749 matches
-
un argument încorporat, care poate fi exprimat ca un grup oblic opțional. 6.2.2. Dacă analiza prezentată mai sus urmărea unificarea interpretărilor pentru se, în analiza propusă de Cinque (1988) se susține că morfemul si (considerat ca fiind un morfem independent, identic ca realizare cu persoana 3 a reflexivului) din limba italiană are două utilizări, una argumentală și cealaltă nonargumentală. Cinque (1988: 530) precizează că statutul de argument sau de nonargument al elementului si este rezultatul unei alegeri parametrice; spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o dovadă că apariția elementului se nu este corelată, în română, cu incapacitatea verbului de a atribui/verifica trăsătura de Caz acuzativ, nici cu o reducere a valenței, așa cum s-a propus (vezi Capitolul 3, 6.2.), ci este un morfem mai degrabă lexical/inerent, a cărui apariție nu are consecințe sintactice, așa cum am arătat în concluziile Capitolului 3. Testul complementului intern se poate folosi, însă cu prudență: pentru stadiul actual de limbă, verbele inacuzative nu acceptă obiectul intern, care însă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de timp și de persoană. Propozițiile care conțin verbul 'a fi' sunt considerate ca având același statut cu al propozițiilor nominale. Hjelmslev (1948)6 susține că nu există o opoziție de natură între propozițiile nominale și cele cu a fi, morfemele verbale (de timp, de aspect, de mod, de persoană, de gen și de număr) fiind caracteristici ale propoziției în ansamblu, și nu numai ale categoriei verbale. Concluzia lui Hjlemslev este că a fi copulativ are sens zero, fiind numai un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
identității; (b) lexicală, de verb plin. În timp ce 'a fi' lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie, 'a fi' gramatical poate avea drept corespondente, în anumite limbi (rusă, maghiară, limbi semitice, limbi arabe), propoziția nominală, un morfem zero sau pauza. În limbile în care există, copula marchează, din punct de vedere logic, un raport de identitate, exprimat prin: ecuație formală (Roma este capitala Italiei), includerea într-o clasă (Câinele este un mamifer) sau participarea la un ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1998b) ajunge la concluzia că datele din această limbă contravin interpretării verbului a avea ca o formă augmentată (prin încorporare) a lui a fi. Argumentul cel mai puternic este că, la prezent, a fi nu este un verb, ci un morfem de timp, iar a avea este un verb inacuzativ polimorfemic cu două argumente interne. A avea nu dispune de Caz structural pentru obiectul direct pentru că nu are subiect extern (subiectul este generat în interiorul VP), prin urmare, obiectul trebuie să părăsească
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Limbă austroneziană din familia muskogean, vorbită în SUA. Limbă cu partiție morfologică ergativ/acuzativ. CHOL Limbă din familia MAYAN, vorbită în statul mexican Chiapas. 100 −150 de mii de vorbitori (surse diferite). Relațiile gramaticale sunt marcate printr-un set de morfeme atașate predicatului (setul A: ergativ, genitiv; setul B: absolutiv; pentru persoana 3 nu există setul B). Partiție ergativă determinată de timp/aspect. Ergativul și genitivul sunt omonime. CHORTI Limbă din familia MAYAN. 20 de mii de vorbitori (populație tribală). Partiție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dacă sunt pronume de persoanele 1 și 2. Morfologia acordului pronominal urmează tiparul nominativ la orice timp−aspect. Nu are decât prefixe pentru persoanele 1 și 2. La persoana 3 (grupuri nominale și pronume), acordul se face sufixal, printr-un morfem sincretic conținând informațiile de timp și de număr. Mărcile de acord sufixal nu sunt strict personale, ci flexionar-temporale. Pronumele pline de persoanele 1 și 2 sunt diferite de toate celelalte nominale, pentru că nu au mărci cazuale explicite. Cazurile morfologice nominativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Limbă din familia salish, vorbită în Canada (Columbia Britanică) și în SUA (nordul Washingtonului). Circa 200 de vorbitori, dintre care, în 2000, numai 12 nativi. Limbă cu ergativitate derivată, nu primitivă. Proprietățile ergative derivă din sintaxa tranzitivității și din distribuția morfemelor de acord. Verbul se acordă numai cu subiectul tranzitiv, nu și cu cel intranzitiv. Partiție determinată de persoană: pronumele de persoanele 1 și 2 urmează tiparul nominativ−acuzativ, adică verbul se acordă cu subiectul indiferent dacă este tranzitiv sau intranzitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
