382 matches
-
postmodernistă, intriga se estompează, fiindcă diegeza nu mai este focalizată pe conflicte și evenimente exterioare, ci este orientată spre devenirea lăuntrică a personajului și spre situarea existențială a omului modern. Desfășurarea acțiunii (transformările) reprezintă seria evenimentelor declanșate prin intrigă. Întâmplările narate se succed întro anumită ordine (simplă/complexă, tipică/atipică) după un model structurant clasic, romantic, realist etc. În proza scurtă, desfășurarea acțiunii evidențiază un singur fir epic, în timp ce romanele urmăresc o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe linii narative. De
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
acțiuni trepidante, cu momente de mare tensiune, generate de conflicte puternice de interese (care îl opun pe Ghiță lui Lică) și de valori morale (configurând două triunghiuri: Ghiță - Lică - Pintea/Ana - mama ei - femeia în negru). Viziunea artistică asupra evenimentelor narate se dezvoltă prin subiectul ce însumează secvențe narative înlănțuite logic și cronologic. Acestea sunt relatate nu numai de către narator, ci și de către alte instanțe narative. Astfel, incipitul de tip enunțiativ se formulează ca un discurs etic al unui personaj reflector
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
literare: orașul, drumul, zidul, salcâmul, vânzătorul ambulant, amintirea etc. 6. Textul citat pune în evidență o perspectivă narativă internă, subiectivă. 7. Având rolul de a anula granițele semantic temporale, prezentul narativ oferă în text o perspectivă sincronică. Astfel, timpul evenimentelor narate se suprapune cu timpul narării, acțiunea fiind dinamizată. Lectorul trăiește, așadar, iluzia participării directe la evenimente, chiar în timp ce acestea se desfășoară. Verbele precum vizitez, răspândește, citesc, oprește imprimă acțiunilor un caracter dinamic, dramatic, surprinzător. 8. Genul epic apelează la narațiune
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
atare, există, pe de o parte, acțiunile ca fenomene ale realității și, pe de altă parte, acțiunile prezentate, într-un anumit mod, cu mijloace lingvistice, remarcîndu-se sub acest aspect textele narative. În analiza unor astfel de texte, trebuie studiate acțiunile narate, care reprezintă descripțiile acțiunilor din realitate, și nu trebuie manifestată tendința de a reface realitatea ca atare, lucru de altfel imposibil. Prin aceasta se pot recunoaște unele stereotipii în activitățile umane și construirea unor modele tipologice și sintagmatice prin care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca atare, lucru de altfel imposibil. Prin aceasta se pot recunoaște unele stereotipii în activitățile umane și construirea unor modele tipologice și sintagmatice prin care sînt ele înregistrate. O asemenea perspectivă conduce la posibilitatea de a constata în ce măsură contribuie acțiunea (narată) la alcătuirea unui text (literar), care este frecvența și tipul acțiunilor, precum și modul în care le redă autorul (ca acte prin care se urmăresc scopuri, ca acte gratuite, ca acte ratate, ca acte care cer anumite rezolvări etc.). Din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
necunoscut; un lung poem în patru cărți în hexametri, cu un titlu grecesc (poate în stilul lui Prudențiu), Nerecunoscătorii (Acharistoi), adică „dușmanii harului”. Titlul se referă la pelagieni și la faptul că ei refuză harul ce vine de la Dumnezeu; este narată apoi istoria pelagianismului și condamnarea acestuia de către papi și sinoade; apoi Prosperus atacă semipelagianismul; poemul respectă cu strictețe normele de prozodie și metrică ce nu mai corespundeau de-acum deloc celor din limba vorbită. E interesant că augustinistul Prosperus a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
folosit un text biblic anterior versiunii lui Ieronim și și-a luat mai multe libertăți decât Iuvencus pentru că uneori sintetizează narațiunea iar alteori o dezvoltă. E interesant și faptul că Ciprian, în anumite momente, schimbă tipul de vers în funcție de situația narată: rugăciunea lui Moise după traversarea Mării Roșii, cântarea israeliților în preajma fântânii din deșert și aceea a lui Moise pe patul de moarte nu sunt în hexametri, care au un ritm eroic, narativ, ci în metru liric. Poetul îl imită mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dar în manuscris ne-a parvenit anonimă, de aceea această atribuire a fost pusă recent la îndoială. A fost scrisă după 535, adică după moartea lui Fulgențiu și aparține genului povestirilor hagiografice al căror protagonist este un episcop. Alegerea episoadelor narate e destul de interesantă din punct de vedere al personalității protagonistului, cu atât mai mult cu cât lipsește, aproape cu desăvârșire, în schimb, relatarea unor miracole. Dacă această biografie este autentică, Ferrando ar fi fost încă din tinerețe în preajma lui Fulgențiu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
