1,379 matches
-
dialectica unei discuții, ca o probă de fair-play. Drept care mărturisim că ne jignește aprecierea d-sale după care, provocînd o dezbatere într-un spirit urban, n-am fi procedat "onest", că am fi promovat "norme de comportament și concepte inacceptabile". Nădăjduim că "o societate deschisă, democratică" poate îngădui aserțiunile noastre și încă destule altele, sub condiția unui respect mutual.
Cîteva precizări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8184_a_9509]
-
un alibi al sadismului. Așa s-a întîmplat și cu o seamă de optzeciști la începuturile lor (faza cea mai frapantă a creației acestora), circumscrise terifianților ani ^80. Deoarece viața obștească n-a evoluat în sensul binelui pe care-l nădăjduiam cu toții, reacția subiacentă dacă nu directă la aspectele ei pe care o reprezintă poezia de un asemenea tip e îndreptățită a se menține. Pentru a fi moralmente convingătoare, antiidea-lismul (sacrificarea lumii) se conjugă cu antilirismul (autosacrificarea poetului).
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
el zâmbind, ochii ți se înverzesc, barba ți se îmblonzește palmele ți se încălzesc când chiar trebuie să fug la serviciu rog fiecare floare de orhidee din casă să își întoarcă fața spre tine, sa te facă să zâmbești și nădăjduiesc că traficul este lejer. când predau, dau pilde din poemele tale de succes când arăt studenților țesuturile noastre ciudate, la microscop le vorbesc cu poveștile tale, despre funcțiile personajelor și sentimentelor lor alambicate, biete molecule încercate, circulând, reciclate, prin noi
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
nu mă pot despărți? POSACUL: Să așteptăm cu înțelepciune și cu răbdare trecerea norilor. Pe urmă va luci iară soarele pentru cei buni. Pretutindeni sunt oameni vrednici, și domnia ta vei ști să-i găsești și să te așezi în preajma lor, nădăjduind îndreptarea lucrurilor. LIANA: Unde să mă duc, înțeleptule prieten? În țara lui Hulpav-Împărat, sau la Zarvă-Împărat, sau la Lehamite-Împărat? Le știi, și lor și celorlalți, năravurile și apucăturile... POSACUL: Să treci, domniță, de hotarele lor, și să poposești tocma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
jupâniță. Se poate?... LIANA: Cum nu?! Bine ai venit. Bucuroasă de asemenea oaspete ales. Fii bun și așază-te pe scaunul de colo. PÂRJOL. Foarte mulțumesc pentru bunăvoință. (se așază) Scumpa sănătate a domniei voastre...? LIANA: Mă aflu bine și nădăjduiesc același răspuns din partea domniei tale. Oare ți-aș putea fi de folos întrucâtva? PÂRJOL (o privește cu încântare vădită): Folosul cel mare îl am privindu-te, jupâniță Liana; și ascultând vorbele alese pe care le rostești, care asemenea vorbe nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a-și cunoaște bunica, măicuța mea fără seamăn în lume. Soarta mea, bună măicuță, ar fi fost mult îndulcită dacă tăicuța mi-ar fi înțeles crezul așa cum l-ai înțeles tu. Nu i-a trecut nici acum cumplita mâhnire, dar nădăjduiesc că nu m-a șters din sufletul lui"... Deși tatăl ei o repudia, nu-l ura, știa că undeva, într-un colț al inimii sale, mai păstra acea dragoste de părinte care nu se poate stinge niciodată. Era însă prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ca și cum s-ar afla în centrul unui taifun. Această nedorită rostuire îi duce departe de lumea lor, dincolo de ei. Astfel își pierd controlul, orientarea și sunt transportați într-un spațiu și într-un timp care nu e al lor. Teo nădăjduia că poate în timp va obține iertarea Doinei, deși știa că acest lucru nu era ușor; simpla conviețuire sub același acoperiș nu însemna uitare. Și tot el se gândea: ,,Cât de puțin timp îi trebuie unui om să cadă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ș.a.m.d. Mai departe, nu mai cunosc ce s-a ales de viața lor. Ultima secvență descrisă mai sus părea, totuși, foarte promițătoare pentru ambii, nu-i așa? Ei bine, tocmai de aceea, eu cred și - de ce nu? - chiar nădăjduiesc că cei doi au trăit fericiți împreună, în deplină armonie sufletească și trupească, până la capăt. Și totuși, acea experiență dăunătoare fericirii din trecutul lor sunt aproape pe deplin convins că niciodată nu li s-a șters vreun pic din amintire
