352 matches
-
1877, când Mac Mahon și-a recunoscut înfrângerea politică. Importanța aceastei crize politice rezidă în faptul că a dus la stabilizarea regimului republican de guvernământ în Franța (care nu a mai fost dărâmat până la invazia nazistă din 1940), spulberând speranțele monarhiștilor, și că a orientat definitiv practica politică a sistemului instituțional al țării, instituind principiul separării totale a răspunderii politice prezidențiale de cea parlamentară. La 4 septembrie 1870, pe ruinele celui de al Doilea Imperiu Francez învins de Prusia, s-a
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
definitiv practica politică a sistemului instituțional al țării, instituind principiul separării totale a răspunderii politice prezidențiale de cea parlamentară. La 4 septembrie 1870, pe ruinele celui de al Doilea Imperiu Francez învins de Prusia, s-a proclamat republica. Până în 1877, monarhiștii și republicanii au dat o luptă politică intensă pentru controlul asupra instituțiilor și pentru a le da o definiție juridică. După o victorie lejeră a monarhiștilor în alegerile legislative din 18 februarie 1871, Adolphe Thiers a fost numit șef al
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
de al Doilea Imperiu Francez învins de Prusia, s-a proclamat republica. Până în 1877, monarhiștii și republicanii au dat o luptă politică intensă pentru controlul asupra instituțiilor și pentru a le da o definiție juridică. După o victorie lejeră a monarhiștilor în alegerile legislative din 18 februarie 1871, Adolphe Thiers a fost numit șef al executivului provizoriu al Republicii Franceze, în așteptarea semnării tratatului de pace și a restabilirii ordinii. Cu toate acestea, intransigența contelui de Chambord, șeful monarhiștilor legitimiști care
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
lejeră a monarhiștilor în alegerile legislative din 18 februarie 1871, Adolphe Thiers a fost numit șef al executivului provizoriu al Republicii Franceze, în așteptarea semnării tratatului de pace și a restabilirii ordinii. Cu toate acestea, intransigența contelui de Chambord, șeful monarhiștilor legitimiști care insistau pentru adoptarea drapelului alb în locul celui tricolor, a îndepărtat orice posibilitate de restaurare în scurt timp a monarhiei, deși acesta obținuse susținerea orleaniștilor. Monarhiștii l-au menținut pe Adolphe Thiers la putere pentru a rezolva problemele cauzate
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
pace și a restabilirii ordinii. Cu toate acestea, intransigența contelui de Chambord, șeful monarhiștilor legitimiști care insistau pentru adoptarea drapelului alb în locul celui tricolor, a îndepărtat orice posibilitate de restaurare în scurt timp a monarhiei, deși acesta obținuse susținerea orleaniștilor. Monarhiștii l-au menținut pe Adolphe Thiers la putere pentru a rezolva problemele cauzate de consecințele războiului pregătind în același timp reîntoarcerea pretendenților la tron. Thiers, în fruntea unei grupări de conservatori, considerând că o nouă monarhie este imposibilă, a devenit
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
folosit și alte denumiri: În particular, termenul de "inamic al muncitorilor" a fost definit în Articolul 58 (Codul penal al RSSFR). În diferite momente, aceste calificative au fost aplicate, în particular, Casei Imperiale, aristocraților, burgheziei, clericilor, intelectualității, întreprinzătorilor particulari, culacilor, monarhiștilor, menșevicilor, socialist-revoluționarilor, Bundiștilor, sioniștilor, troțkiștilor, buhariniștilor, veteranilor bolșevici, armatei și poliției, emigranților, imigranților, sabotorilor, diversioniștilor (вредители, "vrediteli"), "paraziților sociali" (тунеядцы, "tuneiadțî"), "Kavezhediștilor" (oameni care au administrat sau au lucrat pentru KVZhD (Căile Ferate din Orientul Îndepărtat Chinez), (în mod particular
Inamic al poporului () [Corola-website/Science/298407_a_299736]
-
care a fost mărită și înfrumusețată după moartea ei. Cicnirile dintre legitimiști și orleaniști din 1830 și 1848 legate de monarhul de drept au fost reluate în anii 1870. După căderea celui de-al doilea imperiu, Adunarea Națională dominată de monarhiști a oferit tronul pretendentului legitimist, Henri, conte de Chambord sub numele de "Henric al V-lea". Cum el nu avea copii, moștenitorul lui ar fi fost (exceptând legitimiștii extremi) nepotul lui Ludovic Filip, Prințul Filip, Conte de Paris. Astfel, la
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
în declin iar opinia publică era pentru continuarea celei de-a Treia Republicii ca formă de guvernământ. Unii au sugerat o restaurare monarhică sub contele de Paris după căderea regimului de la Vichy însă acest lucru nu s-a întâmplat. Majoritatea monarhiști francezi privesc pe descendenții nepotului lui Ludovic Filip care deținea titlul de conte de Paris, ca pretendenții de drept ai tronului; alții, legitimiștii, consideră că Don Luis-Alfonso de Borbón, Duce de Anjou (numit de susținători "Ludovic al XX-lea") ar
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
