822 matches
-
Îi strânse mâna cu putere. - Acum ar fi bine să plecați - spuse. Mulțumesc pentru tot. În câteva minute, elicopterul se pierdu din vedere, timp în care Gacel încărcă pe cei trei dromaderi care mai erau în viață patru dintre caprele muribunde și porni, cu pas vioi pe drumul ce ducea spre munții îndepărtați. Știa că acolo va trebui să facă față unei bătălii grele, dar începea să aibă o idee clară despre cum avea s-o plănuiască. — Doar nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
inertă, exact ca atunci, a doua zi după cutremur. Doar umbrele oamenilor s-au scurtat, hainele s-au mai ros, fețele au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut din substanță, rizomi lipsiți de clorofilă, ieșiți din trupul unui tubercul muribund. Viață măruntă cu tresăriri lente, speriate, ca respirația nocturnă a unui ghettou. Acest copil numit Idel cu hăinuțele lui negre, lustruite, cu fața roșcovană, pistruiată, cu mersul clătinat ținîndu-se de pereți - o amețeală trecătoare, m-am obișnuit, hipertensiunea, mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
auzea clar cum grefierul unui tribunal obscur și obedient nota declarația cuiva care se plângea că îi fusese administrată de către altcineva o a nouăsprezecea palmă, plus falsetul îngrozitor și bolnav pe care-l făcea a treia, asemănător guițatului unui porc muribund. Toate acestea, țăcănitul mașinii, informațiile prăfuite și snorfăite pe nas ce soseau din reportofon, cât și încercarea de cânt futurist și postmodernist gângav, se auzeau simultan și făcură ca juriului să i se strepezească dinții și să le condamne pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
după cum mi se părea mie atunci, orice cale a logicii ar fi fost părăsită. Ne afundam în covorul roșu devenit dintr-odată moale și scârbos și ne clătinam, surpându-ne, încet, asemeni edificiilor pe cale de a se răsturna ale umanității muribunde. Dădeam să ieșim. Numai că, dintr-odată, lucrul acesta nu mai era atât de ușor de făcut. Cei care până acum ne priviseră în tăcere, oamenii aceia atât de cruzi, cu fețe atât de ciudate, se strânseră deodată într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ură teribilă și cântând permanent o singură notă prelungă și joasă, un mi infinit și atât de jos, încât l-am identificat ca situându-se în a doua octavă de sub do-ul central, acești preoți nebuni, adepți ai unei literaturi muribunde, se îndreptau către mine și bunul Maro cu hotărârea evidentă de a ne face cât mai mult rău. Cu toate acestea, nu găseam nimic altceva mai îngrozitor decât monosilaba aceea tainică, acel mmmm... interminabil și gros, pe care budiștii l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în când un nume, Albert Jivonal. Bănuiesc că era al lui și că simțea nevoia să-l spună cu voce tare pentru a-și dovedi poate că era încă în viață. Vocea lui era instrumentul principal dintr-o simfonie a muribunzilor care era cântată pretutindeni de jur-împrejurul meu. Respirațiile, gemetele, răsuflarea celor gazați, tânguirile, râsetele nebunilor, numele murmurate ale soțiilor și ale mamelor și, deasupra tuturor, litania lui Jivonal, mă făceau să cred că pluteam în derivă, eu și Clămence, în vreme ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Între În ritmul generației sale. UN SCURT INTERLUDIU Amory pășea agale pe bulevard și se gândea că noaptea era, inevitabil, a sa, cu fastul și carnavalul amurgului colorat și al străzilor obscure... I se părea că Închisese portativul cu armonii muribunde și că pășise, În sfârșit, din nou pe căile vibrante pline de senzații ale vieții. Peste tot În jur ardeau mii de lumini, promisiunea unei nopți a străzilor și a cântecelor. Se mișca prin mulțime visând cu ochii deschiși, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de torentul iubirii și al fascinației și a se roti Într-o bulboană, iar În bulboane nu simțise Îndemnul de a gândi, ci numai dorința de a fi luat de val, dus pe creastă și apoi aruncat din nou. - Toamna muribundă, disperată și iubirea noastră - ce bine se armonizează! a spus tristă Eleanor Într-o zi, când stăteau Întinși, uzi, la marginea râului. - Vara indiană din sufletele noastre... S-a Întrerupt brusc. - Spune-mi, l-a Întrebat Eleanor În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vadă pe Sorinel. Nimeni nu putu să-l vadă pe Sorinel. În afară de Mariana, care murea încet. Sorinel ieși strâmb din portret. Tot din semiprofil. Se împiedică puțin de haltere - dar ăstea nu erau ale lui. A lui era Mariana, fiica muribundă a Americii. Dansul deveni mai viu. Ochii Marianei ardeau și fata simți un junghi puternic în abdomen. Sorinel se apropia de ea, mereu pătrunzător, mereu din semiprofil. Mariana oftă sub spasmul unui junghi îngrozitor. Publicul crezu altceva. Spiritele se înfierbântaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
