418 matches
-
a face cercetări”, ceea ce dovedește că stihuitorul are obsesia păcatului și că fixează iubirea pe temeliile morale ale sincerității: „Să aibă prieteșug Curat, fără vicleșug.” Apare bănuiala, văzînd argumentele lui Alecu, că totul este o scamatorie de profesionist al iubirii. Moralismul lui este, În orice caz, suspect. Poetul pare mai sincer și are mai mare haz atunci cînd jurămintele iau direct drumul clișeelor de epocă. Găsim, cel puțin, o prefăcătorie care nu mai este cusută cu ața albă a moralei. III
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Moldova-n lanțuri, mai bine ștearsă fie, Decît o viață moartă, mai bine-o moarte vie!” Discursul folosește aproape toate formele retoricii. Lipsește doar invectiva, pe care o utilizează cu strălucire, În astfel de cazuri, Eminescu. Alecsandri o Înlocuiește cu moralismul lui grav. Eticismul sever și grandios stă și la baza poemelor ocazionale din Ostașii noștri. Modelul era mai vechi (Sentinela romană, Deșteptarea României), În spiritul și cu mijloacele lirice ale timpului. Versul lui Alecsandri este mai disciplinat, ritmurile mai iuți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lucidă a ordinii interna-ționale, și nu pe cruciadele morale care o caracterizau, prin tradiție. El a încercat să construiască o politică externă care să poată depăși analogia între morală și politică, pe plan intern sau internațional. Kissinger s-a opus moralismului politicii externe americane, fie ea izolaționistă ("nu ne murdărim mîinile în mlaștina politicii externe") sau mesianică ("noi am salvat lumea, învățîndu-i pe toți să fie așa cum sîntem noi"). În viziunea sa, aceste două orientări ale politicii externe americane tradiționale erau
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
despre serviciul militar, nu se poate afirma că atitudinea sa față de soldat (Lc 7, 1) ori convertirea centurionului Cornelius (cf. Fap 10) ar demonstra vreo simpatie pentru militarism. Aceste episoade vor să arate numai puterea harului divin care, depășind orice moralism, acționează asupra fiecărei persoane plecând tocmai de la poziția sa socială. Indirect, Cristos își manifestă atitudinea față de serviciul militar când lovește în profunzime ideologia celui puternic și a violenței, identificată a fi cauza tuturor războaielor ofensive și defensive. Vastitatea și complexitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aceasta nu a lipsit, cât în sensul perpetuării lui la anumite cote de onorabilitate intelectuală. Ne lipsește un studiu serios al fenomenului, dar avem deja mai multe fragmente ale tabloului de ansamblu, iar o perspectivă mai echilibrată, eliberată de (lup-)moralismul primar și atât de profitabil al anticomunismului postcomunist, începe să răzbată în cele mai bune asemenea cercetări. Sintezele și analizele veritabile, se poate spera, nu vor mai întârzia mult. Dacă ne concentrăm exclusiv asupra studiilor lingvistico-literare din România anilor șaizeci
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
un caz particular și fiindcă etica convingerii nu este aceea a Statului, nici aceea a omului politic activ, ci aceea a individului în forul său interior. Etica responsabilității pe care omul de acțiune și-a asumat-o nu aparține nici moralismului și nici evanghelismului și nu este neapărat machiavelică; scopurile sînt importante, dar e posibil ca nici mijloacele să nu fie pierdute din vedere. El făcea politică în manieră creștină, dar nu susținea deloc că era vorba de o politică creștină
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ceea ce ne închipuim din vanitate că sîntem. A ne recunoaște greșelile și a fi capabili să le îndreptăm a fost însă întotdeauna unica definiție posibilă a sentimentului moral. Psihologia extra-conștientului duce deci direct la morală, la o știință morală contrară moralismului, susceptibilă să înlocuiască sistemele speculative ale filosofici. Aceste sisteme nu au ezitat să analizeze ceea ce nu trebuie să facem (definit prin funcționarea subconștientului); ele s-au grăbit să formuleze ceea ce trebuie să facem. Totuși, "ceea ce trebuie să facem" (în raport cu sensul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
situației reale a omului aflat în fața propriilor lui conflicte intrapsihice. În loc să analizeze simbolul lui "Dumnezeu"(ceea ce ar fi imposibil pornind de la simbolismul pansexual), Freud își îndreaptă întreaga critică împotriva credinței în existența unui dumnezeu real, credință care duce practic la moralism. Moralismul dogmatic se opune excesiv sexualității chiar și sub forma sănătoasă și firească a acesteia. Freudismul propune drept remediu intensificarea sexualității (ceea ce nu este decît o dogmă inversată). Absența la Freud a unei distincții între simbolul "Dumnezeu" și dumnezeul dogmatic
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
