208 matches
-
pedeapsa caselor regești. Medeea își face ultima apariție pe acoperișul palatului într-un car tras de doi șerpi înaripați ducând leșurile copiilor, mașinărie divină uzuală la Euripide. În universul lui Dumitru Radu Popescu în care eroicul alunecă mereu în derizoriu, Marghioala e ridicată încet de baloane colorate, ornamente pregătite pentru nunta Didei cu Ionel (V, p. 687). În Ca frunza dudului din rai, există și referințe mitologice incidentale, de pildă, în cazul orbului Cristofor dus în cărucior la cerșit de Liana
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în Grecia. Chiar și când apar, elementele miraculoase nu mai au același impact : în universul prozaic al lui Dumitru Radu Popescu unde mitul se degradează o dată cu lumea, zborul Medeei în carul cu șerpi după împlinirea răzbunării are corespondent în ascensiunea Marghioalei trasă de baloanele pregătite pentru nunta rivalei. Pe de altă parte, interdicțiile clasice nu mai funcționează. De pildă, omorurile pot fi acum reprezentate pe scenă : Eteocle și Polinice se sfâșie reciproc sub ochii spectatorilor lui Victor Eftimiu. Schimbările majore nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
vremii numai de ea știută. Dacă cei care au supraviețuit molimei au plecat, legenda spune că baba a rămas acolo și numele dealului ar veni de la „baba care ghicea”. Numele adevărat nimeni nu-l mai știe. Poate o chema Safta, Marghioala sau Marița. A rămas acolo în singurătatea locului. Străinul nostru n-a mers pe drumul care are multe cotituri spre sat, ci a urcat cărarea care o lua la dreapta peste o culme domoală de deal. Când a ajuns pe
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
se mai spune ajunge la genunchi. Când am crescut mare ca să pot înțelege, mi-a spus că era însărcinată cu mine în luna a șaptea. Și, deși era însărcinată, deci mă purta în burtica ei, împreună cu mama ei, adică bunica Marghioala și cu încă o bătrână căreia sătenii îi spunea baba Ioana au mers la prășit pe un ogor pe tarlaua Țurchea, cam la un kilometru și jumătate de casă. Pe fratele mai mare Gică, de vreo șase ani și pe
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
șapte luni pe soră-mea. - Mamă, nu mă simt bine deloc. Cred că nasc la șapte luni ca pe Maricica. - Ce spui, fata mamei? Stai jos și te odihnește. Soarele cred că ți-a făcut rău, cu căldura aceasta!... Bunica Marghioala, care era cunoscută ca moașă în sat, a așezat-o jos, pe pământ, căutând să o liniștească. Dar ea și-a dat seama din experiența pe care o avea că nașterea pruncului nu era departe și, într-adevăr, în lanul
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
și fă-te sănătos! Tu nu vezi că eu mor în fața voastră? Măcar tu să rămâi cu aceste șase ploduri cărora le-am dat viață. Să nu ai nicio grijă că o am pe mama lângă mine, adică pe bunica Marghioala. Ea va fi stâlpul casei cât tu ești plecat, că uite eu sunt ca și dusă pe lumea cealaltă!”. Bunica Maria dinspre tata murise în anul 1948. Tata a înțeles și a plecat la spital. Noi, cei șase copii, ne
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ți tăia din material sau nu-ți dădea voie să-l publici, pentru că tot ce scriai trebuia să corespundă ideologiei partidului comunist. În ziua repartiției mi-am pus aceeași întrebare latinească „Quo vadis? Atunci mi-am adus aminte de bunica Marghioala care a fost născută la 1892 și a făcut doar clasa întâi, avându-l ca învățător pe domnul Ulea și pe care îl pomenea mereu. De la el învățase taina cititului și a socotitului la aritmetică. Deci, a fost un învățător
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
școli din județ, acolo unde nu se prezentau cei repartizați. În anul 2009, când m-am hotărât să mă „liniștesc” aveam 70 de ani și mi-am pus întrebarea dacă am fost ca învățătorul Ulea pe care-l pomenea bunica Marghioala sau am luat ceva din pasiunea și dăruirea Domnului Trandafir, personajul marelui prozator Mihail Sadoveanu. Și fără modestie pot spune că am fost ca acești discipoli. Pe unde am trecut, am lăsat în urma mea nu numai dragostea de a-i
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
