1,400 matches
-
acolo, cu orice preț. Uite cine a venit, izbucni Nina, mimând cu multă dezinvoltură surpriza. Profesorul ocoli biroul și înaintă, fără să se grăbească, de-a lungul camerei către hol. A, micuța noastră înțeleaptă, defini omul ridicând un deget, devenit maroniu de la atâta fum de țigară, în sus. Părul blonziu ce-i încadra capul mare, rotund, sta împrăștiat ca o coamă de leu. Poftește, o invită el, cu un gest larg, privind-o ca într-un fel de extaz. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
venit! exclamă extaziată Nina de cum o văzu și bătu teatral din palme. Curios din fire sau pentru că așa cerea regula jocului, Alexe ocoli biroul, traversă camera și își scoase capul încoronat de chica răvășită, blonzie, dincolo de ușă. Ridică un deget maroniu în sus, zâmbi chiar. A, gângania drăgălașă, ghici el și-i făcu un semn larg cu mâna. Hai poftește, poftește! Primirea de zile mari îi insuflă un și mai mare curaj. Nina îi mângâia brațele împingând-o către colțul canapelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sunteți, le reproșă. Se amuzară amândoi copios de argumentele lichide, fierbinți ale Carminei. Alexe se îndreptă alene către sertarele lui blestemate, trase de mânerul metalic al unuia dintre ele, începu să trieze plicurile mari, pline cu însemne ciudate. Degetele lui maronii erau atât de agile încât nici nu le puteai urmări. Găsi destul de repede plicul căutat, îl desfăcu și fața îi radia de satisfacție, îl deșertă pe covor la picioarele Carminei. În ele erau decupaje din ziare și reviste, unele îngălbenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
legase părul lung, drept, cu o șuviță din propriul păr, la spate. Vineri la ora șase avem meditație, Evelina. Da, vineri la șase, repetă ea. Ești o fetiță drăgălașă. Îi mai zise Alexe și-i bătu obrazul cu două degete maronii. Ia să vedem dacă știi să zâmbești. Evelina avu o tresărire a umerilor, un fel de răzvrătire. Pe urmă o privi pe Carmina, pe Nina și zâmbi cu adevărat relaxată. Așa e bine, aprecie expert Alexe. E foarte, foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privea pe toți, pe rând, curioasă, speriată, părea că nu este în apele ei. Nu vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor de aur cu cruciuliță. La masă, așa cum erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată sora, o privi până în fundul ochilor de parcă se aștepta să găsească acolo dezlegarea. Ea se lăsa examinată fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu barbarie, nimicind în dreapta și-n stânga personajele de pe scena lumii. Cu câtă stăruință știa el să denigreze, cât de simplu îi era să nimicească ceea ce de fapt nu crease, arătând acuzator peste copertele cărților răvășite pe birou, cu degetul maroniu de la atâta fum de țigară, niște omuleți ce existau acolo, pe covorul persan, descriind în aer cu un gest foarte sugestiv semnul desființării, scăpărând din ochii albaștri fulgere de oțel, el, Alexe, cu bustul ieșit deasupra biroului masiv, dirijând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să accept impostura sub nici o formă, mă. Când vorbea Alexe cerceta cu migală odaia, buza de jos, de câte ori rostea vocala "o" gura lui se transforma într-o jumătate de pătrat, atunci i se vedeau bine dinții, rari, infestați de nicotină, maronii. Țigara îi ardea mocnind între degete. Deodată, în timpul unei scurte pauze, în timp ce căuta un cuvânt potrivit, se auzi un sunet ce pornea din intestinele lui, o altă voce, difuză, ceva ca un tunet îndepărtat. Femeia se gândi că poate pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
perechea și, se pare că antipatia fusese reciprocă. După un timp, când îl reîntâlni din nou, întâmplător, pe Alexe, singur de data asta, omul se oprise dintr-un comentariu foarte animat, abia început și o întrebase împungând-o cu degetul maroniu în umăr: Apropos, ce mai face mica lichea sictirită? Și cum ea nu înțelese pe moment, preciză: Omul pe care ni-l prezentaseși deunăzi, soro! Zâmbise și o privise parcă de undeva de sus, albastru, rece ca gheața. Iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încruntată, încordată. Alexe nu a văzut nimic din toate astea, a traversat ca întotdeauna sufrageria, ocolind biroul, lipăia din papucii din plastic, a venit în hol, s-a apropiat de Carmina și i-a lovit de două ori, cu degetul maroniu obrazul. A, gângania drăgălașă, a formulat el legile jocului deja știut, hai, intră, n-ai mai dat pe la noi, chiar mă întrebam într-o zi cu Nina ce vei fi făcând, dezbracă-ți trenciul, fă-te comodă. În cameră era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
