830 matches
-
află la dispoziția bunului plac al nevrozei: "Vreau să arăt că totul depinde de nervi, că deci mi-e îngăduit să-mi bat joc de orice. Nu gândesc nimic serios" (p. 172). Și totuși alteori gândește serios, are "o dorință năprasnică de a fi sincer, cât mai sincer". Rezultatul e divorțul cu lumea, eliberarea de filistinismul mulțimii, după constatarea că în conștiință "se zbat dorințe, idei, neputințe" (p. 169). Stările extreme se succed alternativ. O dată e dezolat: "tristețea mă roade furioasă
Psihologismul halucinatoriu by Ion Simuț () [Corola-journal/Memoirs/10494_a_11819]
-
chiar aproape de Catedrala Mitropolitană - imaginea haosului apocaliptic al unei conflagrații fără noimă. Acesta este adevărul reținut pe file acum îngălbenite de vreme, un adevăr cules pentru neuitare, o mărturie a ceea ce ne-a făcut mai săraci cu decenii. Moartea și năprasnicul pârjol loveau din bombardierele B29, venite dinspre bazele din Italia, iar aceleași dezastre semănau Hurrican-urile britanice, dinspre bazele grecești, aflăm din cele consemnate în statistici strânse cu migala istoricului datornic celor ce vor urma. Pagubele se cifrează la multe milioane
Agenda2005-11-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283488_a_284817]
-
mai 2016 Toate Articolele Autorului Spre aducere aminte: - Zece ani de la mutarea la veșnicele lăcașuri a Domnului Prof. Univ. Dr. Liviu Borcea - de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Oradea (15.05.2006)... Cu mai mulă vreme în urmă am aflat de năprasnica boală ce s-a abătut asupra distinsului nostru profesor de istoria, cultura și spiritualitatea bizanțului (și) care veste m-a întristat foarte mult, culminând cu această fulgerătoare trecere a sa la cele veșnice, de la care iată, se împlinesc iată, deja
– ZECE ANI DE LA MUTAREA LA VEŞNICELE LĂCAŞURI A DOMNULUI PROF. UNIV. DR. LIVIU BORCEA – DE LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ORADEA (15.05.2006)… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384933_a_386262]
-
Poeme > Dragoste > NAI Autor: Leonte Petre Publicat în: Ediția nr. 2121 din 21 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului NAI De multe ori suntem porniți, năvalnici, Să despicăm în patru, iute, firul, Îi refuzăm încrederii tot girul Și repede ne pomenim năprasnici. Se luptă crunt zenitul cu nadirul Și-n confruntare se vădesc amarnici, Doar noi rămânem resemnați și pașnici, Iar arma noastră e doar trandafirul. Când toamna ne amenință cu moina Și se răcește codru-ntreg și plaiul, Își pierde jocul
NAI de LEONTE PETRE în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384333_a_385662]
-
tot zvârlit Câte un cojoc pe zi, Nu știa ce frig va fi! Dar curând avea să știe; Către seară, prin chindie A-nceput din nou să cadă O grămadă de zăpadă, Iar apoi din sfântul cer S-a lăsat năprasnic ger, Încât turma de mioare Cum să scape din strânsoare? Dochia, îndurerată, De cojoace dezbrăcată, A văzut cum turma-ngheață, Iar apoi, spre dimineață, Stană s-a făcut și ea Și s-a-mpodobit cu nea; Dochia, biata bătrână, A rămas aici
BABA DOCHIA de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382410_a_383739]
-
1877 din 20 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Pe străzile de tine goale un vânt se strecura din Cer, cu pașii lini,mergând agale, cu iz himeric,efemer. Mergea spășit aproape tainic, și-n urma lui cădea grăbit, un dor năprasnic de năvalnic, și-atunci am plâns și m-am căit. O,cât de multă strălucire! umbrea acum sub ochi de vânt, eu îl priveam mut de uimire, cum și-așternea mersu-n pământ. Dar el s-a luminat deodată, pe sub mătănii
VÂNTUL de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1877 din 20 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382935_a_384264]
-
