457 matches
-
toate instinctele populare, fără a deveni comun, un adevărat demagog academic.” Și: „Ideile lui sunt naționaliste, tradiționaliste, în general foarte juste. Antisemit moderat.” G. este cel mai popular poet român de la începutul secolului al XX-lea, individualizându-se printr-un mesianism de poeta vates. Poemul Rugăciune, „unic în literatura noastră prin caracterul lui religios-profetic, prin fermitatea-i învăluitoare” (Ion Negoițescu), îi rezumă crezul estetic: „În pieptul zbuciumat de doruri / Eu simt ispitele cum sapă, / Cum vor să-mi tulbure izvorul / Din
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
monografii (despre locuri și personaje) ce inundă paginile. Pe lângă studii, se desfășoară și lungi serii de editoriale pe teme de istorie, geografie și învățământ, caracteristice fiind clișeele, sintagmele-lozincă și formulele de discurs bazate, toate, pe ideea de național, renaștere românească, mesianism istoric și politic, cu rădăcini, uneori explicite, în programele culturale ale lui Mihail Kogălniceanu și în dezideratele revoluției pașoptiste. Poemele din R.M. evoluează de la un romantism minor, posteminescian (Tiberiu Crudu, sub pseudonimul T. Mârza) până la clasicismul livresc (G. Tutoveanu), de la
REVISTA MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289233_a_290562]
-
la „Revista Dunării”, „Cugetarea”, „Sentinela română” ș.a. A mai semnat cu inițiale, precum și cu pseudonimele Costin, C. Trandafirescu, Conțopist Trandafirescu, Pitarul Zăvoiescu, Konstantin ș.a. Temperament frenetic, însuflețit de încrederea în „steaua României”, în idealurile sale uneori utopice, acest exponent al mesianismului pașoptist a lăsat imaginea unui spirit exaltat și fulgurant, realist și visător. Preconizând revoluția - o revoluție burgheză - ca mijloc radical de preschimbare a vechilor rânduieli, R. se arată un vrăjmaș al marii proprietăți individuale, dar, sub înrâurirea lui Proudhon, ca
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
lit. (1941), 159-165, Ist. lit. (1982), 166-172; Brădățeanu, Istoria, I, 202-206; Popovici, Romant. rom., 452-461; Ist. lit., II, 527-539; Radu Pantazi, C.A. Rosetti. Gânditorul. Omul, București, 1969; Vasile Netea, C.A. Rosetti, București, 1970; Marin Bucur, C.A. Rosetti. Mesianism și donquijotism revoluționar, București, 1970; Zaciu, Lecturi, 82-85; Săndulescu, Continuități, 222-227; Dicț. lit. 1900, 751-753; Cristea, Faptul, 19-24; Cioculescu, Itinerar, I, 64-72, IV, 71-76; Dana Dumitriu, Introducere în opera lui C.A. Rosetti, București, 1984; Indrieș, Polifonia, 66-70; Holban, Literatura
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
înrudiri cu sămănătorismul, se diferențiază de acesta printr-un fel de sinteză personală. Când nu se limitează la înfățișarea idilică a îmbelșugatei vieți a țăranilor (În pacea înserării, La polog etc.), prozele sale acuză injustiția și se pătrund de un mesianism artificial, uneori strecurat în versuri populare inautentice (Dreptate, La focuri, Mateiu Hurezan ș.a.) Primului volum de povestiri îi succedă multe altele, izvorâte din aceeași matrice: Icoane din popor (1911), La cruci (1911), Din umbra satelor (1913), Zile senine (1913) și
LUNGIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
în volumul Încercări în literatură (1874) ori rămase în presă, modelele, ușor identificabile, sunt Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Andrei Mureșanu. Multe poezii, izvorâte din sentimentul amar al oprimării, se structurează ca niște compoziții oratorice, în tradiția mesianismului pașoptist, prefigurând și tonalități specifice lui O. Goga (La îngerul libertății, Dumnezeul nostru, Glasul străbunilor, Apel la unire). Deși se considera o „mediocritate” necesară într-o epocă fără mari talente, L. a fost, mai mult decât alții, un poet care
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
