641 matches
-
cineva scrisese: „Gândește liber!“ Îndemnul părea corect, generos, doar dacă stăteai câteva clipe, îți dădeai seama de enormitate. Regizorul ne încuraja (sau poate chiar ne forța puțin) să gândim liber, fără ajutor, în termenii propuși de el. Cezar începuse să moțăie. Tocmai rula o emisiune pasionantă, în care un avocat și-un hoț profesionist intrau pe rând în direct, dându-și cu părerea despre o spargere al cărei autor nu fusese încă prins. Interveneau un polițist, o vecină, un profesor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
M-am răsucit în cușetă, căutând poziția optimă. Compatrioții mei nu se luptau cu astfel de probleme, îi vedeai la clasa a doua, înghesuiți câte opt în compartiment, lăsând capul pe spate și adormind instantaneu, ca la un semnal. Unii moțăiau pe holuri, în picioare sau rezemați de-un sac. Nu le mișca un mușchi, pleoapele rămâneau închise, obrajii relaxați, doar saliva se prelingea uneori într-un firicel pe bărbie. Se trezeau la capăt, exact în gară, își recuperau sacoșele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
N-aveam nici unul chef de vorbă. Îi pilotam sigur, mai fusesem pe-aici, nu degeaba lucram la Universitate și existau relații între facultăți. Transferurile se efectuau rar, ca schimburile de prizonieri, dar, cu puțin noroc și-o pilă pe la decan, moțăiai trei luni la Viena, Grenoble, St. Etienne, Pisa, Berlin sau Seul, în funcție de situație. La Seul era cu prelungire, puteai să rămâi un an. Operațiunile se chemau pompos, „lectorate“ sau „tutorate“, unii veneau, alții plecau, dacă nu-ți puneai în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mănușile de catifea, degetele părăseau tabloul, atingându-ți plăcut curbura pupilei. Călcai pe mochetă și tabloul se deplasa odată cu tine, fără un sunet. Dacă vroiai să te plimbi pe hol, te însoțeau frizele și arabescurile tavanului, cu fetițe și amorași moțăind printre lauri. Lângă ele, sticla și nichelul jucau în luciri stinse, gândite să ascundă sau să oglindească părți din desen. Austrieci, flamanzi, valoni, nemți își dăduseră mâna aici, combinând priviri, istorii și-arhitecturi. Nu-ți auzeai nici respirația. Erai scufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
13.30. Nu îmi mai rămăsese decât un lucru de făcut: să ajung cât mai repede la hotel. Am sărit în primul tramvai. Aștepta regulamentar, cu toate ușile deschise, deși nu mișca nimeni prin stație. Oamenii se pregăteau de sărbătoare, moțăiau ca ai noștri în fața televizoarelor sau aliniați pe băncile de lemn din biserici, ascultând slujbele. M-am instalat tot în vagonul din spate. Grijuliu, am căutat scaunul sub care duduia motorașul electric cu explozie de-aer cald. Pontul mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trebuit să le desenez unde-i pus pistolul... Și dac-am recunoscut că am armă, rezultatul a fost că m-o trimis să dorm. Și partea rea a fost că n-am putut să mai adorm. Înspre dimineață parc-am moțăit ceva, În fine. Domne, m-au chemat În ziua următoare iar la anchetă, pe la ora unșpe, așa: „No, da’ pușca unde-i?”. Am rămas trăznit. Domne, eu aveam un pistol... 7.65, Bayerische era scris pe el, din timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aer gustul pentru filozofie. Corpul meu, când țin în poală o pisică, se transformă brusc, devenind parcă o prelungire a corpului felin- de aceea sunt linsă și eu când ea își face minuțios toaleta. A toarce nu înseamnă deloc a moțăi, ci mai degrabă o ruminare de gânduri dintre cele mai secrete. Povestea lui Hoffmann despre cotoiul Murr este una dintre cele mai splendide și se cere citită ca Odiseea, în fiecare an! Trecând pe la anticariatul de pe Drottningatan, la frumoasa doamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
singură din dormitor și mi-a spus cu o asprime ce nu-mi era destinată mie: Ia sacul, Augie. L-am prins pe Georgie de braț, pe sub mâneca largă și am plecat pe ușa camerei din față, pe lângă Winnie care moțăia sub ferigi. Georgie își rodea colțul gurii domol. Am mers foarte încet către mașini; am schimbat de trei ori, iar ultima parte a Cartierului de Vest ne-a condus până la magazinul domnului Novinson. Ne-a luat cam o oră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