Franco, l-a numit „o omidă respingătoare a Spaniei roșii.” Generalii spanioli îi reproșau lui Azaña reducerea bugetului armatei și închiderea academiei militare în perioada când acesta fusese ministru de război (1931). CEDA l-a finanțat pe complotistul Emilio Mola. Monarhistul José Calvo Sotelo l-a înlocuit pe Gil Robles de la CEDA ca principal purtător de cuvânt al dreptei în parlament. Aceasta a fost o perioadă de creștere a tensiunilor. Radicalii au devenit mai agresivi, în vreme ce conservatorii au apelat la acțiuni
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
EPR) sau „Armata Populară Republicană”. Naționaliștii, în schimb, se opuneau mișcărilor separatiste, dar scopurile lor erau definite în primul rând de atitudinea anticomunistă și de teama de divizarea Spaniei, ceea ce a coagulat mișcări diferite sau chiar dușmane ca falangiștii și monarhiștii. Această tabără a fost denumită "„naționaliștii”", "„rebelii”", sau "„insurgenții”". Adversarii lor îi denumeau "„fasciști”" sau "„francoiști”". Liderii lor proveneau dintre moșierii monarhiști, mai conservatori, și susțineau centralizarea puterii în stat. Germania nazistă și Italia fascistă, precum și mare parte din clerul
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
Novo din Portugalia le-a furnizat suport logistic. Forțele lor se adunaseră în „Ejército Nacional” sau „Armata Națională”. Participanții activi în război acopereau toată gama de poziții politice și ideologii ale vremii. Tabăra naționalistă cuprindea și pe carliști și pe monarhiști legitimiști, naționaliștii spanioli, falangiștii, catolicii, și majoritatea conservatorilor și liberalilor monarhiști. De partea republicanilor se aflau socialiștii și liberalii, precum și comuniștii și anarhiștii. Naționaliștii catalani și basci nu au ales o singură tabără. Naționaliștii catalani de stânga erau de partea
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
de bombardamente în scop de instaurare a terorii a fost bombardamentul de la Guernica. Actele de violență asupra civililor și asupra bunurilor din partea Republicanilor au constituit "teroarea roșie". Atacurile republicanilor asupra Bisericii Catolice, puternic asociate cu susținerea acordată de aceasta vechilor monarhiști au fost deosebit de controversate. Aproximativ de clerici au fost uciși și biserici și mănăstiri au fost atacate. Aproximativ 13 episcopi, 4184 de preoți de dioceză, 2365 de bărbați catolici (dintre care 114 iezuiți) și 283 de călugărițe au fost uciși
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
a noului regim și executarea regelui Ludovic al XVI-lea a dus la izbucnirea războiului civil și contrarevoluției în Vendée. Această contrarevoluție a dus la apariției unui fenomen care este considerat de unii dintre istoricii primul genocid al epocii moderne. Monarhiștii și catolicii au declanșat războiul împotriva Republicii Franceze în 1793, după ce guvernul central a cerut ca din rândul locuitorilor din regiune să fie mobilizați în forțele armate republicane 300.000 de oameni. Locuitorii din Vendée s-au răsculat și împotriva
Contrarevoluționar () [Corola-website/Science/318157_a_319486]
-
dar vor fi înfrânte de trupele coloniale franceze, care instaurează regatul, sub protectorat francez și devine stat autonom în cadrul Uniunii Franceze, iar din 1953 stat independent. Începând cu anul 1950, începe războiul civil dintre comuniști, sprijiniți de statele comuniste, și monarhiști, sprijinți de Franța și SUA, care se va termina în 1975 cu abolirea monarhiei și victoria trupelor comuniste. Din 1975 până în 1989 vor staționa trupe vietnameze (50.000 soldați), care vor influența viața economică, politică și socială a Laosului. După
Laos () [Corola-website/Science/298115_a_299444]
-
care se angajează s-o achite treptat. Soția sa moare în 1826, Walter Scott continuând să lucreze intens pentru a-și plăti datoriile: apare romanul "Woodstock, or The Cavalier. A Tale of the Year Sixteen Hundred and Fifty-one" ("Woodstock sau monarhistul"). În toamna aceluiași an se duce la Londra și apoi la Paris pentru a se documenta în privința unei viitoare cărți despre Napoleon. În 1827 recunoaște că este autorul seriei de romane "Waverley". În iunie 1827 apare în nouă volume "The
Walter Scott () [Corola-website/Science/313730_a_315059]
-
popor, ei sunt adevărat popor; sunt oameni a căror inteligență au fost și puternică și vergină, de au absorbit cu toată setea ideile nimicirii. Țandăra nu sare departe de trunchi. Tatăl, pentru motive reversibile, renunță la republica universală și devine monarhist legitimist; fiii vor face ca prezidentul republicei Ploieștilor care, din cap al împărăției Fefeleiului, a devenit azi om cu leafă. Dar nu este tot astfel cu oamenii de cari vorbim mai sus. Mintea acestora nu se poate vindeca prin îmbunătățirea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
