223 matches
-
împăratului descrie o elocventă împrejurare de acest gen; cooperare, în care minciuna inconștientă a unuia devine premisă pentru (auto)minciuna celuilalt; relația dintre Don Quijote și Sancho Panza, în care unul (se) minte, iar celuilalt îi face plăcere să se lase mințit, automințindu-se la rîndul său, caracterizează o atare relație; respingere, situație în care mincinoșii reacționează negativ la minciuna celorlalți: "Mincinos mic! știai că nu-ți spunem adevărul și ai tăcut din gură!" se revoltă unii părinți atunci cînd constată că intenția
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
practică nu și-a pierdut în timp deloc din consistență. Prin urmare, ea reprezintă pentru omul timpurilor noastre un subiect de o cardinală importanță; căci, așa cum menționează Piotr Wierzbicki: "Secolul al XX-lea este secolul minciunii. Îndemnul "nu te lăsa mințit" reprezintă imperativul intelectual și moral de bază al omului contemporan. Pentru a nu te lăsa mințit trebuie în primul rînd să ai voința de a rămîne în cadrul adevărului. Dar, pentru a nu te lăsa mințit trebuie, de asemenea, să cunoști
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și încă și mai puțini ar spune că n-au fost în viața lor înșelați de un mincinos. Într-un articol apărut în ianuarie 1889 într-o revistă, Oscar Wilde (1989: 216) se plîngea că, exceptînd probabil discursurile avocaților, arta mințitului decăzuse. O sută de ani mai tîrziu, majoritatea oamenilor ar fi spus că obiceiul de a minți s-a răspîndit considerabil față de odinioară; un ziarist britanic (Lott, 1990) a etichetat anii '80 drept "decada minciunilor". În 1991, un ziarist american
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
studiul minciunii e un joc de limbaj mai apropiat de poker, unde nu există nici o tablă. Însă, chiar dacă tabla este absentă, la poker avem în schimb reguli de joc, prestabilite sau subînțelese, care trebuie învățate (Hayano 1980, 1982). Jocul-limbaj al mințitului "trebuie învățat ca oricare altul" (Wittgenstein 1953:90e). Din păcate, după cum urmează să vedem, ne lipsesc informațiile care să ne arate cum se învață jocul de-a mințitul (cf. Searle 1975:326). Cu toate acestea, în ciuda caracterului său omniprezent, antic
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
joc, prestabilite sau subînțelese, care trebuie învățate (Hayano 1980, 1982). Jocul-limbaj al mințitului "trebuie învățat ca oricare altul" (Wittgenstein 1953:90e). Din păcate, după cum urmează să vedem, ne lipsesc informațiile care să ne arate cum se învață jocul de-a mințitul (cf. Searle 1975:326). Cu toate acestea, în ciuda caracterului său omniprezent, antic, a interesului teoretic pe care-l prezintă și, dacă Hobbes are dreptate, a specificității umane pe care o are, minciunii i s-a acordat prea puțină atenție din partea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe care o are, minciunii i s-a acordat prea puțină atenție din partea majorității sociologilor și filosofilor, în comparație cu multitudinea de studii pe care aceștia le-au efectuat asupra adevărului (cf. Bok 1978:5; Steiner 1975: 220-222). În majoritatea scrierilor filosofice mințitul este privit mai degrabă ca o deviere decît ca un exemplu de conformare la anumite norme și cerințe. Ținînd cont de obiectivele pe care ni le-am propus în acest studiu, putem trece cu vederea extraordinara literatură filosofică ce are
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dezamăgit prin lipsa studiilor axate pe fenomenul minciunii, în ciuda puterii de răspîndire a acestuia. În afara activității inovatoare întreprinse de Simmel la începutul acestui secol, a existat foarte puțină analiză sociologică (cf. Steiner 1975:221). Nici măcar monumentalul studiu științific asupra fenomenului mințitului editat de Lipmann și Plaut (1927), cuprinzînd douăzeci și patru de capitole, nu conține vreo discuție sociologică, în ciuda subtitlului care pretinde că volumul ar include o analiză a minciunilor din punct de vedere sociologic. Larson (1932) se apropie mai mult de acest
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
trebui să se găsească în textele standard de sociologie, dar care nu se află acolo. Neglijarea relativă a fenomenului minciunii a fost observată de un trio de psihiatri care s-au plîns de curînd (Ford et al. 1988:554) că mințitul "a constituit rareori obiectul cercetării psihiatrice sau psihologice". Poate că au dreptate în ceea ce privește specializarea lor, psihiatria, însă le lipsește calificarea necesară pentru a fi în măsură să afirme același lucru despre psihologie. Psihologii determinării nivelului mental au scris foarte mult
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
