KorAP: Find »[drukola/base=mops & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...11 >

253 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

șopârlă: „Poate că și acum dă târcoale pe undeva prin bălării. Dacă am nevoie pot s-o chem în ajutor. Uneori, noaptea, chiar mă simt ispitit s-o strig. Dar mă abțin. Mi-e frică să nu se îndrăgostească de Mopsul”, adăugase în bătaie de joc, într-o zi, când rivalul său nu era de față. Mopsul fusese în tinerețe, zicea, acrobat la circ. Trapezist. Și mărturisesc că am tresărit. Dacă tot se găsea un fost acrobat printre bătrâni, aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o chem în ajutor. Uneori, noaptea, chiar mă simt ispitit s-o strig. Dar mă abțin. Mi-e frică să nu se îndrăgostească de Mopsul”, adăugase în bătaie de joc, într-o zi, când rivalul său nu era de față. Mopsul fusese în tinerețe, zicea, acrobat la circ. Trapezist. Și mărturisesc că am tresărit. Dacă tot se găsea un fost acrobat printre bătrâni, aș fi preferat să nu fie cel mai rău, cel mai cârcotaș dintre ei. Fusese poreclit Mopsul din pricina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
față. Mopsul fusese în tinerețe, zicea, acrobat la circ. Trapezist. Și mărturisesc că am tresărit. Dacă tot se găsea un fost acrobat printre bătrâni, aș fi preferat să nu fie cel mai rău, cel mai cârcotaș dintre ei. Fusese poreclit Mopsul din pricina nasului turtit (amintire a unei căzături) cu care mirosea scandalul de la o poștă și imediat își făcea apariția cu capul lui mare, acoperit de păr aspru, tuns scurt, cu ochii vicleni, inteligenți și șireți. Dar i se zicea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mergeau lucrurile. De fapt, numai împreună poreclele i se potriveau, fiindcă natura se distrase punând o inteligență rece alături de un caracter infect. Între el și Domnul Andrei exista o rivalitate continuă și veche, fiecare vrând să obțină supremația în cadrul grupului. Mopsul avea însă un defect, era știrb, doi dinți îi lipseau chiar în față și scuipa când vorbea. Asta îl împiedica să-l înlăture cu totul pe Domnul Andrei și, pe de altă parte, îl silea să se folosească de toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Îmi era continuu frică și nu mai aveam nici o migrenă. Până ce am început să mă obișnuiesc. Când mi-a trecut frica, a revenit boala. Am început să am migrene îngrozitoare și am fost nevoit să părăsesc circul». Am bănuit că Mopsul avea un calcul ascuns care-l determina să relateze o întâmplare nu tocmai avantajoasă - nu era el omul care să recunoască sincer că-i fusese atât de frică - dar n-am izbutit să aflu nimic din ochii lui șireți. „Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
individul nu și-a mai adus aminte în ce împrejurări fusese lovit. Masiv, lat în umeri, cu un gât ca de taur, Dominic își purta și halatul de la azil ca pe vremuri uniforma cu fireturi; cu o ușor ridicolă importanță. Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
într-o cutie veche de conserve, tot felul de fleacuri, nasturi, agrafe, penițe, ace, de care, zicea, putea să aibă nevoie într-o zi și se supăra foc dacă îndrăznea cineva să-i scormonească prin ele. „Feriți bijuteriile Coroanei”, râdea Mopsul, țuguindu-și buzele otrăvite. În general era lăsat în pace și nimeni nu prea vroia să aibă de-a face cu el deoarece se răspândise părerea că prea multă intimitate cu Victor aducea nenoroc. Poate că era, însă, singurul înțelept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită”. „Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți iei bagajul și s-o pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La fel și cerbii”. Ce era de obiectat? Pielea de șopârlă a Domnului Andrei făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
era de obiectat? Pielea de șopârlă a Domnului Andrei făcu mii de încrețituri, dar nu pentru un răspuns, ci pentru o altă întrebare. „Dar cine ne vânează pe noi?” „Dumnezeu, interveni Călugărul. El ne vânează pe toți”. „Ei, Dumnezeu, făcu Mopsul. Dumnezeu nu-și pierde timpul pe marginea mlaștinei de aici. E ocupat cu alte mlaștini mai mari”. Siminel îndrăzni cu jumătate de gură: „Poate că Bătrânul. Stă în sala lui cu oglinzi și ne urmărește de-acolo. Se distrează...” De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o aveam despre mine, tot am rămas perplex în clipa când m-a fulgerat bănuiala că amintirile la care se refereau bătrânii puteau fi, în întregime sau în parte, pură închipuire. Asta s-a întâmplat într-o zi în care Mopsul se lăuda: „Hei, puișori, în meseria mea n-aveam voie să greșesc. Dacă nu prindeam bara, adio. În câteva secunde ar fi trebuit să-mi fac formalitățile pentru lumea cealaltă. De aceea am învățat să fiu mai atent decât alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
