188 matches
-
marea lor majoritate, erau din nordul Moldovei, din munții Stânișoarei, Neamțului și Bistriței... de prin satele Ghindăoani, Grumăzești, Crăcăoani, Pipirig, Poiana Teiului ori Fărcașa ș.a. La plecare, povesteau ei, au lăsat satele îngropate în omăt, iar din casele, ca niște momâi învelite în alb, răsăreau doar hornurile cu fuioare subțiri de fum.. „.. O iarnă cum n-o mai fost alta..!”, spun bătrânii. Și, tot ningea, ningea întruna, cu fulgi mari și grei.. Crivățul gemea cumplit. Urlete de fiare flămânde, străbăteau de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ca în stare de transă, nu a făcut altceva decât să semneze niște hârtii, fără să le citească. O dată, a venit cineva de la Societatea de adopțiune ca să discute cu Ben, dar eu am purtat întreaga convorbire. Ben stătea ca o momâie. — Dar, Hartley, stai puțin, el știa foarte bine că legătura noastră ține de trecut, or pe Titus l-ai adoptat la ani și ani după ce m-ai părăsit. — Era convins că ne-am menținut în legătură. Credea că ne întâlnim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în contradictoriu. În glasul subțire al femeii le regăseam pe suratele ei, eroinele lui C. Caragiali, ale lui Negruzzi și Alecsandri: „Bine, nu știi că astăzi avem soarè, nu știi că am poftit la petrecere? Ce-mi stai ca o momâie? Până când ai să fii necioplit? Când o să te văz și eu mai de modă, mai delicat, totdauna ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan!“; „Ce poți să faci? Poți să te îmbraci după modă. În locul nădragilor acelor roși, să pui un
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
e în măsură să-ți stârnească respectul. Odată ce te prinzi cum se asamblează puzzle-ul, sau chiar mai devreme, curiozitatea dispare. Teroriștii sunt neinteresanți, goana neimportantă, dar faptul că președintele SUA (William Hurt), imobilizat și chiar sedat, nu stă ca momâia, ci încearcă să se elibereze - asta te poate gâdila plăcut. Finalul e în același ton, când „badigardul“ (Dennis Quaid), care aleargă un sfert de film pe urmele răpitorilor, numa’ nu-și pune botul de dulău obosit în palma caldă, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
pe maluri, cu creștetul plecat, Stau sălcii plângătoare, ce-așteaptă despletite. Plecat și sosit la București, Vasile Voiculescu rămâne nedespărțit de Bârlad. Toate cele 19 numere ale revistei Florile dalbe, la care debutează și ca prozator cu lucrările « Singur » și « Momâia », vor cuprinde bucăți din opera sa. Și nu numai în Florile dalbe, ci și în Graiul nostru (1925-1927), Țara de Jos (1924-1927), Scrisul nostru (1929-1931), reviste ale Academiei. Prin 1925, pe când Tutoveanu conducea revista Graiul nostru, scrie Florentin Popescu în
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
ales, amintirile celor doi. În jurul acestui personaj, La Star, vedeta altor timpuri care își retrăiește viața, constrângerile de artistă și femeie, am creat un teatru nu mai din oglinzi, candelabre și catifea roșie. Pe această scenă este adusă Ea, o momâie de azil, care își dă la o parte trențele pentru a atrage din nou toate privirile și pentru a da ultimul ei spec tacol: cel al propriei existențe. Din nou magnetică, imperioasă. C’était Viorica à la merveille! Lumea venea
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
tot. Era faimoasă pentru asta. Oricum, eu am considerat mereu claca necesară, un parfum de altădată. Acum, te uiți, aplaudă unde nu trebuie sau, exact atunci când ar trebui să intervină și să dea artistului un pic de elan, stau ca momâile. E suficient să existe doi care să înceapă aplauzele, că după aceea se lansează toți. Asta făcea claca. Simt în Viorica o nostalgie cu totul specială cu privire la spectacolele de la Scala. Între 1971 și 1980, mezzosoprana româncă a apărut pe sacrosancta
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
a înfruptat din alba/ Lumină a lumii, te-a încărcat de daruri/ Să-ți dea și viața lui ! (I, p. 201). Sosiți într-un alai lugubru cu apariții desprinse parcă dintr-un Trionfo della Morte, orbul, ologul și paraliticul - trei momâi sinistre, spectre infernale (I, p. 196) - refuză să-și vândă viața lui Admetos, căci, oricât de nenorocită ar fi condiția lor, încă prețuiesc lumina dulce a soarelui (I, p. 198). Alkestis vine în întâmpinarea lui Admet, căutându-l peste tot