reale a omului aflat în fața propriilor lui conflicte intrapsihice. În loc să analizeze simbolul lui "Dumnezeu"(ceea ce ar fi imposibil pornind de la simbolismul pansexual), Freud își îndreaptă întreaga critică împotriva credinței în existența unui dumnezeu real, credință care duce practic la moralism. Moralismul dogmatic se opune excesiv sexualității chiar și sub forma sănătoasă și firească a acesteia. Freudismul propune drept remediu intensificarea sexualității (ceea ce nu este decît o dogmă inversată). Absența la Freud a unei distincții între simbolul "Dumnezeu" și dumnezeul dogmatic, care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ezitantă, cînd justă, cînd vital falsă. Conștientul poate auzi apelul supraconștient și poate să renunțe la proiect, la dorința inculpată. Dar conștientul poate să dea și un răspuns fals, refulînd fie dorința vinovată ca să se dezvinovățească astfel în mod fals (moralism), fie culpabilitatea. Refularea culpabilității provoacă banala lăcomie, descărcarea fără scrupule a dorinței perverse (amoralism), în ceea ce privește dorința, ea reușește să transforme angoasa culpabilă a supraconștiinței într-o angoasă frizînd fobia, în remușcări sterile, și, atunci cînd ea conține acumulări prea mari
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
frizînd fobia, în remușcări sterile, și, atunci cînd ea conține acumulări prea mari prin refulări repetate, se descarcă obsesiv pornind de la onirismul subconștientului fie printr-o explozie simbolic mascată de dorința perversă, fie prin ilogismul simbolic al ceremoniilor de purificare. Moralismul și amoralismul sînt tentative false de armonizare: primul prin refularea dizarmoniei culpabile, iar celălalt prin falsa justificare banală care poate merge pînă la cinism. Toate secretele funcționării psihice și toate enigmele simbolicului se rezumă la constatarea legalității, care unește dinamic
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
elanului amant nu este decît vanitate, eșec al spiritului subconștient motivat. Absolutul nu există și orice referire la absolut este: speculație metafizică. Nici spiritualismul teologic, nici materialismul științelor vieții nu pot da o soluție validă poblemei etice. Primul eșuează în moralism, celălalt în amoralism. Apariția din ce în ce mai clară deși la modul simbolic a problemei etice formulate de politeismul celei de a doua faze constituie o treaptă evolutivă care face să dispară naivitatea primei faze, ce nu ține suficient de mult seama de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
existenței sale efemere simte misterul din manifestarea perceptibilă a misterului, de care este el însuși animat, simte vanitatea culpabilă a vieții lui cotidiene lipsite de elan. Dar culpabilitatea individuală și autentică este prea ușor uitată, copleșită de culpabilitățile colective ale moralismului și ale prea bunelor lui intenții vanitoase și fals justificatoare sau înăbușite de vanitatea intențiilor prea rele ale banalității, care caută superioritatea în absența oricărui scrupul, în cele două cazuri, emoția încercată în fața pofunzimii existenței, care implică dimensiunea ei pe
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
din om dușmanul omului. Culpa individualizată, vanitatea culpabilă a fiecăruia, rezidă în neîncetatele autojustificări false ale propriei noastre culpe vitale, ale propriilor noastre exaltări imaginative ale dorințelor, fie că aceste invenții sînt realizate banal sau ascunse cu ipocrizie, refulate cu ajutorul moralismului fariseilor. Ceea ce scoate la iveală mitul creștin este sancționarea imanentă a vinii comune: fiecare sentiment de culpabilitate este proiectat prin falsa autojustificare vanitoasă sub forma unei acuzații împotriva altuia, care, ce-i drept, fiind la rîndul lui un fals motivator
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Ființa în Sine": dumezeul real. Pentru el, existența dumnezeului real este un "POSTULAT AL RAȚIUNII PURE", deoarece, după părerea lui, nici o morală nu ar putea exista fără existența reală a lui dumnezeu. Acesta este IMPERATIVUL CATEGORIC al lui Kant, morala-datorie: moralismul total. Pentru Kant sensul moral nu este imanent naturii umane. Dimpotrivă, pentru el, meritul omului este cu atît mai mare, cu cit se străduiește să se supună fără voie imperativului categoric. Criticismul, german Fichte, Schelling face tot posibilul începînd de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în lume. Înțelepciunea mitică o exprimă prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele. Intențiile prea rele ale banaității constituie principiul răului pentru că ele sînt mai mult decît moralismul cel puțin în epocile decadente ipostaziate în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sînt mai mult decît moralismul cel puțin în epocile decadente ipostaziate în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat de diavol", care exprimă faptul că mortificarea moralizantă este o maladie psihică mai puțin gravă decît "moartea sufletului": banalizarea. Justiția imanentă, expresie a responsabilității esențiale, culminează în faptul că omul poate renaște chiar și din "moartea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