este gustul comun. Marea literatură nu mai este nici poezie, nici proză, este artă. Nu mai am timp și putere să scriu proză, nici poezie, doar sângerez. Sămânța încolțită va da roade fără prezența mea. Nu există speranță îngenuncheată, doar muribundă. Ochii nevăzuți fie se uită, fie te obsedează. Disperarea nu are capăt. Ceasurile lui Dali nu mai pot fi reparate. Nu există femei urâte, doar suflete urâte care nu au gen. Erorile mele nu interesează pe nimeni, dar sunt ale
METAFORELE de BORIS MEHR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364494_a_365823]
-
2015 Toate Articolele Autorului Am inima-nfiptă în săbii de timp Și-n ciute nebune ce-și caută iarba, Tăcerea și lutul prea grele le simt, Când vântul își lasă în vie sudalma. Am cerul scăldat de lacrima vremii Când ploi muribunde mai spală noroi, Aceste cărări șerpuiesc iluzorii, Mirajul Morganei la capăt de noi... Am pașii trecuți prin lumi nevăzute Și arcul gândiri întins peste munți, Când flacăra arde în pieptul de carne, Cuvinte senine croiesc iarăși punți. Am mintea în
AM CERUL... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1600 din 19 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362983_a_364312]
-
cu greu strâmtoarea, era să dau ortul popii, era să mă-nece marea, apoi cu calipso-n brațe petrecut-am șapte ani, naufragiat, sărmanul, fără hrană, fără bani, până când o muritoare, nausica cea isteață, m-a găsit zăcând pe maluri, muribund, schimbat la față, în ithaka mea ajuns-am ca un vașnic cerșetor, și-am găsit la mine-acasă pețitor pe pețitor, voiau mâna penelopei, harnicei mele neveste, luând-o pe nepusă masa, făr-acordu-i, fără veste. cănd s-au întânlit iubiții a
EU TE IUBESC, PENELOPĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363455_a_364784]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > TRECEREA Autor: Daniela Tiger Publicat în: Ediția nr. 1081 din 16 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Încurcată, m-aștern pe plaiul timpului, cu așteptarea făcută ghem, în balansul unei pendule cu bătăi eronate de suflarea muribundă a sufletului ruginit și-ncerc să descopăr în cristale înghețate imagini trecute în prezent și aruncate în viitor. Orbită de întunericul alungit în neant, printre fire sticlos de dureroase adâncite în carnea cu miros de eternitate, asist, neputincioasă, spectator fără
TRECEREA de DANIELA TIGER în ediţia nr. 1081 din 16 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363482_a_364811]
-
folosească doar din când în când și numai pentru manevre. De unde se vede limpede că lucrurile pe aceste meleaguri nu vor intra degrabă pe un făgaș normal, adică destins și productiv, atâta timp cât agricultura va rămâne în continuare cenușăreasa economiei noastre muribunde și atâta timp cât Traian Băsescu și ciracii lui vor susține că Nemulțumiții n-au decât să plece din țară. Păi chiar asta fac oamenii de valoare ai acestui pământ batjocorit de ticăloși - pleacă din România, nemulțumiți până la ofensă de modul cum
SĂRĂCIA – STAREA DE FAPT A ROMÂNILOR de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362430_a_363759]
-
voiau să-l asculte despre trădarea soției sale și bunătatea lui nemărginită, primind-o din nou acasă și dăruindu-i ,, iertarea”. Maria își spăla sângele nopților de coșmar, în intimitatea băii, oblojindu-și rănile trupului singură și îndurând cu suflet muribund sclavia unei vieți ce nu voia să se termine. Ura și neputința, frica îngrozitoare, durerea și rușinea, începură adesea să-i întunece rațiunea. Depresia o punea la pământ tot mai des și spitalele de psihiatrie deveniră a doua ei casă
BRAȚUL RĂZBUNĂRII de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362488_a_363817]
-
nisip în linii de avangardă/ obrajii primesc nuanțe de roșu aprins/ (la fel ca inima!)”(autoportret), ”trupul ofilit/ stins și vechi/ un schelet uriaș de munte/ plânge înfundat/ încremenit/ peste nopți de bronz/ peste dimineți /încărcate de/ lumini astrale”(eul muribund), ”din carcasa trupului/ din carne,/ sânge și oase/ se deșiră obsesiile / în zboruri de fluturi negri/ dintre aripile cărora toate gândurile/ pot fi azvârlite în neant”(execițiu hermeneutic). Stadiul superior al stărilor existențiale este reprezentat de motivul fluturelui, metaforă- simbol
ANDREEA-MARIA DĂNILĂ: „FEMEIA DE ZĂPADĂ” SAU „FUNCŢIA SOTERIOLOGICĂ A CREAŢIEI” – RECENZIE DE PROF. DRD. ADINA VOICA SOROHAN de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360818_a_362147]
-
-l înconjurau când era ocupantul jilțului scenei! Gloria nu i-a mai bătut niciodată la ușă după ce neputințele l-au învins pe maestru. În apartament, ca și în suflet, locuia cu maestrul numai singurătatea, ca o monstruozitate vie! Amintirile eșuau muribunde în memoria unui artist îmbătrânit și singur, se-ngrămădeau în inima lui umbre! Așa e și azi în locuință, iar maestrul nu mai este nicăieri! A plecat de parcă nu a fost niciodată! La vreo nuntă îi mai chinuie vreun cântec
