608 matches
-
în scenă ("de peste prag") împreună cu eroul său favorit, ca spectator și actor deopotrivă, într-o manieră tipic melodramatică (vezi supra), pentru a deveni, în sfârșit, veritabilul protagonist (în piesă, acest rol e jucat de femeia trădătoare). Așa se explică de ce "melodramatică" (și, subsecvent, teatrală) nu e atât drama De peste prag (tributară poeticii naturalismului), cât opera în proză a lui Lovinescu, unde eroul-intelectual va respinge decis soluția sinuciderii, de pe poziția rațională a omului stăpân pe sine, capabil să-și învingă cu demnitate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
E drept, după exemplificarea tuturor inadecvărilor cu putință, autorul optează, într-un sfârșit (în ultimul din cele cinci romane ale ciclului "Bizu", Acord final), pentru soluția concilierii utopice dintre vis și realitate, într-o viziune de cea mai pură factură melodramatică, care-i aruncă unul în brațele celuilalt, după îndelungi rătăciri, pe îndrăgostiții cu suflet nobil și inimă bună. Oricum, chiar dacă valoarea estetică stricto sensu a dramei De peste prag poate fi pusă la îndoială, piesa interesează, retrospectiv privind lucrurile, și prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ale unor idei morale. Avem, mai întâi, o situație stereotipă intens exploatată de comediografi (triunghiul conjugal), dar tratată de Lovinescu în registru grav, în acord cu convingerea sa peremptorie privind condiția "tragică" a încornoratului. Răstălmăcirea aceasta, altminteri foarte lovinesciană (recte: melodramatică 116), se datorează identificării cathartic-imaginare cu cel slab și în suferință, "victimă" a ticăloaselor tertipuri feminine în plasa cărora e sortit să cadă bărbatul credul, incapabil de egoism sau de gelozie. E drept, cine suferă de inapetență vitală și lipsa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
își găsește explicația justă și reclamă pedepsirea în consecință a vinovaților. De aceea, spectatorul se așteaptă ca revolverul din primul act să-și facă treaba înainte de lăsarea cortinei, ca într-un joc cu cărțile la vedere. Numai că autorul complică melodramatic conflictul, în intenția de a exagera grozăvia faptei și repercusiunile ei în conștiința protagoniștilor. Nu-i deloc greu de prevăzut ca soția neglijată a unui intelectual cufundat în cărți să se îndrăgostească de un prieten vechi al familiei, infinit mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
melodramă 122, cu femeia prăbușită în mijlocul scenei iar fiul-judecător surprins într-o gesticulație teatral-extatică ("cu mâinile ridicate în sus"). După cum am sugerat în treacăt, textul reclamă și o lectură în cheie psihanalitică, altminteri foarte instructivă, având în vedere că imaginația melodramatică și-a pus amprenta nu doar asupra piesei lovinesciene, ci și asupra teoriilor ilustrului doctor Freud. Din acest motiv, probabil, Maiorescu, ale cărui pretenții de "psiholog" și alienist nu erau chiar mărunte, va fi citit piesa cu creionul în mână
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
într-o creație literară fără vreo legătură vizibilă cu "realitatea" subiectivă a experiențelor personale. Prezența ascultătorului-spectator teatralizează de fapt narațiunea, obligând povestitorul să-și pună în scenă jurnalul și să joace, din nou, comedia dragostei, și încă în cel mai melodramatic mod cu putință 130. Pe scurt, măcar două sunt motivele pentru care utilizează Lovinescu procedeul "manuscrisului găsit" sau al "povestirii în ramă": 1. refuzul confesiunii și, implicit, tendința de obiectivare a discursului "personal"; 2. sensibilitatea aparte față de teatru și melodramă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
indecizia inițială a lui Lovinescu, care va oscila o vreme între o literatură de tip mimetic-naturalist și una de factură expresiv-melodramatică (la momentul dramei De peste prag), sfârșind prin a opta fără șovăire pentru formula din urmă (dovadă: lectura în grilă "melodramatică" a lui Zola însuși). Cu alte cuvinte, dacă "esența" ("conținutul", "sufletul", "viața") literaturii e de natură tragică, expresia sa literară trebuie să ia forma (teatrală) a comediei. De fapt, toate bucățile din volum ilustrează un același gen de conflict (aparență
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a "exercițiilor de digitație" din intermezzo-ul nuvelistic. Într-adevăr, în proza scurtă autorul lui Bizu nu adâncește psihologia personajelor (inexistente în afara "rolului" prescris), în schimb consemnează o serie de topoi meniți a scoate în relief nuclee narative cu potențial melodramatic. Iar melodrama, nu trebuie uitat, are la bază un model actanțial care ilustrează însuși procesul de funcționare a psihicului uman, reclamând identificarea cathartică și receptarea textului ca structură nedecompozabilă 146. Rămâne de văzut dacă și în ce măsură va izbuti Lovinescu să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
