253 matches
-
mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu, domnule, mi-a replicat el sec. N-am fost altceva. — Ba ai fost, m-am încăpățânat. M-a fixat cu ochii lui șireți. Dar de ce credeți dumneavoastră că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eram gata să jubilez când mi-a scuipat în obraz această ironie: într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bârfea: „Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?” Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mi l-a comunicat în taină. În scurtă vreme s-a creat, pornind de aici, chiar un fel de psihoză. Mă iscodeau pe rând dacă discutasem proiectul cimitirului și fierbeau de nerăbdare să mă vadă apucându-mă de lucru. Mopsul mă împinsese astfel, fără să vrea, în atenția generală a azilului. Până și portarul s-a dovedit sensibil la eternitate. M-a luat într-o zi de o parte și mi-a explicat: „Eu n-ar trebui să mă grăbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
închidea gura, dar ochii îi străluceau mai departe. De abia aștepta să continui, recunoscător că-mi pierdeam timpul cu el, să-i povestesc. A fost primul din azil pe care am experimentat plăcerea de a fi ascultat cu admirație. Singur Mopsul mai bombănea, închipuindu-și că răutățile lui nu ajungeau la mine: „Pietrarul ăsta nu valorează cât un cartof degerat din moment ce Bătrânul nu l-a chemat la el de când a sosit, și a trecut ceva timp, dar face pe nebunul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să mă deruteze pe mine, îl evocau ca pe un personaj cețos în legătură cu care nimeni nu putea să spună cât de cât exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea asta, sărea ca ars: „Fugi de-aici, cum să poarte ochelari? Nici vorbă”. Îi ascultam și mă miram de unde aveau bătrânii atâta imaginație încât să discute despre un personaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ciudat că nu prea îndrăzneau să fie răutăcioși, mărturisindu-și îndoielile, decât în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa o răutate, se uita îngrijorat la ceilalți care, în asemenea împrejurări, se prefăceau că nici nu auziseră. După ce s-a convins că nu se afla nimeni prin apropiere și coborându-și vocea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. „Poate totuși a fost un accident”, am zis. Domnul Andrei m-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lume. „Cine știe prin ce porturi rătăcește acum?” a râs Siminel gata să îmbrățișeze cu entuziasm această versiune, care le-ar fi dat posibilitatea să pălăvrăgească îndelung despre țările calde la care visa el, dar, după câteva momente de reflecție, Mopsul a decis: „Nu, nu e posibil”. Și s-au întors la vechile istorii, care le inspirau mai multă încredere. Domnul Andrei pretindea că pe vremuri Bătrânul se purta aproape normal. Se ocupa de treburile azilului și putea fi văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcea nimic ca să astupe gura clevetitorilor. Dimpotrivă, când afla ce se discuta pe seama ei, surâdea îngăduitoare. Poate chiar se bucura. Cu o legendă în spate se simțea în siguranță, la adăpost de orice pericol. Privind-o cum venea pe coridor, Mopsul a spus odată răutăcios: „Un fund de femeie e uneori mai periculos decât o întreagă poliție”. Tot el, câteva clipe mai târziu, s-a grăbit s-o salute primul. Legătura care i se atribuise cândva, cu Bătrânul, n-o împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiecare fir de păr din capul nostru e socotit. Eu cred că tot ce trebuie să se întâmple se va întâmpla într-o zi, dar că nimic în plus nu trebuie să se întâmple”. „N-am priceput, îl zgândări, răutăcios, Mopsul: crezi sau nu crezi?” „Cred, mă, cred în Dumnezeu, dar cred și în mine”, l-a repezit Domnul Andrei. Nu încetase să se simtă sau să se creadă pilot, adică să știe că și de el depindea să se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de ros, dar mi-au luat și veșmintele de cardinal, trimițându-mă la azilul ăsta unde nici mirosul de alcool nu e curat, e împuțit de alte mirosuri. Și Călugărul se întoarse spre Leon, care suferea de meteahna incontinenței, în timp ce Mopsul și Dominic râdeau cu gura până la urechi. Ceva mai târziu, am descoperit că bătrânii găsiseră încă un mijloc de a umple golul acelei zile urâte. Se molipsiseră aproape toți de pasiunea ghicitului în palmă. Jumătate dintre ei întindeau mâna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna pe găleți cu care să aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie treaz în noaptea aceea. Filip se străduia să-l împingă afară pe Leon care privea incendiul în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. „Du-te, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nou m-am prins cu disperare de marginea ei ca să nu mă răstorn. „Ajutor! Ajutor!” am început să răcnesc, dar strigătul mi-a înghețat pe buze. Tocmai atunci șalupa trecea prin dreptul meu și l-am văzut în cabină pe Mopsul rânjind. Nu mai era nici o îndoială, mă văzuseră, dar în loc să mă salveze, vroiau să mă omoare. Șalupa se îndepărta, apoi revenea, tăind apa cu viteză în așa fel încât să provoace valuri. Jocul ăsta a durat câtva timp, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