studiu, Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu (1982), descoperă rebeliunea ca stare poetică fundamentală la cei doi poeți și prezintă modelul a două fețe ale insurgenței romantice („fața pasiunii și fața «gândirii reci»”), făcând, totodată, considerații asupra specificului mesianismului romantic românesc. În această cercetare tematistă se examinează, după strategia psihocritică, opera lui Heliade (Biblice, Amintire, Suvenire), folosită ca argument în confirmarea „mitului personal” al scriitorului în vremea lui (capitolul Opera lui Heliade Rădulescu, scenariul revoltei continue). În secțiunea următoare
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
în lucrarea sa: un Anticrist, principiu supranatural; un al doilea Anticrist, colectiv; în fine, un al treilea Anticrist, individual. În viziunea autorului, concepția anticristologică a Noului Testament ar fi superioară celei veterotestamentare. Rigaux a suferit influența teoriei lui Lagrange despre mesianismul iudaic. El face distincție clară între mesianismul iudaic, de factură politică și morală și mesianismul de factură esențial metafizică al creștinismului. Comparația implică doi termeni radical opuși, conținuți în Vechiul Testament, cel dintâi, și în Noul Testament, cel de‑al doilea. Între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un al doilea Anticrist, colectiv; în fine, un al treilea Anticrist, individual. În viziunea autorului, concepția anticristologică a Noului Testament ar fi superioară celei veterotestamentare. Rigaux a suferit influența teoriei lui Lagrange despre mesianismul iudaic. El face distincție clară între mesianismul iudaic, de factură politică și morală și mesianismul de factură esențial metafizică al creștinismului. Comparația implică doi termeni radical opuși, conținuți în Vechiul Testament, cel dintâi, și în Noul Testament, cel de‑al doilea. Între alte merite ale lui Peerbolte se numără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al treilea Anticrist, individual. În viziunea autorului, concepția anticristologică a Noului Testament ar fi superioară celei veterotestamentare. Rigaux a suferit influența teoriei lui Lagrange despre mesianismul iudaic. El face distincție clară între mesianismul iudaic, de factură politică și morală și mesianismul de factură esențial metafizică al creștinismului. Comparația implică doi termeni radical opuși, conținuți în Vechiul Testament, cel dintâi, și în Noul Testament, cel de‑al doilea. Între alte merite ale lui Peerbolte se numără și acela de a‑l fi reabilitat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
judaïsme, Paris, 1992; P. Grelot, L’espérance juive à l’heure de Jésus, Paris, 1995. . Aceștia din urmă insistă mai ales asupra dimensiunii militare și politice a mișcării declanșate de Bar Kokhba. Dar, așa cum arată Bauckham, din perspectiva tradiției iudaice, mesianismul implică acțiunea politică și militară. . Cf. M. Mor, The Bar‑Kochba Revolution, Its Extent and Effect, Ierusalim, 1991; G. Firpo, Le rivolte giudaiche, Roma‑Bari, 1999, pp. 75‑87, în special capitolul „Simone bar Kochba principe messianico”, pp. 80‑87
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Acolo e un suflet mare care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata să izbucnească, asemenea izvorului care așteaptă în stâncă lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea și viitorul nostru”. Astfel exprimată, formula inițială a sămănătorismului înseamnă mesianism cultural și sentiment al datoriei naționale, fără vreo obligatorie abdicare de la criteriul estetic. Nicolae Grigorescu este ilustratorul primului număr, în care sunt incluse sonetele cu caracter exortativ Semănătorul de Al. Vlahuță și Către tinerii poeți de St. O. Iosif. Din
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