vreme psihologia eroului se vede modelată de niște forțe exterioare, acționând în maniera unui mecanism compensativ, programat a soluționa fără pic de efort, după niște procedee prestabilite, ecuația vieții interioare. De altfel, prin chiar geneza și poetica sa de natură melodramatică, romanul lovinescian corespunde întru totul categoriei "romanului începuturilor", adică acelui "gen oedipian" care, "în loc să reproducă o fantasmă brută după regulile stabilite de un cod artistic precis, imită o fantasmă deja romanțată (s.n.), o schiță de povestire care nu este numai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lui Lovinescu, romanul apare deci ca o structură mobilă, configurată prin amplificarea neîngrădită a unei "forme interne" (a "conținutului" psihic) făcute să genereze, la rândul său, forma exterioară, dimensiunea estetică stricto sensu. În cazul romanului, această "formă a conținutului" e melodramatică/ psihologică par excellence, fiindcă orice reprezentare ficțională se construiește pe un tipar teatral (id est pe "imitația unei fantasme deja romanțate"), melodrama constituindu-se, după cum afirmă cercetătorii cei mai credibili, ca o "precondiție de natură semiotică a romanului"154. Nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Or, dacă romanul (i.e. romanescul) nu este, la rândul său, decât o formă elementară de lectură a vieții, și dacă lectura presupune dramatizare, atunci orice cititor ajunge inevitabil să perceapă viața ca pe un roman și să aibă conștiința "caracterului melodramatic al existenței" în genere 157. Apoi, cum melodrama trăiește preponderent din elementul senzațional, devine explicabil și procesul de "absorbție diegetică din partea spectatorului"/ cititor, și efectul de hic et nunc158 pe care îl presupune receptarea unui astfel de text-spectacol. De asemenea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fie de ampla frescă socială din Mălurenii. Și totuși, nu-i greu de sesizat, la modalitatea aceasta de construcție narativă Lovinescu a ajuns mai degrabă intuitiv, grație metodei sale de lucru descrise mai sus, metodă tributară, la rându-i, imaginației melodramatice care-l îndemna să "romanțeze" documentul, istoria, evenimențialul. Ținând cont și de observațiile privind procesul de transpunere și exteriorizare a "formei conținutului" (adică a "ficțiunii elementare"/ "fantasmei deja romanțate" supuse analizei, pe urmele lui Freud, de către Marthe Robert), rezultă că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
unul singur: textul- oglindă Din perspectiva evoluției în timp a literaturii lovinesciene, momentul de grație îl reprezintă sfârșitul deceniului al treilea, când criticul își însușește, după cum am menționat, o metodă de lucru foarte productivă, configurând o poetică originală, de natură melodramatică, axată pe amplificarea repetitivă, "în serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu. Descoperirea filonului romanesc coincide, așadar, cu aproprierea unui procedeu tehnic (serialitatea) furnizat de inspirația contopirii primelor două romane de tinerețe (Aripa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
o nouă etapă în literatura lovinesciană, în care se înscriu toate acele creații "cu sens complet răsturnat" "mutația" respectivă vizând abandonarea criteriului subiectiv-autobiografic, de jurnal intim (ilustrat în notele de călătorie), în favoarea obiectivării pur literare, determinate de tehnica romanțării/ teatralizării melodramatice. Altfel spus, așa cum "eul" lovinescian se manifestă, o dată cu dogmatizarea impresionismului juvenil, în maniera auster-impersonală a "măștii apolinice", drept expresie a unei psihologii invariabile, schematice, era normal ca și "materialul" (auto)biografic al literaturii criticului să fie prelucrat artistic, în forma
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
intimă (dragostea) destinat în genere confesiunilor diaristice, primul roman lovinescian ilustrează o cu totul altă formulă estetică, complexă și rafinată, capabilă să ofere soluții neașteptate scriitorului obsedat de "tainele inimii". Conceput mai curând după un principiu muzical (dar și teatral, melodramatic) decât epic, ca o înlănțuire nu totdeauna motivată de scene și episoade caracteristice, romanul analizează, pentru întâia oară la modul aplicat și sistematic, psihologia intelectualului, în scrierile anterioare schițată doar. E oportun să subliniem că apariția acestui tip de personaj
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
victima șantajului sentimental al lui Jean, Mab se sinucide, nu înainte de a expedia nesimțitorului amant un răvaș de adio. Lucrurile se termină prost, pare-se, doar din pricina prea convenționalei imaginații feminine, ce se pliază perfect pe tiparul stereotip al scenariilor melodramatice (cu o corecție foarte lovinesciană, trebuie spus, câtă vreme narațiunea, lipsită de tradiționalul happy end, plasează nefericita poveste de dragoste în proximitatea "tragicului"). Pe acest subiect de nuvelă sentimentală, nu cu mult mai complex decât episodul florentin al amorului dintre
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
explicația scriitorului abordează și chestiunea estetică în sine, pentru a confirma, o dată în plus, ideea că romanul e un text mozaicat, construit pe bucăți, cu alternarea atent cumpănită de secvențe reflexiv-diaristice, mai monotone prin însăși natura lor digresivă, și episoade melodramatice, prinse ca-n basorelief, cu un marcat potențial simbolico-sugestiv. Merită reținută de asemeni, drept procedeu lovinescian marcă înregistrată, și convertirea în cheie gravă a materialului anecdotic, "ușurel" ("diversiunea picantă", "aparența de libertinaj"), care, utilizat "cu decență", poate sugera "ceva august