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Aici o să-ți construiești casa în care vei sta, că altfel, la iarnă, dai ortu' popii, clar?! Până atunci o să-ți faci o colibă sau un bordei. Ai înțeles?! Și cară-te odată de acolo, nu mai sta ca o momâie-n drum, amețitule! Hai, mișcați-vă!! Gata, șofer, mergem mai departe! Abia atunci am înțeles de ce ne spusese nouă să urcăm primii în mașină. A pornit fără să mai salte oblonul din spate. Dar n-am mers prea mult. Cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dacă dânsul n-a învățat acasă, în cei șapte ani, va recupera aici, la Jilava, lecțiile despre respect. Mi-e frig, mi-e frig - vreau să urlu, să zbier : cu țipăt metalic de fierăstraie. Țipătu’nțepenește în ger, ca o momâie de paie. În celula în care a fost aruncat era beznă și un frig care te lovea direct în oase. Iar uniforma de deținut era subțire ca o pijama de vară. Nu-i dăduseră nici ciorapi, nici căciulă, cum aveau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
neplăcut legat de Ion Druță, cel din perioada post-’89.) Piața Roșie îmi pare acum mai umanizată, Catedrala Vasili Blajenîi domină zidurile Kremlinului. Constat că nu mai este garda militară de la Mausoleu, nici coloanele imense de oameni curioși să vadă „momâia” lui Lenin. Există însă un anunț care spune că se poate intra în Mausoleu de câteva ori pe săptămână, la anumite ore... VITALIE CIOBANU: La Moscova, mă năpădește un munte de reminiscențe din epoca sovietică, de care aș prefera să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de curse; unii sunt de bătaie. * Cine râvnește la binele altuia, pierde și ce e al lui. * Libertatea e mai mult un concept decât o realitate. * Rimele sunt de mai multe feluri: încrucișate, împerecheate și banale. Unele manechine seamănă cu momâile. * Multe vipuri nu au nimic de ascuns, dar nici ce arăta. * În filmele americane, declarațiile de dragoste de fac cu focuri de revolver și cu urlete isterice. * Prin unele uși se intră ușor, dar se iese greu. * Nu moartea în
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
în Amurg pe lac, peisajul să rămână tot familiar și odihnitor: Plecat și sosit la București, Vasile Voiculescu rămâne nedespărțit de Bârlad. Toate cele 19 numere ale revistei Florile dalbe, la care debutează și ca prozator cu lucrările « Singur » și « Momâia », vor cuprinde bucăți din opera sa. Și nu numai în Florile dalbe, ci și în Graiul nostru (1925-1927), Țara de Jos (1924-1927), Scrisul nostru (1929-1931), reviste ale Academiei. Prin 1925, pe când Tutoveanu conducea revista Graiul nostru, scrie Florentin Popescu în
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
tu. - Dar eu nu simt că suntem în doi, că formăm un cuplu, mă simt ca o femeie părăsită, neprotejată, neglijată. - Nu!? Atunci du-te lângă trotuar, ridică-ți rochia și spune ce îți trebuie. - Mă șochezi! - Dacă ești o momâie proastă! Apoi nu se mai uita la ea. Expresia de pe fața ei era una de crispare, cumplită și nimeni nu ar fi reușit să o descifreze. Avea un surâs de înger clocotind cu fața roșie de mânie, cu broboane de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
temi de el. Ești ca o bucată de lemn înțepenită și sfredelită cu privirea lui, asculți toate injuriile, acuzațiile și vezi cum se distruge tot ce a fost frumos odinioară. Îl auzea de multe ori spunând: ,,Ești o proastă, o momâie, o vacă!” Cuvintele acestea aveau să cântărească cel mai greu în decizia ei. Avea de gând să pună capăt acestei relații, definitiv și irevocabil. Ah! Dar cine poate prevesti viitorul? ,, Câte spații neștiute ai de străbătut, câte întorsături are viața
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de un abur parfumat, Alfonso cu Cristian mută oala și mai aproape de scaunul lui Jo, apoi o acoperă și pe ea, cu cap cu tot, și pe oala aburindă cu câteva pături, suficient cât să nu mai vedem decât o momâie din care ieșeau firișoare de fum pe ici-colo. Jo, ești ok? la care cea vizată răspunde doar cu o mârâială semiadormită de confirmare. După o vreme, Alfonso, care mai ridică câte un colț de pătura din când în când, concluzionează
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
