342 matches
-
de acolo de cînd sosiră Celso și Daniel și se culcă foarte tîrziu În seara aceea. Odăile servitorilor erau foarte moderne și funcționale. Erau butoane În toate părțile și mereu se auzea glasul lui Juan Lucas printr-unul din nenumăratele megafoane instalate În pereți. Faptul că puteai auzi glasul stăpînului și puteai să-i spui du-te dracului, fără să se Întîmple nimic, era grozav. Se auzea deodată glasul lui Juan Lucas care cerea bunăoară cuburi de gheață pentru băutură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și înaintînd spre dreapta, spre stînga după cum tăiau apa cu vîslele lor lungi, îndepărtînd-o, apoi lăsînd-o în voie din nou, opt oameni în cămăși albe într-o cadență perfectă, urmați de un mic cîrmaci într-o jachetă albastră cu un megafon de alamă la gură, ca un punct sub un lung semn de exclamare. Totul s-a întîmplat preț de cîteva secunde, dar atîta timp cît am putut, am privit nu doar după vîslași, dar și spre urma pe care o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
un cer greu de nori, frămîntînd apa și tușind. Nu m-a surprins că am pierdut. De data asta, instructorul cedase locul de cîrmaci unuia de vîrsta noastră, un băiat mic și plinuț care a fost încîntat să țină un megafon de alamă în dreptul gurii și să contorizeze fiecare dintre loviturile noastre în parte. Acum mergea alături de noi, pe bicicletă, de-a lungul cheiului. Fără jachetă, îmbrăcat numai într-o haină. Apoi, într-o altă zi, numai în cămașă cu mînecile
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de o mână de bețici de cartier. Pe când ieșim noi în soarele tare de noiembrie iacătă ne iese înainte o dubiță, zisă Jeep, care, îmbodobită cu pozele color ale numitului beilerbei, tulbură liniștea autumnală a uliței cu zicerea aspră din megafoane care îndeamnă locuitorii cetății să se predea pe data de cutare, la vremea rânduită a asaltului final la urne, și să-și lege soarta de serhaturile norocoase ale măritului herțog și ale oștirii sale de foști și viitori care acum
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ne puteți spune ce se întîmplă? — Se va anunța. Duceți-vă acasă și așteptați anunțul. Lanark observă că fiecare canal pe lîngă care treceau era blocat. O voce seacă urla în depărtare, dar sunetul ei se apropia. Venea dinspre un megafon instalat pe o dubiță care se deplasa încet. „UN ANUNȚ DE URGENȚĂ. îN CINCISPREZECE MINUTE DUPĂ BĂTAIA NORMALĂ A INIMII, PRIMARUL SLUDDEN VA FACE UN ANUNȚ SPECIAL DE URGENȚĂ. DACĂ AVEȚI VECINI FĂRĂ TELEVIZOR SAU APARAT DE RADIO, CHEMAȚI-I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
căpitanul Haddock devine amiral al flotei Azania îi întâmpinase pe Tintin și pe prietenii săi cu exuberanța barocă și luxuriantă a portului său. Înconjurați de o mulțime entuziastă (căci vestea despre sosirea lor fusese deja împrăștiată de ziare și de megafoane), Tintin, Milou, Haddock și Tournesol fură purtați pe brațe către reședința lor oficială, asemeni unor eroi intorși din călătoria triumfală. Primarul orașului rostise un discurs emoționant în cinstea lor, iar un grup de școlari, organizat cu minuțiozitate, agitase pancartele ce
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
blocată de taxiuri parcate cu motoarele pornite, oaspeți intrând și ieșind cu multe valize. Ieșeau mai mulți decât intrau, se gândi Maggie; turiștii probabil că părăseau Ierusalimul după problemele din ultimele câteva zile. De-ar fi știut ei. Auzi un megafon zbierând. Se întoarse și văzu o mașină albă, mare, acoperită cu autocolante și postere portocalii, urcând încet pe strada Regele David: dinăuntru, cineva striga niște sloganuri, denunțându-l, se părea, pe Yariv și intenția lui iminentă de a ceda patrimoniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fabrică, domnul Gonzalez auzi țipătul lui Zalatimo. Nu știa dacă să-l părăsească pe domnul Palermo care se arsese și să vadă ce s-a întâmplat sau să rămână în fabrică, unde muncitorii începuseră să danseze doi câte doi sub megafon. Levy Pants pretindea foarte mult de la un biet om. În mașina sport, în timp ce se îndreptau spre casa de pe coastă, doamna Levy, adunându-și în jurul gâtului blana suflată de vânt, anunță: — Voi pune bazele unei fundații. A, da. Să presupunem însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fiecare zi chiar dacă nu bagi de seamă, dacă nu lateral, în sus, dacă nu în sus, în jos, Îmi închipui că atunci când intră totul în funcțiune, nu se mai aude zgomotul excavatoarelor, spuse Marta, Cu muzica, anunțurile de articole la megafoane, rumoarea conversațiilor, scările rulante urcând și coborând fără încetare, nu se va mai auzi nimic. Ajunseseră la ușă. Marçal spuse că va telefona de cum va avea vești, până atunci era bine să pregătească cele necesare pentru mutare, făcând o selecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