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
putea revărsa simțirea printr-o izbucnire"). În cele din urmă sângele țâșnește, ca de obicei, în formă de lacrimi, consfințind (a câta oară?) eșecul erotic al bărbatului plângăcios, înșelat de femeie. Această scenă încheie, de altfel, partea propriu-zis teatrală a melodramaticului roman lovinescian, după care autorul recurge la procedeul rezumatului pentru a dinamiza narațiunea și a găsi poveștii de dragoste un sfârșit pe măsură, în acord cu profilul estetic al cărții. Ca atare, deși după noaptea de pomină Andrei pleacă spre
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
literatură ce câștigă treptat în complexitate și rigoare formală, simplificându-se totodată substanțial la nivelul expresiei, al discursului narativ. În cazul textelor lovinesciene, complicata operație de revizuire-rescriere ne obligă să urmărim cu atenție procesul de constituire și evoluție a formei melodramatice, de la notele de călătorie, schițe, nuvele sau povestiri la roman, ultimul fiind conceput ca o compoziție polifonică, serială, sinteză sui generis a experiențelor anterioare în materie de proză. Referindu-se la transformarea în cauză, Negoițescu 174 identifica, pripit, semnul unui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
directă cu "viața", dar nu și cu imaginile-"icoane" răsfrânte în oglinda sufletului și, implicit, a "literaturii" înseși. Pe scurt, privirea "în oglindă", mijlocită de cea de a doua lectură, nu reține decât caracterul spectacular al vieții, relieful ei teatral- melodramatic (mai exact: "umbra", "dublul", forma arhetipală), fără amănuntele de prisos care umpleau anterior pagina ca o vegetație fără clorofilă, de "roman" realist, insipid. 4.2.1. Preliminariile formei. "Teorii" lovinesciene și câteva reminiscențe livrești Împrumutând mijloacele dramaturgului, prozatorul respectă regula
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
compoziția feței ("face making") starea sufletească "citindu-se", după cum am văzut, pe chipul personajelor (nelegiuitul, de pildă, poartă obligatoriu mustață: ca Diomo sau, în ciclul Bizu, Lică); gestul devine stereotip și se clasează într-un cod sui generis; discursul personajului melodramatic se caracterizează prin dicție impregnată de ritm, silabisire insistentă, ruperi de ritm (nu altfel vorbesc eroii lovinescieni); scenele se succed rapid, cu intrări și ieșiri violente, abrupte (vezi modul în care "dispare" Ciprian după rostirea discursului); personajele sunt aranjate vizual
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Peter Brooks nu greșește, aceasta e chiar definiția melodramei, înțeleasă ca luptă de afirmare a Sinelui ("the assertion of selfhood"). În sprijinul afirmației sale, teoreticianul american ținea să facă distincția între solilocviul tragic (expresie a unei introspecții angoasante) și acela melodramatic, care nu mai trădează nicio angoasă, ci se ipostaziază ca manifestare pură a Sinelui, revelată în actul autonominalizării (în enunțuri de tipul "Eu sunt omul", "Eu fac", "Eu vin" etc.). Drept urmare, în melodramă toate personajele, fie ele pozitive sau negative
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
teatru", a "peripețiilor" și răsturnărilor spectaculoase de situație, procedee menite a pune personajul în postura de a-și afirma insistent identitatea și calitățile 203. Brooks identifică, apoi, două registre fundamentale ale semnului, specifice "modului" (termenul acoperă sensul conferit de Genette) melodramatic în genere: registrul retoric (cuvântul se focalizează asupra definirii identității, autoprezentării) și cel psihic (plan în care sunt reperabile alte "semne" devenite credibile prin convenție: cine roșește minte; cine e palid se simte vinovat etc.), sugerând astfel legătura profundă dintre
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
scot personajul o vreme din joc, pentru a-i face în schimb cunoscute gândurile cele mai ascunse. Cititorul romanului lovinescian are astfel acces, simultan, la ambele perspective (de actor și de spectator) condiție sine qua non a lecturii în cheie melodramatică. Va izbuti însă Andrei să-și armonizeze gândul cu fapta și să se convertească la religia sexului, după cum îi dictează comunitatea? Bineînțeles că nu. Asemenea "mutație" sufletească este absurdă, ținând cont de natura experiențelor sale erotice anterioare, tezaurizate în muzeul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
partenerului, femeia tinde să-și modeleze o personalitate după măsură, să se individualizeze cumva, să nu mai fie doar un "simbol", fie și al "eternului feminin". Astfel că, în mod cu totul imprevizibil, rolurile se inversează și, dacă respectăm grila melodramatică de lectură (melodrama tipică trebuie să aibă distribuția actanțială triunghiulară: eroină-personaj negativ-salvator210), atunci lui Andrei îi revine rolul personajului negativ, al ispititorului, pentru că o face pe femeie să greșească și să încalce legile prescrise de comunitate, pe când Diomo se dovedește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]