caracteristică, o mângâia și o încuraja, zicând: -Mai bine să fii mândră că ești frumoasă și lasă lumea să vorbească, bine că-i adevărat. Magnolia neînțelegând tâlcul vorbelor bunicii o întrebă: -Cum vine asta mambătrână, eu sunt așa cum zice țața Marghioala, sunt lucrătura celui necurat? -Nu, fata mea, îi răspunse bunica, altceva trebuie să înțelegi, că ești frumoasă fiindcă așa a vrut Dumnezeu. Ș-apoi acele persoane care nu te lasă în pace o spun din răutate că nu sunt și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și ușurat. Dar ce, parcă lumea se schimbă? Cu timpul, duminica nu mai călcau în biserică decât bătrânii și femeile. În săptămâna mare, la trecerea pe sub domnul Cristos, veneau toate babele: baba Aglaia, baba Mița, baba Tinca, baba Lixandra, baba Marghioala a lui Mială și alte câteva mai fără nume. Erau îmbrăcate în negru, în rochiile lor de moarte, cu barișuri pe cap și cu câte o luminare în mână. Pășeau iute-iute pe drumul Cutaridei privind pe furiș în stânga și-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și împărtășite. Ele rămâneau la urmă, că aveau multe pe suflet. Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile. Ședea îngenuncheată, cu obrazul veșted lipit de anteriul scump al părintelui. - Ei, ia spune... Începea sfinția-sa. De postit, ai postit? - Da, părinte. Țin toate posturile: postul Crăciunului, postul Paștelui, postul Sfinților Apostoli, postul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
altar. - No să-l mai iau. - Să mai faci treizeci de mătănii. -Le fac. Pe babă o dureau genunchii. Se lăsa mai pe o parte. Preotul îi așeza prapurul lui aurit, de mătase, pe cap și-i citea din evanghelii. Marghioala încremenea, cu sufletul pierdut în întunericul ce-i acoperea vederile. Pe sub uși trecea un curent care-i îngheța pielea. Popa Metru iar se apleca asupra ei: - Ia mai spune... - Spun, părinte. - De curățit, te cureți? - Mă curăț. - Îți speli trupul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cărți, dai? -Dau. - Să nu mai dai și să asculți numai de glasul lui Domnu-lDum-nezeu. Să faci încă douăzeci de mătănii pentru asta. - Fac, sfinția-ta. - Stai, să-ți citesc dezlegarea... Și iar se ruga popa pentru păcatele ei. Baba Marghioala asculta înspăimîntată făgăduielile făcute păcătoșilor pentru lumea cealaltă și-i picau lacrimi din ochi. Părintele o descosea mai departe: - Da case de oameni ai stricat? - Nu, sărut dreapta. - Să nu strici, că mânii pe Dumnezeu. - Nu stric. - Argintu-viu îl trimeți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și să-ți faci seara rugăciunile. La săraci împărți? - Fac pomeni de sâmbăta morților pentru răposatu, bărbatu-miu. - Așa. I-ai dăruit lucrurile? -l le-am împărțit. - Moliftele i le-ai făcut? - Le-am făcut. - Bine. Acu du-te. Baba Marghioala se scula în picioare, își freca genunchii amorțiți, pupa dreapta popii și se mai închina o dată, ieșind de-a-ndaratelea. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare, de seară, babele ieșeau în prispa bisericii. Sufletul lor, ca hârtia. Coborau copleșite scările, una
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca acu, numai nădragii de ei? Păi când mă lua al meu de coade și mă-ntorcea și mă sucea, nu -lar mai încăpea țărâna pe unde-o fi acu și s-ar face praf și pulbere... - Și dumneata, coană Marghioală! - Ce zice? Ce zice? ^ - Zice că să fie ale dracului de fleoarțe, că nu le mai ajunge... Iar fl pomenii pe Necuratu! - Nu le mai ajunge, ce, nu știu eu? - Parcă a croitorului e mai brează? Da o lovește el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcut pământ, sus, în scaunul droaștei. Lumea, pflc, în față la Stere. Îl așteptau de cu dimineață. Se uitau babele spre Grivița, copiii spre Filantropia, doar l-or zări. - Da ce-o fi, soro, de nu mai vine zevzecu? întreba-baba Marghioala. - Ce să fie? O fi luat-o și el de lunea! adăugase Aglaia. Tinca, de față și ea, își pusese mână la gură: - Nu-i adevărat! Nu bea Mielu. Parcă nu-l cunoașteți? Umblă ca ceasul. Cine știe ce i s-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să nu-i strice ceva. În lunea aia bătea vântul pe cimentul lui. Frații beau la umbră în prăvălie, nu se uitau afară. Era și de amiază, să fi fost douăsprezece. Muierile făcuseră scurtă la gât privind spre Filantropia. Baba Marghioala 173 ostenise. Se lăsase pe