albastre, rotunde. Pentru ce ne sunt date florile? Mai întâi trebuie să știi ce vrei, mă, auzi vocea inflexibilă a lui Alexe și văzu cum buza de jos i se împinge în față, a nemulțumire, mucoasa bucală îi era afumată, maronie, pătrunsă până în profunzime. Asta în primul rând, vezi. Da, era adevărat și asta, perfect adevărat, ea habar nu avea ce dorește, pe ce lume se află, încotro s-o pornească. Ea percepea amănuntele exteriorului ca pe ceva separat. Treceau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
timp lui Alexe, aproape plângând. El nu-i sesiză încordarea, miezul de dramă trăit de femeie și calm, imperturbabil, îi replică zâmbind cu ironie: Dar, întâmplător, bate un vânt prielnic, așa-i? Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le stingea pe rând. Carmina îl privi clipind nedumerită. Ce tot spunea omul acesta? Cam prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nesfârșit al cerului, iar vântul călătorește peste întinsurile României, ducând în undele lui mirosul parfumat al florilor de toamnă. Picături mari de rouă învelesc plantele într-o haină rece, brumărie și îmbracă firicelele de iarbă, treptat, într-o manșetă din ce în ce mai maronie. Sub adierea ușoară a purtătorului parfumelor tomnatice, frunze ruginii se leagănă și plutesc în aerul rece, condensând pe pământul negru o plapumă decorată în culorile caracteristice sezonului în trecere. Pădurea privește melancolic transformările zilnice ale naturii și regretă că nu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
o cartelă de telefon, o navetă de bere Hopfen König, o piatră de râu cât o ureche de copil, o floare de mină, ultimele două așezate chiar la picioarele lui Cain. Acesta se aplecă, luă cartela și piatra, lucioasă, netedă, maronie, cu nervuri verzui-albăstrii, și le strecură mulțumit În buzunar. Celelalte lucruri vor fi duse prin grija lui Ajan la azilul de bătrâni. Adunarea se destrăma pe măsură ce darurile se Înmulțeau. Primarul și-a luat Încă o dată la revedere și a părăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
au rădăcini destul de mari ca să fixeze pământul de pe pante, așa că tot acel sol mănos a fost înghițit de mare sau s-a transformat în praf, iar acum insulele nu sunt decât niște cocoașe de oase pietroase, cu petice de iarbă maronie ici-colo și șopârle. Naxos e frumoasă, dar nu tocmai verde. Nu acum, în orice caz. Chelnerița ne servi frappé-urile cu lapte și zahăr fără să ne întrebe, însă eu eram îmbrăcat puțin à la Hunter S. Thompson 1 - pantaloni scurți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de un covor tăcut de frunze căzute dintr-o salcie uriașă care străpunsese pavajul străvechi. Mi-am croit drum spre copac, evitând cu grijă să calc peste un șir de furnici mari și negre și ocolind multele smocuri de iarbă maronie și tufișuri joase, care răsăriseră și ele pe unde putuseră, printre pietre. Comitetul de revendicare al naturii. Apropiindu-mă, am observat un șezlong de plastic alb, așezat la umbra copacului. O fată stătea întinsă pe el, pe-o parte, cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sus. — Mă duc, am spus, frecând câinele pe burtă. Ne vedem vineri. Câinele se uită la mine o fracțiune de secundă, ca și când ar fi știut că mințeam. Afară, înainte să urc în jeepul galben, am cules de pe parbriz câteva frunze maronii. Am închis portiera și-am pornit motorul. Era o după-amiază de toamnă rece, luminoasă, cu vânt. Am deschis sistemul de încălzire, mi-am frecat mâinile de picioare ca să le dezmorțesc și-am găsit o veche piesă rock’n’roll la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ori prea devreme, ori prea târziu; asta era intrarea într-un parc, nu într-o parcare. Dincolo de stâlpii porții totul era furios: un râu umflat, gigantic, deformat și nebunesc, maluri surpate și ape ieșite din matcă într-o rostogolire lacomă, maronie. Mărimea și forța lui mă copleșea, mă amețea și-mi dădea o senzație de greață. Era prea mult. Ochii mei care se luptau, clipind, cu ploaia se desprinseră de torent și coborâră spre picioare. Apa