328 matches
-
epic e o localitate din Valea Prahovei, Schela Veche, reședință, timp de milenii, a urșilor și a mistreților, invadată subit de o omenire rapace, atrasă de știrea că subsolul localității ascunde petrol. Preludată de o proiecție anticipativă asemănătoare unui videoclip, narația propriu-zisă începe cu venirea ultimului „invadator”. Dând curs, ca în romanele precedente, înclinației spre insolit, spectaculos, senzațional, T. narează și aici întâmplări bizare, expune situații șocante, menite să impresioneze, să incite cât mai intens curiozitatea cititorului. Gustul pentru straniu, pitoresc
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
puritate: Copila, fiica unui bătrân zănatic, Pădurețu, o „driadă”, potrivit calificării lui Perpessicius, omoloaga „naiadei” Nadia din Un port la Răsărit. Spre deosebire de romanele anterioare, în care pictura de medii și ambianțe deține ponderea, Întoarcerea fiului risipitor este aproape exclusiv erotic. Narația e focalizată de personajul feminin, Eva. Dăruindu-și fecioria logodnicului surorii sale, Eva își face din acesta un zeu. „Fiul risipitor”, care vine parcă din altă lume, pentru scurt timp și numai pentru asemenea aventuri, spre a se lăsa apoi
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
Sfârșit de mileniu. „Cronică personală”, potrivit unei specificări auctoriale, istorie a secolului al XX-lea reconstruită „pe calea ficțiunii”, textul se înfățișează ca un fluviu memorialistic, incluzând o autobiografie, dar, în pofida afișării autenticismului, principiul structurant e tocmai literaturizarea, chiar extremă. Narația urmează, în ansamblu, cursul istoriei, însă în desfășurarea ei sunt aduse atâtea surprize, încât pare să preia, integrându-le unei suprarealități, o seamă de componente ale unui real plin de insolit, bizar, absurd, imprevizibil. Viziunea realistă fuzionează cu spectacularul, senzaționalul
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
narativ (ascunzător de enigme) e continuu, cea de-a doua și preambulul conțin monologuri fragmentare, care nu numai că relativizează adevărul spuselor, dar îl comunică doar parțial, fără să dezvăluie identitatea vorbitorilor și făcând referiri la personaje încă neintroduse în narație, ca și cum ele ar fi cunoscute. Tehnica susține un climat de semirealitate sau chiar irealitate, halucinant, analog celui din proza lui Gabriel García Márquez, a lui Vargas Llosa, nu fără asemănări și cu cel din romanele lui D.R. Popescu. Un țăran
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
hagiografii romanțate, biografia Sfântului Francisc ori rescrie romanesc tema călătoriei inițiatice a celor trei magi, într-un discurs narativ reușit (mai puțin finalul, nonficțional), la persoana întâi (ceea ce îi conferă o anumită ingenuitate), combinând oniricul, proza de atmosferă fantastică și narația de tip istoriografic. Eseurile din Spuma și stânca (1991) și Revelații... mărturisesc convingeri despre poezia proprie, despre lirică în genere și despre scrisul unor confrați, mai ales din generația autorului, dezvăluind o personalitate în căutarea echilibrului dintre spirit și formă
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
realizat cu mijloace de creație obiectivă. E ceea ce autorul însuși specifică repetat, în dialoguri cu un critic fictiv și nu numai, subliniind că, în loc să urmeze principiul realist de „a lăsa faptele să vorbească de la sine”, „a intervenit tot timpul” în narație, a practicat „comentariul ironic”, a „tratat în caricatură” o seamă de personaje, le-a „desființat prin grotesc”. Cu alte cuvinte, a aplicat categoriei personajelor pe care altădată le-ar fi prezentat, obligatoriu, ca pozitive tratamentul menit - tot printr-un imperativ
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
teamă ca apa să nu fie oprită în șanțuri de morarii din satele de sus, bărbații încalecă și, înarmați cu ce le cade în mână, merg în susul apei Buzăului să împiedice nelegiuirea. Nici vorbă însă de apă în râu, niciunde. Narația e absorbită de descripția peisajului nisipos, dezolant și a verii toride. Părăsit de nevastă, Enea Lelea stă toată noaptea de Anul Nou singur. După ce bea o cană de vin, adoarme și visează. Îl trezește un strigăt de spaimă, de pe urma căruia
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
evadarea din sugestia panteistă spre un spiritualism răsfrânt în sine - autocunoaștere matură și semn al schimbării viziunii lirice. Un ciclu din Salonul olandez (1979), alcătuit pe motive din maeștri pictori olandezi (dar și flamanzi și chiar Salvador Dalí), este metatextual: narația iconică este transmisă elegiac, în interpretări diafane. De altfel, N. a asigurat și comentariul câtorva albume de artă plastică universală publicate în anii ’70-’80 ai secolului trecut (Turner, Monet, Constable, Whistler, Caravaggio, Vermeer). O grădină pentru Orfeu (1982) și
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
