224 matches
-
înamorată, și strălucit ca argintul. Ea-și aruncă blana de pe sine și rămase într-o rochie cu talie, de mătase sură. Tălioara ei subțire, s-o coprinzi cu mâna, zâmbetul și ochiul ei cel viclean, apoi un fel de slăbiciune molatecă, ce coprinsese toate mișcările ei ca adorminde, făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorință nemărginită și nențeleasă. Am tras un fotoliu față cu căminul ce ardea și răspândea o căldură moleșitoare și am silit-o mai mult
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu sete și cu amor nemărginit în fața ei. Am coprins cu amândouă brațele gâtul ei, eu însuși mă ridicam încet, încet, ca poate să-i răpesc o sărutare lungă și fărmăcată. Dar ea păru că se trezi din visăria ei molatecă și somnolentă... își deschise pe jumătate ochii, mă răspinse cu blândețe și, lovindu-mă peste frunte, surâzând, zise: - Copil ce ești! Du-te! Apoi, desfăcîndu-se cu o silă de putere grațioasă din mînile mele ce țineau pe-ale ei, ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța sa fantastică și diafană figura ei naltă, mlădioasă, subțire ca o elfă de mare. S-apropiase de mine; în momentul când o văzui, ea se așeză molatecă pe genunchii mei și-mi sărută ochii mei, ce se închideau de-o visărie profundă, căci nu-mi venea a crede că e ea, fantastica zână a visurilor mele îndelungate. Îi luai capul ei cel blond între mâinile mele și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părințești, mama copiilor mei! O, ce frumoasă ești tu... ce mult o să te iubim noi... eu și cu tatăl meu cel bătrân, pietrarul! Tu vei scutura praful de pe cărțile mele, a lucrătorului cu spiritul, tu vei netezi cu mâna ta molatecă și alba, creții de pe fruntea mea, tu c-o sărutare vei însenina-o! Și o să te iubesc, o să te iubesc cum îmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!... Prin straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cu undele de argint, în mijlocul râului o insulă incungiurată de ape, cu păduri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușoară. Astfel îmbracat, adeseori păzeam pe culmile munților noaptea, în razele lunei, asemenea sentinelei Romei care, păzind creștetele de fier ale Carpaților, privește cu ochii plini înspre sud, gândind la muma sa, regina răsfățată și albă ce-și scaldă corpul molatec în mările ei azure și calde, fruntea ei coronată cu visuri de amor și sânii ei albi și plini, dezmierdați de albastrele și luciile valuri ale mărei. Mama uitită care, asupra visurilor, a uitat în creștetele arse și bătrâne ale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cămin, am închis ușile și am închis și oblonul - căci ideea-mi părea dulce, ca să mor de moartea de care - ai murit tu. În atmosfera nădușitoare ți-am scris ceea ce vezi. Apoi, șezând lângă piano, începui a cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat când capul tău cel negru și genial dormea în poalele mele. Să mai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam spera. Așa-i că tu mă ierți? De-ai fi fost numai tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alb încît părea o câmpie de zăpadă. Prin ochii ferestrei priveam afară în grădină la copacii a căror crenge încărcate se strecurau negre prin tufele de zăpadă, numai vântul vâjia prin crăpăturile podului și a porților, ascuțit și monoton. în molateca căldură a camerei lui, Cătălin ședea cu țigara aprinsă, cu o ceașcă de cafea neagră înaintea lui, formând cu gura inelușe din fumul țigării, scuturîndu-i cenușa și sorbind c-o lene voluptuoasă din licuarea dulce și neagră ce sta-naintea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
În văi și deasupra râpelor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbravelor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, întinsă sub arcurile de safir ale cerului, ale căror fluvii de aer tremurau de căldura soarelui de vară, stau risipite, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
