261 matches
-
Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget și, ceva mai aproape, roșea coperișul gării, care era chiar în marginea satului. Apostol se uita drept înainte, dar în ochii lui jucau spânzurații, numai spânzurații, din ce în ce mai mulți și mai mustrători... Apoi deodată, în mijlocul lor apăru iar fața plutonierului, cu zâmbetul supărător, ce-i descoperea dinții gălbui, cu o gaură neagră în gingia de jos, și iar auzi glasul enervat, care încerca să fie lingușitor: ― Cele două santinele pe care le-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la pregătirea execuției, cum a apucat ștreangul încercîndu-l dacă e destul de rezistent... În amândouă palmele simțea atingerea aspră a funiei. Amintirea aceasta i se prefăcu în suflet într-un simțământ de rușine și părere de rău, atât de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui Dumnezeu în ziua judecății de apoi. Simțământul straniu îl stăpâni numai o secundă, și totuși parcă îi deschise larg porțile adâncimilor nepătrunse, unde clocotesc explicațiile tuturor tainelor vieții. Apoi vedenia spânzuraților pieri brusc, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ani. Câți dintre antrenorii mediatizați ai Românicii noastre ar fi ales această cale? Majoritatea s-ar fi mulțumit să trântească un „acum se vede că era o greșeală să renunțe la mine“. Și să urmeze, după o declarație dintr-asta mustrătoare, un șir de diatribe la adresa „complotiștilor“. Cu personajul Ionuț Popa nu te plictisești niciodată. El e genul de individ care nu se înfoaie ca un curcan în fața camerelor de luat vederi. Deși își știe bine rolul atunci când becurile se aprind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
mai știai ce să alegi. Cât despre batal, nici pomeneală. Am mâncat și noi și personajele ca sparții. Cel puțin spătarul Vulture, ca omul venit de la drum lung și trecut printr-o mazilire, a mai cerut o porție, stârnind uitătura mustrătoare a preacuviosului Metodiu care, ca față bisericească, a dat carnea la o parte, sorbind cu vinovată poftă doar zeama. La felul doi s-a adus un sos. — Din ce faceți acest sos? - se interesă amabil Barzovie-Vodă. — Din bujbei! - răspunse Huruzuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și ne îngăduim în bezna unei îndepărtate bucătărioare a frige la foc mic, în toiul Postului Mare, o pustie de cârnat afumat, Prea-Bunul ridică o sprânceană, se uită chiorâș la noi și face să sune în străfundul nostru vocea Sa mustrătoare: „Frații tăi postesc și rabdă. Pune cârnatul la loc!”. De aceea zic că și în fuga fiicei dumitale cu numitul Zbignew eu văd dacă nu amestecată mâna Domnului, măcar muiîndu-se degetul Său mic, ori poate, de înțeleg bine chiar inelarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tău bărbat. Dacă tu n-ai realizat că despărțirea voastră este pur și simplu o șansă a ta înseamnă că ți-ai pierdut într-adevăr anii ăștia de floarea cucului, rosti Alexe și ochii lui albaștri se opriră asupra ei mustrători. El a găsit ceea ce a căutat, o asaltă de cealaltă parte Nina, o hienă ultra pozitivă care să-l ajute să-și urmeze ascensiunea. Tu erai un obstacol pentru el, un balast. Ochiul critic, preciză Alexe, conștiința. Între timp se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Hai, dă-i un pupic lui Busbi ! îi dai un pupic lui Busbi ? Pexy răspunse agitîndu-și din nou coada și sărind cu labele din față peste genunchii domnului Busbib. Doamna Bordaz își strînse umbrela și îi aruncă bărbatului o privire mustrătoare, ca și cum el ar fi fost vinovat de vremea proastă. — Credeți că o să mai țină mult ? — Da, doamnă, o să ne plouă tot weekendul. După ce doamna Bordaz dispăru în lift, gardianul șterse cu grijă toți stropii de apă și toate urmele de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
-n patru ca prințul Șerban Pangratty să nu mai calce în Vladia. Puteți fi sigură că aveți în mine un aliat de nădejde. În definitiv, avem aceleași interese..." Domnișoara K.F. a strîns ușor din pleoape, albastrul ochilor devenise cenușiu și mustrător, a lungit cît a putut gestul cu care îi întindea mîna să i-o sărute, peste măsuță, ceea ce nu se făcea, "idealuri, domnule Popianu, idealuri..." * N-a trebuit să facă nimic pentru ca prințul să nu mai vină în Vladia. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
