262 matches
-
ei. Era singură. Pe navă mai erau trei ființe vii. Entitatea, Jones și ea însăși. Dar trebuia să se asigure mai întâi. Trebuia așadar să-l părăsească pe Jones un moment. Nu-i era ușor, dar motanul auzise urletele și mieuna și zgâria pereții habitaclului său. Putea în orice moment să alerteze creatura, ceea ce Ripley nu-și dorea în nici un caz. Ajunse la nivelul B fără să dea peste nimic, strângând tare aruncătorul de flăcări. Antrepozitul de alimente se găsea exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se afla prin apropiere, a propus să-l împușcăm ca să nu se mai chinuiască și ne-a oferit, în acest scop, ordonanța sa. Te asigur că nu exagerez cu nimic, arăta oribil ! Numai petice de blană și carne vie, și mieuna, și se tăvălea pe jos de durere... în casă se făcuse o halima... Și presupun că el, pricepând, cu instinctul animalelor, că soarta îi este amenințată, în timp ce noi încă nu ne deciseserăm, a dispărut ! Și-a luat lumea în cap
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
caracterul penal al intenției dumneavoastră. La mine în document scrie c-aveți Pitbull și nu Puffi. Și Pitbull rămâne, indiferent dacă-i mops,pechinez șușu,lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect ? Nu e corect, că pe noi ne cheamă Albăstrel
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Dă-i două palme că merge mai repede. Plus că l-ar costa consumul de ruj...Așa. Domnule... Albăstrel. Domnule Albăstrel, care-i problema motănașului ? Problema e că nu-i motănaș ci câine ! Aha. Mi s-a părut că nu miaună corect dar am crezut că naud bine din cauza ochelarilor. Are jigodie ? Nu. Jigodia nu are jigodie ci are nevoie de un certificat de atestare a rasei. Mda. Vreți să participați la un concurs ? Nu. îl exportați ? Nu. Nu ? Da. Aha
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
oprit autocarul,în vale, la capătul fostei alei, asfaltate, care ducea în spatele domeniului, spre parcarea de serviciu, a turiștilor. Acolo, stând în genunchi, l-au găsit pe bătrânul paznic, plângând,în hohote. Și pe cățel, scheunând jelit, și pe pisoi, mieunând, stins, ca un glas de dincolo de lume. Covrigel a coborât primul, și s-a plecat, asupra bătrânului. Ce-i, de ce plângi? Nu vezi? Uite! Și-i arată, cu palma, ce mai rămăsese, din tot ce fusese, aici. Văd. Azi, cam
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
prima avea patru piciorușe, pe când, cealaltă, două picioruțe și două mânușoare. În rest - zâmbetul, mișcările, parcă de dans acrobatic, sunetele, pe care le scoteau, atunci când păreau a spune,ceva, erau identice. Pisicuța, ca să ne delimităm de ea, de-aici încolo, mieuna, pe când, copila, vorbea mieunat. Simpatică, totuși, și simpatizată, de toată lumea. După ce a mai prins la experiență, Zânaîși mișca degetele, pe claviatura mașinii de scris, precum o pianistă, pe aceea a pianului: a unui pian fermecat, din urma izbirii literelor, pe
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
nu mi-a schimbat hotărârea. Am mers cu ea în spatele blo cului și i-am dat drumul pe jos. A rămas lipită de picioarele mele. Am bătut de mai multe ori din picioare ca s-o alung și abia atunci, mieunând dis pe rat, s-a vârât sub o Dacie. M-am întors acasă tulburat, dar împietrit mai departe. Știam cât se poate de bine că ea, o pisicuță de apartament, n-avea nici o șansă să supraviețuiască afară și că, de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cină, dar recepția oferea doar Shiraz și bucăți unsuroase de hering pe biscuiți. Întreaga sală se molipsi de Klüver-Bucy: își vârau în gură tot felul de lucruri ca niște copii mici, văzându-și de-ale lor puțin cam prea maniacal, mieunându-și unii altora silabe fără sens, făcând avansuri în stânga și în dreapta. Se întoarse la hotel abia după miezul nopții. Nu era sigur dacă o putea suna pe Sylvie. Nici măcar nu putea calcula diferența de fus orar. Zăcu treaz, gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-ți alegi cuvintele. Vorbitul fără vorbe sau „comunicarea nonverbală”, cum îi zice PAM, e mai grozavă și decât mieunatul. Noi, pisicile, știm asta de la strămoși. Străstră-moșul nostru tigru, trăia în sălbăticie, dar când spunea el ceva - nu vorbea, nici nu mieuna, avea o privire, un mers și niște salturi care spuneau tot - imediat se transmitea în toată jungla mesajul tigrului. Toți erau de părere că el e puternic, frumos, inteligent și că nu greșește. Nu-i scăpa niciodată prada. Eu sunt
