177 matches
-
ai revoluției în zona rurală), acțiunea minorităților naționale care cautau să se emancipeze de fosta tutelă rusească, intervenția armatelor străine (între care tânărul stat polonez angajat în din 1920), și chiar tentativele revoluționarilor antibolșevici. Dar vederile adversarilor din , din , ale menșevicilor, sau chiar ale care o vreme au stăpânit o parte din Ucraina cu a lor , nu au reușit să prevaleze. Prin mitinguri, forță sau represiune, bolșevicii și-au impus hegemonia asupra revoluției, ca și asupra opoziției față de revoluție. Foarte confuz
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
închiderea în lagăre au devenit practici banale. Întrebarea dacă lagărele deschise de Ceka în timpul războiului civil prefigurează sau nu Gulagul stalinist rămâne o discuție deschisă. Conform istoricului britanic George Leggett, aproximativ de oameni au murit ca rezultat al terorii roșii. Menșevicii, anarhiștii, socialist-revoluționarii, liberalii sau democrații au fost vânați și scoși în afara legii, la fel ca Albii și naționaliștii, și chiar ca pacifiștii tolstoiști, sioniștii, etc, precum și ca mulți dintre cei ale căror origine socială și marginalitate au fost suficiente pentru
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
libertatea de exprimare și de întrunire și libertatea presei ar fi fost restaurate, ar fi fost dificil să fie și respectate în condițiile unui război civil, și închisorile din Samara au fost în curând pline de bolșevici. Ivan Maiski, ministrul menșevic al muncii, număra 4000 de deținuți politici. Dumele și zemstvele municipale au fost restabilite, iar sovietele, ca organe de clasă, au fost ținute departe de viața politică”. În mod similar, liberalii constituțional-democrați s-au supus, în general, soluțiilor dictatoriale acolo
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
interne, sfârșitul poliției politice. În practică, insurecția a constat în desființarea sovietului de la Kronstadt și numirea în locul lui a unui „comitet provizoriu revoluționar”. Revolta lor a fost zdrobită de Troțki și Tuhacevski. În același timp, puterea i-a scos pe menșevici în afara legii, reprimând ultimele mari valuri de proteste ale muncitorilor, și începând o violentă campanie de „pacificare” împotriva țăranilor insurgenți. Al X-lea Congres al Partidului, ținut în același timp cu insurecția de la Kronstadt, a eliminat și dreptul de fracțiune
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
loc după 10 octombrie confruntări epistolare între Lenin și ceilalți membri marcanți ai conducerii partidului care nu erau de acord cu declanșarea unei acțiuni de capturare a puterii înaintea desfășurării Congresului Sovietelor (programat pentru 20 octombrie și amânat, apoi, de menșevici și eseriști (socialist-revoluționari) pentru 25 octombrie), fapt care face cu greu un "puci" neașteptat din ceea ce a fost, de fapt, reacția defensivă a bolșevicilor la măsurile antidemocratice și provocatoare ale guvernului Kerensky din 24 și 25 octombrie. Lovindu-se de
Revoluția din Octombrie () [Corola-website/Science/298393_a_299722]
-
unei revolte care să aibă loc înaintea Congresului Sovietelor (Întregii Rusii). Este relativ neclar motivul pentru care Lenin a insistat pe declanșarea unei insurecții armate înainte de deschiderea Congresului Sovietelor, în ciuda opoziției altor membri marcanți ai partidului. Deși atât socialist-revoluționarii și menșevicii, pe de-o parte, cât și bolșevicii înșiși, pe de altă parte, știau foarte bine că partidul lui Lenin va ieși triumfător la Congresul Sovietelor (popularitatea partidului bolșevic crescuse ca urmare a atitudinii consecvente în privința opririi războiului, din 31 august
Revoluția din Octombrie () [Corola-website/Science/298393_a_299722]
-
