iradiere, intervalul dintre războaie a fost perioada consacrării definitive a m. și, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
mișcat nu doar de gestul ca atare, ci și (mai ales) de convingerile „cerchiștilor” de la Sibiu, salută în gestul lor eliberarea conceptului estetic „de sub hipoteci inacceptabile”, analoagă propriilor eforturi făcute de-a lungul unor decenii și înscrisă în descendența critică maioresciană. „Să fiți oare Dvs. elementele tinere, din care se va selecta a patra generație postmaioresciană de apărători ai autonomiei esteticului?”, se întreabă el, încheindu-și scrisoarea de răspuns cu aceste cuvinte impresionante: „Cum vă răspund dintr-un sanatoriu, ochii mei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
este argumentativ, constructiv și „alternativ”. Alternativa sa: „urbanitate și exclusivitate estetică”. Contestă spiritul pășunist, adică acea prelungire anacronică - pentru ei - a sămănătorismului începutului de veac, cu toate confuziile sale. Din nou se impune operată, îndeosebi în publicațiile ardelenești, o disociere (maioresciană) între etic, estetic și etnic. Mai ales ultimul element al triadei fusese creditat excesiv de „neosămănătorismul revistei «Gândirea»”, pentru care o literatură patriotică, națională, rurală și ortodoxistă este, prin aceste atribute, și una valoroasă. „Cerchiștii” se revendică în schimb de la Școala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
lui Titu Maiorescu reîmprospătată ar putea crea ispita spiritului critic, cu toate gravele consecințe «deviaționiste»”. Antologia critică dedicată lui Titu Maiorescu, alcătuită și prefațată de Pamfil Șeicaru, cuprinde, alături de texte cunoscute (E. Lovinescu, C. Rădulescu-Motru), și noi contribuții la bibliografia maioresciană prin articolul lui C. Xeni, unul dintre ultimii auditori ai cursului de logică ținut de mentorul Junimii, sau „articolul sinteză” de Ion Petrovici (Titu Maiorescu) în care autorul lui, „izbutind să păstreze o perfectă obiectivitate”, „a realizat cea mai frumoasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285290_a_286619]
-
națională: Atanasie M. Marienescu o urmărea discutând semnificația numelui „latin”, iar periodicul o susținea prin ortografia sa latinizantă (criticată deja de Titu Maiorescu la 1868, în Limba română în jurnalele din Austria) și prin răspunsul lui Iosif Vulcan la adresa poziției maioresciene. Dar, înțelegând importanța unificării limbii literare, după 1884 T. va adopta ortografia Academiei Române. Până la 1900 s-a publicat foarte puțină beletristică: versuri de Dimitrie Bolintineanu și Zaharia Boiu, stihuri inspirate de Războiul de Independență din 1877-1878, drama Constantin Brâcoveanu a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
bun” în această nelimitată deschidere a spiritului. Orice subiect ar aborda (de filosofie, sociologie, literatură sau din sfera acțiunilor practice), el începe prin a pune „temeiuri” sau prin a defini „feluri”, „ispite” „probleme”. Este, din acest punct de vedere, un maiorescian într-o generație care detestă „filosofia de școală”. Sunt și alte deosebiri față de tinerii filosofi din anii ’30. Emil Cioran crede, de pildă, în Schimbarea la față a României că ortodoxia și țăranii cu miturile și morala lor mioritică reprezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
scrisoare. Al tău, Mihai Drăgan P.S. Toate mulțumirile pentru felicitare (telegramă). </citation> (73) (74) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”22 aprilie 1973”> 26 iulie 1973, Iași Dragă Costică, Îți răspund imediat la epistola ta scrisă într-un ton maiorescian... Scuzele mele nu-și mai au rostul de vreme ce scrisoarea precedentă era prea lămuritoare privitor la starea mea. Pe ziua de 14 iulie, abia spre amiază am ajuns la facultate, dat fiind o stare generală foarte proastă, complicată de caracterul apăsător
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
a carica oamenii și faptele lor ridicole. Ceea ce impresiona pe tinerii care aspirau să facă literatură era însă gustul său precis și nemilos. Realitatea era că, chiar dacă refuzaseră proletcultismul, acești veleitari cochetau mai degrabă cu ideile gheriste decât cu cele maioresciene. Crețescu era însă în chip radical un estet pe care nu-l interesa nici aspectul moral, nici cel social al literaturii. În toți acești ani a jucat rolul lui Ghiță Mărgărit. IAȘII ÎN 1989 Terminasem programul și voiam să plec
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
