252 matches
-
felul lui de a-mi vorbi: „Spune, care-i problema?” Am reformulat, amplificând puțin textul, fără să bănuiesc ce efect puteau să aibă cuvintele mele: - Garçon, unde-i iepurașul? De data asta, cățelul m-a privit galeș și parcă olecuță mustrător: „Te rog să nu-mi mai aduci aminte!” Cum eu nu sunt dintre cei ce dau buzna în sufletul omului, am renunțat să mai dialoghez și l-am mângâiat pe cățel pe cap. El a gemut înfundat, iar eu am
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92333]
-
o tactică nouă cu care am provocat reacția eului ei adevărat. Îi citeam în priviri satisfacția deplină. Mi-a făcut apoi semn cu capul în direcția pontonului. -Facem o plimbare până acolo? -Dacă scrie în scenariu... A ridicat un deget mustrător în semn de dojană. Am zâmbit și am ridicat din umeri. Râdea întruna, cu dinții strălucind albi în soare, se rotea, sărea în valurile înspăimântate care o aruncau brusc în mare. M-a prins de câteva ori de braț, absorbită
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
piață și nici balcoane, ci doar o fundătură Îngustă. Da, noi sîntem cei suspecți, dușmani ai ordinii și ai moralei publice, complici lipsiți de rușine la o infamie fățișă și indecentă, iar vecinii ne privesc cutremurați de silă, cu ochi mustrători, neîncrezători, În timp ce-și bat nevestele ca niște soți iubitori, se taie Între ei din mîndrie civică și se Îndeletnicesc cu crima, jaful și violența ca niște adevărați cetățeni respectabili ce sînt. Între timp un om a fost găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
văduvă. Dar din fericire mai există și alte motive mai evidente pentru a nu acționa grăbit într-o astfel de situație. Femeia se holbă la el câtă vreme își expuse analiza. Acum, dădea din cap într-un fel care părea mustrător. - Asta a fost, întrebă ea, o mostră tipică, întortocheată de conversație ca General - ezită ea - Semantică? Gosseyn aruncă o privire mentală, înapoi peste analiza sa, și observă că aceasta era cu siguranță expunerea cea mai personală care fusese rostită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
suntem Troog. Tonul căpătase, brusc, o notă imperioasă. Expresia puterii personale îi sugeră o altă întrebare lui Gosseyn: - Tu ești - ezită - împăratul? Urmă o tăcere adâncă. Fața și ochii erau în continuare îndreptați spre Gosseyn. În cele din urmă, aproape mustrător - i se păru - străinul spuse: - Noi, ființele Troog, nu avem împărați. Făcu iar o pauză. - Eu am fost numit comandantul acestei nave. - Cine te-a numit? întrebă Gosseyn. Ochii mari deveniră, dacă era posibil, și mai rotunzi. Apoi, pierzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
tribunal, înseamnă legea". Dar dacă legea ți-ar cere să omori un cîine?" l-am încercat. N-a ezitat deloc: "Aș încălca legea". Și abia atunci m-am revoltat. "Eu valorez, deci, mai puțin decât un cîine?" Aruncîndu-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în ea, spărgând câteva panouri de sticlă. — O, Doamne! strigă el privind scena din fața lui. Au atacat! Se uită spre micul marinar care era încătușat și legat de perete. Era Timmy. — Ai văzut ce mi-ai făcut cu ușa? întrebă mustrător Dorian, din spatele lui Ignatius. — Dușmanul e printre noi! exclamă Ignatius agitat. Cineva ne-a deconspirat! Spune-mi cine! Au pornit împotriva noastră! — Scoate-mă de aici, se rugă micul marinar. E teribil de întuneric. — Prostănac ce ești! exclamă Dorian, scuipându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere să omori un câine?” l-am încercat. N-a ezitat deloc: „Aș încălca legea”. Și abia atunci m-am revoltat. „Eu valorez, deci, mai puțin decât un câine?” Aruncându-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te strâng de gât cu o singură mână. Încotro ai pornit? - La domeniul gintei Ariberti. Sunt trimis de duci ca să fac lecții cu un tânăr al cărui nume nu-l cunosc. Ochii i s-au întunecat din nou. A bombănit mustrător: - Cu verii mei nu m-am văzut de ceva timp, sunt aproape douăzeci de ani. Tânăr! Lecții! A scuipat în direcția picioarelor mele și a continuat: - Înseamnă că tu ești cel pe care-l așteptăm. Nu prea ai față de profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldați și am hotărât: - Nu vă pot lăsa să faceți asta, nu înainte de a vedea ce se află în interiorul acestei biserici. Unul dintre ei, furios, mi-a întors-o: - Și cum o să intri să vezi? M-am uitat la el mustrător. - Există printre prizonieri doi preoți. Ei vor porunci celor dinăuntru să deschidă. Drept răsplată, voi cere regelui ca nimeni să nu se atingă de ei. A fost nevoie cam de două ceasuri pentru ca, în fine, să văd ieșind din cortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să se topească În ea, turtindu-și gura, nasul și casca de spatele ei. — De ce trebuie să mergi la muncă? Începu. De ce trebuie să merg la școală? De ce Crăciunul e doar o dată pe an? — Nu vii la meci, constată Valentina mustrător. — Nu pot, Val, oftă Emma, astăzi merg la general. Îmi pare rău. — O, da, comentă Valentina ridicând din umeri. Oricum nu-mi pasă, joc mai bine când nu vii. O lume fără autobuze, fără Roma, fără mama - o lume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În dreapta și-n stînga. Ghicind ce o preocupa pe fiica lui, Milic Îi aminti Într-o șoaptă că, de la moartea soției lui, fratele ei nu mai suporta Înmormîntările, probabil că Își Îneca durerea În vreun ungher oarecare. Aruncîndu-le o privire mustrătoare, Jeanne le făcu semn să tacă. Marie primi răceala acelei priviri ca pe o rană care se suprapuse peste suferința ei, se clătină pe picioare. Jeanne Își strecură atunci brațul pe sub cel al fetei ei și o luă blînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și fumați. O să vi se-nverzească burțile. BRUNO și GRUBI (Gest de profundă nemulțumite.): Pfui! GRUBI: Unde vezi tu că fumăm? FETIȘCANA (Palidă, ca după o gafă uriașă.): Păi... GRUBI: Ce trebuia să faci tu aici? (MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO și GRUBI.) FETIȘCANA: Păi... eu... (Se smiorcăie.) VIZITATORUL (Profund satisfăcut de senzațiile pe care le simte cu picioarele în groapă.): Ce s-a-ntâmplat? MAJORDOMUL: Se-ncurcă ăștia... BRUNO (Către FETIȘCANĂ.): Hai, aruncă drăcia aia și cară-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trebuie să-l facem să înțeleagă. GRUBI (Entuziasmat că poate repeta scena.): Sigur! Sigur! Totul a fost foarte simplu. Mai întâi eu l-am trimis pe Bruno să aducă vârful. BRUNO: Nu! Nu! Nu! Eu te-am trimis după vârf. (Mustrător.) Ce dracu’? GRUBI: În sfârșit... Important e că unul dintre noi s-a dus după vârf. Ei? Ce credeți ca s-a-ntâmplat cu vârful? MAJORDOMUL (Iluminat, în culmea extazului, către VIZITATOR.): Ei? Vă dați seama? GRUBI și BRUNO ( Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la plenara ceceului din aprilie sau mai. Le-a dat o declarație, că era și chestia cu China, de-a intrat Hrușciov la idei. Bătrânelul privi și el îngândurat spre musca prinsă în capcana lipicioasă a hârtiei. Clătină din cap, mustrător: - A stat și s-a gândit Hrușciov, am polemică cu chinezul, mai vine și românul și mă bagă la polemică, vine și ungurul, și polonezul, că abia asta așteaptă să mă prelucreze de ce i-a atacat Stalin cu Hitler în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia, n-a mai putut aștepta. M-a lăsat pe mine să-i țin rândul și să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu descriere. Nici un fel de poveste. Nici o justificare. Mister vor, Burtăncurene! Mistrerul ăsta pe care numai noi îl stăpânim. Da’ pe care nimeni nu vrea să-l înțeleagă. Că e mai bine în mister și taină, decât în adevăr.“ Ridică mustrător mâna spre Burtăncureanu, dojenindu-l, ca și cum până atunci prozatorul spusese numai prostii. Chicoti: „Adevărul, nene, te face sărac, calic, nu-ți dă nimic. Cum e cu ăștia de la gazete, care o tot fredonează cu adevărul despre Revoluția de la Județeană. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în întâmpinare cu o inocență apoape copilărească. El era abătut. S-a așezat la foc, obosit după călătoria pe care o făcuse pe jos. Tăcea. Gongku s-a cam tras la față și i-a dat târcoale până când o privire mustrătoare l-a convins să ia loc. Ceilalți se uniseră într-un corp comun care îl închidea pe maestru într-un cerc, clipeau și gâfâiau agitați, uitând cu totul de exercițiile de respirație. În sfârșit, Sui a deschis gura: - Ne bucurăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Hai, dă-i un pupic lui Busbi ! îi dai un pupic lui Busbi ? Pexy răspunse agitîndu-și din nou coada și sărind cu labele din față peste genunchii domnului Busbib. Doamna Bordaz își strînse umbrela și îi aruncă bărbatului o privire mustrătoare, ca și cum el ar fi fost vinovat de vremea proastă. — Credeți că o să mai țină mult ? — Da, doamnă, o să ne plouă tot weekendul. După ce doamna Bordaz dispăru în lift, gardianul șterse cu grijă toți stropii de apă și toate urmele de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
la îndemînă, suntcam strâmtorat. Felix îi întinse și a doua piesă. Între timp pianul tăcuse, dar emoția nu-i îngăduise tânărului să audă trosniturile scării apropiate. Când întoarse capul, zări pe Otilia. Era cam palidă și avea ochii ficși și mustrători. - Papa, ce faci aici?Bătrînul lăsă ochii în jos, gudurîndu-se. - Nimic. I-arătam odaia. Te las pe tine să-i ții de urât. Și, frecîndu-și mâinile, bătrânul o luă mărunt pe scară în jos. - Ți-a cerut bani? întrebă, supărată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Profitând de suferință a lunecat câțiva pași pe holul apartamentului meu. Și-a insinuat gentoiul pe un fotoliu, a schițat un gest ca pentru a-și oploși mustățile - rare, îngălbenite ca de tutun, suferinde și ele - și m-a privit mustrător. - Au avut alții grijă... Uitați-vă: aș putea pentru ca să vă supun atenției câteva fotografii de la mare... Când eram la mare ne împroșcam cu nisip, chiuiam, ne umpleam gurile cu apă sărată și ne stropeam peste tot... Serile, ne retrăgeam în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un aer îmbălsamat, apăsat, familiar trecea prin noaptea cea pustie și rece a sufletului meu. De douăzeci de ori eram să mă repăd s-o strâng în brațe c-un amor copilăresc și nebun, de douazeci [de ori] zâmbetul ei mustrător și viclean, care părea că ghicește tot ce se petrece-n mine, își râdea de încercările mele. În fine ajunserăm la casă. Iute și grațioasă, ea sări nebunatec gardul și dispăru râzând prin arborii cei ninși ai grădinei, eu o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mai este dulce („amărîtul trai”). N-are darul de improvizație al fratelui său și nici rafinamentul părintelui. Este un spirit mai realist și mai auster: duce o viață retrasă, urăște luxul și petrecerile și, din această pricină, este adesea mustrător față de fratele și nepotul său, Iancu. Acestuia din urmă Îi scrie la 6 iulie 1812: „nu sînt mulțumit dă dumneata, p-acii, pentru că dormi mult, pentru că pînă a te găti, faci multe ceasuri, că nu vei a scoate pricinile, Înaintea dumitale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de revelație, sentimentul imposibilității de a comunica totul, el care exprimă, de regulă, toate lucrurile și ceva pe deasupra? Oprim seria Întrebărilor aici. „Poruncitorul deget” din poem ne face atenți să nu greșim. În imaginarul heliadesc există totdeauna un asemenea deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea. Bunul-simț clasic Învinge pe omul romantic din Heliade. Oricum am judeca lucrurile, Visul moralizator și alegorizant, lipsii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reprezentările iubirii, Alexandrescu trece, fără dificultate, de la suspinul văcărescian la extazul mistic al romanticilor. Filozofia lui este rezumată de versul: „femeia este un Înger, viața-i un suspin”, În marginea ei, stilul confesiunii variază: cînd solemn mitologic, cînd cordial, blînd mustrător. Limbajul cel mai elocvent pare a fi, și la Alexandrescu, tăcerea. Ochii Îndrăgostitului „Înoată În tăcere”, durerea În amor, „e mută cu deznădăjduirea”. De aici vine uzul limbajului ca expresie a emoției puternice. „Adio! N-am cuvinte” este supremul elogiu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]