2,518 matches
-
Mă Îndrept să deschid. E bătrâna lăptăreasă - a venit, probabil, după banii datorați, care s-au tot adunat În ultima vreme. Nu știu de ce mă privește tulburată, cu fața schimonosindu-i-se dintr-o dată. În ochii ei Îngroziți descopăr lucirea mată a pielii mele și realizez că nu am nimic pe mine. Nu schițez nici un gest de retragere și o privesc liniștit, sadic, cu un firesc imperturbabil. E Baba CloanțaCotoroanța! Nasul ei lung mă enervează cumplit (azi mai mult ca oricând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mi-a plăcut să sparg farfuriile, cănile și paharele (văzusem asta Într-un film, În vremea când Încă mai aveam televizor - ha, ha, ha). Se Împrăștiau cu sunete stridente, țipătoare, care-mi aminteau de vocea domnișoarei Cojan Petruța, profa de mate (Năsoasa, Cârma, Scârțâitura). Zbiera la noi pițigăiat, printre eternele-i răgușeli, și ne lovea cu cartea de algebră peste cap, atunci când eram scoși la tablă și Încurcam formulele matematice. Era foarte slabă, exagerat de slabă, tipa asta, cu niște mâini
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vedere, toți cei care îi vedeau împreună înțelegeau că erau frate și soră, atât de mult semănau. El avea gura mică și strâmtă, buze cărnoase, umede și senzuale, ochi încercănați, oblici, buimaci, pomeții proeminenți, părul șaten, totdeauna în dezordine, tenul mat. Îi semăna trăsătură cu trăsătură târfei, dacă adăugăm și un oarecare aer satanic. Una din acele fețe turcmene, impasibile, fără suflet, modelate în lupta cu viața, fizionomie a unei ființe care crede că totul îi este permis pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
stau, ușor ghemuite În scaune, două bătrâne, una de lut, cealaltă de plastilină. La vreo două rânduri distanță, câțiva școlari din abanos au ațipit lângă profesoara din bazalt. Peste tot disting profiluri din bronz, diorit, gresie, alabastru ori cupru, suprafețe mate sau lucioase, pe care reflexiile instrumentelor de pe scenă aruncă uneori sclipiri jucăușe. Supraveghetorii s-au apropiat și stau ciuciți lângă bărbatul de la capătul rândului nostru, un domn distins din polistiren expandat. Vorbesc Între ei, mai Întâi În șoaptă, apoi din ce În ce mai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fereastră. Nu se Înnora deloc. Începând de la turnurile de gudron care se vedeau, hăt departe, partea de nord a orașului se Înnegrea progresiv. Ca selectate de un mouse gigantic, străzi, clădiri și mașini erau prinse pe rând de o pată mată de Întuneric, apoi, după o secundă, dispăreau brusc, lăsând loc unui alb imaculat. Am apucat-o de mână, trăgând-o spre ușă. — Trebuie să fugim! Repede! A-nceput să șteargă textul! Am ieșit alergând spre lift, sărind peste trupul namilei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
la armată” și am să explic de ce. Acasă nu o duceam rău, eram singur la părinți, eram o familie foarte bine văzută într-un orășel din BARAGAN - SLOBOZIA - reședință de raion, ulterior de județ - IALOMIȚA - atestat documentar din timpul domnitorului MATEI BASARAB. Bogați, nici vorbă, pământ nici vorbă, afaceri nici vorbă; la nivelul anilor 1950 - 1960, părinții mei lucrau la stat, zi lumină, uneori ne vedeam săptămânal, singur îmi încălzeam mâncarea (spălam vasele, îmi făceam pachețelul, îmi călcam uniforma de elev
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) Aurel MIHĂIESCU () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93210]
-
nor cenușiu și rece care coboară peste București, așezîndu-se ca o perdea imensă deasupra Terenului Hipic și a Grădinii Botanice. Aburi calzi ies din loc în loc prin gurile deschise de canalizare care se varsă direct în Dîmbovița, amestecîndu-se cu ceața mată care de cîteva zile a încremenit pe firul apei. Ce cloacă jegoasă mai e și cuibușorul ăsta, își zice Dendé pășind înăuntru zgribulit de frig, careva iar și-a făcut nevoile în fața ușii, nu mai există maniere dom’ Roja, zice
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
