168 matches
-
poetice, textual și metatextual. Astfel, poeticitatea se realizează discursiv, prin intermediul semnelor poetice a căror manifestare inferențială și referențială se face dual, antinomic și complementar, în același timp. Poeticitatea face trecerea înspre intensitatea expresivă, înțeleasă ca "figuralitate" manifestă, acționând textual și metatextual, ca arhicod.37 Ca forme de existență ale limbajului poetic 38, textualizarea și meta-textualizarea pun în mișcare semnificațiile discursive, propunând interpretării "arhicodul", de-mascându-i formele de manifestare discursivă: cod ontologic, cod semantic, cod gnoseologic. Astfel, discursul poetic se construiește paradigmatic, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
limbajului poetic 38, textualizarea și meta-textualizarea pun în mișcare semnificațiile discursive, propunând interpretării "arhicodul", de-mascându-i formele de manifestare discursivă: cod ontologic, cod semantic, cod gnoseologic. Astfel, discursul poetic se construiește paradigmatic, pe baza celor două funcții ale poeticității, textuală și metatextuală, care își selectează instanțele discursive în funcție de modul de existență și de repetitivitate a semnificațiilor. Sintagmatic, la nivelul raporturilor semantice, discursul poetic explică intenționalitatea acțională a relației text context co-text. A. Paradigmatic B. Sintagmatic Relația 39 dintre text, context și co-text
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
circumstanțele textuale, făcând posibilă, în același timp, inter-relaționarea dintre imaginea constantă și dinamica imaginilor. c. Codul gnoseologic prezintă drumul imaginii de la gestualitatea originară la cuvântul primenit semantic. Predicația discursivă vizează un dublu aspect, al mărcilor semantice care generează matricea textuală/metatextuală, dar și referențială, păstrând legăturile gnoseologice cu memoria imaginilor. Pactul semantic referent 0/referent imaginar reface drumul cunoașterii, de la arhetip la meta-imagine, interrelațional, configurând funcționalitatea sistemului de semne poetice. Referentul 0 păstrează legăturile arhetipale ale semnului poetic, dezvăluind statutul originar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema o structură de semnificații textuale și metatextuale acționând ca universalii ontologice și ca instanțe discursive. Având rolul de a restabili echilibrul primordial dintre viața umană și viața cosmică, cele 4 elemente acționează, în permanență, unul asupra celuilalt, născându-se unul din celălalt sau distrugându-se unul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
époque (...); l`ensemble de relations pouvant unir, à une époque donnée, les pratiques discursives qui donnent lieu à des figures épistémologiques à des sciences, éventuellement à des systèmes formalisés." 5 Prin "cod semantic" înțelegem o totalizare a semnificațiilor textuale și metatextuale, metafora constituind liantul dintre imaginea primară, ca arhetip, și circumstanțele textuale. 6 v. Paul Miclău, Signes poétiques, Ed. cit., p. 52; Paul Miclău consideră conceptul de "imagème" ca fiind "unitatea fundamentală a poeziei"; În ceea ce ne privește, considerăm "imagème-ul" unitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
e mai bine așa? Nu am inventat țara asta. Crede-mă! Nu e om mai fericit decât cel care n-are nimic de dorit.” Motivul orbirii, reciclat și în Văzătorule, nu fi un melc (1996), cedează treptat locul unor procedee metatextuale mai complexe, precum cel al „teatrului modular” din piesa Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi (1998), alcătuită dintr-o succesiune de monologuri și dialoguri pe care un potențial regizor e invitat să le reorganizeze cum dorește. Însă probabil că sensul pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
filosofice, politice, jurnalistul recurge la surse documentare de prestigiu, remarcându-se prin ușurința cu care abordează domenii dintre cele mai variate. Conștient de funcția paideică a presei, de potențialul instructiv al acesteia, gazetarul își însoțește excursul jurnalistic cu numeroase comentarii metatextuale. În acest sens, articolele eminesciene sunt presărate de glosări numeroase, de explicitări ale unor termeni neologici sau ale unor cuvinte mai vechi, al căror sens original se demonetizează în practica discursivă curentă. Eminescu susține de la tribuna paginii de ziar adevărate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de conectivitate secvențială contribuie la construirea unității discursive și la atingerea finalităților demersului jurnalistic eminescian. Dintre mecanismele sintactico-semantice utilizate cu predilecție de Eminescu remarcăm paralelismul și repetiția, iar la nivelul conectorilor textuali, prioritate au cei care definesc relații comparative și metatextuale. Numărul mare al subordonatelor complică sintaxa articolului eminescian fără să afecteze însă unitatea informațională a textelor. Recursul jurnalistului la surse documentare variate și preocuparea constantă a acestuia de a-și argumenta afirmațiile se traduc în materiale ample, cu grad crescut
