329 matches
-
o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai mult șoptit. În târziul înserărilor de toamnă, mai ales, o însoțeam pe Ester spre casa ei din Piața Kogălniceanu, unde spunea că se mutase nu de mult. Locuise și după terminarea facultății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aici, în inima Bucureștilor“. Mi-a luat mâna și mi-a strâns-o, de parcă ar fi vrut să-mi treacă, în acea atingere, bucuria de a fi prins o astfel de neașteptată clipă, cu veverița uimită oprită de sunetele unei muzicuțe. „Dă-i ceva omului aceluia de cântă“, mi-a mai șoptit tatăl meu, scoțând câțiva bănuți și strecurându-mi-i. „E necăjit și i-o fi greu.“ I-am spus că nu pot să-i dau bani, nu are figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că-l mai zăresc în ușorul tremur al aerului, cum stă cu mâinile încrucișate, cu picioarele ușor desfăcute, întinse, privind îngândurat spre mine. Uneori parcă zăresc și conturul de abur al acelui orb, cu toiagul lui pe genunchi, cântând din muzicuță în timp ce veverița de demult încă stă uimită în coadă în fața lui și-l ascultă. Dintre multe alte imagini ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra lui așteptând pe banca aceea ca eu, într-adevăr, să-mi sfârșesc coborârea, cu un orb cântând la muzicuță și o veveriță ascultându-l uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
niște clipe de mare spaimă de mine însumi, mi-a fost dat să văd un orb, undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu foc mare, în care din când în când aruncau boabe de tămâie, smocuri de busuioc, câte un pumn de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt bătrân, orb, într-o manta cenușie, soldățească, de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la poalele unei sălcii cu mlădițele revărsate peste un ochi de apă, un bărbat, bătrân părea, cânta din muzicuță. Era singur, nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi dărnicii sufletești, dăruire trimisă în Lume de la cei duși, lumină care, atunci când crezi că toate ale tale pierdute îți sunt, vine și-ți daurește iarăși calea. Bătaia molcomă a apei în taluzul șoselei, clinchetul monoton al undelor lovite, sunetele muzicuței depărtate, lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și temeiuri de a merge mai departe. Mă cerceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu-i vedeam nici pe doctor, nici pe popă și nici măcar pe mine nu mă închipuiam, cu toate visurile mele de izbăvire, șutați tocmai în Rai. Rămăseserăm doar eu și Kerim în părăsirea localului. Orbul care până atunci cântase din muzicuță la o masă de lângă godin, cu toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul de picior. Kerim ascultase până atunci muzicuța orbului, cu ochii închiși, cu capul sprijinit în mâini, ca și cum urmărea în zarea cine știe cărei depărtări de valuri întoarcerea mahoanelor lui, vedea grămădite în zare caice și ceamlânge și kalioane și kirlângice și tecnele și alte minuni de corăbii gonind spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate în vagon Moartea. A fost poate chiar bătrânelul acela orb din capătul vagonului care, rezemat de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept. — Chiar nu mai cântă nimeni în noaptea asta? voi repeta nedumerit. Ca și cum, până atunci, o ținuserăm numai într-un cântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
constituiau pentru el neașteptate motive de amuzament, dacă nu chiar de Încântare. Scrâșnetul dinților ei În timpul somnului Noimann nu-l compara cu zgomotul pe care-l scoate un polizor sau un fierăstrău atunci când atinge o esență tare, ci cu o muzicuță, cât despre amanții cu părul răvășit, ce tremurau de frică prin unghere, pe aceștia Noimann Îi ignora cu totul ori se prefăcea că În locul lor vede niște halate, pijamale, papuci de casă, ciorapi, chiloți, cravate sau costume. Uneori pijamalele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
singuratici. Cu gene cîrligate și ochii eterați cochet, păpuși oxigenate mișcau ritmic din coapse, simulînd indiferența. Fete de la țară, venite la tîrg să se școlească, vorbeau gros, azvîrlind cîte un „tu” ațîțat, și se lăsau urmărite de bandele elevilor cu muzicuță. Mulțimea fîșîia lasciv în timp ce cuburile clădirilor cu acoperișe cenușii și tencuiala roasă se înecau în viermătul multicolor. La mansarde ramele leproase ale ferestruicilor se înclinau, gata să verse fiere în cazanul de sub ele. Claxoane sunau sfîșietor și, o clipă rupte
