522 matches
-
merg (nici nu se putea altfel!) spre autonomia artei, spre privilegierea laturii ei "ideale". Ultima sa scriere teoretică importantă, datînd din 1895, Priviri asupra stilului în arte, un fel de testament estetic, reprezintă o replică aprobativă și aprofundată a ideilor maioresciene schițate cu aproape trei decenii înainte în O cercetare critică... Adevărurile de bază ale esteticii germane clasice sunt aici clar rezumate: "Arta este însușirea sau darul ce are omul de a produce opere reale care, fără de a sluji direct la
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
Naționale: un canon care îi includea pe Vlahuță și pe Iosif, neglijîndu-i pe Creangă și Slavici. Și dacă, în cazul celui din urmă, lucrurile pot fi parțial înțelese, anvergura prozatorului ardelean nefiind pe atunci unanim recunoscută, omiterea lui Creangă de către maiorescianul Ion Petrovici rămîne în schimb cu totul bizară. Dăm ocol rotondei și privim, rînd pe rînd, cele 12 busturi. Copacii dimprejur își tremură umbra peste alee, iar în aer vibrează triluri ale păsărilor. Ordinea chipurilor dăltuite în piatră nu coincide
Lista lui Petrovici by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7100_a_8425]
-
lectură neadecvată, dar extrem de folositoare a unei cărți care mi-a dat subiecte suficiente pentru a medita și a extrapola impresiile despre educație... Mi-am amintit de comediile caragialești care m-au întristat peste măsură dintotdeauna. Și, inevitabil, de formula maioresciană despre comedia îndărătul căreia se ascunde o tragedie și mi-am spus că am trăit să citesc și asta: un "romance" mascând diabolic o satiră mușcătoare, una dintre cele mai crude și cinice.
Școala, subiect de ficțiune by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7607_a_8932]
-
fără suflu, supralicitat în timpul vieții, ca și în posteritatea imediată. La el onorurile culturale și succesele sociale au împins în prim plan o operă mediană, exaltată însă de critică în lipsă de altceva. Rămîne autorul junimist prin excelență și discipolul maiorescian prin vocație. Unica sa reușită culturală este de natură lingvistică: a scris o limbă clară, nuanțată, a dozat atent neologismele indispensabile, arhaismele, regionalismele și termenii populari - supunîndu-se regulii formulate de Maiorescu și devenite cu timpul o regulă a Junimii în
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
și directorul său încep să fie marginalizați. E posibil ca trecerea aproape instantanee la Junimea să fi fost rezultatul unei consonante mai adînci, cu toate că la 1883 personalitatea nevertebrată a viitorului scriitor se orienta mai ales în funcție de interes. Miza pe cartea maioresciană se dovedește profitabilă: cîștigă concursul de atașat la Ministerul de Externe (1886) și, doi ani mai tîrziu, cînd conservatorii vin la putere, colegul său de cenaclu junimist, P.P. Carp, îl trimite în misiune la Roma. Aici nu pierde vremea. Peste
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
obișnuite, dar extrem de eficiente, precum elogiul ditirambic închinat lui Maiorescu într-o operă de ficțiune (romanul ~ndreptări), unde personajul complet episodic, părintele Lupu, ține un discurs de cîteva pagini în capitolul al treilea, veritabil poem în proză închinat multiplei activități maioresciene. Insignifiantă în ansamblul narațiunii, figura părintelui Lupu pare inventată de prozator doar pentru a i se pune în gură, fără nici o legătură cu restul acțiunii, un panegiric elucubrant. De acum încolo, cariera scriitorului va evolua doar pe culmi. La întoarcerea
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
dreapta militantă, cît și comuniștii l-au detestat pe Maiorescu rămîn aceleași: opiniile politice ale criticului și privilegierea de către el a criteriului estetic în artă. Inimiciției adversarilor i-a corespuns însă fervoarea neobosită a admiratorilor. Adepții estetismului au analizat opera maioresciană pînă în cele mai ascunse cute, identifîcîndu-i sursele teoretice, descifrînd semnificațiile fiecărui studiu important. Astăzi știm cu certitudine care filozofi și esteticieni au hrănit gîndirea lui Maiorescu, în ce împrejurări ale vieții sale și-a scris studiile, care a fost
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
esteticieni au hrănit gîndirea lui Maiorescu, în ce împrejurări ale vieții sale și-a scris studiile, care a fost sensul și ecoul lor în epocă etc. Cîțiva dintre cei mai prestigioși critici ai secolului XX au făcut act de credință maioresciană, începînd cu E.Lovinescu, urmașul său direct, continuînd cu Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu (singurul care a ridicat de la început rezerve serioase cu privire la Maiorescu, dar a sfîrșit prin a-l analiza atent); apoi Tudor Vianu, campionul exegezei
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
