396 matches
-
cea mai josnică, cea mai rece și mai nemiloasă. Deoarece este o intoleranță mascată de toleranță. Deoarece nu este adevărată. Deoarece este revocabilă ori de câte ori puterea simte nevoia s-o facă. Deoarece este adevăratul fascism din care se trage apoi antifascismul manierist: inutil, ipocrit, în linii mari, plăcut regimului. L’Europeo, 26 decembrie 1974 Hotărârea pripită a țapului ispășitortc "Hotărârea pripită a Țapului ispășitor" Insist. Casalegno 1 se comportă exact cu agresivitatea inconștientă a unui răufăcător sau a unei curve. Explic și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a Bisericii - poate să joace feste inclusiv oamenilor aflați, în linii mari, în afara sa. De exemplu, Jurnalele lui Ioan al XXIII-lea sunt foarte urâte: nu se știe cum de-a putut să le scrie un om ca el. Sentimentale, manieriste, superficiale: par să aducă mărturie imposibilității omului modern occidental de a trăi o adevărată experiență religioasă. Dar și în proza lui Don Milani, de exemplu, se insinuează o degenerare lingvistică asemănătoare. Ca să nu mai vorbim despre revistele stângii catolice, fie
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
autorității? Dar apoi mi-am făcut curaj și am început să citesc serios aceste predici pe care, dintr-o umilință prost înțeleasă (uneori, omul Bisericii poate să-și îngăduie să fie ultragiant, nu?), Dom Franzoni a vrut să le modeleze manierist după predicile bunilor parohi (care nu există). Sunt niște predici extraordinare; adică nu sunt predici. Sunt niște mici discursuri improvizate în fața comunității, ce stabilesc evident datele unor probleme pe care comunitatea le cunoaște și le dezbate. În plus, trimiterile sunt
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
socio-umane” (p. 53). CÎt privește conținutul istoriei, el este cu precădere politic (p. 41) și româno-centric (p. 43); majoritatea studiilor culturale sînt limitate ca problematică, „relativ cuminți și factologice” (p. 45), iar multe lucrări de istoria mentalităților sînt preluate „oarecum manierist”. Aceasta se datorează și faptului că „istoriografia românească prezintă o semnificativă rămînere În urmă În raport cu evoluțiile postbelice ale disciplinei” și că, de altfel, „nici una dintre școlile istorice majore de pe plan mondial, nici măcar școala critică, nu a fost receptată pe deplin
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
mai mult dinspre superstiții decât dinspre mituri. Despre relațiile poetului cu „artele-surori”, revelatoare este această frază-credo: „Poezia trebuie să oglindească în vers adevăruri pe care le cucerește deopotrivă muzica, pictura, arhitectura” (Revăzând manuscrisul). Lui G. Călinescu poetul i se pare manierist, „mai puțin preocupat de a reprezenta”, cât de a avea „paleta, anatomia, contururile lui”, pe scurt, „a găsi o deformațiune nouă a realității e pentru el a crea”. Imputarea surprinde, căci ce altceva decât deformații și îngroșări practică Modigliani, Braque
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
sistem cu substructură metafizică, a cărei matrice tematico-stilistică poate fi considerată amplul poem cu care se încheie primul volum al seriei, intitulat Despre viața mea și a tatălui meu. Îndeosebi Antumele 4 și Antumele 5 sunt construcții ingenioase ale unui manierist (în sensul dat conceptului de G. R. Hocke), care, deconcertând prin asociațiile insolite și dezinvoltura (auto)producerii textului, provoacă realul să ia chipul anamorfozelor memoriei. Compozițiile sunt muzicale, contrapunctice, folosind laitmotivul. Decupajul în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
ne prezintă în opera sa celălalt aspect al realității din epoca sa, adică mizerele condiții de viață ale plebei și ignoranța claselor de mijloc din Galia secolului al șaselea: cu Grigorie nu mai surprindem atmosfera rafinată, chiar dacă abstractă, din poezia manieristă, din compozițiile pentru ocazii importante sau considerate ca atare, pe care ne-o oferise Venantius, ci examenul atent al lucrurilor și al evenimentelor ce nu pot fi înlăturate nicicum din istorie. Născut în 538 la Arverna (actualul Clermont-Ferrand) cu numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
înseriază eonului baroc, pe care îl și teoretizează sui-generis ca expresie a unei „mari disperări”, dar și a unei „mari pofte de a trăi”. Influențați ori nu de opiniile poetului, criticii Al. Piru și Mihai Ungheanu îl definesc ca barochist/manierist (în sensul lui G.-R. Hocke), afiliere contestată de Eugen Simion, care-l consideră un „poet de atelier”. Oricum ar fi, fapt este că el glorifică arta barocă (de exemplu catedrala abstrusă a lui Gaudí, La Sagrada Familia) și-i
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