există în portocală o aspirație de a-și relua fireasca înfățișare după ce a fost supusă la proba stoarcerii. Dar buretele reușește totdeauna, iar portocala niciodată: căci celulele ei s-au sfărmat, țesuturile ei sunt sfâșiate. În timp ce doar coaja își recapătă molatec forma datorită elasticității sale, un lichid de ambră s-a răspândit, întovărășit de prospețimi, de parfumuri suave, desigur, dar adesea și de conștiința amară a unei expulzări premature de sâmburi. Trebuie oare să ne hotărâm pentru unul dintre aceste două
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și onoarea reflexiunei, declar a priori că m-ar pune într-o pozițiune șoadă, căci nu știu ungurește, {EminescuOpIX 448} nu m-am silit să-nvăț frumoasa limbă asiatică, căci îmi mai plăcea barbara limbă italiană d. e. în locul melodioasei, dulcei, molatecei limbe maghiare. Aș fi putut s-o învăț ca să mîngăi tigresa, dar prefer a o ucide. Ca origine, ca limbă, ca cultivabilitate chiar ne simțim prea mult superioritatea asupra cultei națiuni maghiare, cu ocultele sale bande cari pradă ziua-n
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
iar vocea ei sosește de dincolo de pragul unui mileniu. Și toate acestea datorită Zeului. În ceea ce-l priveștepe Pindar, și el mărturisește că Zeul a fost auzit de Cadmos intonând o muzică pură4, (B) care nu mângâia auzul, dar nici molatecă, nici În ritmuri inegale. Căci ceea ce este mai presus de pasiuni și de murdării nu Îngăduie să fie atins de voluptate șhedoneț; voluptatea a fost azvârlită printre oameni o dată cu Ate (orbirea spiritului urmată de pedeapsă) și, pe cât se crede, s-
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și de fiecare dată le simțea de parcă s-ar fi derulat acum aievea. Sărise din pat și alergase la ușă trăgând zăvorul cu o mișcare febrilă, ieșind apoi în aerul nemișcat, în adormirea zăpezii cu sclipiri de platină, în raza molatecă trimisă complice de luceafărul de ziuă. Dar totul în jur era adormit, liniștit și calm până la exasperare, nu lătra nici măcar un câine și trebui să treacă un timp destul de lung până să-și dea seama că de fapt ea stătea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
se suie la cer, pe-o rază. Călugărul o crede făptură aievea, cu gînd din gîndul său și cu suflet din sufletul său. "O, zice călugărul de-aș muri odată... cu corpul meu de plumb Să simt cum morții aspre molatec eu sucumb, Iar sufletul... o parte ce-n mine a mai rămas, Să zboare-unde-i așteaptă amorul în estas. O, de-ar fi o moarte, fără ca eu să mor, Eu aș cuprinde-o-n brațe și aș strînge-o cu dor." (s. n
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
caritate, a unei călugărițe, există o terapeutică a gestualului, care-și are corolarul În tot atîtea gesturi de diafanizare a corpului care trebuie anesteziat, gesturi care nu exclud narcoza vizuală prin scintilații de lumină, prin irizări subtile, printr-un ductus molatec Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Însoțite toate de o acțiune de Învăluire centripetă către o finalitate concretă. Un nostrom mai mult decît necesar. Cătălin /Pajul. Citit, desconspirat În cheia lui Claude Bremond (Logica povestirii) ... Eroul nostru este „un informator Întreprinzînd
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
dacă nu chiar a unei rugăciuni, dar nu un sens concret. Există însă alte două elemente care înscriu acest tablou în dimensiunea sintetistă a simbolismului. Rama aurită urmează linia serpentinată a Secession-ului, cadrul nu este perfect rectangular, ci deschide molatece acolade și un spațiu insular destinat unui "libret", cel de-al doilea element insolit al acestei picturi. "Libretul" conține chiar note muzicale, o partitură, și nu oricare, ci primele note din aria Violetei din Adio dell passato din Traviata. Astfel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
