172 matches
-
ebraico-creștină, de exemplu, termenul pe care noi îl traducem cu „inimă” este unul dintre cele mai folosite în Biblie. Dar el are un înțeles mult mai dens decât acela pe care i l-au atribuit pe de o parte devoționismul mistificator, pe de altă parte acel tip de sentimentalism difuzat de „corespondența inimii” care în ziua de azi funcționează bine în reviste dar și în fiction. O astfel de tradiție, care împărtășește în acest sens o viziune destul de uzuală în antichitate
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
emitentului politic. Literatura de specialitate din ultimele decenii extinde sfera de semnificație a comunicării politice, înglobând aspecte precum: relația dintre mediatizare, politică și globalizare; raporturile dintre media, respectiv new media, și sistemul democratic; impactul jurnalismului politic asupra opiniei publice; potențialul mistificator al media etc. Spațiu al interdisciplinarității, analiza comunicării politice nu se poate limita la decelarea strategiilor și tehnicilor de comunicare utilizate, la așa-numitul marketing politic care transformă oamenii politici și doctrinele politice în mărfuri. Ele trebuie coroborate cu descrierea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
electorat, impune adoptarea și promovarea unor atitudini, valori și credințe specifice; c) reconstrucția referențialului politic: dincolo de transmiterea unor conținuturi, emitentul politic este interesat de modalitatea în care sunt prezentate actele politice. În acest sens, comunicarea politică are un rol eminamente mistificator, modificând, reinterpretând evenimentele politice, evitând asumarea unor adevăruri sociale, prin apelul la eufemism, metaforă, omisiune etc.; d) intenționalitatea este factorul cheie al comunicării politice: fiecare manifestare discursivă din spațiul politic vizează suscitarea unor atitudini particulare publicului receptor. Definind "un spațiu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
caracterul colectiv al gândirii ideologice: ideologia este o gândire anonimă, colectivă, care nu poate fi atribuită unui singur individ. Ideologia este disimulatoare: ea își camuflează natura ideologică, pretinzând mereu a fi altceva decât ceea ce este. În strânsă legătură cu natura mistificatoare a ideologiei se află revendicarea de raționalitate care o diferențiază de mituri și credințe. Ultima trăsătură indicată de Olivier Reboul vizează relația dintre ideologie și putere: autorul subliniază că ideologia nu este o simplă viziune asupra lumii, ci se află
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
initio nu oferă soluția unei apropieri adecvate de creația poetului. O altă tendință, manifestă la nivelul exegezei jurnalisticii eminesciene, are în vedere excerptarea tendențioasă a unor fragmente din corpul articolelor și formularea, pe baza acestora, a unor judecăți de valoare mistificatoare privind gândirea politică a gazetarului. Aprecierea de reacționarism, formulată de critici precum Dobrogeanu Gherea și Eugen Lovinescu, funcționează ca un element inhibitor la nivelul interpretării, împiedicând înțelegerea adecvată a atitudinilor și opiniilor politice ale gazetarului. Ignorarea contextului istoric care generează
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prim obiectiv decelarea întrebărilor fundamentale la care răspund articolele poetului, dincolo de aplicarea unor grile procustiene de lectură. O perspectivă integratoare asupra publicisticii, prin corelarea multiplelor dimensiuni ale actului de comunicare actualizate, are avantajul de a reduce subiectivismul unor perspective univoce, mistificatoare. Apelul constant la conținutul/substanța articolelor oferă condițiile de obiectivare a interpretării jurnalisticii eminesciene, ferind-o de judecăți de valoare ad libitum care exced marginile textului. Fără ca suprapunerile dintre eul poetic și eul jurnalistic să fie totale, confruntarea celor două
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
opoziția coalizată" în alegeri. Articolele publicate de Eminescu în paginile publicației conservatoare au atras acestuia critici radicale, jurnalistul fiind acuzat de antisemitism, xenofobie și extremism. Excerptându-se fragmente din textele date tiparului și însemnări din manuscrise, se ajunge la interpretări ideologizante, mistificatoare. Relevant în acest sens este un articol semnat de Zigu Ornea în România literară, în 1997, în care Eminescu este acuzat de xenofobie: "Eminescu considera Partidul Liberal o grupare politică de venetici și fanarioți, străină de interesele țării, trădând-o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
