268 matches
-
atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii PG 86, 1, 173 și urm.), de a scrie „tropare”, și acestei activități i s-au dedicat, în afară de Auxențiu, doi dintre prietenii săi, Antim și Timocle. Primul era ortodox, iar cel de-al doilea, monofizit. Prin termenul troparion (de la tropos, „mod” sau „stil muzical”) se înțelege o scurtă rugăciune liturgică în proză sau chiar în formă poetică: Teodoret vorbește despre acești oameni numindu-i „poeți”. La drept vorbind, comportamentul creștinilor care se adunau în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Palestina, despre care vom vorbi și atunci cînd ne vom ocupa de Procopius și de exegeza sa biblică, provine și Zaharia Scolasticul, care era poate chiar fratele lui Procopius. El ne dă informații despre primii săi ani cînd scrie biografia monofizitului Sever de Antiohia, care i-a fost profesor. își face studiile în jurul anului 485, la Alexandria, unde se dedică literaturii și retoricii și participă la dezbaterea unor probleme teologice. în 487 și-a început studiile juridice și s-a dus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a cîștigat un oarecare renume, a avut unele sarcini publice și în cele din urmă a fost desemnat episcop de Mitilene, în insula Lesbos. în această calitate, a participat în 536 la sinodul de la Constantinopol ce i-a condamnat pe monofiziți, între care se număra și Sever de Antiohia. Zaharia abandonase așadar învățătura maestrului său și aderase la ortodoxie. După această dată, nu mai avem alte informații despre el. a) Istoria Bisericii Puține lucruri cunoaștem despre Zaharia ca istoric de profesie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
opere istorice, pot fi considerate ca atare în sens larg și biografiile scrise de Zaharia. Și acestea s-au păstrat în traducere siriacă. Cea mai cunoscută e Viața lui Sever de Antiohia, în esență o scriere în apărarea maestrului său monofizit, acuzat de mai multe lucruri, printre care se numără și păgînismul: cu aceste acuzații Sever se va confrunta din nou la sinodul de la Constantinopol din 536. Zaharia povestește viața lui Sever pînă la numirea acestuia ca patriarh de Antiohia în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
afirmă că istoria Bisericii nu mai fusese povestită de nimeni de la jumătatea secolului al V-lea. Istoricul e un ortodox riguros: provenea dintr-o regiune (Apameea, în Siria) fidelă dogmei de la Calcedon și ostilă patriarhului Sever de Antiohia, care era monofizit. De altfel, el observă că Eusebiu, istoricul care își scrisese opera cu două secole înainte și care în vremea lui era considerat încă o autoritate, nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie este foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Fotie mai spune că Vasile ar fi fost și autorul unei scrieri anonime Contra lui Nestorie, pe care ar fi folosit-o ca punct de pornire Ioan din Scitopolis pentru cele douăsprezece cărți ale sale în care îi combate pe monofiziți (cf. p. 000). Despre celelalte opere ale lui Vasile avem informații doar de la Fotie și nu e cazul să ne oprim mai mult asupra lor în acest context. Ioan ar fi fost supranumit „Diacrinomenul”, adică „separatul”, pentru că era monofizit. Siriac
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe monofiziți (cf. p. 000). Despre celelalte opere ale lui Vasile avem informații doar de la Fotie și nu e cazul să ne oprim mai mult asupra lor în acest context. Ioan ar fi fost supranumit „Diacrinomenul”, adică „separatul”, pentru că era monofizit. Siriac prin naștere, pare să fi fost contemporanul mai vîrstnic al lui Vasile din Cilicia. După cum spune Fotie (Biblioteca, cod. 41), și el ar fi scris o Istorie a Bisericii alcătuită din zece cărți. Primele cinci se ocupau de perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
jumătate a secolului al IV-lea și chiar a secolului al III-lea; ca atare, nu trebuie să-l confundăm cu un Ammonius de mai tîrziu, care ar fi scris un Comentariu la Hexameron și o operă de combatere a monofiziților. Noi ne referim aici la cel din Alexandria, care ar trebui să fie acel Ammonius al cărui nume apare frecvent ca autor de interpretări în diverse Catenarii de exegeze ale Vechiului și Noului Testament. I se atribuie unele observații despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai scris o operă, la fel de greu de identificat, în care îl combate pe Sever de Antiohia; e compusă din cel puțin două cărți, iar din a doua unele fraze au fost extrase și apoi inserate în culegerea de mărturii contra monofiziților, aflată între scrierile lui Anastasie Sinaitul. Bibliografie. Ediții: PG 93, 13-780. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 93-95. 7. Cosma Indicopleuste După cum rezultă și din semnificația primă a supranumelui său, Cosma a fost poreclit „Indicopleuste”, „navigator în India”, în urma unei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a acesteia în 547-549; trece prin unele dificultăți, ce constau probabil în polemicile purtate cu învățații din Alexandria, dușmani dintotdeauna ai școlii antiohiene căreia el îi aparține (e antiohian și prin naștere) și, fiind nestorian, are motive de dispută cu monofiziții din Alexandria. Declară că nu a avut parte de o educație îngrijită, lucru confirmat de opera propriu-zisă, care este destul de dezordonată la nivelul structurii și al conținutului. Fotie afirmă chiar că „exprimarea e vulgară, ignorînd pînă și sintaxa obișnuită”. Cosma