vine, ciucită toată, cu mâinile în poale. Nu mai spunea nimic. Își strânsese broboada în jurul gâtului să nu răcească și-și trăsese poalele fustelor largi în jurul gleznelor, să n-o ia vântul pe dedesubt. Aglaia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și mușteriii afară din prăvălie, să mai tragă aer în piept, că erau făcuți la dinți. Când s-a trezit sluga între muieri, o dată și-a adus aminte de fapta stăpânului și s-a pus pe plâns. Se uita baba Marghioala la el ca la moaștele sfântului Spiridon. - Da ce-ai, maică, ce ți s-a-ntîmplat? Mielu rupea pământul cu lacrimile. - Oliu, Doamne ferește! Și-a venit sluga în fire, a deschis ușa căruței cu pâine și-a început să strige: - Luați, mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe gât, să nu piardă nimic din cornurile frumos mirositoare pe care le căpătase. Beghe fugise mai departe, cu buzunarele pline, de frica lui frati-său, să nu-i cărăbănească vreo franzeluță, lacom cum era. Se dezmeticiră și muierile. Baba Marghioala zise cu voce tare: - I-o fi murit mă-sa Iu ăsta, haide, soro, să luăm; dacă-i de pomană, de pomană să fie! Baba Chinta s-a lipit și ea la coada căruței. Mielu împărțea în dreapta și-n stânga
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pomană să fie! Baba Chinta s-a lipit și ea la coada căruței. Mielu împărțea în dreapta și-n stânga. - Na-vă, fraților! Zidarii, rușinoși, încă nu se apropiaseră. I-a chemat sluga: - Veniți, mă oameni buni, veniți de luați! Baba Marghioala, care primise de două ori, avea poala plină. Ținea în șorțul ei larg trei pâini grele, ascunzîndu-le. Zicea într-una Aglaiei: - Să fie înaintea mă-si! Dumnezeu să primească. În ușa cârciumii ieșise și Stere. Privea. Ce-l găsise pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
250 că mai demult, când coana Marioara avea douăzeci de ani, șezuse la ei în gazdă unul Constantin Șarpe, cu șapcă roșie și servietă, impiegat la Calea Ferată. Asta se întîmplase înainte de războiul ăl mare și o știa numai baba Marghioala, vecină în Vespasian cu tramvaistul, de unde se mutaseră cam în același timp aici, în Cuțarida, să nu mai stea cu chirie, să aibă fiecare casa lui. Nimeni însă nu putea să pună mâna în foc că Veta e făcută de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o luase, munciseră împreună, își cumpăraseră loc în groapa lui Ouatu, nu se certau din alte pricini decât din vinile lui de bărbat căzut în tagma bețivilor. Veta nu semăna nici cu coana Marioara, nici cu domnul Aristică, și baba Marghioala se îndoia ea însăși câteodată dacă aducea măcar cu impiegatul. Pe fată o iubeau toți pentru că era deșteaptă. Ea scria femeilor scrisori la neamurile din provincie și pomelnicele bătrânelor pentru vineri seara. Tramvaistul vrusese s-o dea la învățătură mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curtea de babe. Nu lipsea una: Mița adusese o mână de crizanteme albe, atunci culese din grădina ei, Tinca, mai slabă și uscată, bolborosea cuvinte neînțelese, bătând câte trei cruci în toate unghiurile casei, Lixandra privea din prag mortul, nemișcată, Marghioala a lui Mială își învelise capul cu un bariș negru, lung, care-i atârna puia la poale, și se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
toamnă. Mița povestea cum s-a certat cu Măndica a lui Banculea, pentru că porcul acesteia îi rosese o ulucă: - Și dacă i-am spus să și-l ia dracului la ea-n curte, ce crezi c-a făcut? - Ce? întrebă Marghioala, numai urechi. - Nu, că să mă ia Ala! Baba Lixandra își pusese mâna pâlnie la ureche și întreba pe Tinca: - Ce zice? Ce zice? - Zice că s-a certat cu a lui Banculea... . - Atunci nici eu nu m-am lăsat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scaune privind mortul, Gogu, nemișcat, țeapăn pe o masă. Muierile nu mai terminau: - Da taci, că muri acum, soro, spunea Tinca. Dacă apuca săptămâna negrilor nu mai vedea lumină pe lumea cealaltă, oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala, care fusese de față la slujba preotului, adăugă: - Păcat că nu -lați văzut pe domnu Gogu cum s-a posomorit când i-a citit sfinția-sa Stîlpii! - Cum o să se mai posomorască? se miră Chirița. Aglaia, atunci picată din curte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]