594 matches
-
umanizată; consecințele ritualice sunt cele așteptate: „Doar eu grăiam. Și iată că, treptat,/ Discursul în tăcere s-a mutat”. Ființa abisală a Omului - creatură dintâi după chipul și asemănarea Dumnezeirii - s-a întâlnit cu ființa abisală a lui Dumnezeu în muțenie, în nerostire, căci „Tăcerea era drumul către El” (Prolog). Psalmii ce alcătuiesc întâia diviziune a cărții sunt doar tangenți cu cei davidieni, în sensul „citatelor” sugestive, montate în poeziile lui Dorcescu precum pietrele nestemate în filigranul delicat al inelelor. Discursul
POEZIA CA INSPIRAŢIE DIVINĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382432_a_383761]
-
conținutul sticlei de care avea mare grijă când cădea.) X: Apune soarele. Când eram copil și doream o clipă de liniște fugeam la cimitir. Era atâta liniște în acel loc, încât verdeața părea să prindă grai pentru a sfărâma cercul muțeniei. Atunci o pasăre se auzea printre crengile dese ca un ecou al unei vieți apuse. Acum e haos peste tot, e atâta zgomot artificial, de parcă natura s-a ascuns în spatele unei cortine și nu mai este vizibilă pentru a putea
UȘA PIERDUTĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382374_a_383703]
-
casă cei de față rămaseră îngroziți. Bărbatul avea chipul galben ca ceara. Soția sa Elena, care plângea în hohote la pieptul Vetei lui Costache, rămase buimacă, cu privirea fixă la acel chip de mort. Pătru care abia își revenise din muțenie rămase și el uimit de felul cum era privit. - Dar ce s-a întâmplat? Ce-i tăcerea asta mormântală? - Ești galben ca ceara. Ce-ai văzut? - întrebă Costache. - Este o poveste lungă... Cum te simți, draga mea? Pătru o cuprinse
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
se soldează cu discontinuități de percepție a realității, compensate sau, mai bine spus, deviate În manifestări atipice de delir verbal. Atipice, pentru că durează foarte mult, uneori câte o zi Întreagă, după care bolnavul cade Într-o stare de prostrație, de muțenie și imobilism din care nu poate fi scos. Pe parcursul unor astfel de derapaje schizoide, Adam Adam povestește cui vrea s-asculte o istorie fantasmatică, totdeauna aceeași, despre aventura sa Într-un imobil subteran gigant, numit Centrul, unde un grup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ai tăi și totuși dialogul decurge mereu ca și cînd unul care a văzut Spania ți-ar descrie Alhambra și tu ascultîndu-l te-ai imagina În grădina leilor, deși ești sigur că nu vei ajunge niciodată acolo. Și atunci apare muțenia, o stinghereală Îți paralizează mintea și-ți Încleștează fălcile, ai impresia că judecata ta șchioapătă, Îți formulezi propozițiunile În minte, le cumpănești cu grijă și totul Îți pare banal, comun; nu mai vorbești ca să nu se vadă cît de derizoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cât stătuseră în pivniță. Așa a devenit cuvertura altarului covor și resturile de stofă englezească ale lui Benjamin, draperii la ferestrele rămase întregi. Și nici eu nu le-am adus noroc, așa că am mai primit o scatoalcă, pentru că nu vorbeam, „muțenia lui Dumnezeu“, și cartofi copți în coajă, cu sau fără sare, după gust. Nu alcătuiseră meniul anume pentru mine. Am cinat împreună. Am așteptat îndelung, până ce au adormit. Mai întâi au așezat Decăderea Domniei Lebedelor în jurul chiuvetei din colțul camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu-l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape și Înțelese, după scena din fața sa, care acum se Însuflețise, și care pînă atunci fusese Încremenită Într-o muțenie totală, că se citea sentința, după care ofițerul făcu sul documentul; preotul se aplecă spre el și Îl binecuvîntă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să-l Înșface, ci va sări sprinten În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Tata Încuviință cu un gest sumbru și Își sorbi supa În tăcere. Era un om rezervat și, cu toate că trăia În trecut, aproape niciodată nu Îl pomenea. Eu crescusem cu convingerea că acea lentă procesiune a perioadei postbelice, o lume a muțeniei, a mizeriei și a ranchiunelor mascate, era firească precum apa de la robinet și că acea tristețe mută ce sîngera pe zidurile orașului rănit era adevăratul chip al sufletului său. Unul dintre trucurile copilăriei e că nu-i nevoie să Înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spargă pieptul și nu știu de ce m-am enervat: — Pentru numele lui Dumnezeu, vino-ți în fire, omule! i-am zis. Ce naiba tot spui? Făcea gesturi disperate cu mâinile, dar tot nu putea să rostească o vorbă. Parcă-l lovise muțenia. Nu știu ce m-a apucat, că l-am luat de umeri și l-am zgâlțâit. Privind în urmă, mă condamn pentru că m-am făcut astfel de râs. Presupun că ultimele nopți de nesomn îmi zdruncinaseră nervii mai mult decât îmi dădusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe ea de la treabă cu pasiunea asta a lui pentru ierburile din curtea cealaltă, nu se irosea pe nimicuri, un gospodar adevărat, ce zodie?, aha, Taur, ăștia muncesc, nu glumă, sunt cei mai buni la treabă. Are un sindrom de muțenie. Nu știe nimeni ce-a pățit, e ca pierdut, nu?, pur și simplu, nu mai vorbește, îți dai seama că de la premieră, după premieră, de fapt, când a dispărut, s-a suit în mașină și dus a fost, de atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