din pat ca să privească printre gratii. Am văzut și surdomutul care o luase pe coajă, ținându-și capul pe pernă ca un magician. Am fost îmboldiți până la capătul sălii unde era gardianul de servici, care dormea, sau poate că așa moțăia el toată noaptea, într-un scaun sub coada de pește a unei panglici legate de grătarul ventilatorului. Ne-au băgat într-o celulă mare, din care s-a auzit un răget: „Nu mai avem loc! Nu mai avem loc!“ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
zăduful te zvânta, auzeai uneori vocea sării din apă, asemeni unui foșnet sau a unei zăpezi foarte fine ce începea să se topească. Basteshaw se uita încontinuu la mine pe sub ochelarii ăia ai lui. Părea să mă urmărească și când moțăia, cu capul dat pe spate, atent, vigilent. Nici măcar verișoara Anna Coblin nu se uita cu mai multă persistență în oglindă ca el. Ședea acolo, cu pieptul lui gros interpunându-se între noi, greoi. Era cât un cal, Basteshaw ăsta. De parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ar fi trebuit să ne oprim, însă nu mai e timp, e aproape miezul nopții, mergem direct la Veracruz. Plouă torențial acum, dincolo de geamurile caselor apar o clipă scene de viață obișnuită, numai noi, ca o halucinare a nopții tropicale, moțăim în acest autobuz, în timp ce zeul ploii aleargă odată cu noi. În fapt, Tlaloc a fost, probabil, totdeauna mai mult decât un zeu. A fost o obsesie. Fără apă, porumbul aztecilor nu creștea. Fără porumb, viața era în primejdie. Din lanurile lor
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
spre dreapta, unde actorul, absorbit, își îndeasă cu interes rîndurile scrise mai aproape de ochi, să le deslușească. Valuri tot mai dese de fulgi lovesc ferestrele cursei, întunecîndu-i interiorul, unde, la căldură, gîdilați de vocea monotonă a celui de la radio, pasagerii moțăie. Chiar și cei doi gemeni, fascinați de fulgii mari, veniți spre ei în viteză, opriți de sticla rece, pe care stau turtite nasurile lor, încep să moțăie, trezindu-se urgent cînd tatăl, cu brațele ostenite, vrea să-i dezlipească. Departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
interiorul, unde, la căldură, gîdilați de vocea monotonă a celui de la radio, pasagerii moțăie. Chiar și cei doi gemeni, fascinați de fulgii mari, veniți spre ei în viteză, opriți de sticla rece, pe care stau turtite nasurile lor, încep să moțăie, trezindu-se urgent cînd tatăl, cu brațele ostenite, vrea să-i dezlipească. Departe, în față, o căruță cu doi cai traversează șoseaua, trăgînd pe dreapta în parcarea făcută de cotul șoselei, chiar lîngă prăpastia de dincolo de parapetul din tablă ondulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să aștepte cursa rapidă. *** Ștergătoarele de parbriz deschid două sectoare mari de cerc, lăsînd să se vadă șoseaua acoperită cu un strat alb, în care roțile mașinilor ce vin din sens invers taie urme late, negre. Toți cei din cursă moțăie, cu bărbiile în piept, legănați de uruitul continuu al motorului. Chiar și actorul, după ce a mai exclamat cîte un "extraordinar!" la fiecare ziar cercetat încă o dată, spre mirarea și neliniștea vecinei, s-a potolit, punînd ziarele și revistele peste geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a binelea sub pălăriuța lui mototolită, Letiția s-a îndoit de mijloc sprijinindu-și coatele pe genunchii goi, iar studenta, nemulțumită că șoferul nu aprinde măcar un bec, să mai poată învăța, și-a băgat caietele în trăistuță, încercînd să moțăie și ea, stînjenită de Lazăr, singurul care se agită tot timpul, pufnind nervos. Nu te supăra, ce ai? îl întreabă. Draci, nu se vede? Ba da, dar de ce? De plăcere. Că numai drumul ăsta îmi lipsea mie azi. Cum rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în umăr, arhitectul s-a aciuat la o masă, cu piciorul bolnav ridicat pe un scaun, actorul se mai uită prin revistă și trage din cînd în cînd cu coada ochiului spre vecină, care s-a chinuit un timp să moțăie cu bărbia în piept, dar, învinsă de oboseală, și-a pus brațele unul peste altul pe masă și și-a lăsat fruntea pe ele. Dorin a renunțat să se mai plimbe pe lîngă fereastră, de unde privea în afară și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rîzînd subțire, cristalin cînd se ajung și-și înfig unul altuia mîinile în piept, pentru ca apoi s-o ia de la capăt cu fuga. Bătrînele stau încă alături, fără să-și mai vorbească, fiecare din ele cu gîndurile proprii, aproape adormite, moțăind la căldura venită dinspre focul puternic din vatră. Actorul se întinde mai bine pe saltea, nevoit să-și tragă brațul stîng, amorțit de greutatea capului femeii de alături. Mmm... geme încet Nina, ca un oftat de plăcere, deschizînd o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