cresc merii din pulbere de fum Și-mi dau o-mbrățișare în ani umplând șiragul. Rând pe rând S-a mai desprins o frunză din pomul vieții azi și uite cum se duce spre zări necunoscute împins de-un vânt năprasnic printre poteci de brazi, se-aude-n depărtare o doină: - Du-te!... du-te! Când alte voci mai cântă al disperării cânt, în urma ei morminte vor găzdui genunchi, copaci înfipți în stâncă se-apleacă la pământ, în mâini cresc lumânări ce ard
CÂNTUL APUSULUI de ANA PODARU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382939_a_384268]
-
producției Anul acesta la Cernăuți, ajungând astfel la Liov, la Cernăuți și la Suceava. Am trecut și pe la Hotin, localitate de pe malul Nistrului. Deși era în aprilie, era o zi cumplită de toamnă, cu cer negru, vânt puternic și frig năprasnic; am retrăit acolo, privind celălalt mal, dezastrul deportării din 1941, cuprins de o intensă oroare. „Cel care are un «de ce» pentru care să trăiască poate indura aproape orice”, spunea Friedrich Nietzsche. Care a fost „de ce-ul” dvs. în perioada petrecută
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
bibliotecă, acolo frumos înrămat portretul ei, a dragei mele. Și îmi amintesc! Punctul culminant al vieții ei! Și povestit de ea, mama, care, știu bine cum era, cum gândea. Era într-o duminică de lună decembrie. Afară frig . Un ger năprasnic a pus stăpânire pe micul orășel. În cameră, doi copii stau la o masă , față în față și citesc, învață. Doi elevi. luni e zi de școală, încă nu a început vacanța de iarnă. Într-un colț al camerei, un
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
să mă trezesc din amețeala speranței că reușisem. Dar reușisem oare? Dacă totuși greșeam undeva? Dacă tot ce Îmi suna logic și verosimil - ergo, adevărat -, mi se părea a fi logic, verosimil și, deci, adevărat doar fiindcă eu Îmi doream năprasnic să fie așa? Dacă Îmi agățam disperarea de o soluție falsă? Dacă?... Dacă?... Cert este că, pe moment, n-am avut curaj să fac Înlocuirea pe un număr de cont adevărat. Nici măcar din pură curiozitate. Și asta fiindcă, din nefericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu mătăniile, cu săbiile, cu paharele. Un nefericit bondar bâzâi cât bâzâi prin fața lui Vasea, apoi se lăsă ușure pe masă, lângă o pată de vodkă. N-apucă însă să plece capul și să soarbă, că Vasea trânti o palmă năprasnică asupra lui, turtindu-i corpul cafeniu și spulberându-i cât acolo păroasele-i piciorușe. Zgomotul loviturii îl trezi pe hangiu care se puse pe văicărit. — Ați văzut? - strigă el printre lacrimi - ați văzut? Nu numai că mi-au furat fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urmă ne-am strâns mâinile timp de un minut, pentru că atât a stat trenul în gară. Norii de ploaie s-au deschis și a apărut luna, ca eu să pășesc mai ușor pe cărarea din pădurea de brazi. Cineva lovește năprasnic și dă ajutor cu țârâita, mi-am spus în sinea mea. Nu voi uita niciodată pădurea aceea. De la calea ferată până în desiș, era străbătută de o cărare, iar în față, deasupra ei, se proțăpise luna. Pe acele de brad erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aprilie. În ziua când m-am suit în avion pe aeroportul Arlanda, termometrul arăta minus zece grade și ningea puternic nu numai la Stockholm, ci peste toată Europa. Nimeni nu putea să-și închipuie că ninsoarea putea fi și mai năprasnică decât era. Când avionul a ajuns la Zürich s-a anunțat că nu se putea ateriza - aeroportul era înzăpezit și furtuna era în plină desfășurare. Eu și alți pasageri gânditori am înțeles imediat că alesesem o zi nepotrivită pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să-i sară în ajutor. Se încordă, își umplu plămânii cu aer și se pregăti să țipe, așa cum nu o mai făcuse niciodată în viața lui. Lovitura se abătu peste el fulgerător. Ceva nevăzut se năpustise asupra lui izbindu-l năprasnic în stomac. Icni scurt și, dintr-o dată nu mai avu aer. Nici nu-și dădu seama când se prăvăli secerat din picioare. Acum se zvârcolea la pământ încercând zadarnic să inspire. O forță nevăzută îi apăsa coșul pieptului, strivindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai avea de ce să-și facă griji. Scutură repede din cap sărind în picioare. Pricepuse ce se întâmpla cu el, vâlva îi intrase iarăși în minte răsucindu-i gândurile. Valul de ură ce venea de undeva din dreapta lui îl lovi năprasnic. Gata, nu mai avea nici o scăpare. Până aici îi fusese, arătarea era lângă el și se pregătea de atac. Toată strădania lor de până atunci se sfârșise în mod lamentabil. Nu reușiseră să își ducă misiunea la bun sfârșit. Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
propovăduiește robia, În locul revoltei, supușenia, În locul desfătării, schimnicia, În locul cunoașterii, dogma... Oh, popor samarinean, oare nu pizmașul acesta ți-a distrus casele? Oare nu el a trimis pe ogoare seceta și lăcustele? Oare nu el a pustiit casele de ciuma năprasnică? Și-atunci, ce fel de Dumnezeu este ăsta, ce fel de preacinstit, așa cum glăsuiesc apostolii, dacă e În stare să se răzbune pe voi pentru cine știe ce păcate săvîrșite de strămoșii voștri? Despre ce fel de iubitor de dreptate poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămînței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri, la sfiiciunea puiului abia ieșit din găoace, la năprasnicele chinuri ale viermelui perpelindu-se la soare ca pe jăratec, la durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sînilor femeii, la răni, la suferința orbului...“ Și deodată se văzu cum trupul muritor al lui Simon Magul putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea veni doar de la El, de la Singurul Făcător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Magul dădea din mîini și din picioare și se făcea tot mai mare și mai deslușit. Mulțimea se puse pe fugă, care-ncotro, temîndu-se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav cînd cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stîncă pe alta, ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărînd Într-un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz-ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținînd În mînă o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii-i priveau În gol. Fetița Își privi năprasnic mama de parcă o vedea pentru prima oară În viață. „Toți sînt morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își aprinse sfeșnicul de pe noptieră și se uită la ceas; trecuse de unsprezece. CÎinele din curte lătra Întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
loialitatea față de niște oameni care, atunci cînd le-a venit mai bine, l-au trădat. Să n-ai Încredere În nimeni niciodată, Daniel, mai ales În oamenii pe care Îi admiri. ăștia sînt cei care te vor Înjunghia cel mai năprasnic. Clara rostea aceste cuvinte cu o duritate ce părea făurită În ani Întregi de secret și de umbră. M-am pierdut În privirea ei de porțelan, ochi fără de lacrimi și Înșelăciuni, ascultînd-o vorbind despre lucruri pe care pe atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sufereau mulți de ea și nu toți erau niște firfirici. Nu știu ce jucau, dar Chiril Economu era pe o scară în mijlocul scenei, Marcel Anghelescu stătea și ținea scara, iar Birlic, trecând pe lângă Marcel, îi bagă un deget în fund. Marcel răcnește năprasnic, dărâmă scara, Chiril cade ca un sac de cartofi și-și rupe mâna, iar publicul rămâne mut la o scenă incredibilă: Birlic fugărit dintr-un arlechin în altul de către regizorul spectacolului, însuși Sică Alexandrescu, care văzuse din culise tărășenia, pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe monologul lui Calboreanu în Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să aplaude) vecilor, amin! (zguduială puternică, aplauze năprasnice) ― Maestre, dacă nu bat tabla, nu luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai tare de pe aici? La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]