347 matches
-
Abia ajunseseră la start, că și bătu gongul și Îi văzui dincolo de peluză, cum pornesc toți deodată la grămadă, de parcă erau niște căluți de jucărie. Îi urmăream cu binoclul și Țarul era mult În spate, ritmul fiind dat de un murg care era În frunte. Goniră prin fața noastră și apoi ocoliră pista; când trecură din nou prin fața noastră, Țarul era tot În spate și Kircubbin alerga lejer În față. Doamne, e superb să-i vezi cum trec prin fața ta și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că-i o investiție bună să-și ia un cal pe care să-l pregătească și pe care să-l călărească chiar el. Eram mândru de Întorsătura lucrurilor și mă gândeam că Gilford e la fel de bun ca Țarul. Era un murg pe care te puteai baza la sărituri, avea destulă viteză și pe teren plat, dacă Îi cereai asta, și mai era și drăguț. Doamne, așa mi-era drag de el. Când alergă prima oară cu bătrânul se plasă al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
piei de berbec, în general călărind cai mongoli, mici, dar robuști; alții, în schimb, defilau în armuri sclipitoare și veșminte de un rafinament aproape oriental, călărind cai de rasă, pe care puseseră mâna în Europa. în fața acestei desfășurări, pe un murg spaniol nervos cu coamă lungă, mergea în pas săltat un războinic îmbrăcat cu o splendidă platoșă, toată din solzi de fier, iar pe cap având un coif ascuțit, dotat cu obrăzare mari; mijlocul îi era încins cu o panglică lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile lui Dumnezeu! 30 Oprit în mijlocul pieței, Balamber își ținea murgul, iritat de flăcările incendiului, și contempla cu privirea întunecată peisajul dezolant ce-l înconjura. Cu toate că dăduse ordine precise să nu se întâmple așa, cea mai mare parte a clădirilor din sat căzuse pradă flăcărilor. Era rezultatul dezamăgirii furioase a oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oprise atenția lui Sebastianus, care scruta peisajul din înălțimea unui pinten stâncos. I se alătură Maliban, călare pe același cal mongol pe care pusese mâna în seara când burgunzii atacaseră tabăra lui Balamber: Mergem jos să vedem. Bineînțeles! împungându-și murgul cu călcâiele, Sebastianus îl obligă să apuce o cărare ce cobora printre stânci calcaroase, spre întinderea înverzită. Maliban împreună cu ceilalți - opt cavaleri burgunzi - îl urmară prompți. Prefectul se afla deja de trei zile printre oamenii Fredianei și acum conducea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai apoi își îndemnă calul și, cu câteva strigăte mânioase, îl mână la trap în jos pe cărare. Mabertus se opri să-l observe câtă vreme lumina lunii îi îngădui să o facă apoi trase de hățuri și își întoarse murgul. Trecu ceva vreme până regăsi cărarea printre copaci, dar apoi, fără grabă, luă drumul întoarcerii. înainta în tăcerea pădurii, gândindu-se la domina: era o femeie puternică, frumoasă și uimitoare. O revedea acum așa cum îi apăruse - neîmblânzită și plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care, s-ar fi întors, căutând să-i lovească din orice unghi posibil. Cât despre oamenii din care, aflați în imposibilitate de a fugi, s-ar fi apărat cum puteau. Trăsese deja de hățuri și se pregătea să-și biciuiască murgul, dar își aminti de Go-Bindan: dacă burgunzii ar fi ajuns la care, i-ar fi ucis pe toți, fără excepție. Astfel că, dimpotrivă, strigă în urechile animalului și, împungându-l sălbatic cu pintenii, se aruncă înainte, tocmai când o salvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a treia a nopții. Luminile lor parcă întindeau fire vii pe toate drumurile văii - spre drumeții întârziați. Într-un rând, sara, Petrișor Damian de la Cornul