190 matches
-
obiecte insignifiante, unul mai grotesc decât celălalt prin ceea ce reprezentau, dar toate egale în fascinanta lor inutilitate. Pentru ca soțul ei să le poată vedea, Marta scosese pânzele muiate care le înveleau, dar aproape că regreta c-a făcut-o, obtuzele momâi nu păreau să fi meritat efortul pe care-l pricinuiseră, repetata facere și desfacere, dorința și neputința, încercarea și corectarea, nu e adevărat că numai marile opere de artă s-au născut din suferință și îndoială, chiar și un simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sunt, și să poată intra în cuptor siguri că se vor transforma în ceea ce trebuie să fie. Câinele Găsit se ridicase pe labele din spate și-și sprijinise de planșă labele din față ca să vadă de mai aproape cele șase momâi aliniate în fața lui. Adulmecă o dată, de două ori și imediat își pierdu interesul, dar nu destul de repede ca să evite palma seacă și dureroasă pe care stăpânul i-o dădu peste cap nici repetarea cuvintelor dure pe care le auzise înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
În privința lui Găsit, nu ne vom resemna să-l lăsăm cu o nedreaptă reputație de învins. Ca dovadă că victoria a fost a lui, el s-a transformat din ziua aceea în cel mai grijuliu paznic care a protejat vreodată momâi de lut. Merita să-l auzi cum a lătrat, chemându-și stăpânii, când o neașteptată rafală de vânt a trântit pe jos câteva infirmiere. Primele ieșite din cuptor au fost trei sute de statuete, sau mai bine zis trei sute cincizeci, socotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
grup de personaje, o mică istorie fierbând în cazanele mult încinse ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi și pe dealuri, ziua și noaptea, nedormit, nemâncat, neobosit a căuta un martor, un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tot noi pe trotuarul celălalt, cel de pe partea muzeului dar, la o singură vârstă, exemplare gemene de Mioare, gemeni de mine, iar prin fața teatrului se plimbau în toate sensurile alți gemeni-Autori, la fel și exemplare de Mioare, ținând la braț momâi de Mioare, ceea ce însemna că spațiul rămăsese același dar, în urma timpului, care ne prezenta în ipostaze oglindite invers: copilul discuta cu maturul, bătrânul cu nou-născutul. Pulberea țesăturii timpului se risipi și alt voal, care avea la rândul lui să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și fântâna secată... Am coborât cu toții pe tărâmul celălalt: o peșteră imensă cu o lumină de nicăieri. Pe tavan curgeau râuri, pe lângă pereți statui înșirate ai îndepărtaților regi dacici. În mijloc, pe un tron un Zeu. Luă de guler o momâie și o puse în poală. Mângâie broasca flască, bală neagră, care-și scutură capul râios și, după câteva scâncete orăcăite, se întoarse cu fața spre noi, luminând înscrisul aurit de la picioare: Căpcăunu per Ptolemeus. D eschideți gurile, vino cu furtuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mioara, fosta seralistă îndrăgostită de Mitică Petrache, evadatul de 17 ani și jumătate din templul scolastic al învățământului aflat acum în Orașul Luminilor, Paris -, se uita neîncrezătoare la babalâc și spuse: Am să aflu imediat! Și se apropie de fiecare momâie privind-o îndeaproape în ochi, ca atunci când te uiți într-o casă prin ferestre, de afară. După ce zăbovi timp de un ceas pe la fiecare, se rezemă obosită de tocul ușii și, lăsându-și trupul înnobilat cu mătăsurile pure să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
s-a identificat cu el, înțelegi? Acum nenorocitul nu mai e el, e celălalt întru totul. Te pomenești că fentează în felul acesta și destinul și devine nemuritor, dobitocul! Și becurile se stinseră ca să se vadă lumina izvorâtă din trupurile momâilor. Noaptea a pătruns agresiv în clasă, înghițind orice foton și umbra astrală a acestora. Întunericul n-a recunoscut decât albeața rochiei Alimentarei aflată acum lângă linia ferată unde aștepta Drezina. Când se simți în siguranță, doar ea și mașina, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