spune într-un text, și astfel textul să fie clasificat ca narativ, descriptiv sau argumentativ. O asemenea analiză ne ajută uneori să stabilim direcțiile ideologice și estetice ale unei narațiuni. Singura chestiune care rămîne privește felul cum sînt toate acestea narate. Deseori există o diferență notabilă între stilul naratorului și cel al actorilor. Ca rezultat al acestei diviziuni tripartite, o diviziune bazată pe trei straturi distincte, discutată anterior, ca și unele subiecte care constituie în mod tradițional un text unitar vor
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
copii din zilele noastre, fiind prezent în forme mai subtile. În rîndul următor, actorii sînt relaționați cu opinia publică prin menționarea conformismului lor. Ei sînt abia descriși în acea propoziție. Doar în ultima propoziție există o prezentare a unui eveniment narat. Un nou actor apare: primarul. El se confruntă cu un alt actor, cuplul de miri. Această confruntare are un aspect temporal care va fi explicat în capitolul următor. Deși actul primarului este durativ, necircumscris în timp, din rîndurile care urmează
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Ceea ce NP2 a narat nu este perceptibil, întrucît alți actori care ar putea fi prezenți nu aud textul. Faptul că o rostire narată în plan secund nu este perceptibilă reprezintă, de asemeni, un indiciu al ficționalității, un indiciu că povestea narată este inventată. Dacă retorica realistă a naratorului caută să susțină pretenția că ceea ce relatează este adevărat, atunci nu se poate reprezenta altă gîndire decît propria gîndire, deci nu se poate reprezenta gîndirea actorilor. Această variantă contrazice pretenția "afirm autobiografic" sau
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
el atenționat din titlu pe seama doctorului. Astfel descoperim o continuitate între narator, care este de asemenea primul vorbitor al povestirii, femeia-vorbitor din povestirea-în-ramă și cititorul de la celălalt capăt. Acest exemplu îmi permite totodată să ridic problema naratorului, primitor al textului narat. În acest caz este foarte important să ne dăm seama că interpretarea semnelor depinde de subiecții care le folosesc. Naratorul fragmentului poate expune povestirea de asemenea manieră pentru că, din diferite motive, este solidar cu femeia intimidată. Reticența naratarului, care transformă
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
sensul textului. Un model care susține din plin această posibilitate este cel sugerat de Bremond. Trebuie remarcat că Bremond își începe teoria pornind de la cel de-al doilea postulat discutat în secțiunea 1, de mai sus: în opinia sa, universalul narat este reglementat de reguli asemănătoare celor care controlează gîndirea și acțiunea umană. Aceste reguli sînt determinate de restricții logice și convenționale. O lege logică este, de pildă, aceea că efectul urmează cauzei; astfel, eroul moare după ce este lovit de glonț
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
raționalizare a realității, așa cum se Întâmplă, În alt plan, și cu proza cultă, cu ficțiunea romanescă. Asta mi-e ursita! Iată o sintagmă adesea Întâlnită În narațiunile populare românești și a cărei semnificație se dezvăluie treptat, pe măsura prezentării acțiunilor narate. Alegerea potrivită a partenerului de viață reprezenta, În mentalitatea arhaică, un deziderat major. Prin ursită se Înțelege soția fiecăruia. Se crede că un om are trei ursite. Adică are dreptul la trei femei În viață. Dacă, la căsătorie o nimeresc
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
dintre întinderea de timp pe care se presupune că evenimentele au acoperit-o și cantitatea de text dedicată prezentării acelorași evenimente. 3. Frecvența: cît de des se întîmplă ceva în istorie față de cît de des apare în text acel ceva narat. Așa cum poate reiese din discuția următoare, cea mai problematică dintre aceste aspecte rămîne durata, la care mă voi opri mai în detaliu. 3.2 1. Ordinea Orice devieri în ordinea prezentării textuale de la ordinea în care evenimentele s-au
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
multe apariții ale unei întîmplări de un singur tip. O opțiune în astfel de cazuri este frecvența „interativă” - a povesti o singură dată ceea ce s-a întîmplat de n ori. Aceasta se întîmplă în Barn Burning de Faulkner, unde este narată una din mutările în grabă ale sărmanei familii Snopes de la o fermă la alta, dar ni se spune că aceasta este doar cea mai recentă dintr-o duzină de alte asemenea mutări pe care tînărul Sartoris Snopes (cel care povestește
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
o variantă simplificată a acesteia elaborată de Fowler (1986). Mai recent, Simpson (1993) propune un model revizuit și adăugit după schema Uspenski/Fowler, valoros nu doar prin preocuparea pentru diferitele tipuri de legături ce se stabilesc între naratori și materialul narat. Acesta este de altfel modul în care voi încheia capitolul: prin prezentarea unui rezumat și a cîtorva comentarii asupra schemei lui Simpson. Pentru început, merită menționat că toate aceste sugestii încearcă să privească într-un mod ordonat și sistematic diferitele
