233 matches
-
și orbecăind în beznă, rătăci toată noaptea în cerc, în căutarea scării verticale de pe zid. Ierburile lacome, mustind de viață, nu se vedeau dar exalau miasme narcotice, grele și amare. Memoria olfactivă îi purtă gândul undeva departe, în copilărie. O moleșeală dulce îl făcu să se lase în genunchi, să se tolănească într-o rână și apoi să se răstignească pe spate, decupând o formă umană în desișul verde și primitor al buruienilor. Doar nările continuau să-i freamăte ca frunzele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ningea, iar vântul Își făcea de cap.Gerul era grozav.Prin păduri numai lupii umblau după pradă.Brad sta sus pe munte veghind.Era pe jumătate amorțit.Degetele nu și le mai simțea, picioarele Îi erau amorțite.Îl cuprinse o moleșeală și o toropeală strașnică.Parcă amorțise.Încet-Încet adormi. Când se desprimăvară și pâraiele se dezghețară, un pâlc de voinici Îl Însoțea pe Ștefan În urcușul lui pe munte.Domnitorul moldovenilor mergea să-l vadă pe Brad, căci nu mai știa
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Într-o zi, pe când zmeul nu era acasă, ea se duse În grădină și Începu să citească formula. Simțea că se Întâmplă ceva ciudat cu ea, că se transformă ( nici ea nu știa În ce fel), că o cuprinde o moleșeală plăcută, că o furnică pe sub piele, că nu mai este ea. Când se Întoarse acasă, zmeul nu găsi fata În nici una dintre odăi. Găsi În grădina lui o floare frumoasă, parfumata, o floare albă ( floarea pe care și-o dorea
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
metroul, dar încă gâfâiam. Voiam să mă duc acasă, să mănânc lucruri gustoase și să mă relaxez. Ciudat e că aveam poftă de mâncare... O bună bucată de vreme n-am băut alcool și n-am fumat. Starea aceea de moleșeală a mai durat cam o lună. După atac am avut concediu o săptămână, apoi m-am întors la muncă, însă mă simțeam vlăguit și aveam în continuare probleme cu respirația. Nu mă puteam concentra asupra muncii. Pentru că mă ocupam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o învelește pe fetiță. Oare, nu cumva bunica își închipuie că Sorina doarme?! Nepoțica ar vrea să-i spună că nu-i nici gând de somn, că ține ochii închiși doar așa, pentru că-i place. Dar nu spune nimic. O moleșeală dulce o cuprinde. Salteaua a devenit, deodată, covorul năzdrăvan din poveste. O poartă departe, departe, acolo unde nu ajungi nici cu pasul, nici cu privirea și nici cu gândul. Uneori, doar cu închipuirea. Căci numai cu ea poți călători atât
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
fi pus În slujba socialismului. TU, țanțoș În fața unei noi zile. Vei Începe să te iei la trântă cu ea. Ai ceva din duritatea diamantului. Întâi și Întâi, micul dejun. Pâine fără sare și iaurt. Iaurtul e acru. Te curpinde moleșeala. Mila. După ziua de ieri. Aseară ai fost la Valerică să-i spui că ai ieșit din spital. Pe Valerică Îl cheamă de fapt Werbinski Valeriu, este polonez și acum trei ani ai vrut să-l omori. În parcul Tolbuhin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
sărutările ei înfometate. Se trezea asudată și speriată, ca picată din altă lume, iar oboseala nu-i mai permitea să se gândească la lipsa unui bărbat lângă care să se trezească dimineața, lăsându-se cotropită și totodată eliberându-se de moleșeala aceea dulce care-o invada în vis, Mirelo, n-aveai decât să te scuturi, spunându-ți iarăși și iarăși că mai bine fără, fără Ticuță sau altul la fel ca el, pentru că toți sunt la fel, Mirelo, mai bine singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu i se prea cunoștea sarcina sub haina lungă și largă din blană sintetică. Se așezase pe o bancă de lemn în holul de la poarta fabricii. Mersese prin ger, încordată, atentă să nu alunece, așa încât, iar o cotropiseră amețeala și moleșeala aceea dulce care-i dădea târcoale și o adulmeca și se freca de ea ca o pisică. Trecea tot mai des prin stările astea înainte să i se facă foame sau după ce se sătura. Aștepta nemișcată, pândind, stând la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mica construcție de beton și lemn trosnește din toate încheieturile încât pare că acuși se va frânge iar bucățile vor fi luate pe sus și aruncate în prăpastie. Istovit de luptă, în scurt timp, neașteptat, Marius se simte cuprins de moleșeala plăcută a somnului. Ațipește, fără alt așternut decât o manta ghemuită sub cap. Ca prin ceață i se pare că aude ceva, un glas omenesc. Cine poate fi atât de nebun încât să înfrunte un așa uragan de zăpadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