capacitatea copiilor de a spune minciuni și de a le depista, chiar dacă, în schimb, au vorbit destul de puțin despre cum sau cînd își folosesc copiii aceste capacități în afara laboratorului. Deși Paradoxul mincinosului nu are o prea mare legătură cu sociologia mințitului, există alte înțelesuri atribuite cuvîntului "minciună" care ar realiza o conexiune (cf. Lutman 1988). În engleză, verbul "a minți" prezintă o complexă încărcătură semantică prin dublul său înțeles*, a induce în eroare prin cuvinte și a sta întins, coincidență descrisă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu bună știință. În mod surprinzător, Freud (1958) a scris destul de puțin despre minciuna ca atare, și totuși noțiunile de înșelătorie și amăgire, în special auto-amăgirea, sînt teme centrale în teoria și practica psihanalizei. Forrester definește psihanaliza ca fiind "știința mințitului", și susține că " Preocuparea centrală a psihanalizei freudiene este amăgirea" (Forrester 1989:156; 1990:119; cf. Eagle 1988; Ferenczi 1955:77-80; Forrester 1980:136-137; Goldberg 1973:99-104). Minciuna apare pretutindeni. Deși Douglas (1976:68) spune că "în mod sigur oamenii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
urma urmei, ne definim chiar prin minciunile pe care le spunem. Și, uneori, ele ne oglindesc personalitatea mai bine decît cele mai sincere încercări ale noastre de a spune adevărul. Studiile cu caracter favorabil efectuate de psihiatri sau romancieri asupra mințitului nu se compară totuși cu cele ce aparțin psihologilor care cercetează etapele dezvoltării intelectului. Vom vorbi despre descoperirile acestora în capitolul 8. Majoritatea psihologilor preferă lucrul în laborator celui pe teren. De aceea, studiile asupra procesului prin care copiii învață
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
trecere, în parte din cauza lipsei de informații, în parte din cauza limitelor impuse de priceperea mea și, de asemenea, din motivul că ele par să aibă doar o vagă importanță pentru un studiu care își propune să reliefeze semnificația socială a mințitului. Astfel, nu voi avea prea multe de spus în privința manipulării unor considerabile cantități de informații în scopul de a induce în eroare. Găsesc că există mult adevăr în spusele atribuite de către Mark Twain (1960:149), probabil în mod eronat, lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
privite. Fiecare domeniu al vieții sociale are cerințe specifice asupra sincerității. Nu ne putem aștepta ca o persoană să spună adevărul în privința relației sale cu soțul sau soția, cu părinții sau copiii. Nu pentru că am avea convingerea că sîntem neapărat mințiți, ci pentru că e posibil să descoperim ulterior că lucrurile stau altfel decît au fost prezentate. Însă nu ne așteptăm să fim mințiți de mass-media, spre exemplu, cu toate că nu sîntem foar-te surprinși dacă descoperim că s-a întîmplat acest lucru. Cerințele
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
drept argument cazuri studiate, Eck (1970:81) subliniază faptul că "în mitomanie dorința de a atrage atenția predomină, comparativ cu dorința de a induce în eroare". Astfel asistăm la paradoxul că, deși intenția de a păcăli este trăsătura esențială a mințitului, persoanele care spun mai multe minciuni, acelea supranumite mincinoși patologici, nu sînt impulsionate de dorința de a-i înșela pe alții. Selling (1947:484) observă că "trăsătura specifică a mințitului patologic este aparenta lipsă de scop a acestuia". Conform părerii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că, deși intenția de a păcăli este trăsătura esențială a mințitului, persoanele care spun mai multe minciuni, acelea supranumite mincinoși patologici, nu sînt impulsionate de dorința de a-i înșela pe alții. Selling (1947:484) observă că "trăsătura specifică a mințitului patologic este aparenta lipsă de scop a acestuia". Conform părerii lui Scott Snyder (1986:1289) "minciuna patologică apare deseori din nevoia pacientului de a se simți mulțumit de sine", decît dintr-o dorință de a induce în eroare. Aldrich (1989
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Aitken 1892:51-52, 293-303; Beattie 1935:288-298; Pollard 1897:108) definește "natura minciunii în politică" drept "arta de a convinge oamenii să creadă în falsități binefăcătoare în scopul unui rezultat pozitiv". În scurtul său pamflet, el plasează dilema esențială a mințitului în sfera politică și mai ales cu privire la acele societăți în care nu se face o diferență clară între "popor" și elita care lansează "falsitățile binefăcătoare". Arbuthnot remarcă, pe de o parte, că "nici un om nu minte cu mai multă grație