asculta nici glasurile care o întrebau, nici nimic, intra în întuneric, se ducea; și târziu se întorcea, se furișa pe ușă. Maică-sa ridica un cap mare, cu părul zburlit, prin semiîntunericul împrăștiat de lampa cu fitilul micșorat. Cu glas mustrător, cu neliniște, îngâna: — Ce ți-i de cap, fată? Unde te duci? Am să te spun lui tatu-tău și are să fie rău de tine... Fata încrunta sprâncenele fără să răspundă, se dezbrăca repede și se înghemuia într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tribunal, înseamnă legea". Dar dacă legea ți-ar cere să omori un cîine?" l-am încercat. N-a ezitat deloc: "Aș încălca legea". Și abia atunci m-am revoltat. "Eu valorez, deci, mai puțin decât un cîine?" Aruncîndu-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
simtă, să pipăie cărămizile pereților. Pătrundea cu încredere în bezna galeriilor. Era ca o întoarcere în uterul uriaș al pământului din care apăruse el, Iancu, urmașul Văcăreștilor. Se regăsea pe sine. Stătea față în față cu ochiul atent, blând sau mustrător al familiei sale. Își recunoștea dorințele, neliniștile, limitele, îndoielile, căderile și înălțările. Le mărturisea cu voce tare, ascultând apoi ecourile ca pe niște răspunsuri oraculare. În jur vedea numai o buluceală haotică prin clipa existenței. Înlăuntrul lui, însă, simțea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Nu! zise ea, respingându-mă. Nu vreau! Și totuși se dezbrăcă singură. Bluza ei neagră, cu mâneci lungi, îi alunecase de pe umerii zvelți pe covor, alături de rochiță și corsaj. Apoi se apropia de mine și cu o privire întunecată și mustrătoare, înainte de a ne pierde în nemernicie, zise tristă: - Cu tine n-ar fi trebuit să fac niciodată asta. Cu toți ticăloșii, da, numai cu tine nu. Și sufletele noastre alunecară în mlaștină, adânc și pentru totdeauna. A fost prima și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în ea, spărgând câteva panouri de sticlă. — O, Doamne! strigă el privind scena din fața lui. Au atacat! Se uită spre micul marinar care era încătușat și legat de perete. Era Timmy. — Ai văzut ce mi-ai făcut cu ușa? întrebă mustrător Dorian, din spatele lui Ignatius. — Dușmanul e printre noi! exclamă Ignatius agitat. Cineva ne-a deconspirat! Spune-mi cine! Au pornit împotriva noastră! — Scoate-mă de aici, se rugă micul marinar. E teribil de întuneric. — Prostănac ce ești! exclamă Dorian, scuipându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Amory. Echilibrul precar al lui Amory s-a prăbușit complet. Și-a imaginat grupul vesel zburând În sunet de clopoței pe străzi troienite, apariția limuzinei, oribila coborâre publică din ea a Myrei și a lui, În fața a șaizeci de ochi mustrători, scuzele pe care și le va cere - de data asta reale. A oftat tare. — Ce-i? s-a interesat Myra. — Nimic. Căscam și eu. Sigur Îi prindem din urmă până nu ajung acolo? Nutrea speranța vagă că ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Taci din gură! s-a răstit Amory la Olson. Un minut de tăcere. - Stella Robbins, a spus fata În cele din urmă. Post restant, Rugway, New Hampshire. Olson a Închis carnetul cu un pocnet și le-a adresat o privire mustrătoare. - După lege, hotelul poate pune dovezile la dispoziția poliției și În cazul ăsta fii sigur că ai face Închisoare pentru că ai trecut o fată dintr-un stat În altul cu scopuri imorale. Olson s-a oprit, ca și cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Când vă bate / La ușa sufletului.“ (Ziua de Crăciun 2000) „Să recompunem din cioburi / Prima iubire“ (Trăim în extreme) etc. Constatând că povețele sale nu sunt luate în seamă, autorul ridică uneori tonul și se lansează în discursuri interogative și mustrătoare. Dar chiar și în aceste expresii ale indignării triumfă banalitatea. Scurtul poem Umilință pare ultimul paragraf din cuvântarea unui director de școală generală la o ședință cu părinții: „Cum vom putea vindeca / umilința unor copii puși să cerșească? / Cum vom
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