Caprei era cu chef și sta în bătătura hanului, de vorbă cu cărăușii. Își dusese murgul în grajd, îi dăduse grăunțe, ș-acuma ședea c-o mână-n șold, cu cușma plesnită cam pe-o ureche. Petrișor, ca totdeauna, poposise pe la crucile drumurilor, și-i sticleau ochii. Se uita din vreme în vreme, pe furiș, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pieriră; o perdea de neguri grele se întinse peste valea Siretului. Încet-încet apoi negurile se luminară, o lună roșie izvorî din răsărit; ape scânteiau în depărtări, pădurile se lămureau pe zare ca dungi de cărbune; și călărețul mergea gânditor, pe murg, spre hanul Aniței, prin visul negurii. Ajunse, la vreme târzie. Nu se mai simțea nimic în bătătură. Legă calul de veriga de la scară. Apoi împinse ușa. Se împiedică de prag și glasul lui Mogoș se auzi dinlăuntru: —Vra să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la tine, și tu te uitai în altă parte: Of! ș-am iubit o copiliță Cu milă și cu credință Și pentru durerea me Mă dădui în crâșm-a be!... Băui azi și băui mâne, Băui patruzeci de zile... ........................... Băui prețul murgului N-aflai gustul vinului... Cu glasul răgușit și cu ochii arzători ațintiți asupra Ianei, Faliboga mai mult rostea trăgănat decât cânta. Bău iar cu sete o cană de vin, după aceea strigă cătră Niță Lepădatu: —Măi Niță, măi prietine! vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După acea așezătură se grămădeau grunzuri de ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime și-l îmboldea necontenit. Nana Floarea nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce așteptase el. Tocmai asta aștepta, și râdea în sine, amar. Nana Floarea se răsuci în covrul saricei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile pripit, urni sania la o parte. Nana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și de jder; s-a întors și s-a suit la piscul Pătrului, ca să arvonească brânza de toamnă de la bacii poienari; s-a dus să-și găsească soții la Braniște; a ales și a târguit cu ajutorul lor un cal în locul Murgului. Pe acesta îl chema Șargu. Era voinic și blând. Coborând cu stăpânul său cătră apa Frumoasei, se deprinsese să sforăie și să ocolească oseminte împrăștiate, într-un loc unde fusese o întâmplare năprasnică. Câteodată Culi uita, dus de gânduri; iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un poem sufit în care treizeci de păsări pleacă să găsească simurgul pe muntele unde locuia. Când ajung în vârf, descoperă că ele însele sunt - sau mai degrabă au devenit - Simurg. Numele, vezi tu, înseamnă treizeci de păsări. Si, treizeci. Murg, păsări. Fascinant. Fascinant. Mitul muntelui Kâf. — Calf? a întrebat Nicholas Deggle. — Kâf, a rostit Grimus. Litera arabă K. Ar fi vorbit despre asta o veșnicie, dar Deggle l-a întrerupt brusc, amintindu-i de Trandafir. — A, da! a spus el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a reușit să articuleze Dumitru, simțind un nod în gât. ― Cu bine, bade Pavele - a rostit cu glas tremurat Todiriță. S-au dus la cal și, mângâindu-i botul întins către ei, l-au sfătuit și încurajat: ― Să fii cuminte, murgule, și să-l asculți pe tata Pavel, că noi ne întoarcem degrabă... Au luat valizele de sub țolul de pe sanie și, fără să mai scoată vreun cuvânt, au pornit cu pas grăbit spre poarta cazărmii. De acolo și-au aruncat o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
au pornit cu pas grăbit spre poarta cazărmii. De acolo și-au aruncat o privire scurtă spre bătrân. Moș Pavel mângâia calul pe frunte, privind în urma lor. Acest gest era semn că e tare tulburat. De fapt, bătrânul îi vorbea murgului cu glas înmuiat în lacrimă: ― Apâi amu’ nu mai avem di ci sta aici, flăcău’ tati’. Hai sî mergim acasî, cî om plângi acolo împreunî cu mama Zănovia. Știu eu cî de-amu’ nu i sî mai usucî lăcrimili... Calul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