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
program. Din atelierul lor de lucru, incluzând amintiri, excursuri arhivistice, fișe biografice, M. trece adeseori în propriul laborator de creație, dublându-și ficțiunea cu un text metanarativ discret. Comparativ cu ceilalți prozatori ai generației, el își permite cu parcimonie licențe metatextuale. În Litera albă există una singură: identitatea sugerată între autor și un personaj - scriitorul țăran Achim Beca. Stă dovadă, între altele, și o traducere din Trakl, aparținându-i lui M. și atribuită eroului său. În prozele scurte din Unelte, arme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
una singură: identitatea sugerată între autor și un personaj - scriitorul țăran Achim Beca. Stă dovadă, între altele, și o traducere din Trakl, aparținându-i lui M. și atribuită eroului său. În prozele scurte din Unelte, arme, instrumente există o supraetajare metatextuală, de care lectura genuină se poate dispensa fără pierderi importante. În prozele de după 1990, odată cu Dicasterial, în prim-plan se instalează Banatul, ca o paradigmă de ordine socială și de civilizație și ca o punte între Orient și Occident. Circulația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
Debutează editorial cu Poeme provinciale, volum apărut în 1990. E prezentă în „Luceafărul”, „România literară”, „Vatra”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Literatorul”, „Viața românească” ș.a. T. scrie o poezie tipic optzecistă, în care indicatorul lirismului sare programatic de la exactitatea percepției la modelarea metatextuală a viziunii. Tematic vorbind, coloana vertebrală a discursului liric din Poeme provinciale, Un lucru peste puterile tale (1993) și Tata nu evoluează (2003) o constituie tentativa de a încapsula realul (mundan sau biografic) într-un recipient suficient de încăpător pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
În schimb, personajele epico-dramatice create "vorbesc și argumentează așa gândesc! într-un mod profund defectuos comenta Marta Petreu -; "erorile lor nu sunt simple greșeli de vorbire", ci "erori de judecare și raționare, așadar deficiențe de natură logică...". Printr-un discurs metatextual, alcătuit din aglomerări de clișee lirice și narative a argumentat cum nu ar trebui să se scrie. Simțul comicului ca instinct nativ, modurile comice, absurdul comic configurează detașarea creației caragialene de sub rigorile tradiționalismului și intrarea în spațiul perenității, prin deschiderea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
impostura artistică. Atitudinea sa de izolare, asociind respingerea nonautenticului, este fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual lucid, necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să se facă) literatura"79. Un exemplu elocvent îl constituie "onesta
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am simțit urcând scările că mi se taie ceva de la genunchi. Înregistrarea pare a avea o motivație de ordin filologic, o "lăsare a cuvintelor în libertate" în sensul totalei neimplicări auctoriale, un interes textualist precizat ca atare, printr-o inserție metatextuală: Ajuns acasă, chiar înainte să mănânc, am deschis un caiet și am notat repede, cu un scris urât pe o pagină și jumătate, exact textul de mai sus între ghilimele. L-am notat nu pentru interesul stârnit de conținutul său
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
plenul intensității privirii, de atâta încordată participare, s-a insinuat o percepție aberantă [s.n.]. Astfel, inutil să te strădui mai mult, cu fiece secundă care urmează n-ai să mai vezi niciodată ceea ce ai văzut la început.186 Posibilă "inserție metatextuală, o deschidere spre culisele înscenării"187, cum aprecia Smaranda Vultur, această explicație aparent lipsită de o semnificație mai profundă, pare o punere în adâncime a însuși procedeului de reluare a temei prin nesfârșite reme care o "impalidează" (Radu Petrescu) sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
protocronia textualismului înregistrează, pe de o parte, aportul lui Caragiale în calitate de precursor al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al tărgoviștenilor, la rândul lui anunțat și pregătit în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să atingă, prin meta și intertextualitate (parodie, pastișă și reflecție asupra scriiturii), literaturizarea totală. Texte precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste dezvăluie și în acest sens modernitatea scrisului caragialian. Stabilirea raportului de complicitate cu cititorul și demersul inedit îndreptat înspre dezvăluirea ostentativă a strategiilor scripturale, fac din Caragiale "primul nostru poietician"22, atât în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]