hotelului Oltenia. Calea Griviței era pustie. Abia începea să se lumineze de ziuă. Bănuia că poarta de la intrare era încuiată, dar încercă totuși s-o împingă fără nici un rezultat. Așteptă cîteva clipe, se chinui să tragă cu ochiul înăuntru prin gemulețele mate încadrate din loc în loc în rama metalică a ușii, fără însă a reuși să dibuiască nici o mișcare de partea cealaltă. Mai așteptă cîteva clipe, și pentru că nu zări nicăieri vreun buton de sonerie, începu să izbească cu pumnul în ușă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și-ar fi făcut de lucru cu ceva pe scaun. Pantofii Îi căzură pe podea, după care se așternu tăcerea. Încercam să-i prind imaginea În oglindă, dar, din unghiul În care mă aflam, vedeam doar mănușile ei pe jos, mate și ondulate ca pielea lepădată de un șarpe - și, desigur, pe fetița drăgălașă cu fundița roșie atât de stridentă. Stând cu picioarele Îndoite și depărtate, mi-am pus mâinile pe genunchi. Fiind o poziție solicitantă chiar și pentru o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început să se topească și pe dulăpior se scurge apa. Și Helen zice „Ai venit“, iar vocea îi este încețoșată și groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
am niște vecine!... Mai ales una, Teona, soția lui Trifon, ai s-o cunoști sîmbătă: frumoasă, fină, elegantă și cultă..., dar nu arogantă. Mihai strînge încă o dată mîna și iese. În urma lui ușa e încuiată, apoi, prin ochiul de sticlă mată vede lumina din hol stinsă. Coboară cele cîteva trepte pe ghicite, că zăpada a uniformizat totul, înoată pînă la genunchi spre poartă, iese din curte, iar cînd ajunge în stradă se lasă în voia viscolului cu o plăcere bolnăvicioasă, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tractoare. La autogară, pustiu. Cele două curse de la peron și cursa prinsă în mijlocul platformei stau acoperite de zăpadă. În unele încăperi încep să se aprindă luminile. Sala de așteptare e goală iar ghișeele pentru bilete, închise. În spatele geamurilor de sticlă mată, două casierițe, singurele care au putut răzbate, stau lîngă calorifer și șușotesc. Vlad taie în două troianul din curte, înotînd pe alocuri pînă la piept și pătrunde în biroul șefului de autogară, întrebînd de cursa rapidă. E la Sălcii, v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cel Mare. Deși Bull o văzuse doar cu adidași Reebok cu găurele și în pantaloni scurți de ciclism Mercx, își dădea seama că aceasta era doar varianta contemporană a iei și a poncho-ului. Când se dezbrăca, pe pielea ei mată se vedeau urmele atâtor abuzuri din trecut, încât aveai impresia că trupul ei a fost însăilat în grabă. Iar părul, pe care-l coafa acum în stil prerafaelit, fusese atât de des decolorat, vopsit și filat în decursul anilor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
atunci - nu știam nici măcar că există locuințe la etaj. Ca să ajungi acolo, trebuia să intri pe o ușă dintre Pembroke Books și Tattoo Palace. Deasupra acestei uși scria CAMERE DE ÎNCHIRIAT, iar jumătatea de sus a acesteia era din sticlă mată, pe care scria, Într-un semicerc de litere aurii, DR. LIEBERMAN, STOMATOLOGIE FĂRĂ DURERE. De obicei, cînd acest scriitor se oprea În librărie, era În drum spre altă destinație, adesea spre locuri Îndepărtate precum Piața Harvard din Cambridge, de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
palier ne opream un pic să ne tragem sufletul. La fiecare etaj erau cîteva uși. Toate erau vopsite În maro, cu excepția celei a doctorului Lieberman, care era verde, și toate aveau În partea de sus cîte un gemuleț de sticlă mată. Camera lui Jerry se afla la etajul de sus, În fundul culoarului. Mutînd greutatea de pe mînă spre Încheietura cotului, s-a căutat În buzunar. A scos din el tot soiul de mărunțișuri - o cutie de chibrituri, monede, o bucată de ață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
enormă semăna cu o morgă mecanizată, În care cadavrele sînt transportate cu liftul În compartimentele lor. Unul dintre aceste lifturi Îl transportă pe Rowe, precis și silențios la etajul al cincilea; dintr-un coridor lung, plin de birouri cu geamuri mate, un individ cu pince-nez deschise ușa liftului și păși Înăuntru, purtînd sub braț un dosar cu mențiunea „Urgent“; apoi ascensorul Își continuă urcușul lin. Pe o ușă de la etajul al șaptelea, Rowe putut citi: „Ajutoare pentru mamele din națiunile libere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