începînd cu E.Lovinescu, urmașul său direct, continuînd cu Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu (singurul care a ridicat de la început rezerve serioase cu privire la Maiorescu, dar a sfîrșit prin a-l analiza atent); apoi Tudor Vianu, campionul exegezei maioresciene; în ultimele decenii, Nicolae Manolescu, Alexandru George și Sorin Alexandrescu. Dacă mai adăugăm contribuțiile documentale, uneori foarte prețioase, ale lui Z.Ornea, Liviu Rusu, George Munteanu, ca și ale multor altora, realizăm că Titu Maiorescu rămîne una dintre cele mai
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
lui Z.Ornea, Liviu Rusu, George Munteanu, ca și ale multor altora, realizăm că Titu Maiorescu rămîne una dintre cele mai comentate personalități ale literaturii noastre, veritabil magnet pentru glosatori. Mai puțin examinată a rămas valoarea pur literară a scrisului maiorescian - pentru că există și o asemenea latură. Topografia gîndirii criticului pare astăzi stabilită în integralitate; singura zonă a operei în care lectura contemporană poate întîrzia cu oarecare interes a rămas aceea a relevanței ei stilistice. Semnificația stilistică a unei opere de
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
o pună în evidență. Să observăm însă că, de multe ori, norocul a fost cel care l-a ajutat pe critic în verdictele sale: traseele glorioase ale lui Eminescu, Slavici ori Caragiale au luminat retrospectiv, cu forță mereu sporită, intuiția maioresciană inițială, ce le-a oferit acestor scriitori celebritate încă din tinerețe. Vocația critică Maiorescu și-a înfrînat- o cu severitate, împins de împrejurări, dar și de convingerea că impunerea școlii junimiste și a unui nou mod de a face cultură
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
masivul studiu din 1866 avea în spate sute de pagini de jurnal și de scrisori. Dincolo de toate acestea, precocitatea luase totuși la Maiorescu formă aproape maladivă. Nu doar asimilarea cantitativă a culturii uimește, ci mai ales faptul că structura personalității maioresciene părea configurată pînă la detaliu încă din prima tinerețe. Paralela cu Eminescu se impune de la sine: la vîrsta cînd cei mai mulți oameni se află în căutarea drumului, incapabili să se decidă, Maiorescu nu mai avea de mult nici o îndoială. Învățase tot
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
și în diferite guverne, de aici întemeierea structurii Junimea - „Convorbiri literare”, singura entitate umană la care el urma să aibă întotdeauna ultimul cuvînt. Rector la 22 de ani, ministru la 30, precocitatea sa neobișnuită se afla astfel confirmată. Viziunea filozofică maioresciană s-a constituit devreme și doar pentru uz propriu. Criticul a aderat instinctiv la evoluționism, a crezut în propășirea științelor exacte, dar la un evoluționism temeinic, solid și organic, în linia lui Spencer și Buckle. Plecînd de la convingerea că, dincolo de
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
decenii. În 1904, aproape 40 de ani mai tîrziu, cînd Academia fixa definitiv regulile ortografice, Maiorescu a avut satisfacția supremă de a redacta el însuși respectiva decizie, în spiritul vechii sale lucrări de la 1866. Prin urmare - victorie deplină! Izbînda încăpățînării maioresciene, verificabilă în multe alte circumstanțe, s-a manifestat mai întîi pe terenul limbii, cu o strălucire de necontestat și în văzul tuturor. Contribuțiile maioresciene privitoare la literatură s-au succedat în două serii: prima a avut funcție primordial polemică și
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
însuși respectiva decizie, în spiritul vechii sale lucrări de la 1866. Prin urmare - victorie deplină! Izbînda încăpățînării maioresciene, verificabilă în multe alte circumstanțe, s-a manifestat mai întîi pe terenul limbii, cu o strălucire de necontestat și în văzul tuturor. Contribuțiile maioresciene privitoare la literatură s-au succedat în două serii: prima a avut funcție primordial polemică și a urmărit impunerea în spiritul publicului, chiar cu violență, a noului autor și a noii sale viziuni critice (Limba română în jurnalele din Austria
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
Junimii au atras din partea celor vizați replici furioase. Este un loc comun constatarea că, în faza sa polemică, Maiorescu și-a înfrînt adversarii și că această luptă victorioasă cu liberalii a contribuit decisiv la faima criticului. Recitite astăzi, inflamatele articole maioresciene de tinerețe nu mai lasă exact aceeași impresie. Să spunem că cea mai substanțială piesă a polemicii - manifestul ideologiei junimiste -, În contra direcției... - 1868, completat cu Observări polemice - 1869, realiza o spectaculoasă demonstrație asupra unei chestiuni discutabile: pericolul „formelor fără fond
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
pe intoleranță și pe demagogie iresponsabilă a unei grupări liberale de la Iași. Discursurile parlamentare ținute de Maiorescu în perioada 1871-1873 sunt variații pe temele din studiul consacrat școalei Bărnuțiu, cu aplicații punctuale și exemplificări ale principiilor expuse acolo. Convingerile politice maioresciene au fost de la început limpezi, iar pledoaria sa pentru civilizație, pentru rațiune și toleranță, a căpătat formulare memorabilă încă de cînd scriitorul nu împlinise 30 de ani. „Ceea ce ne susține curajul în mijlocul acestei confuzii a timpului este încrederea neclintită că
