180 matches
-
Născut la Paris, Ludwig a fost fiul lui Ferdinand Maximilian de Baden-Baden și a soției lui, franțuzoaica, Louise de Savoia. Nașul său a fost regele Ludovic al XIV-lea al Franței. Tatăl său era fiul cel mare al lui Wilhelm, Margraf de Baden-Baden și decesul prematur al lui l-a lăsat pe Ludwig Wilhelm moștenitor de Baden și sef al ramurei catolice al Casei de Zähringen. Fratele mamei sale era Contele de Soissons, tatăl renumitului general Prințul Eugene de Savoia, în
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
(22 noiembrie 1728 - 10 iunie 1811) a fost margraf, elector și mai târziu primul Mare Duce de Baden (inițial numai margraf de Baden-Durlach) din 1738 până la moartea sa. A fost stră-străbunicul regelui Carol I al României. Născut la Karlsruhe, a fost fiul Prințului Ereditar Frederic de Baden-Durlach (1703-1732) și
Karl Frederic, Mare Duce de Baden () [Corola-website/Science/327370_a_328699]
-
(22 noiembrie 1728 - 10 iunie 1811) a fost margraf, elector și mai târziu primul Mare Duce de Baden (inițial numai margraf de Baden-Durlach) din 1738 până la moartea sa. A fost stră-străbunicul regelui Carol I al României. Născut la Karlsruhe, a fost fiul Prințului Ereditar Frederic de Baden-Durlach (1703-1732) și a Amalia de Nassau-Dietz (1710-1777), fiica lui John Willem Friso, Prinț de
Karl Frederic, Mare Duce de Baden () [Corola-website/Science/327370_a_328699]
-
fost stră-străbunicul regelui Carol I al României. Născut la Karlsruhe, a fost fiul Prințului Ereditar Frederic de Baden-Durlach (1703-1732) și a Amalia de Nassau-Dietz (1710-1777), fiica lui John Willem Friso, Prinț de Orania. El i-a succedat bunicului său ca Margraf de Baden-Durlach în 1738, și a domnit personal din 1746 până în 1771, când a moștenit Baden-Baden de la linia Bernhard. A fost privit ca un bun exemplu de despot luminat, care a sprijint școli, universități, jurisprudența, servicii civile, economie, cultura și
Karl Frederic, Mare Duce de Baden () [Corola-website/Science/327370_a_328699]
-
a fost antrenat în activități diplomatice în slujba conducătorilor Transilvaniei și Țării Românești. Clamând a fi descendentul despotului sârb Gheorghe Brancovici, a plănuit crearea unui stat sârb independent sub conducerea sa. Pierzând încrederea imperialilor, a fost arestat în 1689 de margraful de Baden și și-a petrecut restul vieții într-un fel de arest la domiciliu, inițial la Viena, iar ulterior la Eger. Întreaga perioadă de după arestare a fost caracterizată de numeroase plângeri adresate împăratului (care au rămas fără răspuns), de
Gheorghe Brancovici (cronicar) () [Corola-website/Science/333973_a_335302]
-
la Brașov a arhimandritului Isaia solul lui Șerban Cantacuzino în Rusia asupra căruia au fost găsite scrisori compromițătoare pentru mai mulți lideri ortodocși din Sfântul Imperiu Roman. Din acest moment Veterani l-a suspectat pe Brancovici, informându-i și pe margrafului de Baden și pe generalul Heissler. În aprilie/mai 1689, Brancovici începuse strângerea unei armate anti-otomane, adunând 800 de oameni cu care s-a îndreptat spre Orșova, pentru a trece în Serbia. La 12 iunie 1689 Gherghe Brancovici a adresat
Gheorghe Brancovici (cronicar) () [Corola-website/Science/333973_a_335302]
-
contracarat de generalul de Baden, care a început să ralieze independent sârbii pentru lupta anti-otomană. Când Emeric Thököly a pornit spre Cladova, Brancovici s-a retras cu oamenii săi la Mănăstirea Tismana. Chemat pe 26 octombrie 1689 la Cladova de margraful de Baden, a fost arestat și trimis la Sibiu, unde a fost interogat de diplomatul iezuit Antide Dunod. În 1690 a fost dus prin Buda la Viena, unde a locuit inițial în condiții proaste la Hospitalis Domus (spitalul de săraci
Gheorghe Brancovici (cronicar) () [Corola-website/Science/333973_a_335302]
-
din 1253 până în 1278. A mai fost duce de Austria (1251-1276), Știria (1260-1276), Carinthia (1269-1276), Carniola (1269-1276) și lord de Pordenone. Ottokar a fost educatat inițial pentru a deveni administrator ecleziastic. Însă, după moartea survenita în 1247 a lui Vladislav, margraf de Moravia, fratele mai mare a lui Ottokar. Astfel, Ottokar devine liderul posesiunilor fratelui său. În acord cu tradiția populară orală, Ottokar a fost profund șocat de moartea fratelui său, nu mai putând concentra atenția asupra politicii, ci doar pe
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
