425 matches
-
e decât un pretext; cea adevărată nu se mărturisește nicicând și publicistul cată s-o afle cu incunjur și oarecare bataie de cap. Se știe însă că nu există o mai mare disproporție decât cea dintre mărimea pretextului invocat și micimea cauzei adevărate. Nu ne îndoim așadar că și în cazul de față agenții propagatori de știri de senzație, o creațiune a poliției roșie, vor ști să povestească în Piața Sf. Anton și-n cea mică fel de fel de mari
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
avans. Având În vedere acest postulat al ignoranței, preferați, de câte ori este posibil, să faceți câte un pas mic odată, apoi, trageți-vă puțin Înapoi, observați ce se Întâmplă și planificați următoarea mișcare. Iată cum descria metaforic biologul J.B.S. Haldane avantajele micimii: „Poți să arunci un șoarece Într-un tunel de o mie de metri și, când, ajunge jos, va fi puțin zdruncinat, dar va putea pleca mai departe. Un șobolan ar muri, un om s-ar rupe În bucăți, iar un
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
numit în documentele vremii Theodoro. Era o mică formațiune politică pe coasta apuseană a Crimeii. Principele acestui mic principat și fratele său aveau relații de bună vecinătate și comerciale cu tătarii, cu genovezii din Caffa și cu Cetatea Albă. În ciuda micimii sale teritoriale, principatul avea trei rânduri de fortificații și cetatea era așezată pe o înălțime întărită în mod natural. Cât de puternică a fost cetatea Mangopului o arată rezistența acesteia în fața atacurilor turcești. Constantinopolul, de exemplu, a fost cucerit după
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
autorului, din care aflăm siderați că prima versiune, inevitabil tinerească a cărții, datează din 1968 (sic!). Mica odisee a manuscrisului întinsă pe 38 de ani ilustrează cum nu se poate mai bine "culisele" cenzurii din epoca totalitară, vitregiile conjuncturale și micimea unor oameni, contrastantă în raport cu generozitatea altora. Faimosul dicton latin Habent sua fata libelli este confirmat cât se poate de convingător. După decenii de așteptare mărturisește cu resemnare autorul Fragmentele lui Lamparia au devenit, prin forța ineluctabilă a circumstanțelor istorice literatură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate, nici dorință aceasta izbucnea din mine ca o componentă a gîndului de revanșă pentru rana făcută la adresa piesei de la televizor, punctul cel mai sensibil deci, preocuparea pentru literatură, în care a putut să lovească. Nu-i un semn de micime sufletească atunci cînd lovești pe cineva unde știi că-l doare mai rău?! Și asta de ce? că am privit-o ca un bărbat. Cred că-n sufletul meu am înțeles dintru început ceea ce-am spus cu glas tare Doinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nausiphanos din Theos ori Diotim din Tyr, de exemplu, din care nu mai subzistă decât ici o vorbă, colo o frază sau o amintire... -, situa binele suveran în impasibilitate, în capacitatea de a nu te lăsa afectat de lume, de micimile și meschinăriile ei. Foarte probabil, bucuria filosofică este aceea de a trăi deasupra contingențelor obișnuite, alături de preocupările celor mulți, în alt loc decât pe scena trivială a cotidianului omului de pe stradă. Plăcerea de a fi și de a exista ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acolo ca-n pământul Făgăduinței. 7. - O doctrină, domnule judecător, pe cât de atractivă, pe atât de înșelătoare... - Modificată în minciună și ipocrizie, domnule Pavel. Chiar de cei care o pun în practică, Puterea adică, pentru că oamenii transferă doctrinei toate scăderile, micimile, arivismul, orgoliul și refulările lor. Era în ziua a doua a anului următor. Doamna Pavel strângea tacâmurile acelui prânz întârziat, ajutată de Marga Popescu, a cărei veselie stătea parcă să nege, ca un argument absurd, concluziile vorbirii dintre mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
intră în cârciumi" și nu-i suportă pe români. Ciocoiul își urăște conaționalii și nu se simte bine în preajma lor. Se ferește, de fapt, de vreo vorbă, de un gest care să-l deconspire în goliciunea lui de caracter, în micimea lui umană. Bineînțeles că ciocoiul va spune întotdeauna că ne îndreptăm într-o direcție greșită, pentru că el știe. A fost "afară" și a văzut multe. "Nu-i vom ajunge niciodată pe ăia din urmă", o spune cu satisfacție. Ciocoiul nu
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
proporțională- dar, dacă se pierde măsura, se pierde, mai devreme sau mai târziu, și mărimea. Noi tindem inconștient la a realiza lucruri mult mai mari decât suntem noi înșine și, în cazuri de exagerare, acesta este un semn sigur al „micimii” emoționale, un fel de compensare declanșată și potențată apoi de penibilitățile experiențelor proprii. Fiecare dictator a trăit un număr destul de mare de experiențe penibile cu un efect traumatic, iar tot ceea ce ei au încercat să realizeze a fost, în fond