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
biografia și psihicul eminescian, a elementelor schopenhaueriene. Cel dintîi portret complet și adevărat pe care un critic i l-a închinat lui Eminescu a fost realizat în regim filozofic - și întreaga exegeză eminesciană ulterioară va purta semnele acestui debut. Analizele maioresciene au rămas cam la aceeași formă, din tinerețe pînă la sfirșit; după expunerea cîtorva principii de bază și elaborarea unei teze generale pe care respectivul autor o exemplifică, urmează citatele, vag comentate, puse cap la cap. De la articolul despre Alecsandri
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
Și cînd te gîndești că ploaia de acuze cu care fusese întîmpinat Maiorescu la primele sale studii se rezumase la „antipatriotismul” și la „cosmopolitismul” criticului! Se vede că șocul provocat de asemenea aberații l-a urmărit multă vreme... Performanța stilistică maioresciană a fost atinsă în comentariile moralistului. Dacă noutatea adusă de Maiorescu în literatura noastră a reprezentat-o crearea unui stil intelectual, pare evident că în această arie, a dezbaterii etice, el poate atinge perfecțiunea. Chiar și în cele mai originale
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
în judecarea lucrărilor literare (1883) și Din experiență (1888). Cel dintîi a fost publicat, întîmplător dar simbolic, în același număr din „Almanahul” de la Viena în care apărea Luceafărul eminescian. Toutes proportions gardées, textul este și el un fel de „luceafăr” maiorescian. Ca și la Eminescu, avem în față o autobiografie trucată: experiența vieții sale de luptă pentru a se impune apare relatată de Maiorescu în mod impersonal, sub forma expunerii de adevăruri generale. Ideile eseului erau mai vechi (apăruseră sintetizate încă
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
limitelor actului psihic și ale conștiinței umane. Observațiile de aici privind extrema îngustime a conștiinței active, intuirea existenței subconștientului și a teribilei sale forțe, dificultatea imensă a progresului în știință au căpătat acum formă subtil aforistică. Atingem astfel centrul inovației maioresciene prezentă mai ales la nivelul inventării la noi a unui stil, pe care l-am numit „intelectual”. Practica avocaturii decenii la rînd, exercitarea îndelungă a oratoriei parlamentare îl obligaseră pe Maiorescu să-și construiască studiile ca pe niște pledoarii; profesoratul
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
lectură. Mai puțin vizibilă în critica sa, această flexibilitate metodologică îi permite istoricului literar să abordeze autori, altminteri, diferiți ca structură și venind din epoci diferite. N-aș insista foarte mult nici asupra „afinității” dintre spiritul lui Streinu și cel maiorescian, în care crede cu tărie Daniela Petroșel (vezi p. 13). Înclin să cred, mai degrabă, că, dincolo de raționalism și de credința în autonomia esteticului, comune în fond tuturor lovinescienilor, convingerea lui Vladimir Streinu că există o unitate de fond între
Vladimir Streinu, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5901_a_7226]
-
cred, mai degrabă, că, dincolo de raționalism și de credința în autonomia esteticului, comune în fond tuturor lovinescienilor, convingerea lui Vladimir Streinu că există o unitate de fond între poezie și critică îl situează într-o paradigmă spirituală diametral opusă celei maioresciene. Mentorul junimist era de părere - în articolul Poeți și critici, publicat în 1886 în Convorbiri literare - că există o diferență de substanță între poezie și critică, între structura sufletească a poetului și cea a criticului, și le cerea poeților să
Vladimir Streinu, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5901_a_7226]
-
nominalizări, altul de premiere. O altă deosebire față de anii trecuți, mai exact de precedenții patru, a constat în aceea că juriile n-au mai fost alcătuite exclusiv din critici și nici aleși pentru un mandat de patru ani. Cu toată maioresciana mea încredințare că poeții sunt rareori și critici, trebuie să recunosc că și în formula actuală, care este aceea tradițională a USR, juriul de scriitori și critici aleși doar pentru un mandat de un singur an s-a dovedit deopotrivă
Pedagogia premiilor literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6222_a_7547]
-
unor observații critice, desi, nu e nevoie să precizez, nu mă pot plânge că nu mi s-ar fi ivit ocazia, de-a lungul jumătății de secol în care am făcut eu însumi altora asemenea observații. Motivul abaterii de la conduita maioresciană, pe care am respectat-o în tot acest timp, este următorul: observația cu pricina nu este adresată criticului, ci președintelui USR. Ea conține un neadevăr, asemănător ca două picături de apă cu o calomnie, care se răsfrânge asupra breslei. Despre
Neadevăruri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6206_a_7531]