al colectivului: Își Înfigea „colții“ zdravăn În tine și te plictisea de moarte, sugându-ți treptat energia până te lăsa lat și nu mai erai În stare decât să te holbezi la telenovelele alea australiene care se dau după-masa, când moțăi În timp ce-ți digeri prânzul și, În consecință, ești mai puțin pretențios În privința calității divertismentului. Rachel avea să mă Înjure pentru că, Într-un moment de neatenție, lăsasem să-mi scape locul În care mergeam. Am zâmbit politicos și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pentru tine, auzi? zice Avocatul. Nu te supăra, Frate-miu! Hai să vă mai povestesc io, așa, o chestie, inestimabililor. Aseară, pe la zece, zece și..., troscăisem cu văru' Pale, la bodegă, niște țuici și niște beri. Și niște șnaps. Și moțăiam. Și vine peste mine-n vis, unu' înfipt, cam nasuliu, cu țăcălie și nădragi, și-mi zice: Nae, dormi, dormire-ai? Băi, Nae! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul a toate. Tranc! Și tu, tu ce-ai dat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Zice: — Nu reușesc să strâng pumnul, dulceață. Crezi s-o să poți termina totul fără mine cât timp io mă-ntind puțin? Sutele de clone ale mele din oglinzile roz din baie, noi căutăm prin cosmetice în vreme ce prințesa se duce să moțăie puțin în bătrânul pat cu baldachin trandafiriu, gloria dormitorului principal. Găsesc Darvocet și Percodan și Compazine, Nembutal și Percocet. Estrogene orale. Anti-androgeni. Progesteron. Plasturi de estrogen transdermal. Nu găsesc nici una dintre culorile lui Brandy, nici un fond de ten Rusty Rose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sânge, tromboză dacă ești doctor, dar sunt dispusă să-mi asum riscul ăsta. Sigur, totu-i doar de distracție. Să aștepți să i se dezvolte sânii. Să-i vezi fudulia de macho magnet de femeiuști îngălându-se și pe el moțăind după-amiaza. Toate astea-s minunate, dar moartea lui m-ar face să merg mai departe și să explorez alte curiozități. Conducând, conducând, Seth zice: — Nu crezi că, în cine știe ce fel, televizorul ne face Dumnezei? Introspecția asta-i ceva nou. Creșterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
face ceea ce vrei. Zice: Fă ceea ce nu vrei. Fă ceea ce ești dresată să nu-ți dorești. E opusul căutării fericirii. Brandy îmi spune: — Fă lucrurile care te sperie cel mai tare. Capitolul 22 În Seattle, o privesc pe Brandy cum moțăie în grota noastră submarină de mai bine de o sută șaizeci de ore. Cât despre mine, eu șed aici cu un teanc de broșuri chirurgicale lucioase care arată operații de reatribuire sexuală. Operații transsexuale tranziționale. Schimbări de sex. Fotografiile color
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Înregistrare TV, decât imaginea unei săli Înfrigurate de rândurile de scaune goale. Zero considera patetică găselnița tatălui său, mizerabilă și imorală. Deși, trebuia spus, pentru treizeci de zile șomerii aceia aveau de unde lua un salariu. Înconjură Lancia: agentul de escortă moțăia cu capul pe volan. Sala de dans - un paralelipiped din beton armat, cenușiu, fără decoruri, simplu ca o cărămidă - Îi amintea de o hală industrială, și probabil chiar asta fusese până cu puțin timp În urmă. Zero ridică draperia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
al traficului. Oare poate fi cineva mai fraier decât tine? — Ce-ai spus? Miria luă curba intrând pe Labicana și se opri În fața intrării unei clădiri În stil umbertin, confortabilă ca o cazarmă. Locuia la al treilea etaj. Mama Miriei moțăia Într-un fotoliu În fața televizorului deschis la episodul douăzeci de mii al emisiunii Roata Norocului. Sforăia. Nu o treziră. Din dulapul haotic, Miria Își luă echipamentul, genunchierele și papucii. Tatăl urmărea un meci de fotbal argentinian În dormitor. — Dorm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În fugă, soliștii au brațele pline de buchete de flori, prin stație, o inundație de aplauze din sala care a ieșit din transă, se pare că și cei de la Partid au fost impresionați, căci și ei sînt oameni, iar tu moțăi pe o banchetă tapisată cu un pluș roșu ros și plin de praf, acoperit cu un halat care miroase un pic a mucegai, Într-o cameră-depozit, prin ușa comună se aud vocile balerinelor, În cabină, se grăbesc să-și curețe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]