după ce plătești și-ți dau un impermeabil, o pălărie, niște cizme de plastic și o umbrelă, toate colorate, poți să te îmbraci și în negru, dar trebuie să plătești în plus, intri într-un vestiar unde o voce dintr-un megafon îți poruncește să-ți pui cizmele, impermabilul și pălăria, și imediat intri într-un soi de coridor unde oamenii se aliniază în șiruri de câte patru, dar cu destul spațiu între ei ca să se miște în voie, eram cam treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
unul chiar l-am auzit spunând E ca un drog, îl guști și devii dependent, Și apoi, întrebă Marta, Apoi a început să plouă, mai întâi câteva picături, apoi mai tare, toți ne-am deschis umbrelele, și atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, și nu se poate descrie, trebuie să vezi cu ochii tăi, ploaia a început să cadă torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe dos, câte o pălărie zboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
machiajul cu un șervețel. Wakefield acceptă plin de recunoștință, dar cînd Împing ușa muzeului dau de un obstacol. Pe partea cealaltă a străzii, separați unii de alții de forțele de ordine, două grupuri de protestatari Îi Întîmpină, cu pancarte și megafoane. Tatăl lui Susan este În fruntea unuia dintre grupuri, purtînd o pancartă pe care scrie „Asta nu e Artă! E un Căcat!“. Un alt bărbat strigă Într-un megafon: „Dreptate pentru Serbia!“ și „Bombele americane sînt oarbe!“. În grupul advers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de ordine, două grupuri de protestatari Îi Întîmpină, cu pancarte și megafoane. Tatăl lui Susan este În fruntea unuia dintre grupuri, purtînd o pancartă pe care scrie „Asta nu e Artă! E un Căcat!“. Un alt bărbat strigă Într-un megafon: „Dreptate pentru Serbia!“ și „Bombele americane sînt oarbe!“. În grupul advers sînt În majoritate femei, care strigă: „Criminali din Serbia, opriți omorul ACUM!“ — Oh, Doamne, exclamă Susan, mama n-ar trebui să fie aici! Dacă se rup rîndurile, probabil o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Unchiul Sam. — Poliția a Înnebunit cînd protestele au ajuns la hotelul unde stau delegații. — Ce delegați? De pe ce planetă ești, omule? Delegații la Grupul Mondial de Afaceri! O trupă de scutieri intră În hol. Unul dintre ei vorbește printr-un megafon: — Toți anarhiștii răniți vor fi escortați la spital! Se Înalță un cor de proteste. — Noi vă putem garanta siguranța, spune din nou megafonul. Nimeni nu mișcă. După ceva tîrguieli, se cade de acord ca doi dintre cei mai grav răniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Grupul Mondial de Afaceri! O trupă de scutieri intră În hol. Unul dintre ei vorbește printr-un megafon: — Toți anarhiștii răniți vor fi escortați la spital! Se Înalță un cor de proteste. — Noi vă putem garanta siguranța, spune din nou megafonul. Nimeni nu mișcă. După ceva tîrguieli, se cade de acord ca doi dintre cei mai grav răniți să meargă cu ambulanța care așteaptă afară. Scutierii se retrag, escortînd cele două tărgi. De Îndată ce ies, cei din hol Încep să țipe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un om adevărat.“ I-au venit brusc în minte cuvintele lui Takamori și-i reverberau în cap cu mai multă rezonanță decât clopotele bisericii Sf. Ignațiu. Gara aglomerată din Ueno. Era coadă la bilete. O voce anunța plecarea trenurilor la megafon: „Trenul personal în direcția Takasaki pleacă la ora opt douăzeci și șase de la linia patrusprezece. Trenul personal cu direcția Takasaki pleacă de la linia patrusprezece.