de scriitorii interbelici. Camil Petrescu, Anton Holban, Mircea Eliade și ceilalți credeau și ei că, folosit într-un anume fel, uzat de instituția literaturii și de convențiile retorice curente, cuvântul poate deveni pervertitor. Dar își păstrau încrederea în posibilitatea unei narații directe care, ocolind artificiul, ar avea, totuși, forța să transcrie, să stenografieze, să radiografieze realul. Povestitorii și ascultătorii-anchetatori din romanul lui N. infirmă prin toate mijloacele o astfel de supoziție, convinși că orice expresie lingvistică merge împotriva realului, urmărind scopuri
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
carte, O plimbare pe Olt, îi apare în 1930. Proza lui N. este proiecția unei naturi duale: naturală și artificială, elementară și rafinat erudită și livrescă, solemn lirică și ironico-sarcastică sau umoristică, „normală” și abstrusă. Romanul Lupii (1933) e o narație cu schelet memorialistico-cinegetic. Invitat în Maramureș la o partidă de vânătoare și pescuit, autorul-narator are parte de o primire grosier inospitalieră. Nervul ironic și satiric e astfel declanșat, revelând un pictor de tonuri groase, păstoase, cu vocația șarjei, asemenea unui
NICODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
ordinea lor cronologică. Explicarea cauzală care nu se Întâlnește decât prin excepție la faptele de repețire se reaflă, mai totdeauna, În cele de succesiune. De aceea și trebuie respinsă cu tot dinadinsul părerea d-lui Picard, raportată mai sus, că „narația istorică nu ar face decât a povesti o evoluție, fără a putea preciza cauzele”. Evoluția nu este doar o simplă povestire; ea este expunerea cauzală a unei dezvoltări. III. Am căutat să descurcăm haosul de cugetări neîndreptățite care Întunecă icoana
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
mai ales romanului Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita, care a cunoscut o receptare critică entuziastă. Ca și Orbitor al lui Mircea Cărtărescu, Coaja lucrurilor... este o veritabilă bibliotecă a postmodernismului literar, în care transpar toate trucurile curentului: de la babilonia narației la pitorescul scientist, de la livrescul debordant la experimentul lingvistic, de la deconstrucția toposurilor epice la resemantizarea locurilor comune sau de la omniprezentul kitsch la revrăjirea lumii. Spre deosebire de Cărtărescu, O. mizează mai puțin pe arsenalul mitico-simbolic, cât pe resursele textualismului și pe virtualitățile
OŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
factură pseudonarativă, în fond situată la intersecția dintre livresc și existențial, dintre notația intelectuală, abstract-melancolică și deriva limfatică a afectelor sau a simțurilor: „Carne urcată în bolți abia concepute, ce personaj/ pitoresc pentru suburbia intimă a poemului, hai să/ începem narația: prin pasaje arhitecți melancolici/ și meșteri măsoară distanțele de la expresie/ până la sens, sunetul pasului lor măsurat abia exprimă/ o umanitate singuratică, filtrate de lumină/ mereu mai auster, fețele lor, un grup de satisfacții/ urcând nivelele, se edifică, în urmă/ o
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
fără patos sau poză, cu semnificații ale interogației asupra rosturilor ultime, schițate cu nerv și curmate brusc. Colorată anecdotic, lirica lui P. este de regulă nonnarativă: vădește performanța obținerii unui maxim de conotație cu un minim de anecdotică și de narație. Ecouri din - sau omologii cu - poezia unor autori din generații mai vârstnice (atât de diferiți între ei, precum Tudor George, Mircea Ivănescu și Leonid Dimov) sunt perceptibile pe alocuri. De filiație dimoviană este, de pildă, amplul poem „narativ” cu moneda
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
distingea metafora „plasticizantă” de cea „revelatoare”, căreia avea să-i acorde preferință. Aceasta din urmă implică - după el - un sâmbure „mitic”, o frântură de „poveste”, fiindcă e rodul unei crize gnoseologice și nu o poate aminti, fără a schița o narație a ei. Lirica lui B. conține, drept urmare, întotdeauna, ecouri epice îndepărtate, istorisește experiențe existențiale, sub formă de „basm” sau parabolă, lăsând dicțiunii principala funcție metaforică și reducând la minimum descripția. Din cauză că utilizează copios zăcăminte imaginative folclorice, credințe obscure, reminiscențe ale
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
și alura de scenariu de film) a multor pagini. Tocmai din acest ultim punct de vedere, interesantă a apărut în ochii criticii literare reluarea într-un roman, în 2003, a nuvelei Întâlnirea din volumul Vară-primăvară. Chiar dacă alternanțele, sincopele, frenezia mozaicării narației par piedici greu de surmontat la lectură, din unghiul psihologiei exilatului și al dramei întoarcerii romanul are substanță și o priză bună la una dintre cele mai sensibile teme morale ale postcomunismului românesc. Din 1989 până în 2003, A. a părăsit
ADAMESTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
frământările interioare sunt urmărite cu destulă pricepere în mai toate scrierile, analiza rămâne, totuși, stângace, iar pasajele descriptive, cu tentă prea pronunțat poetică, se află într-o oarecare discrepanță cu fluxul epic. Într-o tehnică adecvată genului scurt, intrarea în narație se face abrupt, faptele se succed cronologic, iar relatarea (adesea confesiune) se încheie odată cu stingerea conflictului urmărit. În schița Pe scară și în nuvela Din pricina dragostei, patima ajunsă la paroxism și teama de demascare constituie cauze ale unor crime. Personajul