care-mi înconjura cizmele era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de transport a pisicii în mâna cealaltă. Căldura dinăuntru îmi ardea obrajii și fruntea biciuite până atunci de ploaie, un șuvoi de apă mi se scurgea la picioare. Aveam ciudata senzație că tocmai căldura o făcea să se scurgă. Apa maronie de râu îndepărtându-se acum vlăguită de mine - pe moarte sau deja moartă. Schimbare de climă. — Doamne, ați mai văzut așa ceva? Am început să construim o arcă în spatele hotelului. Biroul de recepție era destul de înalt, dar probabil că și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mă cu forța gravitației. — Hmm. La asta mă gândeam când am spus-o. Am băut restul de bere în tăcere pe când cerul de seară se întuneca, pescărușii fâlfâiau din aripi și bombardau marea, valurile se loveau de stâncile mari și maronii, măsurându-ne clipele vacanței. Toate zilele, m-am gândit, fiecare zi care începe ajunge întotdeauna la sfârșit. Trecuse deja aproape o jumătate de oră când Clio se hotărî să vorbească din nou: — Hei. — Ce? — Cât am stat aici, ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a umplut de-un gust puternic și grețos. — Aha, am repetat. Nimeni se uită la mine preț de o secundă. — Ascultați-mă, nu arătați bine deloc. Vreți niște analgezice sau un paracetamol sau altceva? Lovi ușor cu piciorul o geantă maronie, de piele de sub scaunul său. — Cred că am aici câte ceva. — Nu, am zis. Mă descurc. Trebuie doar să stau nemișcat și să nu mă gândesc la asta. — Ei, dacă vă răzgândiți... De fapt, la 2 trebuie să-mi iau pastilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
găurile și firele tale, treaba e aproape gata, mai trebuie doar să. Șșș, taci, o să te audă. Nimeni se întoarse din nou cu fața la mine. Ochelarii îi săltară pe obraji când gura i se lăți într-un rânjet uriaș, numai dinți maronii și gingii negru-purpurii. Scuze pentru asta, zise el. Apel în conferință. De la birou. Apelurile în conferință. Blestemul secolului XXI. Lichidul șiroia de pe el în bălți mici, maronii, în jurul picioarelor scaunului. Pleacă. Pleacă. Pleacă. Mi-am mutat greutatea pe vârfurile degetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe obraji când gura i se lăți într-un rânjet uriaș, numai dinți maronii și gingii negru-purpurii. Scuze pentru asta, zise el. Apel în conferință. De la birou. Apelurile în conferință. Blestemul secolului XXI. Lichidul șiroia de pe el în bălți mici, maronii, în jurul picioarelor scaunului. Pleacă. Pleacă. Pleacă. Mi-am mutat greutatea pe vârfurile degetelor de la picioare, încet-încet, preluând tensiunea în coapse și gambe, pregătit să-mi avânt corpul bolnav într-o tentativă de alergare. Nimeni mă privea fix din spatele ochelarilor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să salte pe valuri până departe. Lasă-l să cadă pe fundul oceanului, acolo unde e tăcere și sunt pietre și crabi. O să fie bine, furtunile de la suprafață nu ne mai pot face rău. Când se ridică în scaun, apa maronie continuă să i se scurgă pe la vârfurile degetelor și pe la coate. I se prelinse din manșetele pantalonilor și din pantofi, formând bălți murdare, tot mai mari, care miroseau a alge putrezind în bătaia soarelui. Nu știi cine sunt, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mi propria cămașă albastră udă și lipicioasă. M-am opus acestei dovezi de ne-logică - e doar transpirație, ești bolnav, e doar transpirație și nu gândești cum trebuie. Înaintă câțiva pași, împleticindu-se, lăsând în urmă o dâră de apă maronie. Nu reușeam să mă conving să mă ridic în picioare. Stomacul mi se revolta și am vomitat din nou fără să scot nimic. — O să-ți arăt ceva acum. Îți va fi greu să înțelegi la început, dar ceea ce reprezintă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în urma noastră... o explozie. — Pot să vă ajut? Bărbatul de la tejgheaua magazinului de electrice purta costum cenușiu, pantofi negri, foarte bine lustruiți și-o cravată portocaliu-deschis. Părea un loc scump. Jeanșii mei erau uzi și întăriți de noroi. Pete lungi, maronii mi se întindeau pe brațe și pe față și pe cămașa udă leoarcă. Bocancii îmi erau plini de apă și lipăiau. — Bună, am spus. Mă întrebam dacă vindeți dictafoane. 17 O adiere invizibilă de vânt Stăteam pe marginea patului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]