timp cu mâna Întinsă. Înserarea s-a lăsat peste oraș apăsător, și albastrul ei umed coboară tainic din ceruri, ca un murmur al zeilor. A ajuns Într-un târziu la calea ferată pe care o traversează. În fine, zărește maghernița, momâie pleoștită, bortă sinistră În care va intra , după o zi de cerșit. -Scoală Ben, de câteva zile, Uniunea Europeană și-a deschis porțile ei fastuoase și pentru noi. Nu simți un fior În tărtăcuța ta care sună a gol? Trezește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ca un cerc perfect, cu gesturi de păpușă automată. Lenin, impunătorul monument comunist, Încremenit, cu o mână Întinsă, ce pare a dirija ceva nevăzut. Redactorul-șef Dezideriu nu pricepe nici ce face omulețul caraghios din intersecție și nici cine este momâia aia uriașă și cenușie de pe soclu. Încearcă să-și amintească, dar nu reușește. Își pipăie Îngrijorat bărbia, Își trece mâna prin părul bogat, și-și masează tâmplele. Gesturi firești În orice secol. ,, Ce caută totuși omulețul În marea intersecție?,, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
era ciudat! Totul era ciudat! Ultima dată când o văzusem sau avusesem vești de la ea a fost în apartamentul nostru din New York, în timp ce plecam spre aeroport împreună cu Margaret și cu Paul. Aș fi îmbrățișat-o, dar ea stătuse ca o momâie. — O să-mi fie dor de tine, i-am spus atunci. —Mie n-o să-mi fie deloc dor de tine, mi-a replicat ea. în loc să mă supăr, mi-am șters din minte întregul incident. Abia acum îmi amintisem. Curva, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
una și bună; orice înclinație potrivită trebuia cultivată rapid! Dar, de data aceasta, lucrurile au stat altfel! Noi eram afoni! E drept, muzica producea asupra noastră un efect fascinant. Paralizant, mai degrabă, fiindcă în fața claviaturilor ne trezeam speriați, țepeni, niște momâi. Ce mai, ne dădeam în vânt după muzică, tot așa cum unii se dau după filmele de groază. Tremură, plâng, țipă, dar dau năvală. Ascultam și nu pricepeam nimic; actul nostru era pur organic. Afoni perfecți. Nimic spiritual. Totuși, firile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
bizară. Ca la toți tehnicienii de laborator, era ceva sexual în sens clinic legat de corpul său durduliu îmbrăcat în halat alb. Brațele ei puternice mă răsuceau, aranjându-mi picioarele de parcă aș fi fost o uriașă păpușă de lemn, una dintre momâile ale umanoide complicate, dotate cu toate orificiile imaginabile și cu reacții la durere. Am stat pe spate cât timp ea s-a concentrat asupra obiectivului mașinăriei. Când i se umfla capul pieptului sub clavicule, sânul stâng i se ridica înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
izolînd clădirea, blocînd toate parcările din jur. Spațiul verde a fost călcat în picioare, rondurile cu flori devastate, statuia de bronz din fața intrării, care reprezenta o femeie cu părul scurt și bărbia în piept, a fost mutată de la locul ei. Momîilor, începe Roja să țipe, acum să vă văd dacă mai aveți chef să faceți pe eroii, ar trebui să vă țin aici pînă se face lumină și să vă pun să reparați toate stricăciunile pe care le-ați făcut. Curistul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un puhoi de primăvară ce târa un mâl greu de vorbe cu el. În cele din urmă n-au avut încotro, s-au ridicat cu toții de la mese și au plecat, lăsând-o singură în fața cafenelei; ea striga mai departe, batjocoritor: „Momâilor, muților, nu sunteți în stare de nimic, nici măcar să mă faceți să tac”. Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă. Se găsise, idiotul, să-și roadă unghiile, tocmai acolo sau poate o făcea intenționat. În orice caz, din pricina lui, fiindcă nu vroiam să vadă că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acrobații pe frânghie. Clienții ce aveau inimă în ei plăteau cîte-un galben pentru a fi sloboziți în niște încăperi strâmte, de uluci spoite, putîndu-se foarte bine nimeri a fi ori bordeluri, ori lepozerie. Iar pehlivanii turci își jucau GIAMALA. O momâie uriașă, alcătuită, pe dedesubt, din cercuri din tablă. Împodobită cu panglici colorate, țoale fistichii, oglinjoare și săculeți