acestuia, așa cum le înțelegea marele istoric: Ura împotriva culturii străine, Țărănismul „Sămănătorului”, Adorația trecutului și, mai ales, „Sămănătorul”, o revistă personală?. Dar demontarea sistematizată a argumentelor „clevetitorilor” nu reușește să spulbere impresia de reacție umorală a unei personalități animate de mesianismul neoromantic, din perspectiva căruia trecutul trebuie să fie drapat într-un eroism de paradă, iar țărănimea să fie prezentată ca o clasă socială omogenă și idilică. Se retipăresc acum poeme de Coșbuc (Non omnis moriar), alături de texte ale unor noi
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
Sfârșit de mileniu de Radu Tudoran, Al optulea păcat de Tudor Mușatescu, Delirul de Marin Preda, s-a preocupat mai puțin de problemele literaturii. Însemnările sale sunt catalogate a fi ale „ultimului critic sămănătorist”, care a moștenit de la N. Iorga „mesianismul ideii naționale, tonul pamfletar și categoric, dezacordul față de epoca sa, la care s-au adăugat și pasiuni ce n-au nimic cu literatura” (E. Lovinescu). Cunoscuse, în schimb, ambianța interbelică, mulți scriitori și oameni politici. Desțărat, însingurat și împresurat de
SEICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
1998; Glodeanu, Poetica, 369-394; Geo Șerban, Revenire la jurnalul lui Mihail Sebastian, ALA, 1999, 489, 496; Faifer, Faldurile, 39-47; Glodeanu, Incursiuni, 218-231; Mircea Tomuș, Romanul romanului românesc, I, București, 1999, 427-448; Ion D. Vulcănescu, Răspuns întârziat la o problemă de mesianism și istorie, îngr. Rodica Smaranda Vulcănescu, Sibiu, 1999; Daniel Cristea-Enache, [Mihail Sebastian], ALA, 2000, 521, 522, 524, 525; Gheorghe Grigurcu, Un dosar Sebastian, VR, 2000, 9; Nicolae Florescu, „Cazul” M. Sebastian, JL, 2000, 3-12, 19-24; Dimisianu, Lumea, 39-41; Dicț. esențial
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
iubirii aduce, pe lângă unele poeme ocazionale, o notă nouă, mai liberă și mai originală în peisajul liric românesc. Aici și în cărțile următoare - O viziune a sentimentelor, Dreptul la timp - nu se mai află mohorâtele, răzbătutele teme sociale „revoluționare”, nici „mesianismul” politic de până atunci. Tânărul S. scrie cu precădere despre altceva, despre O călărire în zori, de pildă, o parafrază modernă pe un motiv eminescian, despre glezna lui cu aripi și, mai ales, despre ceea ce s-ar putea numi „figurile
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
plasează într-un registru paralel celui în care acționează reformatorii sociali. Trebuie însă precizat, de la început, că nu toți misticii trebuie asimilați personalităților paranoice. Paranoicii mistici sunt persoane cu un delir sistematizat cu temă mistico-religioasă. Acești bolnavi sunt înclinați către mesianism și urmăresc să introducă și să impună noi forme de religii și noi idoli. Ei atacă dogmele teologice în vigoare caută ca să le submineze pentru a impune altele noi, manifestând totodată tendința de a poza în martir. 5) Grupa erotomanilor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai evident de această dată, la prelucrări axate pe simbolul baladesc al călărețului pribeag (Cântec transilvan, Balada mezinului, Bătrânul Petru, Omul cu nume Ioan) și la imnuri de glorificare a latinității, strămoșilor traci și a țării (Scrisoare latină, România, Burebista). Mesianismul, mistica și retorica naționalistă, acordurile psaltice domină versurile din Avram Iancu sau Întemeierea prin jertfă (1984), stabilindu-se corespondențe metaforice între simboluri ale istoriei țării și personaje biblice (Craii porniți de la răsărit: Horea, Cloșca, Crișan, Mihai Întreitul, Psalm, Transilvania, Patria
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
O scenă memorabilă este aceea în care copilul din Lisa Făgărașului ajunge la București la Liceul „Spiru Haret” îmbrăcat în costum tradițional, speriat de lumea din jur, blocat într-o tăcere agresivă. Ca scriitor, P. este o alianță, curioasă, de mesianism și scepticism. Un spirit care „vede” mereu mituri și se plasează, în actele lui de existență, în marea istorie. Retorica lui este solemnă și, deseori, reflecțiile sunt oraculare. A trecut, cum era de bănuit, la roman: Viața pe un peron