care se întorc, ce-i asta?... Au rămas după el doar casetele alea cu înregistrările pieselor de teatru în care a jucat, Hamlet, Pescărușul, Steaua fără nume, O scrisoare pierdută, Romeo și Julieta... doar atât, asta rămâne după noi. Dar muțenia lui i-a îmbogățit pe bișnițarii și pe vânzătorii de CD-uri, femeile îi caută în continuare vocea și vor să-l asculte, îi cumpără piesele înregistrate și stau ore întregi, privindu-l și ascultându-l, Vorbește,/ Vorbește, înger de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
primul rând pe oamenii care au casă, mașină, familie și în al doilea rând pe toți ceilalți oameni. Se află mereu pe punctul de a exploda de furie. O baltă de un roșu aprins. Balta e plină ochi de o muțenie care‑i vorbește Annei neîncetat. De felul ei, Anna nu seamănă deloc cu fetele care‑și fac permanent sau poartă părul strâns în coadă de cal și care, ascultând vreun șlagăr într‑un magazin de discuri, încep să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cărarea prestabilită de copil al Domnului. Pe atunci, credința catolică îi ținea loc de multe alte lucruri pe care acum speră să le recupereze prin violență. În mijlocul acestui grohotiș, sora lui, Anna, e cuprinsă, în ultimul timp, din ce în ce mai des de muțenie; uneori răbufnește iar și mătură tot ce‑i iese în cale. Astăzi stau amândoi întinși pe patul Annei și se strâng în brațe; vântul realității a fost deviat și direcționat spre bucătăria încăpătoare, ce seamănă cu o cameră țărănească, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Făurar Elena Marin Alexe Mă strecor anevoie printre troiene, în pas cu amiaza care calcă strâmb, peste muțenia albă din jur. Simt în spate răsuflarea tăioasă ca de stilet, a vântului zămislit de Făurar în tainița văzduhului alb. Câteva dâre răzlețe și timide promit zile senine, descărcate din desagii încăpători, țesuți la stative străvechi, în tinda înflorită a
F?urar by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83353_a_84678]
-
în firimiturile sale timide de carne. Sufletul îi era mort. Poate dintotdeauna sau doar dintr-o prăbușire de timp într-un demult ancestral. Lumina își scurgea înțelesurile la adăpostul cuvintelor. Doar așa se putea face înțeleasă deși de fiecare data muțenia ei era cea care vorbea în adâncul ochilor. Vorbea la baza înțelesului de oameni. Doar Ea, nu gusta sub nicio formă înțelegerea. Nici nu avea nevoie să o facă de vreme ce toți ceilalți o făceau pentru ea. Se aruncau la picioarele
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
nimic. Nu stătea cu mâna întinsă, ca alți cerșetori îndrăzneți, ci se ghemuia cu capul între umeri, făcându-se mică de tot, strângându-se pe acea bordură și ocupând cât mai puțin spațiu. Atrăgea atenția tocmai prin cumințenia ei, prin muțenia liniștită și prin decența ei nativă. În cele din urmă oftă și dădu să plece. - Ia stai așa, mamaie!, spuse cineva în spatele ei. Sofica întoarse capul și privi cele trei persoane care se apropiaseră de ea. Cei doi bărbați stăteau
UN DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364044_a_365373]
-
Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 237 din 25 august 2011 Toate Articolele Autorului Soarele îmi făcea cu ochiul printre brazii argintii; luna arunca cu lumina ei albă peste visele adormiților și al nopților albe. Totul împietrise într-o muțenie amenințătoare...mă întrebam cum de astrul zilei este laolaltă cu cel al nopții? Cum de e noapte și zi deodată?Un zgomot asurzitor se prăvăli peste lumea aceea sinistră în care mă aflam... Am sărit în sus , strigând: -Fugiți! A
ÎNSINGURARE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 237 din 25 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360929_a_362258]
-
nr. 1327 din 19 august 2014. Din când în când, pe nepusă masă, mă năpădește râsul. Totul e gri, muncitorii trec posomorați că întotdeauna, pe frunzele de nuc se citește lehamitea, unele păsări triluiesc tropare, altele doar deschid ciocurile a muțenie, iar pe mine mă podidește râsul. Din adânc se aude, surd, cum se ocărăsc cârtitele, copiii preoților își fac cruce cu limba, întreaga zidire scrâșnește ... Citește mai mult Din când în când, pe nepusămasă, mă năpădeșterâsul.Totul e gri, muncitoriitrec