cu farmece. Care, dacă te plesnea peste fălci cu niște lănțișoare descântate, până în trei zile, picai. Ori într-o chiverniseală turbată. Ori în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un gest pregătitor Începu să-l sărute! Ochii ei exprimau bucurie și căldură, prietenie și admirație de copil și nu se oprea decât să-l privească În ochii lui mari și căprui. Tu de ce stai ca de cheatră, ca o momâie? Sărut-o, tontule!, spuse bunica Ileana În timp ce gândurile ei zburau către o fetiță care păștea boboceii prin Zânca, un sat depărtat din care o furase Ghiorghi a dascălu’ atunci când nu Împlinise anii Anetei. Ce băiat frumos și mândru, ce ochi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
prea au curaj să și-o tragă cu fete decât atunci când ele sunt îmbrăcate în băieți? Bill, care vorbise până atunci cu Helen și care era, în mod clar, principala țintă a reflecțiilor lui Hugo, își luă imediat fața de momâie apoplectică. Hugo afișă o mutră satisfăcută. —Soph mi-a promis că-l putem da cu ruj peste tot, continuă el. Nu-i așa că nu-ți place de el, Helen? Cred că ești geloasă și vrei să mi-l furi ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și ridică poșeta. ― Bagă capul înăuntru, Mirciulică, vrei să răcești iar? * Mașina se angajă pe o stradă largă cu două șiruri de castani. În spatele lor strălucea câte un acoperiș ud, în curți arbuștii înfășurați în ziare și plastic ca niște momâi așteptau zilele cu soare de la sfârșitul lui martie ori începutul lui aprilie. ― Prima la dreapta Aristide Condurache, spuse Cristescu și Azimioară zâmbi din nou. Șoferul cunoștea Capitala, palmă cu palmă. Pe vremuri, taică-său ținuse birjă. Un uriaș îmbrăcat în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vifor. Anton Chiuariu, pădurar peste o bună parte din codrii Fălciuilui până în hotarul Tutovei, cu greu a răzbit prin omătul gros până la pieptul calului, și a izbutit s-o aducă pe bătrâna moașă de acasă, înfofolită în cojoace ca o momâie... Ea trăia într-un cătun, pe Valea Elanului, peste deal de Brăițenii de Sus, - într-o casă veche, batrânească, cu streașină lată, lăsată pe-o rână, cu fața la drum, acoperită cu stuf. O poartă din dârjele de salcie, încrucișate, închidea la
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui de pădurar al codrilor Fălciului, dar și de vânător neîntrecut. Își mai amintea de vânatorile pe zăpadă, cu boieri din Fălciu, din Huși, chiar și din Bârlad... cu sănii cu zurgălăi, în care vânătorii înfofoliți în blănuri, ca niște momâi, se gândeau mai mult la chefurile care-i așteptau seara; la ochii albaștri ori negri ai cucoanelor și la cântecul de inimă albastră, cântat la ureche al lăutarilor... decât la fiare, la căpriori și la iepuri pe care, totuși, în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este, încuviință celălalt. Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De acord, acceptă fără chef. în noaptea asta. — Acum! Ascultă sergent! replică, străduindu-se ca glasul să-i sune cât mai autoritar posibil. Eu comand aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
podea și le-am lovit cu piciorul, strigând: — Sanderson, pulă bleagă, pulă bleagă și egoistă ce ești. O pungă de plastic mi se agăță de picior și am scăpat de ea azvârlind-o în perete, unde se sparse ca o momâie plină de încălțări și șosete vechi. Bum. Puf paf paf paf. I-am tras mormanului două, trei șuturi lipsite de vlagă, și m-am lăsat în genunchi... — Pulă bleagă ce ești! După următorul acces de furie, am lăsat-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
În care nu se petrece nimic e un dezastru, În primul rând financiar. Dar chiar și autorul, credeți că și-ar fi ales el să descrie această Întâmplare dacă ar fi știut că toate personajele implicate ajungeau să stea ca momâile? Și ce s-ar Întâmpla dacă toți scriitorii ar proceda astfel și, orice volum ai deschide, dinăuntru te-ar Întâmpina o tăcere Încăpățânată și deplina absență a acțiunii? Am mai putea vorbi oare de literatură În asemenea condiții? Cine ar
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]