răspunse alt foc, mai departe, spre vârful Ostrei. Iar În zarea Întunecată a munților Neamțului se văzură alte focuri, aprinse, rând pe rând, pe culmi. Țara se trezea la viață. - Acum Înțelegi, Ștefan? Întrebă călugărul, iar vocea lui avea ceva mustrător. Acum vezi ce se află În jurul tău și nu vedeai până acum? - Văd, preasfinte... - Tu ai făcut pentru ei ce n-a făcut nimeni. Iar ei vor face pentru tine ceea ce nici un popor n-a mai făcut pentru voievodul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spetesc tot pe baricadele statului... dar :p să fie de la prietenesc, să fie de la prostesc (Doamne ferește!), că n-o fi de la pasional... Și iar privește vinovată spre haina lui bărbată-su din cuier care parcă prinsese viață și o învăluia mustrător... A trecut o zi, au trecut două, au trecut trei... Și... aceeași gospodină, același profil, alt mesaj, scris acum cu verde: -Spune-mi mai multe despre tine... Femeia, supusă, cu gândul la copii, la bărbat și la necazurile care s-ar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
nevoit să plătească amenda respectivă, fără să clipească măcar. La noi nici nu s-a mai uitat. Trenul, scârțâind plictisit din toate încheieturile, întocmai unui bătrân cu ciudățenii, deranjat degeaba de la tabietul lui, își urni roțile alene, pufăind morocănos, parcă mustrător și cu drept cuvânt supărat pe elevii certați cu disciplina. A doua zi, luni, la liceu, a fost scandal mare de tot! Profesorul Marinescu a reclamat cazul lui Jujucă și s-a instituit imediat o anchetă. În prima oră de
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
văduvă. Dar din fericire mai există și alte motive mai evidente pentru a nu acționa grăbit într-o astfel de situație. Femeia se holbă la el câtă vreme își expuse analiza. Acum, dădea din cap într-un fel care părea mustrător. - Asta a fost, întrebă ea, o mostră tipică, întortocheată de conversație ca General - ezită ea - Semantică? Gosseyn aruncă o privire mentală, înapoi peste analiza sa, și observă că aceasta era cu siguranță expunerea cea mai personală care fusese rostită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
suntem Troog. Tonul căpătase, brusc, o notă imperioasă. Expresia puterii personale îi sugeră o altă întrebare lui Gosseyn: - Tu ești - ezită - împăratul? Urmă o tăcere adâncă. Fața și ochii erau în continuare îndreptați spre Gosseyn. În cele din urmă, aproape mustrător - i se păru - străinul spuse: - Noi, ființele Troog, nu avem împărați. Făcu iar o pauză. - Eu am fost numit comandantul acestei nave. - Cine te-a numit? întrebă Gosseyn. Ochii mari deveniră, dacă era posibil, și mai rotunzi. Apoi, pierzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Viciu Un viciu puternic înrădăcinat e mult mai greu de abandonat. Miere și fiere Mierea din glas și dulceața din vorbe nu pot ascunde fierea din suflet. Zâmbet Îndoiește-te de zâmbetul fals și binevoitor al vrăjmașului și prețuiește surâsul mustrător dar sincer al prietenului. Viața Singurul și cel mai prețios lucru pentru care merită să te lupți este viața. Dialog Dialogul privirilor este un mod simplificat și codificat de comunicare interumană. Prosperitate O națiune nu se poate considera prosperă decât
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
pentru a merge acasă. După plecarea lui Radu, Angela părea fericită. Deși considera fapta săvârșită poate o mârșăvie, atrăgându-l în cursa ei în starea în care el se afla, i-a rămas întipărită în minte privirea lui rece și mustrătoare pe care i-a aruncat-o la plecare. Ea se îndrăgosti de Radu încă de la venirea lui în fermă acordându-i multă atenție și prețuire, chestiune pe care el nu o observase sau nu vroia s-o observe. Din
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Radu îi ceru explicații. Ramona îi spuse că i s-a defectat mașina iar el i-a reparat-o. Fiind înghețată de frig că stătuse prea mult în drum, el a binevoit să o conducă acasă. Mama ei o privi mustrător deoarece a observat că Ramona e plânsă și o întrebă: -Dar pentru ce ai plâns? Ramona îi explică motivul. îi povesti tot ce aflase de la Radu în legătură cu accidentul pe care-l suferise. Bătrâna doamnă ascultă cu atenție, apoi cu toată
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
urători își făcu apariția, unii dintre ei fiind elevi ai Ramonei. Ea, veselă, le mulțumi pentru urări, servindu-i cu suc și prăjituri. Radu zâmbind, îi servi pe fiecare cu câte un pahar cu vin. Ramona se uită spre el mustrător. -Sunt copii, Radu. -Da, copii au fost cândva. Ceilalți zâmbiră aprobându-l pe Radu. Peste ei se așternu buna dispoziție. Andrei începu să le povestească o întâmplare hazlie din timpul adolescenței sale și toți începură să râdă. După ce copii plecară
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]