subprefecților, cu independența aproape legendară a colegiului al IV-lea, nu-și vor face (sic!) iluziuni în privirea aceasta"526. Textele publicistice construiesc în mod explicit două tipologii la nivel de recepare: cititorul tendențios, care atribuie jurnalistului concepții și atitudini mistificatoare, și cititorul ideal, capabil să descifreze și să se plieze pe strategiile discursive ale gazetarului. Din punct de vedere pragmatic, publicistica eminesciană marchează deplasarea accentului de pe funcția referențială a limbajului publicistic, de reprezentare a realităților sociale ale secolului al XIX
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
întrebărilor fundamentale la care răspund articolele poetului și nu aplicarea unor grile procustiene de lectură. O viziune integratoare asupra scrisului eminescian, prin corelarea tuturor dimensiunilor actului de comunicare pe care îl presupune acesta, are avantajul limitării subiectivismului unor perspective univoce, mistificatoare. Apelul constant la litera textelor oferă condițiile de obiectivare a interpretării jurnalisticii eminesciene, ferind-o de judecăți de valoare ad libitum care exced marginile articolelor. În aceste condiții, abordarea semiotică a limbajului politic eminescian, ca sistem de semnificare/ resemnificare a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
respectă "adevărul", că exagerează și simplifică totodată, caricatural, că trădează o înclinație lipsită de noblețe pentru cancan și detaliile picante de viață intimă. Reproșul, spuneam, nu-i fără rost de vreme ce, în loc să se refere la documente sigure, ferite de microbul colportajului mistificator, memorialistul dă credit mai degrabă surselor orale, de proveniență incertă (sau de cafenea), asemeni talentatului cronicar iubitor de legende. Dar pentru Lovinescu, ca și pentru Neculce altădată, nu exactitatea evenimentului istoric contează. Mai importantă e semnificația lui psihologică, anecdota în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
afirmării nestingherite (încurajat de șturlubatica Veronică) și tentația contrară, a negației și a inhibiției sexuale (Mite nu rămâne decât o "muză" și nimic mai mult), între acceptarea și refuzul realității (amorului). Bineînțeles, Lovinescu va înclina balanța în favoarea "Nemțoicuței", privilegiind imitația mistificatoare, refugiul obstinat în imaginație, în vis. Criticul împrumuta astfel lui Eminescu chiar profilul său psihic, obligându-l la un comportament stereotip, în acord cu propriile teorii despre "personalitate" și "specificul național". În altă ordine de idei, propensiunea spre idealizare a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
receptare și validare ale culturii moderne. Inevitabil, literatura română modernă a purtat chipul lor și a integrat ca pe un mister constitutiv "contrazicerile" pe care aceștia le-au ascuns sau le-au exhibat, formalizându-le în moduri fastuoase și (parțial) mistificatoare, de felul concepției lovinesciene despre "sincronism și diferențiere" în morfologia culturii. Așa că analiza ideilor estetice ale lui Lovinescu nu se poate opri la o lectură a textelor sale critice și teoretice (realizată ingenios în E. Lovinescu și modelele românești și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vine să completeze ideologia sa literară, atât de influentă, cum se știe, în epoca interbelică. Dacă modernismul românesc este în general neîncrezător în valorile "vieții", acest lucru se datorează și literaturii criticului, văzută ca lectură infinită a unei realități mereu mistificatoare, care își maschează insuficient de bine natura textuală, de palimpsest cu lacune. Un cuvânt, în final, și despre modul și stilul criticii lui Antonio Patraș, care nu trebuie să-i fie indiferent cititorului, pentru că poartă o lecție critică. Stilul patrașian
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
transporte fără adaptările necesare, fructul acestor noi orientări și al acestor cercetări în învățămînt și în popularizare. Autorii acestei cărți, care nu aparțin nici unei grupări, au știut să se strecoare în pielea nouă a istoriei fără să sacrifice nimic modelor mistificatoare. Dar constatarea era aceasta. S-au publicat în acești ultimi ani mai multe Istorii ale Franței onorabile și cîteva bune și foarte bune. Dar nu aveam, dacă nu mă înșel, o lucrare documentată și clară care să prezinte într-un
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