de la schiță și nuvelă la romanul frescă. Soare de august (1955) surprinde un episod din timpul insurecției din 1944, având protagoniști doi muncitori devotați, gata să se sacrifice pentru triumful cauzei. Tonul, atmosfera, limbajul, comune literaturii din epocă, sunt artificiale, manieriste, șablonarde. Din culegerea de „povestiri, dialoguri, portrete” Omul de pe catarg (1957), eteroclită prin tematică și prin umanitatea investigată, se reține Lică Postolache și cei 15 covrigari, punct de pornire al romanului Să nu fugi singur prin ploaie (1958), în care
STEFANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289903_a_291232]
-
cultivarea sinesteziei combinatorii („Un fir de plumb îngheață/ azurul din vocale;/ miroase a pădure de pini/ cu foșnet frig.../ Cântă păuni în lună/ pe marginea sticloasă/ a celui mai albastru/ și cast concert de Grieg”) înclină uneori spre o modalitate manieristă. Volumele Fără de pierdere, ca o iubire (1976) și Reverberata (1978) continuă pe linia subtilității și virtuozității verbale, în cel de-al doilea evidentă fiind magia unei „alchimii a verbului”, dar și un „fel de dadaism al majusculelor, de afectare a
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
a cărui operă ne prezintă celălalt aspect al realității din epoca sa: condițiile mizere de viață ale plebei și ignoranța claselor de mijloc din Gallia secolului al VI-lea: cu Grigorie nu mai surprindem atmosfera rafinată, chiar dacă abstractă, din poezia manieristă, din compozițiile pentru ocazii importante sau considerate ca atare, pe care ne-o oferise Venantius, ci analiza atentă a lucrurilor și evenimentelor ce nu pot fi înlăturate din istorie. Născut în 538 la Arverna (astăzi Clermont-Ferrand) cu numele de Georgius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din București pentru placheta Cântecele desăvârșirii interioare (1994) și pentru lucrarea Textualism, postmodernism, apocaliptic (I-II, 2000-2001). Ca poet, S. a fost privit ca un optzecist netipic sau „disident”, în răspăr cu majoritatea colegilor de generație, echinoxist, menestrel, autor livresc, manierist etc. De fapt, specificitatea rezidă în apartenența liricii sale la estetica proprie curentului oniric, mai precis spus, în faptul că el este un reprezentant - așa-zicând întârziat - al onirismului românesc, fundamentat și ilustrat încă din anii ’60 ai secolului trecut
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
poartă „porecla”, Giuleștino. A debutat, ca gazetar, în „Săptămâna”, unde va fi prezent până în 1973, iar ca poet la „Luceafărul”, în 1976, semnând G. G. Crăciun. Prima carte de versuri, Tandrețe maximă, îi apare în 1981. S. este un liric manierist americanizant. De fapt, poetul reciclează în cheie ironică oftături și declarații siropoase romantice: „Și iar verde de susai / cheile din quai d’orsay/ ba le ai/ ba nu le dai! Mândro/ vână de curvet / te prind eu pe internet”. Și
STANCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289858_a_291187]
-
polemic, „născut din fantezia unui om care gustase puterea, era frustrat de ea și o dorea încă”. Se evidențiază, de asemenea, spiritul și ideile iluministe în textul scris de Cantemir în 1705, cât și inovațiile în plan literar, de la artificiile manieriste la deformarea programatică a realității. Un capitol aparte este dedicat construcției narative, urmărindu-se consecințele alegoriei în redimensionarea subiectivă a evenimentelor și în modificarea ordinii narative. Referitor la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
sensul de adâncime al liricii contemporane” (Petru Poantă). Și prima carte, Maluri înalte, îi apare târziu, în 1974. Poezia de acum transgresează realitatea în planul sensibilului, dominată fiind de o senzualitate oarecum rafinată, într-un registru ce decurge din stilistica manieristă. Ulterior lirica lui S. evoluează spre un discurs încărcat metaforic, unde cotidianul capătă rezonanță și fior, într-o stare de contemplație cumva dramatică, mereu întoarsă spre trăiri latente. Astfel, „sensul lucrurilor lăcrimează/ Ca o corabie ce se depărtează/ Cu fructele
SAVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289522_a_290851]
-
spune că e tributar, în chip hotărât, unui scriitor, lăsând la o parte rădăcinile înfipte în literatura lui Ștefan Bănulescu. De toți afinii săi, Tudor Dumitru Savu se desparte prin temperamentul impulsiv și exuberant, dar mai ales prin absența rafinamentului manierist, prin lipsa preocupărilor pentru exercițiul parodic. Fondul prozei sale vine din ingenuitatea basmului. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Marginea Imperiului, Cluj-Napoca, 1981; Treizecișitrei, București, 1982; De-a lungul fluviului, Cluj-Napoca, 1985; Fortul, București, 1988; Cantacuzina, Cluj-Napoca, 1995; Echipa Generalului, București, 2001
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