“ Tomoe încerca disperată să afle, de la un telefon public, pe unde umbla fratele ei. Pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ieri dimineață trebuia să iau metroul din stația Termini, atacă problema un alt călător, pe peroane eram Îngrămădiți ca niște sardele, ceva de speriat, iar atunci când a venit metroul, era atât de plin că nu te puteai urca, iar de la megafon au Început să spună: Pasagerii sunt invitați să se folosească de mijloacele de transport de la suprafață, deoarece traficul este prea aglomerat pe linia A. Ai Înțeles? E ca și cum autobuzele deasupra, ar umbla goale, pentru ce naiba mai plătim taxele astea? — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cupluri care jucau tenis, amenințând siguranța celor care se scăldau cu mingi Îngreunate de apă. Se așezară În singurul spațiu rămas liber Între malul mării și gardul stabilimentului vecin. În spatele gardului fâlfâia un drapel roșu. Din când În când un megafon ridicat pe un soclu din papură Îi invita pe clienții stabilimentului la jocuri și petreceri la care ei nu puteau participa. Se simțeau excluși. Pentru a Înlătura senzația că sunt niște paria pe plajă la fel ca În oraș, soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pășind cu dezgust peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul lui În vreme ce Marie și Lucas făceau cu schimbul la post pentru a-l interoga. - PM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
seama unde sunt. Nu știu cum, dar am ajuns, dintre toate locurile din lume, în gara Paddington. Ca teleghidată, mă întorc spre intrare și intru. E zgomot și locul e ticsit de călători. Luminile fluorescente și aerul condiționat și toate anunțurile de la megafon mă fac să tresar. În timp ce-mi croiesc drum spre un chioșc care vinde apă plată, mobilul îmi vibrează din nou. Îl scot și mă uit să văd cine mă sună. Am cincisprezece apeluri nepreluate și alt mesaj de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
uită fix înainte. Ce... De ce e... — Nathaniel ! încerc să strig, dar glasul îmi devine un țipăt răgușit. Nathaniel ! Îi fac cu mâna frenetic, încercând să-i captez atenția. — Iisuse, el e ! exclamă Dominic. Nathaniel ! urlă cu un glas ca de megafon. Aici, amice ! — Nathaniel ! Până la urmă, îmi revine glasul. Nathaniel ! La țipătul meu disperat, ridică în fine privirea și tresare vizibil în clipa în care mă zărește. Preț de un moment, pare că nu-și poate crede ochilor. Apoi toată fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
această mărturisire s-a retras pentru un timp. Și s-a gândit la Auschwitz, la care nu-i făcea nici cea mai mică plăcere să se gândească. Și s-a întors și mi-a spus: — Tot lagărul era plin de megafoane, mi-a spus, și mergeau întruna, rar dacă tăceau. Transmiteau multă muzică. Cunoscătorii îmi spuneau că de multe ori se dădea muzică bună - uneori din cea mai bună. — Interesant, am remarcat eu. — Nu se dădea nici un fel de muzică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
încă închiși. Traducere: „Cărăuși de cadavre, la corpul de gardă!“. Într-o instituție unde scopul era să ucizi ființe omenești cu milioanele, strigătul acesta era de la sine înțeles ceva obișnuit. După ce doi ani la rând am auzit chemarea asta la megafoane, cu muzică înainte și după, a continuat Gutman, brusc a fi cărăuș de cadavre mi s-a părut o slujbă foarte bună. — Pot să înțeleg treaba asta, am intervenit eu. — Poți? m-a întrebat, clătinând din cap. Eu nu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
până aproape de mine peste masa de bucătărie. A îngânat ceva în germană, ceva ce suna ca un fragment de cântec pe care ți-l amintești dintr-o copilărie fericită. Ce fredona ea era un ordin pe care îl auzise la megafoanele de la Auschwitz - îl auzise ani de zile de mai multe ori pe zi. — Leichenträger zu Wache, fredona ea. O limbă frumoasă, nu-i așa? Traducerea? „Cărăuși de cadavre, la corpul de gardă“. Asta mi-a fredonat bătrâna. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
defecheze la inamic? Știi că cât era ei de eroi, da și mai trecea șanțul la nemți? Crezi că nu mi-a povestit tac-su lui Brandaburlea ăl Bătrân? Trecea dincolo la inamic și p’ormă venea și vorbea la megafoane de propagandă să vină și alții, că războiul e pierdut, că nemții le dă mâncare, cafea, ciocolată, unt. Propagandă și la nemți, altfel nu se putea, dacă vroia să câștige războiul. Da’ uite că nu l-a câștigat, că noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]