KorAP: Find »[drukola/base=năvălire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...32 >

780 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

a comunităților umane cunoștea o evoluție deosebită. Constituirea marilor domenii funciare villae, instituția colonatului, instituția patronatului a unor principes locorum, dezvoltarea meșteșugurilor, a organizațiilor profesionale (corporații-colegii), dezvoltarea schimbului de mărfuri, economia bănească, adâncirea diferențierii sociale anunțau trăsăturile societății medievale. Dar năvălirile barbare de la sfârșitul secolului al VI-lea (avari și slavi) și cele din secolul al VII-lea (bulgari) au întrerupt această evoluție deschisă spre feudalism și a dus la abandonarea Dobrogei invaziei slave și bulgare, Imperiul a păstrat doar litoralul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că prin Novela XI din 14 aprilie 535, împăratul Justinian a înființat Arhiepiscopia Justiniana Prima, ca instituție bisericească autocefală, având reședința în sudul Dunării. Jurisdicția acesteia cuprindea, pe lângă teritoriile din sud, și regiuni și cetăți din nordul Dunării. Ulterior, în urma năvălirii slavilor, arhiepiscopia respectivă și-a încetat activitatea. O întrebare dramatică ce se pune: ce s-a întâmplat cu biserica (comunitățile creștine) din nordul Dunării, după năvălirea slavilor, în prima jumătate a secolului al VII-lea? Această migrațiune, urmată de aceea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cuprindea, pe lângă teritoriile din sud, și regiuni și cetăți din nordul Dunării. Ulterior, în urma năvălirii slavilor, arhiepiscopia respectivă și-a încetat activitatea. O întrebare dramatică ce se pune: ce s-a întâmplat cu biserica (comunitățile creștine) din nordul Dunării, după năvălirea slavilor, în prima jumătate a secolului al VII-lea? Această migrațiune, urmată de aceea a bulgarilor (679-680), a provocat mari dislocări de populație și a avut consecințe de durată asupra teritoriilor din această zonă. În primul rând, episcopatele creștine de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
generalul Belizarie, în prima parte a domniei lui Justinian. La începutul pătrunderii lor, Imperiul încearcă să alcătuiască din slavi o gardă protectoare la Dunăre împotriva "hunilor" (avarilor). Dar Procopius, așa cum am văzut mai sus, pune numai de pe la 527 înainte începutul năvălirilor săvârșite de "huni (avari), slavini și anți". El prezintă luptele duse împotriva slavilor, încă sub Justinian, de Germanus, general înrudit cu familia imperială, dar "geții" năvălitori despre care vorbește Procopius, la 517 și 530, erau de fapt slavi, dacă nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
suferit influența civilizației și culturii germane și latine. Deși sunt istorici (inclusiv români), care susțin că slavii au ajuns la Dunăre aduși de avari și alte populații nomade asiatice, este evident că ei s-au instalat în nordul Dunării, înainte de năvălirea avarilor (anul 567). Aceștia s-au instalat la apus de Dacia, în Panonia, între Tisa și Dunăre, fiind vecini cu slavii care ocupaseră anterior regiunea. Dar între cele două seminții izbucnește un conflict-războiul între slavi și avari, declanșat în 578