respecte rezultatul alegerilor și pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forța Adunarea Constituțională. Acest act a fost una din scânteile care au condus, ulterior, la lungul război civil dintre bolșevici și adversarii lor socialiști, menșevici și țariști (rușii albi). O încercare de cucerire a Moscovei, făcută o lună mai târziu, a întâmpinat o rezistență mai importantă, bolșevicii nereușind să aibă controlul total asupra orașului decât în martie 1918. O coaliție de grupări antibolșevice au încercat
Revoluția din Octombrie () [Corola-website/Science/298393_a_299722]
-
și alte denumiri: În particular, termenul de "inamic al muncitorilor" a fost definit în Articolul 58 (Codul penal al RSSFR). În diferite momente, aceste calificative au fost aplicate, în particular, Casei Imperiale, aristocraților, burgheziei, clericilor, intelectualității, întreprinzătorilor particulari, culacilor, monarhiștilor, menșevicilor, socialist-revoluționarilor, Bundiștilor, sioniștilor, troțkiștilor, buhariniștilor, veteranilor bolșevici, armatei și poliției, emigranților, imigranților, sabotorilor, diversioniștilor (вредители, "vrediteli"), "paraziților sociali" (тунеядцы, "tuneiadțî"), "Kavezhediștilor" (oameni care au administrat sau au lucrat pentru KVZhD (Căile Ferate din Orientul Îndepărtat Chinez), (în mod particular populației
Inamic al poporului () [Corola-website/Science/298407_a_299736]
-
Războiul Civil Rus, între bolșevici și o coaliție de adversari ai acestora, denumită Armata Albă, a căpătat amploare. Biograful sugerează că întârzierea lui Hrușciov în a se ralia bolșevicilor a fost cauzată de faptul că el se simțea mai aproape de menșevici, care acordau prioritate progresului economic, în timp ce bolșevicii doreau puterea politică. În memoriile sale, Hrușciov a arătat că a așteptat deoarece erau multe grupuri și era dificil să fie înțelese. În martie 1918, după ce guvernul bolșevic a semnat pace separată cu
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
alegători. Bolșevicii nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor și pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forța Adunarea Constituțională. Acest lucru a condus ulterior la lungul război civil dintre bolșevici și adversarii lor socialiști, menșevici și țariști (rușii albi).
Revoluția din Februarie () [Corola-website/Science/298181_a_299510]
-
editorul și directorul ziarului "Iskra" "Scânteia" al Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia. A participat la Congresul al doilea al PSDMR ținut la Londra în vara anului 1903 iar, în disputa internă care a divizat partidul, a luat partea menșevicilor împotriva lui Lenin. Deși atașamentul față de ideile menșevice a fost de scurtă durată, proastele relații cu Lenin au durat următorii 14 ani. În 1905 el s-a reîntors în Rusia împreună cu Parvus. El a fost ales președinte al Sovietului deputaților
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
Europa și publică ziarul "Iskra" (Scânteia) și diferite articole și cărți legate de mișcarea revoluționară. Lenin a fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fracțiunea bolșevică după ruptura cu menșevicii, ruptură care a fost inspirată, cel puțin parțial, de pamfletul său "Ce este de făcut?". În 1906 a fost ales în prezidiul PSDMR. În 1907 s-a mutat în Finlanda din motive de siguranță. A continuat să călătorească în Europa
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
echipă condusă de Stalin. Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renunțat nici în timpul exilului și nici după victoria revoluției bolșevice, a fost unul dintre merele discordiei care a împiedicat încercările timide de reunificare a bolșevicilor și menșevicilor. La 8 noiembrie 1917 Lenin a fost ales Președinte al Consiliului Comisarilor Poporului de către Congresul Sovietului Rus. În fața amenințării invaziei germane, Lenin a fost de părere că Rusia trebuie să semneze imediat un tratat de pace. Alți lideri veterani bolșevici