niște lapte cald, o să-ți facă bine. Bău, era cald și bun, cea mai minunată licoare pe care o băuse vreodată. Îi cam tremura mâna, așa că, cu grijă, Carmen începu să-i maseze brațele și palmele. Încet-încet își revenea, o moleșeală plăcută îl cuprinse și adormi. Poate numai ațipise, dar, când se trezi de-a binelea, auzi mișcare în cameră era probabil tot Carmen. Uite, ți-am făcut ceva de mâncare, trebuie să te miști puțin, ca să nu anchilozezi. Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ce se bifurcă, asemenea povestirii aceleia borgesiene care ne arată, cinic însă cinstit, cum o dinastie imperială sălbatică o detronează pe cea dinaintea ei în lunga istorie chineză. Mai apoi, avantajul energiei primitive a cuceritorilor sfârșește, după câteva veacuri, în moleșeala rafinată a reveriilor în grădina potecilor ce se bifurcă, în vreme ce o altă dinastie sălbatică pândește dincolo de marele zid. Așa e și cu noi. Am depășit marele zid, am năvălit în grădina blegilor din vest flămânzi, săraci, vicleni, resentimentari și doritori
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Analizele spuneau că totul este bine, dar pesemne că o spaimă a sfârșitului începuse să crească undeva în sufletul lui. Ne-a spus în repetate rânduri că trebuie să fii în permanent atac, pentru a nu te lăsa cuprins de moleșeala care prevestește sfârșitul. Și într-adevăr, Dumnezeule, vorbea fără încetare, parcă temîndu-se de orice clipă de tăcere. În prima dimineață am făcut "turul Păltinișului", dar fără ritmul pe care știa să-l imprime de obicei acestei plimbări pregătitoare; a ținut
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de îmbucat domnișorului... Fuga, Rodovico!... Iar tu, Petre, așează colo lângă ușă bagajele și odihnește-te oleacă, să mănânci și tu, că pe urmă o să pleci acasă... ― Ba eu, doamnă, mai bucuros aș porni la drum, să nu mă apuce moleșeală ― zise ordonanța ștergîndu-și sudorile ce-i curgeau pe frunte și pe obraji ― că mai am o postată bună până peste apă. ― Așa-i, bine zici, că tu ești de peste Someș, din Ierusalim... Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de conviețuire. Părea absurd dar știa că nu este, era pe cale să atingă a asemenea tandrețe ce leagă două firi identice, o tandrețe după care tânjea. NU. Totul fusese o plăsmuire a minții, o nouă încercare de a evada din moleșeală. Tânjea după o asemenea tandrețe. Atâta tot. Ajunse în fața blocului. Ridică ochii către fereastra bătrânei, sigur, era la postul de pază bătrâna, nemișcată, consternată, figura ei o făcu să întoarcă privirea înapoi. Mașina lui Ovidiu era acolo, parcată lângă bordură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
parc și am privit în zare, a spus ea. Am făcut cum mi-ai spus. N-am vorbit cu nimeni, mi-am golit capul de toate problemele. — Cum te simți? — Mult mai bine, mulțumesc. Tot mai am senzația aceea de moleșeală, dar mă simt oricum mai vioaie decât înainte. Presupun că eram mai obosită decât credeam. Deoarece tatăl ei dormea, nu aveam nimic de făcut, așa că ne-am cumpărat cafea de la automat și am băut-o în încăperea cu televizorul. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
m-aș duce acolo... Așa multă vreme Niță Lepădatu și-a ascultat tovarășii vorbind în jurul focului, și din când în când îi venea rândul să ieie în mână ulcica cu băutură de flacără. Și cu cât bea, cu atât o moleșeală mai mare îl cucerea, ș-o înduioșare mai adâncă îl pătrundea. Iar de la o vreme glasurile parcă se depărtară și slăbiră - de s-auzeau tot așa de ușoare ca și șopotul vântului de toamnă care se strecura prin pămătufurile stufului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