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cutezanța arătată. Deducem din expunerea acestor evenimente că raporturile avari-slavi au fost încordate o bună vreme. Dar, paradoxal, la un moment dat, complexitatea împrejurărilor face ca avarii, aliați ai Imperiului, să elibereze pe "romanii" luați în robie de sclavini.15 Năvălirile avare par să fie acelea care au împuținat elementul romanic, pe care-l putem numi, la sfârșitul secolului al VI-lea, românesc, pe malul drept (sudic) dunărean. Teofan, istoric bizantin, arată că, în 579, "chaganul avar, rupând învoielile cu Imperiul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luptele este Câmpia munteană, Ialomița cu afluenții ei, Prahova și Ilfovul, Neajlovul și Glavaciocul.16 Dar revanșa urmărită de romani este față de avari, singurul factor politic și militar, chaganul apare în numele supușilor de care se servește (slavii) și ale căror năvăliri le hotărăște. Romanii nu consideră barbari pe slavi, dovadă, simbioza lor cu elementul romanic de la nordul Dunării, ca și refuzul Imperiului de a considera pierdut malul nordic dunărean fortificat de ei. Slavii, avangarda avarilor, sunt conduși de Ardagast, Musokios, apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării, la începutul secolului al VII-lea, numărul lor se va reduce simțitor în nordul ei (Dacia), ei sfârșind prin a fi asimilați de români. Romanitatea orientală s-a păstrat în nordul Peninsulei Balcanice, între Dunăre și Haemus, în momentul năvălirii slavilor, după cum o dovedesc denumirile latine ale satelor și castrelor din sudul Dunării, în vremea lui Justin II. Când slavii au trecut Dunărea, în anul 602, ei au găsit aici un substrat de populație romanică-numele traco-latine de orașe și râuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunărea, în anul 602, ei au găsit aici un substrat de populație romanică-numele traco-latine de orașe și râuri păstrate în limba bulgară până azi o dovedește o dată în plus. Dovezi directe de limbă romanică între Haemus și Dunăre, în vremea năvălirii slavilor, avem în cronicile bizantine, la Theofilact Simocattes și Theophanes, precum episodul "torna, torna fratre", amintit și de Iorga (vezi mai sus). În armata romană a împăratului Mauriciu, comenzile se dădeau în limba latină deoarece armata de la Dunăre era recrutată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Anterior, înaintea slavilor, și neamurile germanice din Dacia și Moesia-goți, taifali, gepizi-au fost strângători ai dijmelor în cereale și vite de la daco-romani. În privința raporturilor autohtoni-migratori, istoriografia mai veche românească considera că românii s-au retras în munți (subcarpați) în fața năvălirii barbarilor, coborându-se la câmpie mai târziu, după retragerea lor (A.D. Xenopol ș.a.). Dar, în acest fel, nici germanii, nici slavii sau hunii n-ar fi putut trăi (supraviețui) pe pământurile ocupate fără acei producători care munceau pentru ei. Astăzi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la munte, în Carpați limita înălțimilor locuite este joasă-așezările omenești cele mai numeroase sunt pe văi. În munții noștri, regiunile înalte sunt lipsite de așezări-limita joasă a așezărilor arată că autohtonii au rămas în văi și au cooperat cu alogenii. Năvălirile barbare au provocat "bejenii" și momente de panică, dar nu s-a produs un transfer de populație de la câmpie la munte. În anumite zone românești de la începutul evului mediu existau "cetățile" Cetățuia (84 cu acest nume), Grădiștea (80), locuri de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a lungul râurilor din sudul Dunării. Bulgarii, instalați aici și apoi recunoscuți prin tratat, nu erau decât succesorii ostrogoților lui Teodoric. Unitatea străveche a elementului latin (romanic) în sud-estul Europei s-a rupt, la începutul secolului al VII-lea, prin năvălirea masei slave în sudul Dunării, punând capăt poporului străromân, pur romanic, care s-a închegat aici între 275-602.27 Dintre toate neamurile care au năvălit în Dacia, după retragerea romană, nici unul nu are atâta însemnătate în istoria românilor ca slavii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
poporului român, alături de cel autohton, dacic și cel roman. Sub raportul limbii, romanistul Ovid Densușianu afirma că "influența slavă a fost mult mai intensă și mai variată decât aceea germanică asupra limbii italiene sau franceze" (vezi cap. VII).28 În privința năvălirii lor, este posibil ca, în grupuri mici, prin infiltrări, constituind insule sau enclave etnice, slavii să fi pătruns și înainte de secolul al VI-lea, însă, în grupuri mari, organizate, ei pătrund abia în acest secol, în vremea lui Justin I

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oștilor bizantine, Asparuch și-a extins stăpânirea, în est, până la Varna (bizantină), în sud, până la Munții Haemus și, în apus, până la râul Ogost. Cele șapte triburi slave, învinse de bulgari, se supun acestora, după cum notează un scriitor bisericesc: "Prin această năvălire, poporul cel vechi s-a risipit, locuitorii de la munte au fost mutați la câmpie și cei de la câmpie la munte, slavii supuși s-au răsculat de mai multe ori, unii au fost împinși în Țara Avarilor (nordul Dunării), alții în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului al IX-lea, cronicile bizantine vorbesc de "Bulgaria din nordul Dunării" sau de "Bulgaria de dincolo de Dunăre". O serie de scriitori bizantini care descriu evenimentele din secolul al IX-lea, George Monahul, Simion Magister și Leon Grammaticus, relatează despre năvălirea bulgarilor în Tracia și ocuparea Adrianopolului. În această împrejurare, 40.000 de locuitori din zonă sunt luați și colonizați (deportați) de Krum în Bulgaria de dincolo de Dunăre-pe malul stâng (nordic) după un sfert de secol, ei reușesc în ciuda opoziției bulgarilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
singur nume de oraș sau de sat din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta Dacie), în forma sa antică, cu schimbările cerute de legile limbii. Chiar dacă unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și colonizarea sașilor în Transilvania. Rezultă, conform teoriei roesleriene, că românii sunt urmașii romanității sud-dunărene, căci în nordul ei o asemenea romanitate nu s-a putut închega, între 106-275, iar cei rămași, după 275, foarte puțini, au fost victime ale năvălirilor barbare, fiind readuși în urma pătrunderii slave, după 602, la forma de viață nomadă. După Roesler, alți învățați n-au mai adăugat decât prea puțin la cele spuse de acesta, iar teoria imigraționistă va fi asociată cu numele său. În România