din cea marxistă, încercând să fundamenteze o nouă viziune asupra artei și literaturii. Deși a adoptat de la început o atitudine polemică față de Titu Maiorescu și orientarea junimistă, criticul a avut în vedere, pe lângă perspectiva sociologică asupra artei, și criteriul estetic, maiorescian, relație subliniată mai ales în ultima fază a activității sale. În primele studii (Personalitatea și morala în artă, 1886, Asupra criticei, 1887, Tendenționismul și tezismul în artă, 1887), arta este privită ca un „product”, determinat de talent și de mediul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
pentru realizarea ficțiunii artistice, în afara oricărei preocupări de moralizare sau de propagare a unor idei (D.-G. a revenit asupra termenului în litigiu, definindu-l - în Leconte de Lisle și poezia contimporană - într-un fel apropiat, în esență, de înțelesul maiorescian). Mai târziu el va considera că opusă cu adevărat direcției maioresciene este numai teoria artei „moralist-patriotice”, tezistă așadar. Concepția lui merge spre „sinteza superioară” care, lăsând deplină libertate creatorului, nu neglijează nici elementul moral și social al artei (în sensul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
propagare a unor idei (D.-G. a revenit asupra termenului în litigiu, definindu-l - în Leconte de Lisle și poezia contimporană - într-un fel apropiat, în esență, de înțelesul maiorescian). Mai târziu el va considera că opusă cu adevărat direcției maioresciene este numai teoria artei „moralist-patriotice”, tezistă așadar. Concepția lui merge spre „sinteza superioară” care, lăsând deplină libertate creatorului, nu neglijează nici elementul moral și social al artei (în sensul ridicării artistului la înalte idealuri sociale), nici influența sa asupra cititorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
cam anost al capitalei germane prea pitorescului și fantezistului București —, el nu poate fi desprins de mediul pe care l-a zugrăvit, privindu-l și lucid, din afară, dar și cu Înțelegere, din interior. În felul lui, Caragiale ilustra teza maioresciană a „formelor fără fond“. Românii se jucau de-a modernitatea, pe care nu aveau intenția să o aplice În formele ei rigide apusene. Privită cu severitate, România putea să pară neserioasă. S-au reținut vorbele indignate ale lui Raymond Poincaré
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
decât o paradoxală subiectivitate acceptată de toată lumea? Chestiune de inteligență și talent persuasiv în afirmarea unui punct de vedere. Cel mai asiduu teoretician al criticii literare făcute cu artă și program, în aria culturii noastre, a fost Călinescu. Împotriva rigidității maioresciene, el admite că actul critic devine complex, când însuși criticul e un artist. Este necesară emoția în receptarea și judecarea operei literare, care nu e totuna cu emoția creatoare de ficțiune a autorului de literatură. Încât, critica literaturii este și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
literaturii. Profesează, nu fără alunecări în sociologism vulgar, o estetică deterministă. Militând pentru o artă cu rădăcini în realitate, intră în conflict cu adepții esteticii junimiste. Adversar pătimaș și adesea incomprehensiv al Junimii, I.R. își însușise totuși, prin Gherea, teoria maioresciană a „formelor fără fond”. Combătând doctrina „artei pentru artă”, polemistul îi opune, cu o fervoare învecinată uneori cu fanatismul, un alt tip de artă, altruistă, socială și revoluționară, o artă cu tendință care să exprime - ar fi, aceasta, „datoria artei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287594_a_288923]
-
pe Anca, ci pe Dragomir, „și că axa în jurul căreia se răsucește acțiunea nu e răzbunarea femeii, ci remușcarea bărbatului ucigaș”. La Brătescu-Voinești, prin aceeași reducere la unitate, „axa” e „resemnarea”. Fondul din care derivă critica și în genere cugetarea maioresciană este „credința în biruința binelui [...], singura axă cu putință a moralei, dincolo de care domnește lumea instinctelor și a patimilor”. În căutarea sunetului unic al unor contemporani, autorul „revizuirilor critice” a putut greși (de notat, bunăoară, subestimarea estetică a dramaturgiei caragialiene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
nu se verifică decât prin caracterul ei național”; vechea cultură religioasă, „străină prin limbă”, deși exaltată de tradiționaliști, nu a produs „nimic românesc”. Forțele revoluționare înfrânte în 1848 au căutat modele în spațiul apusean, „i-au imitat formele sociale”. Teza maioresciană despre așa-zisele forme fără fond e, principial, eronată: „Departe de a fi fost vătămătoare, prezența formelor a fost chiar rodnică; prin legea simulării-stimulării, ea a produs, în unele ramuri ale activității noastre, o mișcare spre fond până la desăvârșita lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