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de alta nu prețuiesc decât efortul pe care-l facem pentru a ne rupe de lume. Două tendințe opuse, ireductibile” (I, 100). Într-adevăr, deși în ceilalți, cum am constatat deja, Cioran se vede mai ales pe sine (cu vanitățile, micimile, meschinăriile care-l fac să explodeze), nu poate să nu constate la ei existența și împlinirea reversului său. Un revers dezavuat uneori, dorit cel mai adesea. Ceilalți, așa cum și-i proiectează adesea Cioran, sunt angajați: cred într-o misiune, se
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și) la alte primate, debut rapid, durata scurtă, apariție neașteptată (spontană) și fiziologie distinctă. Mai mult, autorul consideră că aceste caracteristici se regăsesc în amuzament, furie, înfiorare (un sentiment de respect, amestecat cu teamă și uimire, sentiment copleșitor al propriei micimi), dispreț (sfidare), mulțumire (satisfacție), dezgust, stânjenire, încântare, teama, vina, interes, mândrie în realizare, ușurare, tristețe, satisfacție, plăcere senzorială și rușine. Deși nu toate aceste emoții sunt cunoscute ca având semnale particulare, ele au, totuși, o fiziologie distinctă. Cu toate acestea
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
de părere, spre exemplu, că ar fi potrivit să atârnăm deasupra closetului o cruce simplă sau o fotografie a președintelui țării, pentru că în școli și în birourile primăriilor atârnă mereu o asemenea imagine. Asta le-ar aduce aminte oamenilor de micimea lor, și i-ar ajuta să-și adune mințile și să înțeleagă că ei înșiși nu-s mai mult decât o grămăjoară de rahat și că nu au voie să mâzgălească pereții. Dar ce mai putem noi să spunem despre
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
prea frumoasă pentru clădirea unei închisori. DOAMNA WURM (murind): Dumnezeu o să-ți înfigă... un țăruș încins... în josul trupului... (Moare) DOAMNA GROLLFEUER: Acum ești dumneata la el, doamnă Wurm, toate nimicurile se adună fără nici un fel de înțelegere prealabilă. Sunt destule micimi, așa că e foarte ușor să se adune. Acum or să poată toate absențele aici de față să-și lase alinate pirpiriile lor vieți de către micii donatori de sămânță ai lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat totul, așa cum trebuia să se
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Nausiphanos din Theos ori Diotim din Tyr, de exemplu, din care nu mai subzistă decât ici o vorbă, colo o frază sau o amintire... -, situa binele suveran în impasibilitate, în capacitatea de a nu te lăsa afectat de lume, de micimile și meschinăriile ei. Foarte probabil, bucuria filosofică este aceea de a trăi deasupra contingențelor obișnuite, alături de preocupările celor mulți, în alt loc decât pe scena trivială a cotidianului omului de pe stradă. Plăcerea de a fi și de a exista ca
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
religioasă declanșată într-o conștiință primară. Pe urmele lui Liviu Rebreanu, romancierul creionează cu trăsături sigure un portret de grup al sectei milenariste, în cadrul căruia evidențiază figura lui Maxim Muscă, șeful mișcării. Personaj dostoievskian, acesta oscilează între abjecție și candoare, micime sufletească și extaz, prăbușire și înălțare morală, impunându-și cu forța personalitatea. Fără limită (1936), roman cu accente freudiene, urmărește frământările sufletului modern într-o lume care și-a pierdut credința, autorul trasând cu precizie, chiar dacă fără a descoperi întotdeauna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
precauții de-a dreptul magice în apartamentul său". Henri Lafon a remarcat cu justețe că acest parcurs merge întotdeauna către o îngustare din ce în ce mai accentuată pentru a ajunge la abolirea oricărei distanțe. Deja o casă mică își găsește justificarea în chiar micimea ei care înseamnă concentrare opusă "disipării" lumii: pompoasele apartamente din oraș sunt prea pompoase în mai multe sensuri pentru ca aceste plăceri să ne rătăcească în ele aproape întotdeauna"249. Astfel, în interior spațiul se divizează, îngustându-se: ca și grădina
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
că îmi oferea pentru noaptea aceea jumătate din patul său. Primii propunerea cu speranța că-mi voi face un prieten ce mi-ar putea fi de folos. Mă dusei cu el. Aprinse opaițul. Camera lui mi se păru curată în micimea ei; el mă primi foarte binevoitor. Scoase dintr-un dulap o carafă cu cireșe în rachiu, mâncarăm fiecare câte două și ne pregătirăm de culcare". Atunci descoperă cu oroare capcana abatelui: "Mă prefăcui a nu pricepe ce voia de la mine