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
poporului român în sudul Dunării, într-un mediu slav balcanic. El considera că acest mediu pare, în plus, să fi fost mai propice latinizării (romanizării) decât Dacia nord-dunăreană, imperfect (incomplet) romanizată, între 106-275, și, fără îndoială, golită de populație după năvălirile barbare din secolul al III-lea. Însăși unitatea limbii române, care se remarcă până și în dialectele îndepărtate, ca cel macedo-român din sud, nu se poate explica decât printr-o despărțire relativ recentă a celor două idiomuri, "poate prin secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
X-lea, de venirea ungurilor în Transilvania, migrațiune lentă și progresivă (nu bruscă și comandată, ca cea din 275), care a avut ca efect repopularea nordului (Transilvaniei), fără să treacă însă prin Bulgaria dunăreană și Muntenia, supuse influenței slave și năvălirii pecenegilor. El spune textual: "Stabilirea românilor nu putea începe cu Valahia modernă (Muntenia și Oltenia)aceasta a fost repopulată de către românii coborâți din Carpați. Ceea ce înseamnă că românii au ocupat mai întâi Transilvania, și dat fiind că în această regiune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
naționalitatea locuitorilor Daciei a hotărât care din ei au emigrat și care au rămas pe loc, ci starea lor de avuție. Cei bogați s-au dus, căci au putut să se ducă; nu aveau nevoie să sufere pericolele, nici măcar neplăcerile năvălirei...Cei săraci însă au trebuit să rămână, pentru cuvântul cel foarte simplu, dar nu mai puțin temeinic, că nu puteau să fugă, lipsindu-le mijloacele de a se strămuta".16 Textele referitoare la părăsirea Daciei și semnificația ei, istoricii au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
orice contact între Dacia din nordul Dunării, lăsată pe seama goților, și cele două Dacii din sudul ei, este absolut contrară realității istorice, chiar și înainte de 378, când goții trec în sudul fluviului. Aceste legături transdanubiene nu au încetat nici după năvălirea hunilor în estul Europei (375-454), în ciuda dificultăților provocate de atacurile lor, schimburile au continuat între regiunea numită "Barbaricum", supusă acestora, și Imperiu. Când Priscus și-a prezentat solia la curtea lui Attila, acesta i-a prezentat o lungă listă de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
instalau în Bulgaria, împingându-i spre Thesalia și Epir pe cei ce vor deveni românii din Pind.24 Tradiția istorică a slavilor consemnează această invazie sau, mai exact, această revenire în Cronica lui Nestor se afirmă limpede că, înainte de venirea (năvălirea) ungurilor, în ultimii ani ai secolului al IX-lea, vlahii îi învinseseră pe slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se pare, ultimul dintre schimburile de populație din ținuturile dunărene. O migrațiune în sens invers (de la nord

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se pare, ultimul dintre schimburile de populație din ținuturile dunărene. O migrațiune în sens invers (de la nord la sud) e firesc să se fi produs și ca urmare a năvălirii ungurilor. Geograful anonim de la începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil ca instalarea ungurilor și năvălirile lor, din prima jumătate a secolului al X-lea, să fi determinat un reflux al romanicilor din Panonia și Dacia (Transilvania) spre sud și de-aici numărul considerabil de "vlahi" din sudul Dunării, după anul 1000. Din șirul interminabil de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
subzistența migratorilor. Trebuie să înțelegem formarea poporului român ca pe aceea a unui popor care a stat locului, care nu și-a părăsit vetrele, întărit prin colonizări interne în spațiul său de viață, ceea ce infirmă susținerile mai vechi că, în fața năvălirilor, românii s-au retras în munți, unde au trăit multă vreme ca păstori.27 Romanitatea răsăriteană compactă, de o parte și de alta a Dunării, a fost dislocată de năvălirea și colonizarea slavilor de aceea anul 602 constituie o piatră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]