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lui și nicidecum nu-l cruța. Acum, el avea de-a face cu primul mare impas din viața sa, din care nu se pricepea nici cât negrul de sub unghie cum să iasă. Avea o stare de spirit jalnică, nu mai nădăjduia în nimic bun acum și se simțea aproape ca și compromis. „Și, dacă cumva, în loc de salvarea definitivă, va veni catastrofa definitivă pentru mine?”, tot rostea dânsul în gând. Pe scurt, se găsea într-o stare sufletească complicată. Până și de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
spun cât de mult mă impresionară cele auzite. Imediat, mi-am amintit de dorința pe care mi-o mărturisise și mi-am spus: „Da, Doamne! Cu adevărat, Tu știi și le vezi pe toate! Nimeni, din cei ce cred și nădăjduiesc cu adevărat în Tine, nu rămâne neauzit și nevăzut!” Pe bunul meu tată, care avea teamă câteodată să nu moară fără lumină, îl învrednicise Dumnezeu ca nu numai o lumânare să ardă la capul lui, când i se va despărți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
drumuri care nu au fost niciodată ale lui. - Va fi foarte greu! - Nu va fi ușor, dar în tine stă toată nădejdea mea; tu poți contribui la așezarea lui cu toată ființa în casa noastră. Sper să nu greșesc, dacă nădăjduiesc că ai putea să faci din el mai mult decât un prieten, poate chiar un frate de suflet! - Dacă și el ar vrea, știu și eu... - Va voi! Tot ce vine de la mine și de la Alex el consideră a fi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai grave și mai evidente. Numeroasele probleme ivite În interpretarea Pactului, și necesitatea deseori respectată a modificării sale, erau indiciile unei stări de criză, cu alte cuvinte se vădea că „organul nu era Încă adaptat funcției sale”. Giorgio del Vecchio nădăjduia profetizând: „Fără Îndoială deci - scria filosoful - o organizație nouă și mai adecvată trebuie să se formeze În viitor care să urmeze acestui prim și defectuos experiment. Greșeala cea mai gravă ar fi aceea de a atribui fazei de astăzi o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Trebuie să adaug că te consider, și remarc acest lucru în ciuda resentimentelor mele, o persoană demnă de tot respectul meu și care merită cu prisosință să știe adevărul. Sunt încredințat că preferi această scrisoare sinceră unei formule convenționale de scuze. Nădăjduiesc că nu te-am lovit prea rău. Cred că, întrucât ești o persoană care cunoaște lumea mai bine decât mine, nu ți-am produs un șoc profund și nici nu te-am uimit prea tare. Sper că ne vom mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de sublinierile făcute de mine pe text în anii studenției, începând să priceapă diferența dintre relevant și neînsemnat, dintre generalizare și ilustrare, și așa mai departe. Și, în plus, era o carte scrisă într-un stil atât de simplu, încât nădăjduiam că, fără s-o împing de la spate, ar putea prinde curaj să citească nu numai capitolele pe care i le sugeram eu, cele direct legate de trecutul ei (așa cum mi le imaginam eu) - acțiunile violente din bazinele miniere, începându cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ori când gazul ăla puturos binevoia să-mi ardă pielea în căutarea dușmanilor și când o întreagă grupă mică, mijlocie, mare, bașca alee Băiuț înțelegea foarte bine de ce sufăr și mă ocolea fără milă, ca pe ultimul ciumat de pe pământ. Nădăjduiesc din tot sufletul ca El să nu se burzuluiască pentru că-L invoc atât de des la acest început de capitol și mai sper să nu-I fi greșit prea tare încât să mă blagoslovească cu vreo serie nou-nouță, ultimul răcnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
femeie, să intre pe urmele ei din magazin În magazin sau s-o aștepte la un colț de stradă, numai pentru că i se păruse că seamănă Întrucîtva cu femeia pe care o iubește, de parcă ar fi pierdut-o și Încă nădăjduia s-o găsească Într-o zi În mulțime. — Ați venit În legătură cu un cozonac? Întrebă fata. Rowe o privi cu luare aminte; asemănările erau prea mici În comparație cu marea deosebire ce le despărțea: fata era vie, iar cealaltă moartă. — Aseară am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pomenit la sanatoriul acela fără să-mi amintesc de nimic - În afară de cîteva frînturi din copilărie. Mi s-a spus că mă cheamă Richard Digby. La Început nu mi-am recunoscut nici măcar chipul din fotografie. Știți, din pricina bărbii acesteia... — Acum, Însă, nădăjduiesc că ți-ai recăpătat memoria! Îl Întrerupse omulețul, cu o undă de ironie În glas. — Îmi amintesc cîte ceva, dar nu prea mult. — Comodă memorie! — Încerc să-mi amintesc, ca să vă spun tot ce știu, replică Rowe indignat. Credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