ca și la Tristan Tzara, cel dinainte de dadaism, tiparul ,,academizant” îmbracă o recuzita și un conținut existențial de factură simbolista. Priveliști pentru o domnită medievală. Blazon reprezintă o parodie livresca, unde vetustul și prețiosul își dau întâlnire într-un simbolism manierist, exterior, practicat și de Mircea Pavelescu sau chiar de G. Bacovia, aici însă parodicul având aceeași funcție demolator-ironică din poemele ,,bucolice” ale lui Tzara. Alăturându-se grupului de la ,,Integral”, S. renunța la cadrele formale, fracturând ,,cu metoda” sintaxa poetica, pulverizând
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
română, Gh. V. Milica, rămâne mefient. Nu prea crede în talentul liric al acestui neserios elev care se joacă, improvizează, imită pe alții. O suspiciune care îl va însoți multă vreme pe S. Unii comentatori, îl socotesc și azi un „manierist”, nimic mai mult. Admiratorul lui Topîrceanu încerca, în ultimele clase de liceu, și alte modele. Caietele din această epocă, păstrate de Doina Ciurea, a doua soție a lui S., cuprind, în afară de balade (publicate ulterior sub titlul Argotice), parafraze după Tudor
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
modelele modernității și să rescrie (să recicleze, cum zic teoreticienii postmodernismului, printre ei: Guy Scarpetta) fantasmele vechi ale poeziei, cu precădere fantasmele (vederile) și miturile romantismului. Postmodernismul românesc, în latura lirică, debutează probabil cu această carte în care ludicul, vizionaristul, manieristul S. reabilitează un număr de specii corupte de timp (romanța, de pildă, sau mica elegie erotică) și împinge jocurile limbajului foarte departe în timp. În al doilea rând, el destructurează voit discursul liric sau, mai bine zis, îl silește să
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
stăpânită, cu perioade echilibrate, deși închide un zbucium sufletesc puternic; grija pentru construcție se menține chiar în împrejurări tragice. Deși lirica a rămas la stadiul de schiță a posibilităților, temperamentul lui V. vădește, sub formele învechite ale poeziei neoclasice și manieriste, un tumult romantic, necuprins însă deplin în stihuri. SCRIERI: Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomirescu și Emil Gârleanu, pref. A. I. Odobescu, București, 1908; Văcăreștii, Poezii, îngr. P. V. Haneș, București, 1924; Corespondența literară dintre Nicolae și Iancu Văcărescu, îngr. și pref.
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph Dorat, Évariste Parny, Jacques Delille, Gentil-Bernard au ecouri numeroase în lirica lui galantă, manieristă ca și modelele sale, dispusă să sacrifice adevărul sentimentului sau vigoarea senzațiilor convenției idilice, pastorale, grației minore, tonalității tânjitoare, jocurilor de artificii ale unor concetti. E o poezie plină de „suspin”, dar și de voluptate a „chinului”, de laudă a
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
toate se vede virtuozul care caută desăvârșirea cu o mereu lucidă mânuire a verbului. Inedite efecte răsar din punerea unui limbaj pronunțat neologic în cadențele și tonalitățile baladei. „Confuz”, „unanim”, „uz”, „eficace”, „magnanim” sunt vocabule care sonorizează aparte un discurs manierist de tip medieval. Demersul novator ia uneori formele experimentului (chiar astfel precizat în subtitlul unor poeme) asonantic, aliterativ, lexical, muzical, gramatical și chiar gastronomic. E o joacă ce amintește de ludicul lexical barbian, fără să cadă sub limitele artisticului: „Damiroză
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
Patriarcul/ În camilafcă dalb stihar/ Și-n patrahil?” Scrupulozitatea tehnică, ingeniozitatea tălmăcitorului se vădesc și în paginile care continuă traducerea dramei Richard al III-lea a lui Shakespeare, începută de Ion Barbu, cu păstrarea stilului impus de predecesor. Un tipic „manierist”, mai ales în latura exterioară a scrisului său, cel mai ingenios, mai inventiv, poate, în această latură, dintre toți „manieriștii” români nu numai de azi este Romulus Vulpescu. Gustul pentru decor, pentru podoabă, spectaculoasa vocație bibliofilă și anticarială în genere
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
dramei Richard al III-lea a lui Shakespeare, începută de Ion Barbu, cu păstrarea stilului impus de predecesor. Un tipic „manierist”, mai ales în latura exterioară a scrisului său, cel mai ingenios, mai inventiv, poate, în această latură, dintre toți „manieriștii” români nu numai de azi este Romulus Vulpescu. Gustul pentru decor, pentru podoabă, spectaculoasa vocație bibliofilă și anticarială în genere îl determină pe acest poet cu daruri de caligraf și miniaturist, pe acest insațiabil degustător de frumuseți artizanale să acorde
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
unei identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. ION POP Ilarie Voronca reprezintă o personalitate originală și complexă în cadrul primei avangarde; el, cu toate sinuozitățile manifestărilor sale, exemplifică perfect fie aspectul tipic avangardist, fie pe cel
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]