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/368252_a_369581]
-
își fac cruce cu limba, întreaga zidire scrâșnește ... Citește mai mult Din când în când, pe nepusămasă, mă năpădeșterâsul.Totul e gri, muncitoriitrec posomorâțica întotdeauna,pe frunzele de nuc se citește lehamitea,unele păsări triluiesc tropare,altele doar deschid ciocurilea muțenie,iar pe mine mă podideșterâsul.Din adânc se aude, surd,cum se ocărăsccârtițele,copiii preoților își fac crucecu limba,întreaga zidire scrâșnește... XXIII. REȚETĂ, de Răul Bâz, publicat în Ediția nr. 1326 din 18 august 2014. Într-un vas de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/368252_a_369581]
-
Precede Oda Bucuriei alese. Surdomută le este iubirea Surdomuți sunt amândoi, trecători... Pianul le cânta din trecut amintirea Și îngerii se-agață cu aripi de nori. Pianul își caută pe note maestrul Beethoven e plecat, nu mai este de mult Muțenia este surdă...iar dinlăuntrul Inimii lui, pe maestru l-ascult. Pianul îmi cântă pe note lăuntrul Pe Beethoven, nu știu cum, îl ascult Muțenia este surdă pe dinlăuntrul Acestui pian surdo-mut. Referință Bibliografică: Pianul surdo-mut / Roberta Sanders : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
PIANUL SURDO-MUT de ROBERTA SANDERS în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367847_a_369176]
-
cu aripi de nori. Pianul își caută pe note maestrul Beethoven e plecat, nu mai este de mult Muțenia este surdă...iar dinlăuntrul Inimii lui, pe maestru l-ascult. Pianul îmi cântă pe note lăuntrul Pe Beethoven, nu știu cum, îl ascult Muțenia este surdă pe dinlăuntrul Acestui pian surdo-mut. Referință Bibliografică: Pianul surdo-mut / Roberta Sanders : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1519, Anul V, 27 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Roberta Sanders : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a
PIANUL SURDO-MUT de ROBERTA SANDERS în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367847_a_369176]
-
cale interioară, Nu materialul uscățiv din frunza amară.. Gonind tare după dorul ce-i tot nedor, Uitând sintamintele bune prin pridvor, Sau intre părțile minții necercetate, Ori in partea jurămintelor ușor ‘nedate'.. Uitarea căci cine nu comunica profund, Dinspre oceanul muțeniei se și scufund.. Va fi de singurătatea lui pe sfoară tras, Dacă solititudinii și-a luat ‘bun rămas’.. Căci, și de-ar fi trebuit mult și nu adânc, Cam la ce-a pierdut și Adam cel ‘profund’, Atunci Domnul sigur
SINGURĂTĂŢI.. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1311 din 03 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/367916_a_369245]
-
sufletu-mi implicat În glasuri de ape simt multe porunci Minunate-s înălțările mării Întru cele nevăzute-n infinit Mărturiile deschid ochii zării Casei Tale zidită-n sfințenie Pentru care pământul s-a împlinit Când trupul meu va intra-n muțenie PSALMUL 93 Dumnezeul răzbunării a grăit Înalță-Te cel ce judeci pământul Răsplătește pe cel ce nu-s Cuvântul Cei fărădelege s-au mai înrăit Pe poporul Tău Doamne l-au asuprit Pe văduvă și pe sărac i-au ucis
PSALTIREA LUI DAVID ÎN SONETE (4) de AUREL M. BURICEA în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367736_a_369065]
-
rare mici bucurii, Vlad „a ales din tot sufletul calea Adevărului: a ales să iubească în lumea aceasta ce-i fusese ostilă”. „Erau și oameni care pe pământ avuseseră resurse fizice limitate, oameni cu deficiențe. Unii n-au putut din pricina muțeniei sau surzeniei să înalțe vreodată un imn de slavă, dar încremeneau îngeri consternați de vibrațiile ce umpleau cerul când astfel de inimi cântai pe pământ. Alții fuseseră atât de limitați fizic, încât nu se ridicaseră nicicând din paturile lor, dar
PIETRICELELE SE FAC STELE de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 174 din 23 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366991_a_368320]
-
veacuri. / Toți aceștia își înțeleseseră chemarea și scopul pe pământ. Ceruseră lucruri mari de la un Dumnezeu mare și li s-au dat.” „Erau și oameni care pe pământ avuseseră resurse fizice limitate, oameni cu deficiențe. Unii n-au putut din pricina muțeniei sau surzeniei să înalțe vreodată un imn de slavă, dar încremeneau îngeri consternați de vibrațiile ce umpleau cerul când astfel de inimi cântai pe pământ. Alții fuseseră atât de limitați fizic, încât nu se ridicaseră nicicând din paturile lor, dar
PIETRICELELE SE FAC STELE de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 174 din 23 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366991_a_368320]