despre o sală goală. Le puteam trezi bănuiala că Bătrânul își bătuse joc de mine, că nici nu se sinchisise de persoana mea. Cine știe ce făcea Bătrânul în vreme ce sculptorul stătea ca un caraghios în fața fotoliului de răchită gol? ar fi rânjit Mopsul. Poate stătea culcat în cortul de tuareg, distrându-se pe seama lui și urmărindu-l printr-o crăpătură. Nu, nu puteam risca asta. Am avut o oarecare emoție când am ieșit pe coridor și am observat că bătrânii mă întâmpină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a dovedit mai puternică și mi-a venit inima la loc. „Chiar ați fost?” m-a întrebat, bănuitor, Domnul Andrei. „Am fost, sigur că am fost”. „Și?” „Și ce?” „Cum arată?” „Cine?” „Ei, asta-i bună, sala, domnule”, izbucni Mopsul. Rezervele s-au topit dintr-odată și toți m-au înconjurat, trepidând acum de nerăbdare, dornici să mă tragă de limbă. Și? Și? insistau ei, rugându-mă să nu trec peste nici un amănunt, să le povestesc totul, absolut totul, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țin ascunsă, domnule sculptor, ca să nu mi-o găsească. Tuberculosul ar sparge-o, așa mi-a zis Filip, și ar fi păcat. E frumoasă, aș suferi să rămân fără ea”. Într-una din zile, Călugărul i-a dat de băut Mopsului și acesta, mai puțin obișnuit, s-a îmbătat criță. A început să zbiere, să insulte crunt pe cine se nimerea. A doua zi i-a tras de limbă pe toți: „Ce-am spus? Nu cumva am făcut o prostie?” Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcut o prostie?” Se temea parcă să nu fi dezvăluit o taină pe care o ținea ascunsă cu grijă. Ceilalți l-au liniștit: „Ai avut noroc. Erai gata să-l lovești pe Dominic, care te-ar fi strivit în bătaie”. Mopsul s-a dus la Dominic, i-a cerut iertare, ceea ce pe „dragul nostru idiot” l-a mișcat până la lacrimi, încât l-a luat în brațe și l-a sărutat pe amândoi obrajii, devenind din ziua aceea prieteni la cataramă. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a cerut iertare, ceea ce pe „dragul nostru idiot” l-a mișcat până la lacrimi, încât l-a luat în brațe și l-a sărutat pe amândoi obrajii, devenind din ziua aceea prieteni la cataramă. De la Domnul Andrei am aflat apoi că Mopsul se interesase în mod special dacă nu mă supărase cu ceva pe mine la beție, fapt care m-a măgulit și era un indiciu clar; până și cei care îmi purtau pică pricepuseră că steaua mea urca pe boltă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un melc, de cum simțea un pericol, decât o politețe lipicioasă și fadă. Cât privește bătrânii, ei mă ajutau din toate puterile să fiu mulțumit de mine. Îi interesa tot ce spuneam și mă ascultau sorbindu-mi cuvintele. Numai Filip și Mopsul erau mai rezervați. Filip, dintr-o prostie. Se temea să nu-l pun la punct când mi se adresa cu „domnule scluptor”. Mopsul, fiindcă nu era prost și înțelesese din atitudinea mea că era mai bine pentru el să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mulțumit de mine. Îi interesa tot ce spuneam și mă ascultau sorbindu-mi cuvintele. Numai Filip și Mopsul erau mai rezervați. Filip, dintr-o prostie. Se temea să nu-l pun la punct când mi se adresa cu „domnule scluptor”. Mopsul, fiindcă nu era prost și înțelesese din atitudinea mea că era mai bine pentru el să stea mai departe. Asta se întâmplase după ce Domnul Andrei îmi șoptise într-o zi: „Știți că Mopsul a fost director de închisoare?” Am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când mi se adresa cu „domnule scluptor”. Mopsul, fiindcă nu era prost și înțelesese din atitudinea mea că era mai bine pentru el să stea mai departe. Asta se întâmplase după ce Domnul Andrei îmi șoptise într-o zi: „Știți că Mopsul a fost director de închisoare?” Am rămas cu gura căscată. „Cum ai zis?” „Așa cum vă spun, domnule sculptor”. „Păi circul? Trapezul?” „Vorbe. Minciuni”. Și Domnul Andrei îmi comunică în mare taină că Mopsul fusese mai întâi grădinar, primit din milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi șoptise într-o zi: „Știți că Mopsul a fost director de închisoare?” Am rămas cu gura căscată. „Cum ai zis?” „Așa cum vă spun, domnule sculptor”. „Păi circul? Trapezul?” „Vorbe. Minciuni”. Și Domnul Andrei îmi comunică în mare taină că Mopsul fusese mai întâi grădinar, primit din milă de un stareț care-i dăduse adăpost. Îngrijea florile din grădina mânăstirii, iar în timpul liber juca zaruri la cafenea. Apoi se trezi cocoțat în postul de director de închisoare, unde s-a hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]