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fost întrebați ce au considerat mai important, riscul implicat de amestecul atașatului rus, faptul că Profumo avea o amantă sau pur și simplu faptul că acesta a mințit în parlament. Optzeci la sută dintre ei au pus pe primul loc mințitul, pe al doilea riscul implicat de amestecul rusului și pe ultimul loc amanta (Irving et al. 1963:227). Un politician care a fost prins cu minciuna nu va mai fi crezut a doua oară, cînd poate chiar va spune adevărul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
efectuată de Carolyn Pope Edwards (1981:521), folosind schema lui Kohlberg și bazată pe studii asupra comunităților rurale și tribale din Kenya, Turcia, Bahamas și Hondurasul britanic, indică faptul că deși culturile diferă în modul în care tratează minciuna, practica mințitului apare în majoritatea dacă nu în toate societățile. Tipurile de minciună pot reflecta trăsături ale vieții economice în societățile tribale aproape în același fel în care o fac în societățile industrializate. De exemplu, Siskind (1973:7), un antropolog american care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
descoperit". Granița între cunoscuți și necunoscuți, definită de comunitatea morală, poate să varieze astfel în funcție de context. O persoană care poate fi păcălită într-o situație în care joacă rolul necunoscutului poate deveni, în împrejurări diferite, un prieten care nu trebuie mințit. Nu toți membrii unei comunități morale sînt tratați în același fel; trebuie să se țină cont de statutul relativ din cadrul comunității. PARTENERII Persoanele apropiate mincinoșilor pot lua parte alături de aceștia la punerea la cale a unei înșelătorii, însă în același
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de ceea ce mi s-ar fi spus. Voiam să cred că totul este în regulă, că totul avea să fie bine și că el nu mă înșela. Dacă m-aș fi confesat altcuiva, mi s-ar fi spus că sînt mințită și nu voiam să aud așa ceva... Însă pe cît de mult aș fi vrut să fac de detectivul și să-l prind asupra faptului, pe atît de mult preferam să nu aflu nimic. Pentru că îmi era mai teamă de adevăr
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
i-l cedez nici ei, nici alteia, cu toate că nu i-o spuneam chiar verde în față și nici ea nu mă întreba. (Ibid.:301) Totuși, în ciuda acestui acord tacit, nu avea senzația că rivala ei o mințea: ... Nu mă simțeam mințită, sau cel puțin nu simțeam impactul emoțional al celui care se descoperă păcălit... (Ibid.) R2 nu avea nici senzația că ar fi fost ea însăși nesinceră: Și o păcăleam, însă nu în mod conștient... La vremea aceea nu consideram că
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pedepsit copiii că au spus minciuni. Ackerman (1990:2) relatează că pe parcursul cercetării ei a întîlnit numeroase situații în care apărea minciuna. Totuși, ea spune că oamenii se plîngeau rareori că au fost mințiți. Se sublinia întotdeauna faptul că din moment ce mințitul implica prezența a două tabere, sarcina de a descoperi adevărul îi revenea persoanei păcălite. Această repartizare oarecum neobișnuită a responsabilității poate explica absența sancțiunilor pentru minciună în comunitatea Quechua. Majoritatea observațiilor asupra minciunilor spuse de copii provin, desigur, din culturi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
superioare din New Jersey, care au constituit subiectul acelui studiu, și-ar instrui copiii că este necesar din punct de vedere social să-i păcălească pe psihologii experimentaliști. Copiii pot învăța cum să mintă eficient, însă abilitatea și probabil frecvența mințitului par să se dezvolte spontan. După cum afirmă (Eck (1970:4), "copilul mic este capabil să se comporte în mod înșelător cu mult înainte de a învăța să vorbească". Însușirea limbajului deschide multe noi posibilități. O modalitate prin care copiii învață să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să fie răi în mod acceptabil) mai degrabă decît de la părinții lor (care în general le arată doar cum să fie buni în mod acceptabil). Însă ar trebui întreprinse anumite cercetări pentru a descoperi modul în care se învață arta mințitului, pe lîngă alte jocuri copilărești cum ar fi încrucișarea degetelor la spate (încît păcălitul să nu vadă acest lucru) sau atingerea umărului drept al altcuiva cu mîna stîngă (Hall 1890:68), pentru a obține astfel imunitatea față de consecințele religioase sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
alte jocuri copilărești cum ar fi încrucișarea degetelor la spate (încît păcălitul să nu vadă acest lucru) sau atingerea umărului drept al altcuiva cu mîna stîngă (Hall 1890:68), pentru a obține astfel imunitatea față de consecințele religioase sau seculare ale mințitului. Avem nevoie de mai multe studii, cum este spre exemplu cel efectuat de către G.S. Hall în urmă cu un secol, asupra copiilor americani, concluzionînd că "a înclina din cap este mai puțin grav decît a spune da; a arăta cu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]