după moartea ducelui Frederic al II-lea în 1246. Wenceslaus, inițial a încercat să dobândească ducatul prin mariajul lui Vladislav cu nepoata fostului duce, Gertrude. Această încercare a eșuat odată cu moartea lui Vladislav și recăsătoria cu Herman al VI-lea, margraf de Baden. Acesta din urmă a fost respins de către nobilii austrieci și nu și-a putut exercita domnia peste Austria. Wenceslaus a profitat după acest pretext pentru a invada Austria în 1250 - conform unor surse, acesta a fost chemat chiar
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
a profitat după acest pretext pentru a invada Austria în 1250 - conform unor surse, acesta a fost chemat chiar de nobilimea austriacă pentru a restabili ordinea. Wenceslaus l-a eliberat pe Ottokar foarte curând, ca în 1251 să-l numească margraf al Moraviei și l-a numit, cu aprobarea nobililor austrieci, ca guvernator al Austriei. Ottokar intra în Austria în uralele binevoitoare ale nobilimii locale. Pentru a-și legitimă poziția, Ottokar s-a căsătorit cu sora ducelui Frederic al II-lea
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
predat Ducatul Kalisz (parte din patrimoniu nepotului său Vladislav Odonic) în schimbul regiunii Lubusz, prin care era mai ușor să urmărească activitatea politică de pe coasta Mării Baltice. În 1209, Vladislav a pierdut regiunea Lubusz, preluată de Conrad al II-lea de Landsberg, Margraf de Lusatia (cumnatul său), care l-a învins pe duce la Bătălia de la Lubusz. În cele din urmă, Henric I cel Bărbos, a reușit să preia regiunea Lubusz de la germani în campania din august 1210 - martie 1211, profitând de confuzia
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Austria a fost condusă de Casa de Babenberg până în 1246 și de Casa de Habsburg din 1282 până în 1918. Vezi și "Marca de Austria și Margraf" Marca de Austria, cunoscuta și sub numele de Marca Orientalis, a fost formată prima dată în 976 din terenurile care au aparținut odată Marcăi de Panonia în era Carolingiană. Cea mai veche atestare datează din 996, unde numele "ostarrichi" apare
Listă de monarhi ai Austriei () [Corola-website/Science/331551_a_332880]
-
Louise Caroline von Hochberg (26 mai 1768, Karlsruhe - 23 iunie 1820, Karlsruhe), născută Geyer von Geyersberg, a fost a doua soție a margrafului și mai târziu a Marelui Duce Karl Frederic de Baden. Din 1787 a fost baroneasă von Hochberg, din 1796 contesă de Hochberg. Deși căsătoria a fost considerată morganatică, în cele din urmă descendenții ei au accedat la tronul ducal și
Louise Caroline de Hochberg () [Corola-website/Science/332810_a_334139]
-
particulară în Colmar. Mai târziu ea a devenit doamnă de onoare la curtea din Baden-Durlach pentru Prințesa Amalie. Deși se face referire la nuntă la 24 noiembrie 1787 cu titlul "baroneasa Geyer von Geyersberg" de către logodnicul ei, căsătoria ei cu margraful Karl Frederic, care era văduv din 1783, a fost considerată la acel moment morganatică, ea fiind considerată ca având un rang inferior prințului. După nuntă, margraful a declarat că soția sa va purta titlul de baroneasă von Hochberg. În același
Louise Caroline de Hochberg () [Corola-website/Science/332810_a_334139]
-
noiembrie 1787 cu titlul "baroneasa Geyer von Geyersberg" de către logodnicul ei, căsătoria ei cu margraful Karl Frederic, care era văduv din 1783, a fost considerată la acel moment morganatică, ea fiind considerată ca având un rang inferior prințului. După nuntă, margraful a declarat că soția sa va purta titlul de baroneasă von Hochberg. În același proclamare, co-semnată de cei trei fii ai lui din prima sa căsătorie, el a rezervat decizia titlului și a dreptului de succesiune fiilor săi care vor
Louise Caroline de Hochberg () [Corola-website/Science/332810_a_334139]
-
al IV-lea, împreună cu frații săi mai mici, au căutat să întrețină relații bune cu Casa regală de Hohenstaufen, aliații lui Vladislav. În acest scop, în 1148, Ducii juniori au organizat o întâlnire în Kruszwica, unde a fost invitat războinicul Margraf Albert Ursul din Germania de Nord. Acolo, Boleslav a aranjat căsătoria surorii sale Judith, cu fiul Magrafului, Otto. Inițial, Boleslav a avut o relație dificilă cu o altă forță politică: Curia Romană a Papei Eugen al III-lea. La început
Boleslav al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330620_a_331949]
-
preia tronul, murind fără copii în 1377, la 7 ani după moartea Regelui Cazimir. A fost singurul descendent legitim de sex masculin a regelui care a trăit în timpul vieții sale. De asemenea, cumnatul său Ludovic al VI-lea de Bavaria, Margraf și Prinț-Elector de Brandenburg, a fost un posibil succesor ca rege al Poloniei. Cu toate acestea, el nu a fost considerat eligibil după ce soția sa, Cunigunde, a murit în 1357, fără copii. Cazimir nu a avut nici un fiu legitim. Aparent
Cazimir al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/319629_a_320958]
-