putut crede În timp de pace. Dacă fotografiile acelea ar trece granița, spuse domnul Prentice, am avea o mulțime de sinucideri... Cel puțin așa s-a Întîmplat În Franța. — De unde știți că n-au trecut granița? Întrebă Rowe. — Nu știu. Nădăjduim numai. Dar o să aflăm curînd care-i situația... Fiți atenți cînd intru. Lăsați-mă cinci minute cu croitorul În camera de probă, după care dumneata, Rowe, intră și Întreabă de mine. Vreau neapărat să-l supraveghezi pe omul nostru În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nici un rost să plîngi toată viața după cineva. E morbid. — Da, da... La revedere. 2 Apartamentul se afla la etajul al treilea. Rowe ar fi vrut ca scările să nu se mai sfîrșească niciodată - iar cînd apăsă pe butonul soneriei, nădăjdui că nu va veni nimeni să-i deschidă. lîngă ușă, pe palierul Întunecos, zări o sticlă de lapte goală, În care era vîrÎt un bilet. Îl scoase și citi: „Pentru mîine doar o jumătate de litru, te rog“. În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
te Întorci după numai cîteva ceasuri, și totul ți se pare schimbat, Încît te simți străin În propria-ți casă. Rowe știa, firește, că imobilul spre care se Îndrepta nu era casa lui. Casa lui se afla pe Guilford Street. Nădăjduise că Anna Îi va reda liniștea, dar urcînd pentru a doua oară scările casei, Își dădu seama că În viața lor nu mai putea fi liniște. Între Paddington și Battersea e un drum destul de lung ca să poți reflecta. Rowe luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
viața, și din care făceau parte toți oamenii care iubesc! Cel care iubește se teme. Printre florile și revistele ilustrate din salonul sanatoriului, Digby, Îmbătat de speranță, uitase acest adevăr. ... Ușa apartamentului era deschisă, așa cum o lăsase. O clipă, Rowe nădăjdui că Anna fugise În timpul alarmei și că n-o va mai revedea niciodată. CÎnd iubești o femeie, nu-i poți dori să fie legată toată viața de un ucigaș. Anna, Însă, era acolo - nu chiar În locul unde-o lăsase, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
avea nici cea mai mică intenție să debarce pînă În zorii zilei următoare și se simți batjocorit. Furios și batjocorit, ca și cum ar fi nutrit convingerea că Îi ghiciseră intențiile, lansînd barca la apă pentru a rîde de el, făcîndu-l să nădăjduiască zadarnic că aveau să cadă În capcana pe care le-o Întinsese. Urmau să coboare de pe vas la lumina zilei, și Încă toți deodată, protejîndu-se unii pe alții, pentru a-l hăitui pe insulă, urmărindu-l cu intenția de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la Mott, dar către mare nu-l trimisese și nu-l atrăsese nimic. Știa că mai are foarte puțin, vreo patruzeci de kilometri pînă la mal, dar nimic nu arăta. Gara mirosea a trandafiri și după ce a trecut de ea, nădăjduind că se va descurca în orășel, a intrat într-o mlaștină de praf cald, care îi acoperea pantofii, ridicîndu-se la fiecare mișcare. Cum treceai de gară mirosea altfel, a colb, a paie uscate, a bălegar încins. Ulița dreaptă de la gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot așa știa că nu mai ținea de ei, ci trecuse cu totul "undeva la stat". Era ușor de presupus că la Mott nimeni nu i-ar fi putut spune în ce loc și în ce serviciu trecuse Bîlbîie, dar nădăjduise să afle măcar vechea adresă. Știa că din adresă în adresă poți găsi pe cineva, proprietăresele fiind cele mai de nădejde în privința asta. Dar avusese noroc. Un noroc atît de mare, încît o clipă i-a fulgerat prin minte gîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se închidea încet, degajînd o violența înspăimîntătoare. "Aici, în mîna asta, o să strîng hățurile, să se știe că există un stăpîn!" Mihai Mihail se strecură pe lîngă trupul încremenit al prințului Basarab Cantacuzino, unul dintre acei prinți care nu doar nădăjduiesc, ci chiar vor să ajungă voievozi, după cum le este înscris în cartea destinului, dar care par a fi apărut pe lume strecurîndu-se printr-o fentă neobservată a timpului, greșind cu zeci, cu sute de ani intrarea în scenă. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]