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
iar cealaltă pune în ecuație literarul și politicul, atingând chestiunea litigioasă a militantismului literaturii și a producătorilor ei. Privit astfel, marxismul devine cazul-limită al procesului de birocratizare propagandistică a ideii de literatură. Iar heteronomia literaturii se erijează într-un veritabil mesianism ideologic și într-un principiu de bază al politicii culturale, la adăpostul unui camuflaj scientist emfatic. Convertită în armă politică de partid și de stat, literatura se depărtează radical de polul specifist, estetic și autonomist până într-atât încât nu
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
comandamentul iubirii lui Dumnezeu). Păcatul turnătoriei este păcatul lui Iuda. Pentru un creștin, gestul delațiunii implică renunțarea la imperativul transparenței 1, al curajului 2, al bărbăției 3, al onestității 4, al fraternității cu cei persecutați 5, al rezistenței împotriva falsului mesianism politic 6, al refuzului idolatriei sau „cultului personalității”7, al regulii adevărului 8. Însă mai presus de toate se află credința în puterea de oțel a comunismului - sentimentul copleșitor împărtășit de fiecare turnător că viața nu merită „risipită” într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai degrabă patosul creativității smerite, supuse regulii fidelității și stimulului constant al triadei Bine-Adevăr-Frumos. O nouă teologie politică trebuie să gândească, în primul rând, urbanitatea creștinismului de mâine. Conservatorismul trebuie să asimileze profund sensul eșecurilor istorice din secolul XX: ruina mesianismelor secularizate, vidul colectivismelor ideologice și dezastrele oricărui Führerprinzip (de la „duce”, „mareșal” sau „căpitan” până la „cârmaciul poporului”). Iadul urbanistic comunist n-a ezitat să folosească „tezaurul folcloric” în scop propagandistic. În același fel, alternativa la alienarea subiectului din marile orașe ale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îndărăt (cum li s-a reproșat). Victoria liberalismului „la orașe și sate”, nesigură și incompletă chiar la începutul secolului XXI, a rămas puțin plauzibilă până la jumătatea secolului precedent: organicismele radicale de dreapta (corporatismele, autoritarismele, populismele, fascismele și nazismul), ca și mesianismul de stânga (leninism-stalinismul), precum și derapajele sistemice ale puținelor democrații parlamentare funcționale din perioada interbelică, lăsau puțin loc pentru speranță. Din păcate, partizanii liberalismului și, cu o retorică net mai inflamată, adversarii săi de stânga (dintre care unii, în America, uzurpând
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
trebuie arătat și mai clar: Lilla trebuie considerat - cum s-a și spus despre el - „inclasabil politic”. Ceea ce-l face inclasabil este, pe lângă tot ce am spus până acum, rigoarea adeziunii sale la fondul gândirii liberale, moderația, scepticismul, oroarea de mesianisme și utopii. Prin urmare, Lilla se deosebește net de discipolii lui Leo Strauss și Allan Bloom care susțin (când nu inspiră) Administrația Bush. Ca și Strauss, de care îl apropie cel mai mult interesul pentru „problema teologico-politică” (obsesia lui Carl
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Lilla e un fel special de liberal, până la urmă tipic nord-american, tentat deopotrivă de conservatorism în primul rând grație scepticismului - care a atins la straussienii ca Bloom cote de Kulturpessimismus -, grație moderației, prudenței, neîncrederii în mitologia progresului, în orice alt mesianism și utopism. Ca și Aron, Lilla a învățat de la Tocqueville o profundă rezervă față de tăvălugul ineluctabil al „egalizării condițiilor”, îngemănată cu o la fel de profundă convingere că democrația liberală e răul cel mai mic din lunga listă a relelor omenești. În
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]