Cel mai de seamă monument al istoriografiei poloneze medievale, Chronica Poloniae Maioris din secolul XIV, narează că Vladislav al II-lea, fiul lui Bolesław al III-lea Gură Strâmbă, și-a nedreptățit frații din cauza soției sale, o germană - Agnes, fiica margrafului Leopold al III-lea de Babenberg (1094-1136), sora regelui german Conrad al III-lea (1138-1152) și mătușa viitorului împărat Friedrich I Barbarossa (1152-1190) -, care lua în derâdere hainele, încălțămintea și moravurile nobililor polonezi, iar pe cneaz îl numea „semidomnitor“, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
universal care îi dădea dreptul la încoronarea romană este curînd abandonat și încoronarea imperială nu mai are loc la Roma, ci la Aix-la-Chapelle. Se stabilește uzanța ca șapte Mari Electori (arhiepiscopii de Mainz, Köln, Trier, contele Palatin, ducele de Saxa, margraful de Brandenburg și regele Boemiei) să-1 desemneze pe împărat. Această practică este legiferată de împăratul Carol al IV-lea în 1356. În 1273, odată cu alegerea lui Rudolf de Habsburg, două familii, cea de Habsburg și cea de Luxemburg au căutat
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
reuniune a diplomaților europeni care și-au dat întâlnire în capitala Regatului Unit. Note 1 Ducele de Dalberg. Emmeric-Joseph, duce de Dalberg (1773-1833). German prin naștere, naturalizat ulterior francez. Moștenind proprietăți paterne pe malul stâng al Rinului, a fost reprezentantul Margrafului de Baden la Paris, unde a devenit protejatul lui Talleyrand. A acceptat portofoliul de Ministru al Afacerilor Străine al Marelui Ducat de Baden, a revenit la Paris, a fost naturalizat francez și a fost apoi amestecat în negocierile căsătoriei lui
[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
-
armata. Contele și subordonații săi sînt remunerați prin veniturile bunirilor funciare imperiale de a căror folosință se pot bucura asemeni titularilor vastelor administrații provinciale care au fost instituite în anumite regiuni puțin sigure și la frontiere (mărci): prefecți, duci sau margrafi, investiți cu întreaga putere. Toate aceste sarcini nu privesc decît un număr mic de persoane: o mie, cel mult, în timp ce administrația unui singur oraș roman depășește uneori această cifră. Imperiul este deci, subadministrat. Realitate la care se adaugă și faptul
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
și ecleziastice, state ale Cavalerilor Teutoni, orașe libere ale Hansei etc. Colegiul electoral care-l desemnează pe regele Romanilor (candidatul, deci, la titlul imperial), redus la șapte membri arhiepiscopii de Köln, Meinz și Trier, contele palatin al Rhinului, regele Boemiei, margraful de Brandenburg și ducele de Saxonia -, ține monarhia în tutelă și-și impune condițiile candidaților. În 1273, Papa, îngrijorat de prelungirea vacanței imperiale, îi determină pe marii electori germani să desemneze un prinț a cărui modestă putere teritorială nu posedă
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
și nouă. Muzee regale și imperiale; fundații ale vechilor margravi de Brandemburg și a regilor Prusaci. Poarta de Brandemburg. Apoi poarta cu carul de triumf care duce spre aleia cea mare a Victoriei (Sieges alee) cu monumentele stereotipe ale electorilor, margrafilor, regilor și împăraților. În fața statuiei colosale aurite și lipsite de gust a unei victorii îmbrăcată cu rochie și totuși având aripi, monumentul lui Bismarck și palatul Parlamentului. În altă parte Domul lui Wilhelm der Grosse, colosală biserică. Statui de cărturari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din toate țările s-au legat printr-o promisiune solemnă, de bunăvoie, să se expună pe ei înșiși la moarte, și nu numai omul simplu și-a închipuit că se punea astfel în slujba lui Dumnezeu, dar și regii, ducii, margrafii și alți principi ai acestor lumi au procedat la fel(...), însuși papa Eugen, în persoană, din motive pe care nu le înțeleg absolut deloc, sub influența insistențelor lui Bernard, abatele mânăstirii Clairvaux, s-a adresat întregului imperiu, regilor Franței și
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
care nu se Încrede În urechiști și-n diletanți. Dar, așa cum ne-a fost nouă dat să-l auzim astăzi, deși Îi disprețuiește, Îi și ascultă, Îi critică și nu se disociază de ei”. „Astăzi acest domn, acest conte, acest margraf Agliè, sau ce-o mai fi fiind el, a rostit o expresie-cheie”, zise Belbo. „Cavaleria spirituală. Îi disprețuiește, dar se simte unit cu ei printr-o solidaritate de cavalerie spirituală. „Cred că-l Înțeleg”. „În ce sens?” am Întrebat noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]