prin care înțelegea întreaga literatură de inspirație rurală) se exprimă și într-o comunicare academică din 1911, Metafizica cuvintelor și estetica literară, care de asemenea a provocat reacții violente, mai ales că subtextual combătea și principiile esteticii și criticii literare maioresciene. Din iunie 1909 Z. funcționa ca delegat al României în Comisiunea Europeană a Dunării și în Comisiunea Mixtă a Prutului. În februarie 1910 devine membru în Comitetul de lectură al Teatrului Național din București, pe a cărui scenă i se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Regele Carol I”, aprobă, pentru expunerile publice, aula acesteia, chiria fiind acoperită din cotizațiile membrilor. Se tipăresc programe de sală, se răspândesc afișe. În ultimul trimestru al lui 1932, C. exploda în arena publică. Emulând cu ilustrele „prelecțiuni” ale Junimii maioresciene sau cu gruparea Poesis, activă la începutul anilor ’20 în jurul „Ideii europene” a lui C. Rădulescu-Motru, dar inspirat și de „procesele literare” („judecata” cu public a unor eroi literari sau teme-problemă), la modă în acei ani, C. a lansat un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
și au întreținut un veritabil cult pentru I. Heliade-Rădulescu, C. A. Rosetti și N. Bălcescu. Deși a căutat să-și definească programul prin opoziție cu junimismul, pe care îl acuza de cosmopolitism și spirit distructiv, societatea a păstrat totuși ideea maioresciană a necesității de a revizui formele civilizației românești spre a le adapta realităților naționale. A acordat o atenție deosebită reorganizării instituțiilor artistice, precum teatrul și conservatorul, susținând aproape fără rezerve reformele lui Spiru Haret. Membrii societății s-au străduit să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285319_a_286648]
-
tipărim numai articole, poezii și nuvele care să-i poată folosi. Iar ca normă avem una singură, de care nu m-am despărțit niciodată: exprimarea sinceră a sufletului românesc în forme de adevăr.” Se face astfel trimitere la un principiu maiorescian sintetizat de Mihai Eminescu: „naționalul în marginile adevărului”. Asemenea celorlalte publicații sămănătoriste, programul N. r. l. reprezintă un amestec de criticism junimist și de misticism național, având ca urmare amalgamarea eticului, etnicului și a esteticului, concepte pe care Titu Maiorescu le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288390_a_289719]
-
nonvaloarea. Bunăoară, articolul Mișcarea literelor în Ieși (1863) înglobează, normativ, un mic tratat de estetică a poeziei, analiza producțiilor din epocă fiind făcută cu referire la principii sine qua non. Și ca strategie a demersului, H. prefigurează aici spiritul critic maiorescian. În repetate rânduri el comentează piesele de teatru istoric, reacționează sarcastic la submediocritatea unei dramaturgii încremenite în literaturizări rudimentare. Cu o conștiință estetică evoluată, se crede dator să avertizeze asupra asfixiei provocate de o mentalitate perimată, provincială, fără orizont. Romantic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
1966 ca profesor prin concurs, la Facultatea de Filologie din București și la Universitatea din Craiova, unde va fi și decan din 1969 până în 1974, asigurând până în 1976, ca redactor-șef, și conducerea revistei „Ramuri”. Continua, în amfiteatru, vechiul stil maiorescian al prelegerii magistrale. Avea, totuși, o cordialitate remarcabilă în relațiile cu studenții și la examene dădea întotdeauna note mari. Era ceea ce se cheamă un om bun, în ciuda atitudinilor lui războinice din presa literară. Trăia, în ultimii ani, într-un cerc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
mpotriva "hainelor noi, după civilizația Europei", "(nc(t nu se mai cunoaște (n ele originalitatea" (Lovinescu, 1949, p.11). Problema modului ș( măsurii (n care Titu Maiorescu a fost influențat de diferiți g(nditori, este una destul de delicată. "(n filosofia maioresciană, influențele străine se manifestă sub forme foarte variate: de la admiterea fără rezerve a raționalismului critic herbartian ș( a antropologismului ateu feuerbachian ((n prima perioadă) la adoptarea sfioasă a apriorismului kantian (n teoria cunoașterii ș( a unor idei estetice schopenhaueriene ((n
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
condiții nu mai puțin necesare pentru o construcție trainică ș( demnă de respect. Maiorescu demasca necruțător impostura, absența valorii ș( a muncii asidue, iar aceasta la nivelul celor ce se doreau acceptați ca elită. 2) "Părerea noastră este că spiritul maiorescian trebuie să fie o permanență a culturii rom(ne pentru ca aceasta să fie ferită de eventuale inflații, agresiuni ș( periodice devalorizări, ce o amenință fie din exterior fie din interior. La noi nu se poate fără Maiorescu! E ca ș
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]