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
prietenul Courvoisier ar fi clepsidră, auzi, clepsidră! Așa că domnul Dominic uitase să răspundă întrebării, are el jocul lui, să-l facă pe domn’ doctor să spună întâi ce are de spus și-apoi să-și dea și el drumul la muzicuță. — Ce naiba, Tolea, doar nu așa ne-a fost vorba... Doar nu e vin. Degeaba îi spun tontului să nu dea decât vin. Nu știu cum, dar mereu când vii tu, încurcă sticlele. Că doar Vasile o fi făcut-o de capul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
practică, suflețel, spune drept, ți-au luat până la urmă dreptul de practică? S-or fi lămurit, până la urmă, nu se poate altfel, mirosea escrocheria de la o poștă! Binefăcătoare, știu, știu, binefăcătoare ca toate escrocheriile, păi, cum. Da’ ți-au luat muzicuța, recunoaște, și aparatul de ascultat sughițurile și tratatele cu hocus-pocus hipnoză harakiri. Te-au eliberat, recunoaște. Uite, sunt aici de-o oră. Telefonul n-a sunat, deloc n-a sunat. Și sunt de o oră aici, mai mult de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vedea mutrele buimăcite de obrăznicia cabotinului. Să-l apuci, așa, de nas, să-l învârți pe călcâie, până s-o sătura. Ăsta are pe cineva sus, altfel nu se poate... atâtea bube la dosar și atâta obrăznicie, așa slobod la muzicuță, glontele nu-l nimerește, bea otrava și dansează Charleston. Să te dai în lături și să scuipi în sân, ca la vederea împielițatului. Numai de n-ar trece săraca Vasilica tocmai acum pe la recepție! Publicul stă paralizat, în așteptare. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ca să pun de o cafea, trebuia să izbesc lichidul bocnă cu o cană din metal. Făceam dragoste și ne spălam unul pe altul într-un lighean uriaș. Apoi o aruncam în fața curții, să-și frângă Zane gâtul. Uneori, pe strada Muzicuței ningea până la clanța ușii. Atunci Zuza, cățeaua neagră cât un vițel, intra în călduri și potăile săpau tuneluri pe sub zăpadă. Veneau cu zecile, chelălăind, mușcând, scuipând, înjurând. Ca să o scăpăm, câteodată o băgam pe Zuza în hol. Intra cu sfială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
deputiciul de creastă”. LXII Am sunat-o pe Sabina de la un telefon public. Era groaznic de speriată. I-am spus că sunt bine, dar mi s-au întâmplat lucruri tare ciudate. După o oră ajung. Mă așteaptă în capul străzii Muzicuței. E însoțită de madam Zane, cu o broboadă peste gură, și de Zuza, mai serioasă ca niciodată. Nici când o mângâi pe cap nu dă din coadă. De-abia în casă, în jurul unei farfurii cu sarmale umplute cu urdă, trimise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și telefoanele, în timp ce altul dădea foc unui Aro parcat în față, pentru diversiune. Îl furaseră de undeva din cartier. Trei dintre ei dăduseră buzna în stație, puseseră cuțitele la gâtul vânzătorilor și înșfăcaseră toți banii din casă. Cum pe strada Muzicuței își făcuse o casă arătoasă fiul unui ambasador, și cum clanul Zane îi șterpelise omului jumătate de tonă de ciment, ca să-și asfalteze curtea în spate, și cum ăla micu, Gigi, fusese prins de proprietar în garajul lui aruncând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să citească: Știți care e diferența între un bou și o vacă?..........când este muls, boul zâmbește..... - Hai măi, șefa! acuma de ce mă demotivezi? Știi ce implicat, ăăă, sorry, ce involved sunt în project-ul ăsta!! LXVI Cum intrăm pe ulița Muzicuței, tanti Cucu începe să strige peste gardurile unse cu păcură ale vecinilor: țață Leano, tanti Jenica, Cocuțoo, nea Fanee! M-am întors, bre! Hai v-aștept pe la mine, să punem țara la cale nițeluș. Odată în bordei, mătușă-mea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dădu fuga până la Steluța după patru trandafiri și-o sticlă de Riesling demisec. Poarta se trânti în urma ei, clătină gardul de tablă verde și chiar agită frunzele obosite ale salcâmului. L XXXII Carevasăzică rămăsesem singur în palatul de paiantă de pe Muzicuței numărul 2. Tanti Cucu încercase să mai rămână în București o vreme, chipurile ca să-mi țină companie, în realitate să mă aibă sub observație. Mă cicălea mereu și-mi spunea să nu mai citesc atâta, că mă tâmpesc. Îi spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]