nu se poate debarasa. Paternalismul cu efecte nocive asupra unei populații care și-a pierdut de mult memoria, dublat de tupeul discreționarului, compune carlogoldonian silueta aceasta malefic-tutelară fără de care, crede, nimic nu trebuie să miște. La capătul unor mandate interminabile, mistificatorul cu permanentul lui zîmbet Divertis își bifează sistematic în hîrșita agendă partinică mai toate nesperatele vise. De ce nu l-ar bifa și pacesta: la braț cu Regele! (E aici, desigur, puseul psihanalizabil al tînjirii, măcar și în subconștient, a imundului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Am rezerve asupra lor [asupra unor lucrări, n.n.] atunci când alunecă în irațional și în psihanaliticul dominat de ideologia dubioasă a arhetipurilor [nota din text trimite explicit la Durand, Structurile antropologice..., n.n.]. Modelele imaginarului țin de știință, pe când arhetipurile, de elucubrația mistificatoare. (11-12) Câteva rânduri mai jos, autorul însuși numește relevanța pe care au avut-o studiile din diverse domenii în descoperirea importanței imaginii pentru studierea istoriei, printre care psihanaliza și antropologia. O atitudine ambiguă, dar jucată conștient sau un loc devenit
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
antropologică. Adaug însă aici ceea ce istoricul francez refuză să introducă în grila lui de lectură: arhetipologia divinului, fie în accepțiunea pre-creștină, fie creștină, fie reieșită din "contaminarea" celor două (în credințele creștin-populare). Arhetipul nu rămâne în afara imaginarului, ca o "elucubrație mistificatoare", ci este o schemă a gândirii colective (în sensul acordat de Gilbert Durand), cu o funcție paradigmatică (susține prototipurile imaginative, care generează, pe măsură ce întâlnesc dimensiunea temporală a narațiunii, modelele mitice sau religioase, tipurile legendare și istorice, precum și sub-tipurile socio-culturale). Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
urmă. În acest sensparticular, știința (și deci și ideologia) este structural diferită de ideologie. Ea este o conștientizare nonideologică, adică științifică, adecvată a procesului istoric. În sensul său general - concepție a unei clase sau grup social -, ideologia poate fi „falsă”, „mistificatoare” atunci când justifică interese particulare opuse altor interese, dar poate fi și științifică atunci când (cazul clasei muncitoare la Marx) interesele respectivei clase sunt în concordanță principială cu cerințele legilor sociale, cu interesele generale ale dezvoltării întregii colectivități. În acest sens general
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și social. Obiectivitatea trebuie concepută însă mai mult ca un proces asigurat mereu de critica intern-științifică, dar și extern-socială a diferitelor presupoziții ideologice particulare. Angajarea deschisă este un remediu. La ea trebuie adăugată autoanaliza ideologică orientată spre identificarea contaminărilor ideologice mistificatoare care abat analiza de la standardele de științificitate. Important este, după cum remarcă Lazăr Vlăsceanu (1982, p. 172), să se treacă de la adoptarea implicită a valorilor unui grup sau clasă, de la subordonarea necritică față de acestea la opțiunea motivată pentru un sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
celor care construiesc ceva, să spargă solidaritățile, să rupă legăturile sociale. Cartea debutează cu o profesiune de credința : André Sirota se anunța, de la Început chiar, un urmaș al lui Recamier, care considera perversul narcisiac un impostor, un escroc și un mistificator, mânat În acțiunile sale de un autoerotism psihotic, preocupat să seducă, drept tactică de descalificare a celorlalți. El folosește În acest scop anturajul, circumstanțele și toate ocaziile; el recurge la cultura sa, adesea impresionantă, Își antrenează creativitatea sa În această
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
să fie publicat Într-un cunoscut ziar ce se adresa tocmai celor 1.500.000 de indivizi avuți În vedere. Dar calculele În urma cărora rezultase această cifră plecau de la estimări supralicitante, care ascundeau ele tendințe extensive, fără să ascundă intenții mistificatoare. Referindu-se la imigrația română din Canada, Radu Toma a reținut o informație după care „În anul 1921 recensămîntul canadian a consemnat un număr de 15.086 români, 1,02% din populația Canadei originară prin naștere sau părinți din străinătate
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
intelectualii media, mai ales acei intelectuali profund integrați tradiției unui intelectualism modern desuet, care doar învață să instrumentalizeze cuvinte și să infereze idei și imagini, au fost intrigații de un "Cine vorbește?", aflat în afara sistemelor (social-politice), reacționând ironic, denigrator și mistificator la spus-ul acelui "Cine?". Acești intelectuali, dominați de instincte criminale, nu au multe în comun cu ideea de cunoaștere. Printr-un dincolo de Cine? se deschide posibilitatea performanțelor reale și constructive în politică, în istorie și în cunoaștere. Acest Cine
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]