proiectarea unui Grup al Timpului (TP) independent fiind întemeiată. În concluzie, considerăm că proiectarea în grupuri distincte a categoriilor de mod, timp și aspect se justifică pe considerente empirice; trăsături precum [indicativ / subjonctiv] / [trecut / prezent] / [perfectiv / imperfectiv] se valorizează prin morfeme diferite în centre funcționale diferite. În acord cu Principiul oglinzii formulat de Baker (1985) și cu cartografierea domeniului funcțional verbal realizată de Cinque (1999), ierarhia proiecțiilor funcționale este dată în oglindă de ordonarea morfemelor funcționale verbale: categoria aspectului se marchează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prezent] / [perfectiv / imperfectiv] se valorizează prin morfeme diferite în centre funcționale diferite. În acord cu Principiul oglinzii formulat de Baker (1985) și cu cartografierea domeniului funcțional verbal realizată de Cinque (1999), ierarhia proiecțiilor funcționale este dată în oglindă de ordonarea morfemelor funcționale verbale: categoria aspectului se marchează prin intermediul alternanței de rădăcină sau prin prezența ori absența sufixului -u- imediat la dreapta rădăcinii; morfemele care marchează categoria timpului se așază la dreapta formei deja marcate pentru aspect; în fine, morfemele de mod
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cu cartografierea domeniului funcțional verbal realizată de Cinque (1999), ierarhia proiecțiilor funcționale este dată în oglindă de ordonarea morfemelor funcționale verbale: categoria aspectului se marchează prin intermediul alternanței de rădăcină sau prin prezența ori absența sufixului -u- imediat la dreapta rădăcinii; morfemele care marchează categoria timpului se așază la dreapta formei deja marcate pentru aspect; în fine, morfemele de mod se realizează imediat la dreapta morfemelor de timp. În acord cu tipologia trăsăturilor gramaticale prezentată în §II.2.1 - care distinge două
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de ordonarea morfemelor funcționale verbale: categoria aspectului se marchează prin intermediul alternanței de rădăcină sau prin prezența ori absența sufixului -u- imediat la dreapta rădăcinii; morfemele care marchează categoria timpului se așază la dreapta formei deja marcate pentru aspect; în fine, morfemele de mod se realizează imediat la dreapta morfemelor de timp. În acord cu tipologia trăsăturilor gramaticale prezentată în §II.2.1 - care distinge două dimensiuni, interpretabilitate și valorizare -, centrele funcționale de mod, timp, aspect sunt înzestrate cu trăsături interpretabile, dar
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
marchează prin intermediul alternanței de rădăcină sau prin prezența ori absența sufixului -u- imediat la dreapta rădăcinii; morfemele care marchează categoria timpului se așază la dreapta formei deja marcate pentru aspect; în fine, morfemele de mod se realizează imediat la dreapta morfemelor de timp. În acord cu tipologia trăsăturilor gramaticale prezentată în §II.2.1 - care distinge două dimensiuni, interpretabilitate și valorizare -, centrele funcționale de mod, timp, aspect sunt înzestrate cu trăsături interpretabile, dar nevalorizate; există două modalități de a asocia o
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
proiecția din domeniul flexionar IP la care se deplasează verbul nu este aceeași în toate limbile romanice. Mai mult, Schifano (2015a) arată că distribuția diferită a formelor verbale nu este accidentală, ci rezultă din interacțiunea dintre morfologie/flexiune (realizare prin morfeme discrete nonsincretice) și sintaxă (deplasarea verbului). În continuare, prezentăm pe scurt rezultatele din Schifano (2015a), preluând, de asemenea și o parte din materialul prezentat spre exemplificare pentru alte limbi decât româna; limbile romanice discutate în Schifano (2015a) sunt româna, franceza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
exprimă prin paradigme sintetice și nonsincretice. Absența unei paradigme sintetice și nonsincretice determină alegerea strategiei sintactice de satisfacere a trăsăturilor verbale, deplasarea. Astfel, spre deosebire de analizele tradiționale (e.g. Biberauer și Roberts 2010 mai recent) care leagă bogația flexionară de numărul de morfeme, abordarea în termenii instanțierii paradigmatice propusă de Schifano (2015a) reintepretează conceptul de bogăție flexionară ca rezultând dintr-o combinație de factori care alătură numărului de morfeme și condiția nonsincretismului. Concret, diferența dintre română și italiană - varietăți caracterizate prin diferențe în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
e.g. Biberauer și Roberts 2010 mai recent) care leagă bogația flexionară de numărul de morfeme, abordarea în termenii instanțierii paradigmatice propusă de Schifano (2015a) reintepretează conceptul de bogăție flexionară ca rezultând dintr-o combinație de factori care alătură numărului de morfeme și condiția nonsincretismului. Concret, diferența dintre română și italiană - varietăți caracterizate prin diferențe în nivelul deplasării verbului (deplasare înaltă, la MOOD, în română vs deplasare medie, la T, în italiană) - rezidă în instanțierea diferită a categoriei de mod în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
vedere istoric. Să analizăm auxiliarul a avea (< lat. habere)din structura perfectului compus. În primul rând, comparând toate formele sintetice ale verbului plin (lexical) a avea (94) cu formele auxiliarului a avea (95), observăm că din structura auxiliarului lipsesc chiar morfemele care marchează valorile gramaticale verbale; cu alte cuvinte, auxiliarul este redus la o parte din rădăcină (vizibilă în structura unora dintre formele sintetice ale verbului plin) plus morfemele de persoană. (94) a avea ca verb lexical a. Indicativ prezent a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