unirea psihicului individual cu un dumnezeu real și aspiră la moartea eului aparent pentru că se simte incapabil să ralizeze unirea esențială în timpul vieții. Aceasta nu este decît o formă de disperare față de viață, datorată, ca orice descurajare, neîncrederii în sine. Moralismul dus la extrem ascetismul, este expresia comprimată și simbolică a furiei disperării, care se întoarce împotriva eului aparent, incapabil să-și îndeplinească sarcina vitală: unirea cu esența în timpul vieții. Ascetismul este o pedeapsă exaltată aplicată eului aparent, esențial deficient, fiind
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și colectivă. Binele în sine este acordul dintre sensul vieții și realizarea acestuia (armonizarea). Trebuie să insistăm în mod special asupra acestor definiții. În falsa definiție a binelui și răului sau mai curînd în absența definiției se condensează eroarea esențială. Moralismul teologic face din noțiunile binelui și răului un sentimentalism dogmatic, căruia i se opune sub pretextul obiectivității științifice materialismul științelor vieții. Grijuliu să elimine cît mai radical posibil orice intenționalitate, el înlocuiește noțiunea binelui și răului prin noțiunea hazardului, care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
aici: bucuria de a trăi nefiind altceva decît absența indignării. Indignarea nu cedează în fața prea bunelor intenții moralizante, ci doar în fața bilanțului zilnic și introspectiv al propriilor noastre tentații de a ne indigna, cu ajutorul valorificărilor raționale. Ceea ce nu înseamnă nici moralism, nici amoralism. Este o experiență științifică fondată metodic și prefigurată mitic de luptă contra demonilor (tentațiile) și a monștrilor devoratori (aviditățile). La modul mitic, aceasta este calea salvării (buna vestire a evangheliilor), adevărul veritabil bazat pe înțelegerea justiției imanente, conform
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
asumarea inovației morale și a riscurilor pe care această inovare le presupune. Aceasta nu Înseamnă nicidecum negarea legii morale - “A fi În - afara - legii ... este același lucru cu a fi În - afara - ființei”ci accesul responsabilității morale spre un “supra- moralism”ce vizează asumarea creatoare a urgenței schimbării legii. Responsabilitatea este un mod esențial „o operație prin care eul uman se face obligat de a acționa”- Înainte chiar de a fi constrâns de necesitate. Raportată la obligativitatea de a acționa, responsabilitatea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Iași: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", 1989, p. 347-369. SOROHAN, Elvira. Pleiada (1937-1938). În: De la "Viața Românească" la "Ethos": publicații literar-culturale ieșene (1900-1950): contribuții monografice". Iași: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", 1989, p. 343-346. SOROHAN, Elvira. Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești (moralism, origini, poezie). Iași: Junimea, 1995, 212 p. SOROHAN, Elvira. Introducere în istoria literaturii române. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", 1997, XI, 352 p. SOROHAN, Elvira. Introducere în istoria literaturii române. Ediția a 2-a. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
am căzut la așternut și am zăcut trei săptămâni de gălbinare". Îndrăzneala epică a lui Ion Ghica este cu totul ieșită din comun, mai ales că prozatorul nu părea înzestrat cu o vocație a tenebrosului, ci doar cu una a moralismului desuet, pigmentat de oaze de oralitate specifice memorialisticii. Scrisorile supraviețuiesc, în ansamblu, tocmai grație acestor insule fericite, constituind astfel, în expresia lui I. Negoițescu, "o literatură în sine fină dar superficială, scoțându-și efectele din pitoresc și anecdotic pur" (2002
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a participa la un eveniment sau de a recunoaște o individualitate, atrag atenția asupra aspectelor global negative a climatului afectiv simbolist"24. În opinia lui Edward Lucie-Smith, simbolismul se articulează de aceeași manieră reacționistă, negativistă, mefientă față de progres, a "refuzului" moralismului, raționalismului, materialismului grosier, stabilindu-și aceste repere culturale, istorice și prin intermediul decadenței ca fenomen larg de civilizație, afectând evoluția marilor culturi europene, în particular cele de origine și tradiție latină, cum este cultura franceză. O mizanscenă flamboiant-estetică a decadenței latine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
artă, Ștefan Petică, era la curent în 1900 cu mișcarea prerafaelită Gabriel Rossetti, Burne Jones, William Morris se află printre cei citați și estetismul teoreticianului ei, Ruskin, care "introdusese în literatură modul de a vedea și judecățile din pictură"77, moralismul său, cum sesizează Petică, originând în estetic. Afirmațiile elogioase ale lui Petică subliniază popularitatea de care se bucura pictura prerafaeliților la finele secolului: "În pictură, numai școala care a înflorit înainte de Rafael e bună. De aci prerafaelitismul care s-a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]