privit o dată spre poarta cazărmii. De ce? Nu știa. Poate că acel fior care i-a străbătut inima la gândul că pe cei intrați pe poarta cazărmii nu-i va mai vedea multă vreme a dictat gestul... ― La drum, băietule! Ascultător, murgul a pornit la trap întins. Până la ieșirea din târg, vântul nu se simțea prea puternic. Lucrurile au început să se schimbe îndată ce au pornit să urce dealul lung cât îi lumea. Pe măsură ce se apropiau de creastă, zăpada proaspătă era luată
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
urce dealul lung cât îi lumea. Pe măsură ce se apropiau de creastă, zăpada proaspătă era luată de vânt și dusă cine știe unde. Prin unele locuri, unde malul dinpotriva vântului era mai înalt, troianul începea să crească. Bătrânul a prins a vorbi cu murgul: „Dacî o țîni tot așă, apâi nu știu cum om mai pute’ răzbati pi la Mirăuțăni. Acolo îi atâta sihlărie, cî s-a puni un troian!!! Di nu ne-ar prindi noaptea pi drum. Zâua, di bini di rău, mai vezi undi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mai veneau și rafalele de vânt, care îl făceau să se oprească și să-și întoarcă botul din calea lor... Înaintau destul de greu. Lumina începuse să scadă. În cele din urmă, moș Pavel a coborât din sanie, luându-l pe murg de căpăstru... „Să știi cî s-o făcut di chindii șî amuș sî înopteazî. Cini știi cum om mai agiungi noi acasî, băietu’ tati’?” - așa îi vorbea bătrânul murgului, conducându-l cu grijă. În scurtă vreme, s-a lăsat întunericul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
din urmă, moș Pavel a coborât din sanie, luându-l pe murg de căpăstru... „Să știi cî s-o făcut di chindii șî amuș sî înopteazî. Cini știi cum om mai agiungi noi acasî, băietu’ tati’?” - așa îi vorbea bătrânul murgului, conducându-l cu grijă. În scurtă vreme, s-a lăsat întunericul. În toată stihia din jur, singurele semne după care se putea orienta erau câte un copac sau câte o fântână, știute de bătrân... „Aha. Aista îi copacu’ di pi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
omăt. Undi mai pui cî avem di urcat dealu’ ceala, undi pi marginea drumului nu esti nici o beldie șî șanțuri sânt cât lumea... Mergim tot pi șușă, cî șî locu’ îi fărî dealuri așă mari” - gândea bătrânul, ținându-l pe murg de căpăstru. Dacă venea vreo rafală de viscol mai puternică, se așeza în fața lui. Când au ajuns pe la fostele livezi ale Mirăuțănilor, s-au lovit de troiene înalte. Unele erau aproape de netrecut. Au ajuns la un troian care le bara
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe la fostele livezi ale Mirăuțănilor, s-au lovit de troiene înalte. Unele erau aproape de netrecut. Au ajuns la un troian care le bara drumul pe cale lungă. S-au oprit. „Cum trecem noi malu’ aista, băietu’ tatii?” - l-a întrebat pe murg. Un sforăit și un clătinat de cap păreau să spună: „Hai să ne gândim ce-i de făcut. Și om găsi noi o cale!” „De ce n-am luat eu o lopată cu mine? Da’ cini o știut cî vremea s-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de care - la drum - nu se despărțea nici odată. „Am să cioplesc o lopată dintr-o scândură din podișca saniei. Alta nu am ce face. Tu să stai cuminte, flăcău’ tati’, cî eu am puțină treabă” - i-a vorbit el murgului. Ce bine mi-ar fi prins un fănar. Da’ cum sî ti gândești tu cî ti apucî noaptea când pleci de acasî di dimineațî?” Îndată s-a apucat de treabă. Așa, fără lumină, a reușit să facă o lopată foarte
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]