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ochii, nasul, gura, urechile, mustățile, coada și picioarele mele. Am înțeles: Prințul a folosit Culoarea Culorilor pe mine și, ah, ah, ah, m-a făcut vizibil. Cine ești tu? - m-a luat imediat la rost Ana. Sunt umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis zmeii să mă spionezi? Am amețit de frică să nu mă facă stană de piatră și am îngăimat: Sunt reporter. ─ Reporter sunt eu - a rostit apăsat Ana. Îmi venea să plâng dar pisicile nu plâng, așa că
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
mari sunt jos în vale și drumul e cam lung. Credeți că aș putea să zbor? Nu știu, să mă gândesc. A doua problemă: Eu, personal, nu mai sunt Ticuță invizibilul. Acum zmeii mă pot vedea. Va trebui să-i miaun o rugăminte Prințului să-și ia Culoarea Culorilor de pe mine... Oridecâte ori se trezește PAM, visul dispare și eu nu mai am ce să vă transmit. Sunt reporter, e adevărat, dar pentru PAM sunt pisoiul ei, Ticuță, nu sunt reporter
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
erau ale lor, ci ale Marelui Stăpân neiertător și invizibil, căruia nu se putea să-i scape nimic. Mânați și ei, aici, prin arșița dușmănoasă a câmpiei, păstorii-militari mergeau ca în delir, cu frunțile spre cer, fluierând, țipând, chiuind, gemând, mieunând, icnind, lătrând. Mergeau cu ochii în sus, halucinați, imitând păsările și vântul și frunzele. Puțin le păsa de orice în afară de oile cărora li se adresau cu o uluitoare lașitate. Pe unul dintre ei l-am auzit cum încerca să lingușească
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o zi. Făt-Frumos luă fata în brațe și punînd-o pe cal, sburau amândoi prin pustiul lungului mărei ca două abie văzute închegări ale văzduhului. Dar Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. Motanul din castel mieună dintr-un cap, iar calul Genarului necheză cu vocea lui de bronz. - Ce e? - îl întrebă Genarul pe calul năzdrăvan - ți s-a urât cu binele? - Nu mi s-a urât mie cu binele, ci de tine-i rău. Făt-Frumos
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în sânul lui, pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din sbor năsipul pustiei. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mărei fug, iar ei stau pe loc. Și numai încet se auzea motanul mieunând din câte șapte capetele. Pierdut în păduri, Genarul își aude calul nechezând. - Ce e? - îl întrebă. - Făt-Frumos îți fură fata, - răspunse calul năzdrăvan. - Pute-l-om ajunge? întrebă Genarul mirat, pentru că știa că-l omorâse pe Făt-Frumos. - Nu zău, răspunse
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
este prea târziu să ajungi la capătul drumului ce duce la marile descoperiri. Cât despre Milou, energia unui cățel izolat pe un pachebot se cere cheltuită cu folos, mai cu seamă atunci când nici o pisică dușmănoasă nu îți mai trece pragul, mieunând frenetic - seria de mese îmbelșugate era fără de sfârșit, iar apetitul lui Milou părea și el unul inepuizabil. Ostenit de atâtea oase și carne, Milou căpăta, pe acest pachebot al luxului, aspectul unui cățel sedentar și rubicond, evo când rotunjimile unui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
asta am avut prilejul să mă răzbun. M-am furișat noaptea sub scara camerei de serviciu cu o pisică în brațe, iar când tata s-a strecurat în cămăruța unde dormea Luchi, am strâns pisica de coadă, silind-o să miaune. M-am apropiat, chinuind biata pisică și chiar am zgâriat cu labele ei ușa, până ce am auzit, înlăuntru, pași; atunci am fugit și m-am ascuns sub scară, așteptând să se închidă ușa ca să revin. Nu făceam asta ca s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și vest, căutând ceva, orice ar fi putut fi un semn favorabil. A trecut pe lângă cafenele goale, piețe murdare, case șubrede dinspre care veneau miresme de türlü și plânsete de copii. Singurul semn de viață era un pisoi gălbui ce mieuna jalnic lângă o rigolă murdară, lingându-și pântecul micuț Într-un loc În care carnea era sfâșiată, iar sângele se Închegase În jurul unei răni adânci și umflate. Mulți ani mai târziu când se gândea la tatăl lui, Yervant Își amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