formele auxiliarului a avea (95), observăm că din structura auxiliarului lipsesc chiar morfemele care marchează valorile gramaticale verbale; cu alte cuvinte, auxiliarul este redus la o parte din rădăcină (vizibilă în structura unora dintre formele sintetice ale verbului plin) plus morfemele de persoană. (94) a avea ca verb lexical a. Indicativ prezent a-m av-e-m a-i av-e-ți ar-e a-u b. imperfect av-ea-m av-ea-m av-ea-i av-ea-ți av-ea-ø av-ea-u c. mai-mult-ca-perfect av(-)u-sese-m av(-)u-sese-m av(-)u-sese-i av(-)u-sese-ți av(-)u-sese-ø
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2004), proces deja în desfășurare în româna veche (Nicolae 2015b). Cu alte cuvinte, în paralel cu grupul verbal, putem observa și în grupul nominal tendința de instanțiere paradigmatică (v. §III.3.1.2.3) a categoriei determinării, care presupune realizarea morfemului definit în proiecția în care se verifică definitudinea, proiecția DP. Fenomenul de ACORD la distanță este disponibil în grupul verbal și în alte situații, de exemplu în structurile cu gerunziu (169) și imperativ (170) cu procliză pronominală (v. Nicolae și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
el//ea/noi/voi/ei' (portugheză, Madeira 1994: 180). 35Bogăția flexionară (verbală și nominală) se definește prin raportare la numărul de paradigme de mod/timp/aspect ale verbului (Biberauer și Roberts 2010; Schifano 2015a, 2015b) și, respectiv, la numărul de morfeme specializate pentru marcarea subiectului (Roberts 2010b, 2010c) (v. și infra în text). 36 Proiecția TP este proiecția responsabilă de temporalitatea principală a propoziției și corespunde proiecției TSP din Pesetsky și Torrego (2004) (v. §2.5.2 supra). 37 Compromis derivat
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și grafică la toate verbele: coboram) și în spațiul lexical: a coborî - coborâș; a urî - urât (adj.), urâtul (subst.) - urâțenie - urâcios etc. Acolo unde, datorită contextului, intervine alternanța fonetică î/i, scrierea cu î păstrează mai bine conștiința raportului cu morfemul de bază: tânăr - tineri - tinerețe - a întineri; a) vinde - vânzare - vânzător; cuvânt - cuvinte; sfânt - sfinți - sfințenie - a sfinți - a consfinți și, prin aceasta, conștiința unității semantice. În structura dicționarelor (monolingve, bilingve etc.), aceeași literă î păstrează termenii din aceeași familie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice, cum este modalitatea; 2. și o rețea de semne gramaticale, care asigură raportul dintre planul semantic și planul expresiei, fie în interiorul nivelelor morfematic și sintactic, într-o relativă (sau absolută) autonomie, fie în desfășurarea interdependenței dintre cele două nivele: morfeme, elemente de relație etc. Clasele gramaticale ale lexicului (clase lexico-gramaticale), categorii gramaticale de gradul I, numite în mod curent părți de vorbire, constituindu-și și relevându-și propria identitate în dinamica sistem-structură, proprie funcționării limbii, se diferențiază între ele din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență cu nivelul lexical, în interiorul sistemului lexical. Prin aceasta, nivelul morfematic se constituie, de fapt, într-un spațiu de interferență a sistemului gramatical cu sistemul lexical al limbii. Articularea celor două sisteme este asigurată de unitatea minimală de la nivelul morfematic - morfemul, cea mai mică unitate lingvistică purtătoare de sens. Pe de o parte, morfemul asigură existență și autonomie cuvântului, unitate lexicală, pe de alta, asigură înscrierea cuvântului în diferite relații sintactice, marcând totodată identitatea diferitelor funcții sintactice, pe care acestea le
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de fapt, într-un spațiu de interferență a sistemului gramatical cu sistemul lexical al limbii. Articularea celor două sisteme este asigurată de unitatea minimală de la nivelul morfematic - morfemul, cea mai mică unitate lingvistică purtătoare de sens. Pe de o parte, morfemul asigură existență și autonomie cuvântului, unitate lexicală, pe de alta, asigură înscrierea cuvântului în diferite relații sintactice, marcând totodată identitatea diferitelor funcții sintactice, pe care acestea le generează în interiorul unui enunț sintactic. CUVÂNT ȘI MORFEMTC "CUVÎNT {I MORFEM" Cuvântul este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o parte, morfemul asigură existență și autonomie cuvântului, unitate lexicală, pe de alta, asigură înscrierea cuvântului în diferite relații sintactice, marcând totodată identitatea diferitelor funcții sintactice, pe care acestea le generează în interiorul unui enunț sintactic. CUVÂNT ȘI MORFEMTC "CUVÎNT {I MORFEM" Cuvântul este unitatea de bază a limbii - considerată în cele două moduri esențiale de a fi: ca sistem și ca vorbire - prin poziția centrală (F. de Saussure) pe care o ocupă în funcționarea ei, adică în activitatea de comunicare lingvistică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]