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trimise de sfântul papă Leon lui Flavian din Constantinopol” și „Apărarea decretului sinodului din Calcedonia”, constituie un fel de apendice, compus pentru că unii frați creștini îi ceruseră lui Vigiliu să apere aceste două documente sinodale care fuseseră criticate de un monofizit. Vigiliu a pornit la scrierea acestei lucrări din teama că monofizitismul, care triumfa în Orient, ar putea să amenințe și provincia sa; oricum ar fi, spune multe despre amploarea preocupărilor lui Vigiliu faptul că, în timp ce scriitorii africani dinaintea lui, cei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
papei Leon, prin care maniheii sunt scoși în afara legii. Însă era o perioadă de grave tulburări în Imperiul Roman de Apus, redus de-acum doar la Italia, și acestea afectau și Biserica Apuseană care, confruntată cu neînțelegerile dintre nestorieni și monofiziți, încerca să stabilească, aliindu-se din când în când cu episcopii din Orient, o doctrină care să fie în opoziție și cu o erezie și cu cealaltă, în cursul conflictelor care au culminat prin organizarea conciliilor de la Efes și din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Dincolo de preocuparea pentru aspectele doctrinale, Leon a încercat de fapt să apere principiul primatului papalității, fundament al unității Bisericii, desfășurând o intensă și energică activitate diplomatică. Scriindu-i lui Flavian, patriarh al Constantinopolului, în 449, Leon a precizat faptul că monofiziții sunt condamnați de papalitate; însă Eutihie, care obținuse sprijinul împăratului Theodosius al II-lea, a reușit să obțină convocarea unui al doilea conciliu la Efes, tot în 449; aici, ereticul a fost reabilitat, iar legații pontificali n-au fost nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și latini, adunate și cu colaborarea lui Prosperus din Aquitania. O importanță analoagă are și epistola 165 din 17 august 458, trimisă împăratului din Răsărit, care voia să cunoască opinia tuturor mitropoliților în legătură cu deciziile luate la Calcedon și respinse de monofiziți; răspunsul episcopului de la Roma este însoțit și de această dată de o culegere de dovezi extrase din textele Părinților Bisericii. În secolele următoare, stilul solemn și precizia redactării acestor epistole au devenit un model pentru cei ce compuneau scrisorile la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atrăgea atenția Sfinților Părinți asupra figurilor lui Theodor, Theodoret și Iba. Așa cum vom vedea imediat, această condamnare a provocat o serie de polemici în Occident și a creat derută pentru că a fost considerată în esență o concesie făcută de Iustinian monofiziților. Ca atare, ajuns la Constantinopol, Facundus s-a apucat să scrie o carte În apărarea celor Trei Capitole (Pro defensione trium capitulorum) care nu era încă terminată atunci când a sosit în capitala imperiului papa Vigilius, în ianuarie 547; opera, compusă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să demonstreze că anatema impusă de Iustinian era nejustificată: de aceea, Liberatus povestește în mod sintetic evenimentele, începând cu învestirea lui Nestorius ca patriarh al Constantinopolului în 428 și până la cele din 543-544, în timpul cărora imperatorul se lăsase convins de monofiziți. Evenimentele următoare sunt omise din narațiunea lui Liberatus pentru că sunt cunoscute de toată lumea și toți contemporanii săi participaseră la ele. Scrierea trebuie să fi fost compusă după moartea papei Vigilius (în 555) și înainte de aceea a patriarhului Alexandriei, Teodosie (în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
său, Rusticus, care, la început a fost de acord cu Vigilius, însă ulterior a fost excomunicat de papă din cauza atitudinii lui diferite față de hotărârile împăratului Iustinian. Rusticus a scris un Tratat contra Acefalilor (Contra Acephalos disputatio), adică împotriva unui curent monofizit. Opera lui Rusticus este un studiu interesant al controversei celor Trei Capitole și condamnă atitudinea lui Iustinian, confirmând concluziile conciliului de la Calcedon (PL 67, 1167-1254). La fel ca Facundus din Hermiane, contemporanul său, implicat în aceleași probleme, și Rusticus ar