niște probleme legate de firmă și să se întâlnească cu un coleg din facultate, pe care nu-l văzuse de multă vreme. Apoi din nou tăcere. Îmi plăcea. Era o tăcere con fortabilă. Muzica era perfectă pentru starea mea. O moleșeală plăcută m-a cuprins încet. Am tresărit la auzul soneriei telefonului. Era Tudor. Voia să știe unde sunt, dacă am pornit. I-am spus că în cel mult două ore voi ajunge acasă. Și iarăși tăcere. Simțeam nevoia să aflu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Și tu ce naiba mai vrei? Cară-te de-aicea!“. Însă pe urmă furtuna trecuse și n-o mai puteau relua... Se lăsa seara. Viscolul se liniștise, dar oricum nu ne mai păsa. Caloriferele încinse dogoreau și în casă plutea o moleșeală primejdioasă. Pe masa de stejar ardeau două lumânări groase lângă platoul acoperit pe jumătate cu sanviciuri. Câteva sticle se goliseră și cineva le așezase lângă piciorul mesei, una lipită de cealaltă, cu etichetele colorate la vedere. „Ei, copii, ar cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a ridicat puțin și, văzând ochii închiși ai femeii dragi, a lăsat gura să fixeze în aroma salivei buzele fierbinți și dornice în descătușarea temperaturii genetice insuportabile. Gurile lor unite erau secondate și de mâinile femeii care au prins cu moleșeala și căldura lor gâtul bărbatului ce se lăsa, ca un adolescent, atras în mrejele catacombice ale începutului iubirii culto monahale.“ Sunt sintagme care merită recitite: „descătușarea temperaturii genetice“, „mrejele catacombice ale începutului iubirii culto-monahale“. Limbajul științific folosit amatoristic și grandilocvența
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
lecturii nu a dispărut, din fericire, dar este chircită într-un colț din care destul de rar mai iese la iveală și se mai lasă recunoscută. Chiar și atunci când ne place o carte, un soi de delăsare sau un fel de moleșeală ori un lasă-mă să te las încep să funcționeze de parcă ar mai exista destul timp ca deliciul cititului să fie și el acceptat. De fapt ceea ce a dispărut este vizibilitatea plăcerii lecturii. Nu mă refer la gemete ori icnete
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
pat, a stins lumina și camera lui s-a transformat iarăși Într-o pădure fermecată. S-a gândit la Neng, la clipa când a vrut să-l sărute. Era Încredințat că niciodată n-avea să se Înapoieze. A resimțit o moleșeală plină de amărăciune, ceva cunoscut, o rămășiță din Vechea Viață de la orfelinat, și și-a dat seama că trebuie să scape de starea aceea Înainte ca ea să pună stăpânire pe el. A respirat adânc și a numărat Încet de la
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
era doar ultimul episod din comedia de două parale care era viața ei. Se Întreba dacă nu cumva avea să cunoască chiar În ziua aceea sfârșitul atât de mult Întârziat al acestei nostime farse. Se sculase dis-de-dimineață, fără să simtă moleșeala de care fusese cuprinsă zilele și săptămânile trecute. Torticolisul Îi trecuse, umerii nu-i mai erau țepeni, Încheieturile n-o mai dureau. Era multă vreme de când nu se mai bucurase la Jakarta de o asemenea auroră, albastră, misterioasă, plină de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
din cap. Toți frâng și mai tare trupul alb-vânăt în încercarea de a aduce oasele la loc. Gâtlejul se deschide și vocea de copil se împlinește în gemete lungi, care încetează doar când licărul de viață se topește într-o moleșeală prevestitoare de rău. Musa însă nu e pregătit să renunțe. În jurul lui, toți șușotesc despre blestemul lui Tariq și despre încăpățânarea lui de a-și ține trofeul în viață. Dar nu. Nu e asta. Când mâna ei stângă fâlfâie spre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
făcuse cearcăne. Părea încă și mai mică. Aproape sfrijită. Cu o paloare sticloasă, ca de pește. Imposibilitatea de a-și da seama dacă asta îl flata sau îl călca pe nervi. Mai e ceva? Nu cu vocea ei obișnuită. Aceeași moleșeală călduță, incongruentă cu pielea de Ondină în mizerie. — Nu, asta a fost tot. Și din nou pauză. — Mulțumesc. — Pentru ce? Păi, că ai venit. — N-ai de ce. — Sigur că am... — O să facem asta în continuare? Nu se așteptase. Vocea i
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și orbecăind în beznă, rătăci toată noaptea în cerc, în căutarea scării verticale de pe zid. Ierburile lacome, mustind de viață, nu se vedeau dar exalau miasme narcotice, grele și amare. Memoria olfactivă îi purtă gândul undeva departe, în copilărie. O moleșeală dulce îl făcu să se lase în genunchi, să se tolănească într-o rână și apoi să se răstignească pe spate, decupând o formă umană în desișul verde și primitor al buruienilor. Doar nările continuau să-i freamăte ca frunzele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]