m-au convins că vom muri într-un accident de mașină. Vaughan nici măcar n-a oprit. L-am privit cum accelerează mai departe, cu fața plină de cicatrice aproape lipită de parbrizul spart, înlăturându-și cu furie mărgelele de sticlă mată de pe obraji. Deja actele sale de violență deveniseră atât de aleatorii, încât eu nu mai eram decât un spectator captiv. Și totuși, în dimineața următoare, pe acoperișul parcării aeroportului unde-am abandonat mașina, Vaughan mi-a arătat cu calm adânciturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pasageri care fuseseră martori la acest episod, un afacerist olandez și soția sa. În timpul scurtului zbor m-am aflat într-o stare de excitare intensă, gândindu-mă la ciudatul peisaj tactil și geometric al clădirilor aeroportului, la fâșiile de aluminiu mat și la zonele de laminate cu imitație de lemn. Chiar și relația mea cu un tânăr barman de la mezanin prinsese viață datorită sistemelor de iluminare a contururilor de deasupra capului său cu început de chelie, a barului înclinat și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de clar. Și, o dată cu deslușirea răspunsului, se limpezea întrebarea, o întrebare pusă ca într-o oglindă. De o parte scena ce este viața?, iar în reflexul ei întrebarea era ce este moartea? Iar el, chiar el era oglinda, luciul din ce în ce mai mat, mai tulbure, așa încît întrebările se amestecau. Rămînea doar amintirea gestului, cum degetele sale transpirate, subțiri, încordate, dureros de încordate, răsuceau butonul negru al pilei galvanice și ceea ce era pînă atunci o jumătate de broască,. o jumătate mai moartă decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
insă locuitorii ei erau de părere că e frumoasă și o considerau, si ei, Buricul Lumii. —Era faimoasa insula a uriașilor de piatră? —Exact. Vechii ei locuitori o numeau Te Henúa, care în dialectul lor înseamnă chiar Buricul Lumii, sau Mate Ki te Randi, care înseamnă Ochii care Privesc Cerul, deoarece craterele vulcanilor ei seamănă cu niste ochi care privesc mereu stelele, insă numele ei adevărat este Rapa-Nui1, sau Marea Râpă, deoarece seamănă foarte mult cu o insulă mai mică, numită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
extreme de sofisticare, iar Tapú Tetuanúi, perplex, simți iarăși că îl apucă amețeala. —Cum ți-ai dat seama? Căpitanul Mararei se mulțumi să arate ceea ce tocmai studiase: — Ce vezi aici? întreba. — Un cap de pește zburător și o mulțime de mate. Dar unde e restul peștelui zburător? —Habar n-am. Și matele, de ce sunt? — Nu știu. Matele sunt ale unui Mahi-Mahi de vreo douăsprezece kilograme, iar capul, al unui pește zburător de asemenea prea mare pentru că pescărușul să-l fi prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apucă amețeala. —Cum ți-ai dat seama? Căpitanul Mararei se mulțumi să arate ceea ce tocmai studiase: — Ce vezi aici? întreba. — Un cap de pește zburător și o mulțime de mate. Dar unde e restul peștelui zburător? —Habar n-am. Și matele, de ce sunt? — Nu știu. Matele sunt ale unui Mahi-Mahi de vreo douăsprezece kilograme, iar capul, al unui pește zburător de asemenea prea mare pentru că pescărușul să-l fi prins de unul singur. Ce concluzie tragi din asta? Că este vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dat seama? Căpitanul Mararei se mulțumi să arate ceea ce tocmai studiase: — Ce vezi aici? întreba. — Un cap de pește zburător și o mulțime de mate. Dar unde e restul peștelui zburător? —Habar n-am. Și matele, de ce sunt? — Nu știu. Matele sunt ale unui Mahi-Mahi de vreo douăsprezece kilograme, iar capul, al unui pește zburător de asemenea prea mare pentru că pescărușul să-l fi prins de unul singur. Ce concluzie tragi din asta? Că este vorba de resturi pe care cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care, chicotind, oamenii o numesc „o treabă la labă”. Liftul se deschide înspre un coridor lung care duce la un singur rând de uși duble. Pereții sunt din piatră albă, lustruită. Podeaua e de piatră. Ușile duble sunt din sticlă mată și se deschid într-o încăpere în care un bărbat stă la un birou alb. Bărbatul și Lentil se pupă pe obraz. Bărbatul de la birou te privește, dar vorbește doar cu Lentil. Îi spune Angelique. În spatele lui, alte uși duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
4. Sistemul de vizare" Acest sistem permite controlul încadrării subiectului ce urmează a fi fotografiat, precum și al clarității imaginii. Există mai multe tipuri de sisteme de vizare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale: a) Vizare directă prin obiectiv și geam mat Are avantajul că pe geamul mat se vede o singură imagine, și nu mai multe obiecte situate în spațiu. Dezavantajele principale sunt luminozitatea scăzută a imaginii, ceea ce necesită folosirea tradiționalei „draperii negre”, faptul că imaginea este inversată și manipularea dificilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]