puțin decât trebuia la răcoare, Hingherul scăpa o javră, Călugărul pierdea o liturghie, în vreme ce eu... Eu trăiam cât timp nu greșeam, încât trageți și voi concluzii de aici”. Ceilalți se enervaseră. Nu știu de ce atunci am fost aproape sigur că Mopsul nu fusese niciodată acrobat la trapez și că mințea cu nerușinare. N-aveam nici un temei pentru bănuiala mea și totuși am început să fiu mai atent. Ce se întâmpla acolo? Într-o clipă, toți mi s-au părut niște acrobați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
special, sigilat cu ceară roșie, dar cei mai mulți, auzind asta, zâmbeau: „Basme”. În orice caz, pentru acest ipotetic secret fuseseră întreprinse, cu ani în urmă, singurele tentative de forțare a arhivei. „Odată, când Arhivarul zăcea bolnav - mi-a povestit Domnul Andrei - Mopsul a reușit să desfacă broasca și a încercat să se strecoare înlăuntru. A împins ușa, dar ce spaimă a tras! În încăpere, ce credeți, fusese lăsat de pază un câine uriaș care a făcut un salt furios spre ușă, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
încercat să se strecoare înlăuntru. A împins ușa, dar ce spaimă a tras! În încăpere, ce credeți, fusese lăsat de pază un câine uriaș care a făcut un salt furios spre ușă, să-l omoare nu alta. Spre norocul lui, Mopsul a fost iute de mână și de picior. A doua oară, tot el i-a convins pe Hingherul și pe Anton să-l ajute”. Se mai vorbea încă despre această întâmplare de pomină pe care mi-a relatat-o chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a fost iute de mână și de picior. A doua oară, tot el i-a convins pe Hingherul și pe Anton să-l ajute”. Se mai vorbea încă despre această întâmplare de pomină pe care mi-a relatat-o chiar Mopsul înainte de izbucnirea conflictului dintre noi: „Hingherul s-a dus înainte să îmblânzească bestia. Eu și Anton ne-am dus pe urmă. Dar n-am putut să intrăm. Hingherul n-a vrut să ne deschidă ușa! Ne-am rugat de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ușă? De ce dracu nu ne-ai dat drumul?» Și ce credeți, domnule sculptor, că ne-a răspuns? Ne-a zis: «Dacă deschideam, ar fi omorât câinele». Ei, ați mai pomenit vreun hingher care să se îndrăgostească de un câine? (Și Mopsul făcu un semn prin care să-mi sugereze că Hingherul nu era tocmai zdravăn la minte.) Deși mai bănuiesc ceva. Cred că Hingherul și-a recitit povestea lui și a găsit acolo ceva care l-a tulburat foarte tare, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu, domnule, mi-a replicat el sec. N-am fost altceva. — Ba ai fost, m-am încăpățânat. M-a fixat cu ochii lui șireți. Dar de ce credeți dumneavoastră că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
eram gata să jubilez când mi-a scuipat în obraz această ironie: într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bârfea: „Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?” Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și mi l-a comunicat în taină. În scurtă vreme s-a creat, pornind de aici, chiar un fel de psihoză. Mă iscodeau pe rând dacă discutasem proiectul cimitirului și fierbeau de nerăbdare să mă vadă apucându-mă de lucru. Mopsul mă împinsese astfel, fără să vrea, în atenția generală a azilului. Până și portarul s-a dovedit sensibil la eternitate. M-a luat într-o zi de o parte și mi-a explicat: „Eu n-ar trebui să mă grăbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
închidea gura, dar ochii îi străluceau mai departe. De abia aștepta să continui, recunoscător că-mi pierdeam timpul cu el, să-i povestesc. A fost primul din azil pe care am experimentat plăcerea de a fi ascultat cu admirație. Singur Mopsul mai bombănea, închipuindu-și că răutățile lui nu ajungeau la mine: „Pietrarul ăsta nu valorează cât un cartof degerat din moment ce Bătrânul nu l-a chemat la el de când a sosit, și a trecut ceva timp, dar face pe nebunul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ca să mă deruteze pe mine, îl evocau ca pe un personaj cețos în legătură cu care nimeni nu putea să spună cât de cât exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea asta, sărea ca ars: „Fugi de-aici, cum să poarte ochelari? Nici vorbă”. Îi ascultam și mă miram de unde aveau bătrânii atâta imaginație încât să discute despre un personaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ciudat că nu prea îndrăzneau să fie răutăcioși, mărturisindu-și îndoielile, decât în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa o răutate, se uita îngrijorat la ceilalți care, în asemenea împrejurări, se prefăceau că nici nu auziseră. După ce s-a convins că nu se afla nimeni prin apropiere și coborându-și vocea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. „Poate totuși a fost un accident”, am zis. Domnul Andrei m-a privit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]