asta am avut prilejul să mă răzbun. M-am furișat noaptea sub scara camerei de serviciu cu o pisică în brațe, iar când tata s-a strecurat în cămăruța unde dormea Luchi, am strâns pisica de coadă, silind-o să miaune. M-am apropiat, chinuind biata pisică și chiar am zgâriat cu labele ei ușa, până ce am auzit, înlăuntru, pași; atunci am fugit și m-am ascuns sub scară, așteptând să se închidă ușa ca să revin. Nu făceam asta ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
La un capăt șade jugul, Iar la altul este plugul; Dar mai este și-o zicală Cu lăsatul pe... Burduhos ca un butoi, Are mersul cam greoi; Are nas, dar n-are coadă Și stupinele le pradă. Nu zbiară, nu miaună, Când îl doare scheaună. Nu vreau gura să v-astup, Dar aș vrea să-mi spuneți ce-i: Unii spun că-i buduroi, Alții, mai deștepți ca noi, Zic precum că-ar fi știubei; Numai eu susțin că-i... De
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
asculți și-apoi să-mi spui: Nu se vede, dar se-aude Cum îți cântă la ureche Și pe vale și pe grui Melodia lui cea veche, Parcă ar cânta la nai. Nu muge, nu schiaună, Când i-i foame, miaună. La un capăt e-ascuțit, Celălalt are tichie Și la multe-i folosit, Mai ales în tâmplărie. Are coarne și-are coadă, Harnică-i ca și stăpânul; Cine vrea, poate s-o vadă Vara, când se strânge fânul. Are dinți
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
nu-mi va mai părea atât de pustiu. Suntem cuprinși În aceeași lacrimă/ ca soarele cu o stea. Sasha Își căută colocatarul, pe Godot, dar pisoiul cel sălbatec se ascunsese. Coșulețul era rece. Îi umplu farfurioara cu lapte. Îl căuta, mieunând și miorlăind - sub sofa, prin debaraua din bucătărie, În dulap. Uneori pisoiul se comporta ca un soț ofuscat. Iar asta nu era frumos. Ce greu era să trăiești În doi. O experiență pe care nu o Împărtășise cu o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi dădea posibilitatea să-și descarce tensiunea pe care o simțea invadându-i capul. Trecuse deja de amiază și onorabilul Încă nu-i spusese dacă-i acorda sau nu permisiunea de a pleca. Nu e o procedură legală, Buonocore - se mieuna el -, iar eu sunt un om al legii: ca și cum atunci când Îi convenea lui n-ar fi uitat de toate astea! La naiba, permisul acela avea o importanță vitală. Și dacă păpușoiul ăla creț, orgolios și egoist nu avea de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
considere fericită. Uneori avea cu el o valiză, ca și cum ar fi venit dintr-o lungă călătorie. Dario se instala În garsoniera din Borgo Pio. Îl dădea jos de pe tron pe Godot, care Îl Întâmpina pe intrus zbârlindu-și părul și mieunând disprețuitor, pentru ca apoi să dispară jignit, până al plecarea lui. Dario Își Împrăștia pantalonii și cămășile pe fotolii, Își punea periuța de dinți În paharul din baie și pentru vreo două zile trăiau liberi, cu tabieturi ca doi soți. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de mizerie? Câștigă mai puțin decât femeia mea de serviciu. E normal ca la școlile publice să ajungă toți faliții. Eu am Înscris fetele la Nazzareno - o școală privată Îți dă mai multe garanții, nici nu se poate compara. Alta, mieunând: — Chateaubriand e mai frecventat, școlile italiene ar trebui evitate. Corul intona: Perché so come sono infatti chiedo/ perdono. În sfârșit, Antonio o recunoscu pe doamna Fioravanti, așezată pe marginea fotoliului, cu spatele drept, de parcă i-ar fi Înfipt cineva o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
găsit o râmă grasă Imediat s-au luat la ceartă Că nu vor să o împartă Blândul Miau Blândul Miau e un pisoi, E deștept chiar ca și noi. E pisoiul meu Și îl voi iubi mereu. El mereu mă miaună Să-i plătesc vreo daună. Cățeii nu îl latră Că stă-ntins colo, pe vatră. Eu grijă mare am de el Că micuțul motănel, E pisoiul ce-l dorești Pentru că e din povești. Pufoșilă Pufoșilă e pufos Și este cățel
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]