la Roma, la Veneția, la Buda! Biciuiește-i! Altfel vei apăra tu "Cauza Creștinătății"!! Timpul n-așteaptă! Să miște, ce naiba?! "Vin turcii!" Zbor! strigă Ioan cu bucurie. Destul m-am scuipat! Destul mi-am dat palme că am stat ca momâia! Ce-am făcut eu, pentru Mama Moldova? Măcar cu gura... Sol mai înflăcărat care să apere "Cauza Moldovei" nici c-ai găsi! Ștefan îl îmbrățișează: Îți mulțumesc, Ioane! Fii gura mea care vorbește! Biciuiește-i! Să-i treacă sudorile când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Negrilă! "Ceva ce trece"... Fuge!... Zboară, Negrilă!... Zboară! Și, odată cu ea, trecem și noi... Uite, mangosâta aiasta, arată el clepsidra fir cu fir, ne fură clipele, zilele, ne fură viața... Doar moartea o oprește... Și tu?!... Ce stai ca o momâie?! Mișcă! Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea: "Oameni buni!! Auziți?!?!... Voi auziți?!?!".... Se adresează Cerului, Pământului, Moldovei, Lumii, strigând: Și voi?!?! Voi ce păziți?!?!... Ce stați?!?!... Stați ca niște momâi!! Suntem puțini?!?! Și ce dacă suntem puțini?!?!... Mișcați-vă!! Săriți!! Să-l ajutăm!!... Cu toții!! Să nu-l lăsăm singur!!... Cu toții!! Împreună!!... Să luptăm!!... Ridică dalta ce căzuse lângă prag:... La muncă sihastre! Avem un altar de ridicat... Răsucește dalta pe-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
relevă un rit anterior creștinismului. Un ritual de secetă este și Paparuda sau Paparudele, în care se utilizează dansul mimic și măștile fitomorfe, combinate cu elemente de magie homeopatică (udatul cu apă al Paparudelor). Caloianul (păpușa de lut), Cămașa ciumei (momâia de paie îngropată în cămașă de in, care era aprinsă pentru stăvilirea molimei), Uitata (păpușa din colac împletit, dăruită pentru pomana morților) sunt simboluri ale unor străvechi practici teatrale. Cele mai vechi jocuri cu măști au fost cele ce țineau
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Palace nu se mai anima nițel, intrasem în piața care se lărgea între clădirea Palatului Republicii și cea a Comitetului Central ca o vastă plajă, aridă și goală. Câteva santinele într-o parte, doi-trei agenți de alta erau singurele vietăți, momâi ale unei autorități ascunse, oculte, pitite în palatele cu porți ferecate. Părăseam piața străjuită în dreapta de silueta fragilă a Bisericii Crețulescu și intram din nou în Calea Victoriei, coborând spre Palatul Telefoanelor și spre Capșa, abia întâlnind câte un trecător grăbit
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
doi tineri fugiți în lume, ea este urmărită de destinul tragic al părinților, care îi alimentează neliniști și aspirații nelămurite, provocându-i sfârșitul tocmai când era pe punctul de a scăpa de vraja fantasmelor trecutului. Mai important este romanul biografic Momâia (1947), în care sunt urmărite viața și faptele unui învățător rural animat de cultul pentru țărănime, dăruit cu patimă profesiei sale. Construită pe ideea jertfei de sine, a sacrificiului pentru binele satului, povestea ajunge să demonstreze că exagerarea poate duce
CRUDU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
față de aspectele concrete ale vieții personale, existența aproape exclusivă într-o lume a vorbelor spuse sau auzite fac dintr-un om plin de calități o epavă. Percepția caricaturală pe care oamenii o au în legătură cu acest „idealist” este concretizată în statuia („momâia”) pe care satul i-a înălțat-o în fața școlii. Ajuns aproape cerșetor la bătrânețe, personajul este strivit, simbolic, de propria-i statuie. O idee deficitară despre viața individuală, neșansa, ingratitudinea și uitarea semenilor, căderea în deriziune par să anuleze sensul
CRUDU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
a fost odată, București, 1925; Vâltorile vieții, Cernăuți, 1926; Lunatecii, Cernăuți, 1929; Botoșanii în 1932 (în colaborare), Botoșani, 1932; Sihăstria Sihlei, Botoșani, 1933; Geografia județului Botoșani (în colaborare cu M. Apostol), Botoșani, 1934; Spre sara lui Sfântu Vasile, Cernăuți, 1938; Momâia, București, 1947; Cum s-a măritat Măriuca Mandiței, îngr. și pref. Gheorghe Macarie și Manuela Macarie, Botoșani, 1997. Repere bibliografice: I. Gr. Oprișan, „De pe la noi ce-a fost odată” de Tiberiu Crudu, VL, 1926, 9; Toma C. Spătaru, Pe urmele
CRUDU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
direct și noi nu putem fi la Marea Neagră o absență, pentru că suntem concentrați strict asupra Bruxelles-ului. Fapta noastră în direcția Bruxelles-ului trebuie să fie continuă și fără breșă, dar nu putem să fim în rest palizi, inexpresivi și momâi. Când ai ca obiectiv să te însori, nu înseamnă că nu mai mergi la facultate, nu înseamnă că nu mai ai prieteni, nu înseamnă că nu te mai îmbeți, viața are paliere diverse, ideea că stai legat de mâini și
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]