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
sau pentru a mări obiectele ce nu sunt vizibile cu ochiul liber (microscopul), dar și instrumente de măsură. b) "cazurile citante sau evocante"82 reprezintă cazurile în care un obiect nu poate fi perceput direct fie datorită distanței, fie datorită micimii sau faptului că sunt ascunse percepției. În acest caz putem urmări indicațiile perceptibile lăsate de acesta; de exemplu, verificăm pulsul pentru a putea vedea care este starea de sănătate a inimii. c) "cazurile drumului sau cazurile călătoare și articulate"83
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
confundă cu praful în insignifianta lui și că e incapabil, în comparație cu Universul, să concretizeze o dâră de melc în istoria evoluției sale. Prin imaginea de încovoiere , de aplecare, personajul induce chipul lui homo sapiens neanderthalensis, alcătuind un contur mai proeminent micimii caracterului și înfățișării sale. E o întoarcere cu coada între picioare, back to basics, rușinat bineînțeles că a trebuit ca altceva să îi demonstreze valoarea. Plânsul și rosul unghiilor nu sunt altceva decât rezultatul raportului dintre “mărunțelul” si univers. În
Apogeul by Astrid Corina Băgireanu () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1792]
-
degrabă, invidiați, dar ura față de ei a jigodiilor leneșe nu iese la suprafață”. Oamenii din aceste sate s-au salvat, au evadat și se Îndreaptă spre civilizație. Dar sunt puțini. „Îmi place”, Îmi mai scrie, „mă Încurajează că vezi transmiterea micimii umane din generație În generație - prin schimbări mizere psihice -, faci bine că scrii despre stricăciunea umană de la țară”. Este Într-adevăr ceva cu satul, admite colega mea, s-au petrecut aici schimbări dezastruoase, s-au Întâmplat rupturi irecuperabile, iar „problema
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
depăși pe dvs. înșivă - și spiritul dansatorului, acel spirit de ușurință care îți permite să dansezi chiar stând în cap, care dă încredere în sine și dispreț desăvârșit față de ființele josnice care ne înconjoară și care, simțind grandoarea dvs. și micimea lor, ar face orice pentru a vă împiedica să vă realizați? Vă implor, nu-l ascultați pe cel care v-ar spune „la ce bun să faci istoria religiilor?”. Nu vă ascultați nici pe dvs. înșivă dacă uneori dezgustul, acedia
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
și crește gradual către culminație. Sublimul biblic e neașteptat; cade și te izbește ca fulgerul fără să-ți dai seama cum te-a lovit. „în Biblie, continuă Chateaubriand, cel mai înalt sublim iese dintr-un contrast între măreția ideii și micimea, dacă nu chiar trivialitatea cuvântului ce o redă. Din asta rezultă o zguduire, o strivire de necrezut a sufletului: căci, exaltat de cugetare, când spiritul s-avântă în regiunile cele mai înalte, deodată expresia, în loc să-1 susțină, îi dă drumul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o versiune dramatică, fiindcă ținta extraordinară e să te apropii de geniul lui Caragiale, să zicem, și nu să recurgi la "inovații" și la "actualizări" forțate, cum procedează numeroși regizori și actori moderniști și postmoderniști, denaturările de acest soi arătând micime "hermeneutică". Snobismul postmodern este de un prost gust desăvârșit. Dacă judecătorii traducătorului C. D. Zeletin au înțeles ceva din forța intelectuală a traducătorului, cea a poetului le-a rămas inaccesibilă. Și, foarte probabil, nu e vina lor fiindcă C. D.
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Tocmai asta e, se aprinse Ondine; nimic în viață nu-i mai esențial decât uzurparea credinței în esențial de către ceea ce pare neesențial. Esența vieții e-n detalii, în așa-zisele mărunțișuri; singura șansă a buturugii de emancipare de propria-i micime e să răstoarne carul mare, dacă vrei. Marea diferență o creează, până la urmă, lucrurile la care rămânem indiferenți. Din fericire, firele astea de nisip, cu puzderia lor de diferențe nesemnificative, se adună în bancuri masive și periculoase pentru navigația rutinieră
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Întotdeauna inventatorii de noi valori. Fugi prietene fugi În singurătatea ta, te văd Înțepat de muștele veninoase. Fugi acolo sus unde suflă un vînt aspru, rece, puternic.” Luceafărul vede de sus comedia condiției umane. Ii vede Înlănțuiți pe protagoniști În micimea relațiilor umane. Vede muștele. Iar el este sus, rece, gîndindu-și singurătatea ca pe ceva imperial. Tot la Nietzsche citim „aproape orice geniu cunoaște, ca o fază a dezvoltării sale, existența catilinară, sentimentul urii, răzbunării și revoltei contra a tot ce
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]