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
asemenea, acceptarea unui ritm scenic mai lent, o mai mare concentrare asupra specificității și a detaliilor unei interacțiuni, și o mai mare presiune asupra autorului pentru a face din text o lectură interesantă (pentru a compensa faptul inevitabil că acțiunea narată va curge - dacă totuși va curge în cursul dialogului din Vorbirea Directă - mult mai încet). Acest lucru poate fi confirmat dacă aruncăm o privire asupra unor episoade de dialog din Cei Morți. Conversația lui Gabriel cu doamna Malins este înregistrată
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
lui Hector duce, pe de o parte, la moartea lui Ahile (potrivit soartei lui prescrise) și, pe de alta, la căderea Troiei. Nici moartea lui Ahile, nici căderea Troiei nu fac parte din structura tragică a Iliadei. Amândouă evenimentele sunt narate, succint, în Odiseea. Lumea Iliadei Lumea epopeii este o întindere uriașă de pământuri și de mări împrejmuite de marele fluviu circular Ocean. Uscatul este, ca orice uscat, făcut din câmpii, din munți și din văi, brăzdat de râuri. În adâncul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
mai ales la ecoul stârnit de acestea în structuri psihice aparent rudimentare. Dacă în nuvele se dovedise interesat mai ales de detaliul psihologic, în cele dintâi romane, Singurătatea lucrurilor (1968) și Dincolo de aproape (1971), autorul mizează doar pe spectaculosul faptelor narate, pe coincidențele neverosimile. Ambele romane sunt structurate în jurul câte unei obsesii ajunse blestem: dorința de înavuțire sau obstinația unei femei de a se împlini în plan erotic. Și într-un caz, și în altul, personajele par simple marionete mânuite de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287225_a_288554]
-
sistematic al relațiilor sociale și politice implică trei aspecte care se suprapun - subiectul, teoria și metoda. Voi comenta asupra fiecăruia pe rând și apoi le voi discuta implicațiile. Subiectultc "Subiectul" Subiectul cercetării trebuie să fie important și interesant. Povestirea trebuie narată bine. Datele trebuie prezentate clar, într-un format bine organizat. În plus, povestirea propriu-zisă trebuie să aibă relevanță pentru lumea în care trăim. Noi suntem specialiști în științe sociale, nu istorici medievali și, de aceea, subiectul cercetării trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
în câmpul manifestărilor narative. În Music Mary-LaureRyan consideră că relația dintre muzică și narațiune poate fi ilustrată prin opere, lieduri sau cantate, prin compoziții instrumentale adaptate la narațiuni cunoscute ca The Sorcerer’s Apprentice de Paul Dukas, prin sonorități muzicale narate verbal ca Peter and the Wolf de Prokofiev sau prin muzica extradiegetică. Ryan mai arată că fiind lipsită de conținut semantic specific și de dimensiune spațială, narativitatea muzicii este o trăsătură metaforică prin care se elimină personajele și decorurile și
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
revine fiecărui element purtător de semn în structura integratoare a opozițiilor din planul expresiei unei limbi". Așa se întâmplă, de exemplu, în romanul Ulysses al lui James Joyce, care încearcă să sugereze o coincidență absolută între timpul narativ și timpul narat. 5.3.3.4. Un alt tip de funcții semnice sunt relațiile dintre semne și "cunoașterea lucrurilor"287: "semnele se află în relație cu cunoașterea lucrurilor desemnate de ele și, prin aceasta, cu o întreagă cultură". Ilustrative pentru această funcție
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
caracterizează practic, prin cumulare, toate unitățile respective, care ajung să evoce astfel o particularitate a lumii textului. Într-un mod oarecum analog lui James Joyce, care, prin încercarea de a face ca "timpul narativ" (durata lecturii) să coincidă cu "timpul narat" (durata evenimentelor relatate), urmărea să-i transmită cititorului impresia trăirii "pe viu" a întâmplărilor din romanul Ulysses, Sadoveanu ne plasează, prin numeroasele unități ale "discursului repetat" diseminate în Creanga de aur, într-o lume a repetiției, în care totul e
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
interesează pe critic doar în măsura în care își trec unul altuia dreptul și îndatorirea de a nara. În primele două volume criticul urmărește consecvent mișcarea convențiilor de verosimil în ficțiune, între polul social și cel psihologic, ca și mecanismul grație căruia forul narat se mișcă între un Olimp transcendent - în modelul de roman numit doric: Mara, Baltagul, Rusoaica, Enigma Otiliei, Scrinul negru sau Moromeții - și profunzimile interiorității - modelul ionic: romanele ciclului Hallipa, Adela, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ioana, Jocurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]