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
Georgiei de 69.700 km²), și avea o populație de 2,5 milioane de locuitori. Capitala Georgiei era orașul Tbilisi, iar limba oficială era georgiana. Proclamată la 26 mai 1918, după destrămarea Federației Transcaucaziene, ea a fost condusă de partidul menșevic, de orientare social-democrată. Confruntat cu permanente probleme interne și externe, tânărul stat nu a reușit să reziste invaziei Armatei Roșii din Rusia Sovietică, și s-a prăbușit în februarie și martie 1921, devenind republică sovietică. După Revoluția din Februarie 1917
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
devenind republică sovietică. După Revoluția din Februarie 1917 și după prăbușirea administrației țariste în Caucaz, puterea a fost deținută de Comisia Specială Transcaucaziană ("Ozakom", prescurtare de la "Osobîi Zakavkazskii Komitet") al Guvernului Provizoriu. Toate sovietele din Georgia erau controlate ferm de către menșevici, care au urmat exemplul Sovietului Petrograd și au susținut Guvernul Provizoriu. Lovitura de stat din Octombrie a schimbat drastic situația. Sovietele caucaziene au refuzat să recunoască regimul lui Lenin. Amenințarea soldaților dezertori bolșevici din fosta armată a Caucazului, din ce în ce mai mulți
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
altor intelectuali de la sfârșitul secolului al XIX-lea, au insistat pentru independența națională. O mișcare culturală națională a fost întărită și mai mult prin restaurarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Georgiene (12 martie 1917) și prin înființarea unei universități în Tbilisi (1918). Menșevicii georgieni, însă, priveau independența față de Rusia ca prim pas împotriva revoluției bolșevice și considerau apelurile pentru independența Georgiei șovine și separatiste. Uniunea Transcaucazului a fost, însă, de scurtă durată. Subminată de tensiunile interne crescânde și de presiunea din partea imperiilor German
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
guvern, care a trebuit să se ocupe de răscoalele țărănești, instigate de activiștii bolșevici locali și susținute de Rusia, agravate în cazul în care erau implicate minorități etnice cum ar fi abhazii și oseții. Reforma agrară a ajutat, însă, guvernul menșevic și în țară s-a stabilit un regim democratic multipartid, spre deosebire de dictatura proletariatului înființată de bolșevici în Rusia. În 1919, s-au implementat reformele sistemului judiciar și s-a acordat autonomie locală. Abhazia a devenit regiune autonomă. Problemele etnice au
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
reformele sistemului judiciar și s-a acordat autonomie locală. Abhazia a devenit regiune autonomă. Problemele etnice au rămas, însă, serioase, mai ales cele ale oseților cum s-a întâmplat în mai 1920. Unii contemporani au observat și curente naționaliste între menșevici. Anul 1920 a fost marcat de creșterea amenințării din partea Rusiei Sovietice. Odată cu înfrângerea albilor și cu avansul Armatei Roșii spre frontiera Caucazului, situația din jurul Georgiei a devenit extrem de tensionată. În ianuarie, conducerea sovietică a oferit Georgiei, Armeniei și Azerbaidjanului o
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
Revoluției din 1905. Datorită implicării în mișcarea revoluționară, a fost obligat să fugă din țară. În următorii 13 ani, Gheorghi a trăit în exil în Europa Occidentală, în orașe precum Londra, Paris sau Berlin. În timpul exilului s-a alăturat facțiunii menșevicilor din cadrul Partidului Social-Democrat al Muncii. În perioada în care a locuit în Berlin, Cicerin a urmat un tratament medical, sperând că își poate vindeca homosexualitatea . Odată cu izbucnirea luptelor primei conflagrații mondiale, Cicerin a adoptat o poziție antirăzboinică, care l-a