roșii când sunt în opozițiune și cum se poartă când destinele țării ajung pe mâna lor. Ceea ce se poate susține despre revoluționarii petroliști de ieri, republicani oportuniști astăzi în Franța, se potrivește întocmai și pentru revoluționari republicanii noștri de ieri, monarhiști a outrance astăzi. Menționata foaie [î]și aduce aminte cum odinioară republicanii franceji nu lăsau să le scape nici o ocaziune spre a înnegri sărbătorile naționale. Ei le ironizau, râdeau de steaguri și decorațiuni, evaluau prețul lampioanelor și focurilor de artificii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
conservatoare, el e evident. Formula unei organizații conservatoare, abstracție făcând de țară și de poporul istoric, se dovedește a fi sterilă și lesne de escamotat. Vedem că roșii, maiestri în precupețirea unor asemenea formule, au devenit peste noapte din republicani monarhiști și că primesc orice program politic, numai la putere să rămâie. Treaba lor să răsucească și să falsifice principiile conservatoare și să pretinză că sunt ale lor. Pentru noi principiile sunt un mijloc pentru păstrarea predominării rasei române în țară
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
la poarta memoriei căruia bat atâția muritori e din natură predispus a nu prea crede protestațiile interesate ale oamenilor, dar ce preț va mai pune pe caracterul unui om care, printr-un simplu decret, devine, din antidinastic dinastic, din republican monarhist, din liberal autoritar, din rebel credincios, din pasquilant umilit primitor al medaliei Bene-merenti? Influența manierei de-a vedea a roșilor s-a reflectat așadar cu aceleași rele urmări și asupra poporului și asupra suveranului. Dacă ni s-ar cere formula
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
jumătatea voturilor. În fața acestor rezultate ale alegerilor, cabinetul Buffet a trebuit să se retragă, făcând loc cabinetului Dufaure din centrul stâng. Acest întîi cabinet republican au avut a se lupta de la început cu partidul clerical, dar, foarte îngăduitor față cu monarhiștii de orice coloare, a trebuit să cadă din cauza {EminescuOpIX 375} îngăduinții sale și-au făcut loc lui Jules Simon, republican declarat. Atunci toate partidele monarhiste și-au dat mâna în combaterea noului cabinet, pe care l-au și răsturnat, deși
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de viața și evoluția artistică a lui Eliot. În acest sens, vom reține mai întâi cele trei coordonate prin care scriitorul se autodefinea în faimoasa prefață la volumul de eseuri critice For Lancelot Andrews, publicat în 1928: "clasicizant în literatură, monarhist în politică și anglo-catolic în religie."268 Afirmația este clară, fără echivoc, trasând în mod ferm liniile esențiale ale unui crez literar, social și spiritual căruia Eliot îi va rămâne fidel până la sfârșitul vieții. Primul element al triadei menționate mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a desfășurat o intensă activitate politică, mai ales în paginile ziarului „Vocea națională” (1866), pentru a combate mișcarea separatistă, susținând în același timp alegerea unui domn străin. După urcarea pe tronul României a lui Carol I, avea să rămână un monarhist convins. M. scrie cea mai mare parte a cuvântului introductiv la primul număr, din l martie 1867, al „Convorbirilor literare”, unde publică, în următorii ani, studii și articole cu un larg răsunet în cultura română. La 20 iulie 1867 devine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
r... era conștient... c... numai ocupantul ar avea de cîștigat de pe urma unui r...zboi civil, s-au f...cut cîteva Încerc...ri de a-l evita, atît sub presiunea curentelor de opinie naționale, care nu Înțelegeau ireductibilitatea ostilit...ții dintre monarhiști și comuniști, cît și sub presiunea, mult mai puternic..., a Aliaților. S-au organizat mai multe Întîlniri Între liderii diferitelor mișc...ri. În Albania, ultima negociere a fost condus... de Enver Hodja; acesta, În calitate de comisar politic al Armatei de Eliberare
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
conștient c... r...zboiul era pe cale s... modifice situația inițial..., nu a profitat pentru a-și revizui poziția. În contactele sale cu partizanii iugoslavi nu a Încetat s... le calmeze avînturile revoluționare și s...-i sf...tuiasc... s... deschid... guvernul monarhiștilor, chiar dac... mai tîrziu aveau s...-i exclud.... În ceea ce privește revenirea regelui, pe care titoiștii nu o doreau cu nici un preț, Stalin i-ar fi m...rturisit lui Djilas: „Nu sînteți obligați s...-l p...strați pentru totdeauna. Doar o vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
oficial... Între cele dou... state, prin semnarea, la Moscova, a unui tratat de asistent... militar... și de colaborare (aprilie 1945). În schimb, În cursul anului 1945, Între Țîțo și britanici au ap...rut dezacorduri legate de „colaborarea” dintre titoiști și monarhiști și de eliberarea orașului Trieste. Într-adev...r, desi Țîțo accepta, În conformitate cu acordurile din august 1944 și cu recomand...rile conferinței de la Ialta (februarie 1945), s... primeasc... În guvern elemente necomuniste, refuză s... abandoneze pozițiile dominante din armat..., poliție și comitetele
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]