suculență și cu frunze cărnoase care incorporează în vegetal o aparență de corporalitate, așa cum îi plăcea să constate lui Des Esseintes la plantele exotice, imitând diverse maladii venerice, afectând direct epiderma. Carnalitatea transferată astfel elementului vegetal se încarcă de o molatecă senzualitate, lăsând corpului nud să respire o perfecțiune sustrasă unei precise determinari sexuale. Tabloul face parte din seria Contemplativilor, cum îi numește Serafina Brukner, cu care Cecilia Cuțescu- Storck deschide o nouă etapă în pictura sa. "O vedem părăsind pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în modernitate așa cum a demonstrat-o în ai săi Craii de Curtea-Veche, marcînd enumerările inclusiv cu acea celebră virgulă macedonskiană (prezentă în simultaneitate cu obișnuita conjuncție și), parcă voind încă o dată să facă în ciudă părintelui său: "la dînsul moi, molatece, mlădioase fiind toate, și port, și mișcări, și grai"; "cuta sastisită a buzelor, [...] puterea nărilor, [...] acea privire tulbure"; "oropsit de la naștere, crescut pe mîini străine, surghiunit apoi"; "fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă"; "nici o încredere la el în virtute, în cinste, în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
adunarea. Era o priveliște interesantă pentru orice mare pictor. Demnitarii musulmani cu turbane albe, frumos ornate cu bijuterii, îmbrăcați în haine din pânză subțire de culori luminoase, cu eșarfe din mătase drept cingători, stăteau turcește, cu spinările drepte, mimând o molatecă detașare de cele cotidiene. În colțul lor, dragomanii greci, cu caftane de culori închise, cu fesuri tot așa, stând în picioare cu o vagă aplecare a spinării, foarte atenți, mișcându-și repede ochii în toate direcțiile ca să nu le scape
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și democrația asta, trebuie rotită conducerea la vârf. Nu era mai bine Înainte? Aveam un dictator, ne obișnuisem cu el. Acu’ parcă e prea mare vânzoleala. Și durerile de cap sunt mari. Nu știu cu cine să votez... Geoană e molatec. Băsescu e plin de bube, numi place nici de frati su, nici de Eba, nici de camarila de la Cotroceni. Ce părere aveți? Da’ pertinente să fie, nu așa, de ochii lumii. Că la dat din gură nu ne Întrece nimeni
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ai reiting... 11.06.2011 Despre bacalaureat, Între două halbe și-o Tămâioasă Ehe, Sandule, cum era În vremea noastră... Câteva picături rebele stropesc alene ferestrele cârciumii, ca și cum ar dori să le trezească din lâncezeala de iulie, iar darabana lor molatecă Îl face pe Gicu să ridice ochii către acoperământul de pânză al umbrelelor de pe terasă și să devină melancolic. Plouă, plouă, plouă, vreme de beție... Băi, Sandule, să n-am parte de frumusețea toamnei care se apropie, dar versurile astea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
gîtu-ți de zăpadă! Tu roșești... tu nu vrei Marta?... O, de-ai ști ce caut eu... Ai surâde și-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă, Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău. Cungiurînd-un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea, Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu, Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-aș căta-n delirul meu! {EminescuOpIV 43} 1870-1872 {EminescuOpIV 44
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aduceau aminte De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse În negura secolilor trecuți. {EminescuOpIV 110} MEMENTO MORI (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur - Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri Până unde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă - dacă nu murea. Asia-n plăceri molateci e-mbătată, somnoroasă. Bolțile-s ținute-n aer de columne luminoase Și la mese-n veci întinse e culcat Sardanapal; Și sub degete măestre arfele cugetă mite, După plac și-mpart mesenii a cântării flori uimite, Vinuri dulci, mirositoare și femei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
valuri gânditoare Ce mișcîndu-se-adormite merg în marea de amar; Astfel miile de secoli cu vieți, gândiri o mie, Adormite și bătrăne s-adîncesc în vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]