BALTAG-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285590_a_286919]
-
pregnanță tiparul structural al repetiției, a cărei fenomenologie o înscenează somptuos viitorul roman. În ciclul de proze Masa cu oglinzi, sub semnul revenirii stă mirajul numit de cineva „apa celor fără de viață”. Iar în Ploaia și biserica pe roate, toată narația se rezumă la repetarea unui text pe care nu numai povestitorul (Popescu), ci și ascultătorul său (ceasornicarul Schwartz) îl știu deja pe de rost. Opera lui B. este construită pe principiul reiterării, al repetiției, al circulației și al prefacerii, alcătuind
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
educativ. Scrie laborios și publică, la Editura Tineretului, apoi, constant, la editurile Ion Creangă și Sport-Turism, culegeri de povești, legende, basme, intitulate sugestiv: Orologiul împăratului (1957), Vârful cu dor (1973), Grădina înțelepților (1975), Piatra Craiului (1978), Fata din dafin (1982), narații ample cu pretext istoric - se întrevede un proiect destinat eposului vitejesc, în Banul Mărăcine (I-II, 1967), Inelul lui Dragoș-Vodă (1968), Taina lui Mircea-Voievod (1970), Spătarul Coman de Suceava (1977), Mărețul rege Burebista (1980) -, unde accentul cade îndeobște pe latura
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
dincolo, destinate oamenilor celebri, după decesul lor. Relatarea lui Platon și a lui Cicero au cucerit cititorii încă din antichitate și Vergilius a valorificat aceste idei filosofice în Eneida, c. VI-a, unde pater Anchise dezvăluie viitorul Romei. Cicero, prin narația lui Scipio, rezumă doctrine filosofice din vremea sa despre destinul și nemurirea sufletului omenesc. Întâlnim idei stoice (divinitatea e sufletul lumii din care emană sufletele individuale) și idei epicureice (filosofia astrală) dar și idei neoplatonice (nemurirea sufletului și cultivarea virtuții
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
literaturii” (în Critica — formă de viață, București, 1976, p. 13-20), Lucian Raicu vede în textele lui Urmuz o atitudine paradoxală: pornind de la atitudinea prozatorului clasic, autorul avangardist se deplasează — prin „subordonarea totală la epic” — către un fel de „absolut al narației” care „anulează semnificația actului literar, în schimb îi realizează structura” prin amestecul dintre „aplicația de tip obtuz” și „fervoarea de tip sublim”. Rezultatul este o operă esențializată, pură, autoreflexivă și „cosmoidală”, materializînd „visul (sau coșmarul) flaubertian al operei care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
explicarea proceselor cauzale solicită practici interpretative de descoperire a semnificațiilor intersubiective. În al doilea rând, inferențele cauzale se realizează în cadrul analizelor istorico-critice narative, susceptibile de a fi continuu revizuite și perfecționate, ținându-se cont de progresul științelor. Explicațiile constructiviste includ narații reconstruite, în care faptele sociale au un caracter determinat sau nedeterminat.46 Folosirea narativelor și a altor metode interpretative au rolul de a descoperi validitatea afirmațiilor (Morrow, 1994) și de a releva regulile empirice, structurile și mecanismele sociale puse în
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
darul natural al limpezimii și al sintezei, ceea ce i-a îngăduit să pătrundă în universul campanellian cu rigoare și, totodată, printr-o tușă lejeră și fluentă. Acest roman, căci de roman este vorba, este un exemplu cu adevărat reușit de narație în care Dante Maffia a știut să trateze o temă de o asemenea altitudine, fără a o încărca cu străluciri înșelătoare, reușind să găsească nota justă pentru a oferi acea plăcere a lecturii ce, așa cum grăia Roland Barthes, e o
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
prin simbolul sfericității, lângă o fântână, depozitară, 159 Ibidem, p. 25. 160 Ibidem. 65 în plan metaforic, a unei înțelepciuni străvechi. Rolul acestor povestiri este de a salva o lume prin cuvânt, verbul a spune înglobează în el nu doar narația în sine, ci și convenția, codul, atmosfera și ritualul, cunoașterea vieții (acel savoir-vivre), arta conversației. Povestirile vor deveni o spovedanie despre o lume care își mărturisește cu o oarecare libertate carențele, le recunoaște, dar nu manifestă nicio dorință de penitență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
prin simbolul sfericității, lângă o fântână, depozitară, 159 Ibidem, p. 25. 160 Ibidem. 65 în plan metaforic, a unei înțelepciuni străvechi. Rolul acestor povestiri este de a salva o lume prin cuvânt, verbul a spune înglobează în el nu doar narația în sine, ci și convenția, codul, atmosfera și ritualul, cunoașterea vieții (acel savoir-vivre), arta conversației. Povestirile vor deveni o spovedanie despre o lume care își mărturisește cu o oarecare libertate carențele, le recunoaște, dar nu manifestă nicio dorință de penitență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]