GICĂ PETRESCU. ÎN URMA MAESTRULUI, DOAR O UŞĂ ÎNCUIATĂ... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363038_a_364367]
-
PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Cultural > Artistic > EXODUL Autor: Aurel Avram Stănescu Publicat în: Ediția nr. 251 din 08 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Trebuie să schimb trenul, exact în timpul orei de acalmie din Gara de nord. Razele provenind de la un sor muribund arunca o lumină difuză, multiformă, gălbejită, palidă peste chioșcuri și oamenii singuratici care bântuiau prin sălile de așteptare. O parte din raze cădeau moleșite pe cupola de sticlă a gării, iar restul, se strecurau înviorând doliul liniilor de cale ferată
EXODUL de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367318_a_368647]
-
Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credință sau de necredință. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit așa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morților. Țipete ... sentimente omenești ... muribunzii vedeau draci, așa cum știm că vin. Vedeau păcatele așa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau ... Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366756_a_368085]
-
poate știți sclavii erau duși imediat în piață spre a fi vânduți. Acest om participa la licitații și cumpăra de obicei cei mai ieftini sclavi pentru că erau cei mai slăbănogiți, cei pe care nimeni nu-i voia, chiar pe cei muribunzi sau grav bolnavi el îi cumpăra. Îl cunoștea toată lumea, inclusiv corăbierii și negustorii de sclavi. Îi spuneau simplu: Samariteanul. Fiindcă așa își spunea, deși am aflat că nu era samaritean! Cumpăra sclavi și apoi îi elibera. Unora le oblojea rănile
ANCHETA(FRAGMENT DIN ROMAN) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366842_a_368171]
-
își lasă umbra deasă pe busturi reci de piatră, altar și rugăciune pe-un capăt ars de cer, colinele vorbesc de vechile ispite și ramuri de mesteceni blestemă gerul crunt, adulmecă jivine fântânile golite, izvoare ce-au secat mai țipă muribund, ai irișilor lacuri cu ghețuri mari, crăpate își lacrimă esența pe drumuri fără rost, semințe de lăstar pe crengile uscate în inimă de țurțuri ,un pustnic fără post. Referință Bibliografică: 13 OCTOMBRIE RECE- Grupaj de poezii cu Ana Podaru / Ana
13 OCTOMBRIE RECE- GRUPAJ DE POEZII CU ANA PODARU de ANA PODARU în ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368735_a_370064]
-
fost că l-am regăsit pe Radu de la Iași. Acum câteva luni, pe un fond tensionat...am spus niște vorbe...pe care, sincer, nu mi le amintesc, dar știu că l-am supărat. Eu eram necăjită cu procesul, cu tatăl muribund, el cu boala care-l macină și pentru care nu e leac, cu toată medicina asta modernă. Mi-a povestit de tratamentul cu argilă, de înhumări terapeutice în niște mănăstiri din Republica Moldova...dar și de o damă de-acolo. Recunosc
FLORIILE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 108 din 18 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349667_a_350996]
-
sosi, s-ar rătăci de-a lungul drumeagului cu măslini și oleandri bătrâni Când el ar sosi, vor depăna lângă ape neghioabe reverii de adolescență târzie Când el ar sosi, ziua fără culoare o să fie febrilă, desuetă răcoare prin buruieni muribunde Când el ar sosi, mlaștinile vor fi uscate se vor împiedeca prin ape cu deșeuri puhoi Când el ar sosi, visele s-ar sparge-n nouri și clopote vor suna-n după-amiază cu tâlc De departe oglinda cu vise chema
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350287_a_351616]
-
lungul sălilor de așteptare, cusute-n petit point După-prânzuri, cu mișcări lente de dimensiuni, din alte lumi în pregătire, pajiștile serii căutau iubirea ce-ar fi putut să fie vorbe de dor la gura sobei stejari flămânzi să ascundă lebede muribunde de gripă aviară pe apele putrezinde din canalele urbei emoții uscate de voci iritate în ecou din alte iatacuri - o petrecere la aniversarea zilei de naștere ar fi fost mai dorită Neliniștea măicuței se urca în slăvi o gheruia dis-de-dimineață
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350287_a_351616]
-
toamnă au căzut pe alei, transformându-se într-un covor plin de uscăciuni. Speranța zilei de mâine nu e cu nimic mai presus decât deșertăciunea zilei de astăzi. Și atunci îmi dau seama, cumplită revelație, că sunt, la rându-mi, muribund, că încerc să-mi alimentez speranțele și idealurile, dar nu mai am cu ce. Trăiesc, la rându-mi, din inerție. Nu doar pentru că mă înec în oceanul solitudinii, dar mai ales fiindcă lumea de astăzi pare guvernată de valori sau
MIHAI IUNIAN GÎNDU [Corola-blog/BlogPost/350235_a_351564]