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
diaconului Tiberiu, a se vedea mai jos pp. ???-???. Ne-a parvenit sub numele lui Chiril un tratat Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sfânta Fecioară ca Theotokos pe care Iustinian îl citează deja în scrierea sa Contra monofiziților din 542 și îl atribuie lui Chiril. Absența termenilor tehnici specifici polemicii antinestoriene ne-ar obliga să-l plasăm în cadrul producției timpurii a lui Chiril; G.M. de Durand a adus însă argumente solide contra autenticității tratatului, bazate atât pe tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
oficială la Calcedonia (unde epistola sa cu numărul 4 a fost adoptată în mod oficial de către conciliu), totuși, la el, divinul în Cristos tinde să aibă întâietate, iar umanul riscă mereu să fie depreciat. Așadar nu e de mirare că monofiziții s-au sprijinit în mod constant pe operele sale. Într-adevăr, dacă, pe de o parte, în secolele V și VI calcedonienii au văzut în Chiril expresia ortodoxiei - proces care a culminat cu trimiterea făcută de către Iustinian la opera lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ortodoxiei - proces care a culminat cu trimiterea făcută de către Iustinian la opera lui Chiril cu ocazia condamnării celor Trei Capitole în 553 - pe de altă parte, nu numai în lumea de limbă greacă, s-au inspirat din scrierile lui autori monofiziți ca Timotei Eluros și Sever din Antiohia (despre care cf. aici, pp. ???-??? și ???-???), însă, în țările unde se vorbea greaca, succesul lui Chiril ca și realizarea și răspândirea traducerilor textelor sale au fost adesea stimulate de răspândirea tendințelor monofizite. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conciliului de tradiția teologică occidentală și era greu de înțeles, în orice caz, suspectă de erezie pentru teologii orientali obișnuiți să folosească physis și hypostasis ca sinonime. Până către sfârșitul secolului al V-lea, inițiativa teologică urma să aparțină teologilor „monofiziți” care au atacat doctrina celor două naturi, apărată cu strășnicie de teologii calcedonieni. După începutul secolului al VI-lea, sub Anastasius și Iustin I și în mod oficial cu Iustinian, se va dezvolta inițiativa „neocalcedonienilor” care admiteau ambele formule - „două
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
inexistența aprobării papale. Reacția a fost extraordinar de violentă în Egipt unde, la moartea lui Marcian în 457, succesorul lui Dioscor, Proterios, care mai fusese înainte apărat cu armata, a fost făcut bucăți de către mulțime și a fost înlocuit cu monofizitul extremist Timotei Eluros, uns deja ca episcop al monofiziților (aici, p. ???). Expulzat și exilat între 458 și 460 de către noul împărat Leon, Timotei a profitat de revolta uzurpatorului Basiliscus pentru a se întoarce (475) și pentru a-l determina pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Egipt unde, la moartea lui Marcian în 457, succesorul lui Dioscor, Proterios, care mai fusese înainte apărat cu armata, a fost făcut bucăți de către mulțime și a fost înlocuit cu monofizitul extremist Timotei Eluros, uns deja ca episcop al monofiziților (aici, p. ???). Expulzat și exilat între 458 și 460 de către noul împărat Leon, Timotei a profitat de revolta uzurpatorului Basiliscus pentru a se întoarce (475) și pentru a-l determina pe Basiliscus să promulge întâi un Enkyklion care condamna Calcedonul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teologie era totuși rădăcina nestorianismului, monofizismul s-a impus prin patriarhul Petru Fullon (469/70-490), care a trebuit să fugă de mai multe ori și de tot atâtea ori s-a întors sprijinit de mulțime. Într-adevăr, în Siria, triumful monofiziților n-a fost complet; și aici căpăta implicații politice: pentru calcedonieni, a fost folosită denumirea de melchiți care îi desemna în siriană pe partizanii împăratului, în timp ce, dimpotrivă, monofizismul era cu mult mai bine primit de masele populare. Era răspândit în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
zone vitale precum Siria și Egiptul. După o primă fază caracterizată de efortul de a impune formula de la Calcedon în special prin represiune militară, nu e de mirare că împărații s-au străduit apoi să aplaneze neînțelegerile dintre calcedonieni și monofiziți. De o mare importanță a fost edictul de uniune - Henotikon - promulgat în 482 de împăratul Zenon Isaurianul sub influența lui Acacius, patriarhul de Constantinopol. Prin edict, erau condamnați Eutihie și Nestorios, erau aprobate cele douăsprezece anatematisme ale lui Chiril, era
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]