Gheorghi Cicerin () [Corola-website/Science/326487_a_327816]
-
Special. În noiembrie 1917 a fost creat primul govern al Trancaucaziei independente cu capital la Tbilisi - Seimul Transcaucazian, înlocuit după cucerirea puterii la Sankt Petersburg de către bolșevici de Comitetul Transcaucazian. Acest nou organ al puterii civile a fost condus de menșevicul georgian Nikoloz Chkheidze. Pe 5 decembrie 1917 a fost semnat armistițiul de la Erzincan dintre ruși și turci, care a pus capăt conflictului armat dintre Rusia bolșevică și Imperiul Otoman. Pe 3 martie 1918 a fost semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, care
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
a fost stabilită în orașul Baku (atunci capitala statului independent azer). Comuna, condusă de Stepan Gevorgi Șahumian, a existat până pe 26 iulie 1918, când bolșevicii au fost alungași de la putere de o coaliție a dașnakilor, Eserilor de Dreapta și a menșevicilor. După ce au pierdut puterea, comisarii din Baku au încercat să părăsească regiunea, dar au fost capturați de autoritățile Dictaturii Centrocaspice și au fost întemnițați. Istoriografia sovietică afirmă că, pe 14 septembrie 1918, în timpul Bătăliei de la Baku, soldații Armatei Roșii au
Comuna din Baku () [Corola-website/Science/326601_a_327930]
-
respingă o forță otomană net superioară, dar tentativa de contraatac de la Gandja, unde se afla statul major al Armatei Otomane a Islamului, a fost respinsă de turci. Acesta a fost momentul ales de Federația Revoluționară Armeană, Eserii de Dreapta și menșevici să înceapă negocierile cu generalul britanic Dunsterville, comandantul trupelor Regatului Unit din Persia. Britanicii au fost rugați să intre în Baku, pe care să-l apere de un al doilea atac otoman. Bolșevicii și aliații lor de stânga s-au
Comuna din Baku () [Corola-website/Science/326601_a_327930]
-
cele din urmă la căderea guvernului provizoriu și preluarea puterii de către bolșevici. În noiembrie 1917 a fost creat primul guvern al Transcaucaziei independente, Comisariatul Transcaucazian. Comisariatul a convocat prima adunare legislativă, Seimul, în ianuarie 1918. Seimul Transcaucazian era prezidat de menșevicul Nikolay Chkheidze. Noua formațiune statală nu a reușit să oprească dezintegrarea forțelor armate din regiune în armate naționale. Deși armenii își trimiseseră reprezentanții în Seim, unde susțineau cauza unei forțe militare comune, liderii armeni din Erevan organizau corpuri de armată
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
la 2 mai, sub presiunea altor membri ai guvernului provizoriu, a demisionat și Miliukov. Prima criza guvernamentală a guvernului grovizoriu s-a încheiat cu formarea la 5 mai 1917 a unui guvern de coaliție, cu participarea Partidelor Socialist Revoluționar și Menșevic, în fruntea căruia era tot Lvov. În luna mai 1917, Rada Centrală ucraineană a cerut guvernului provizoriu să ofere Ucrainei o largă autonomie și să înființeze unități militare ucrainene. Guvernul a pierdut controlul asupra situației în regiune. Comitetele executive ale
Republica Rusă () [Corola-website/Science/336939_a_338268]
-
Troțki, A.V. Lunacearski, A. M. Kollontai, Kozłowski, F. F. Raskolnikov, , și alți bolșevici. Lenin a reușit, totuși, să scape de arestare. La 8 iulie, a demisionat șeful Guvernului Provizoriu, E. Lvov, care se opunea unor propuneri ale miniștrilor socialiști (socialiști-revoluționari și menșevici) privind proclamarea imediată a republicii și socializarea proprietății funciare. Șef al guvernului a devenit A. F. Kerenski. În mijlocul crizei din iulie, dieta finlandeză a proclamat independența Finlandei față de Rusia în afacerile interne și a limitat competența guvernului provizoriu la probleme
Republica Rusă () [Corola-website/Science/336939_a_338268]