329 matches
-
avertizînd precaut asupra felului în care au reconstituit evenimentele. În final abia își deconspira complotul la fabulație, ori se demască drept fapturi la fel de bizare ori neobișnuite că și protagoniștii povestirilor lor. Sau cel puțin așa procedează călugărita din Cavalerul inexistent, naratoarea care e de fapt și personaj, o războinica îndrăgostită de eroul masculin, sau mai bine zis de eroii-bărbati, pentru că trece de la unul la celălalt, așa cum o seduce propria imaginație creatoare de isprăvi fantastice. De fapt, și ea și toți ceilalți
Jumătate pe pămînt, jumătate în nori by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18076_a_19401]
-
biografia unor personaje și istorisite de aceeași voce naratorială, cea a unei tinere emigrante magrebiene dornică să-și afle o nouă identitate socială și culturală pe țărmul însorit al Barcelonei. Povestirea din prima parte îl are în primplan pe tatăl naratoarei, Mimoun, ultimul descendent masculin al unui vechi clan marocan. Băiatul este din fragedă pruncie animat de porniri violente, devine cu fiecare pagină tot mai obsedat de sex, suferă de gelozie, paranoia și crede mereu că destinul îi joacă renghiuri și
Mimoun și fiica sa by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5674_a_6999]
-
mesajul se reduce la un clișeu inept: sexualitatea femeilor ține de spirit, doar bărbații văd în ea un mijloc prin care-și pot exercita controlul asupra corpului feminin. Asta deduci din dialoguri și din acel voice-over pe care-l furnizează naratoarea; dar ceea ce vezi diferă: protagonista se folosește de sex ca de un mijloc pentru a domina și umili bărbatul. Oricum, filmul e o pată neagră în palmaresul cinematografiei feministe, cu care de fapt nu are nimic în comun...
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
adânc în timp, până în perioada Războiului Mondial.) După indicația de la sfârșit, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului a fost încheiat în septembrie 2010. N-aș insista asupra acestor date dacă în textura romanului n-ar fi prezente urmele unui discurs accentuat confesiv. Naratoarea, Tabita Vălean, nu spune (de fapt, nu scrie) prea multe despre ea, așa încât să putem vorbi, fără rezerve, despre un dublu romanesc al Martei Petreu. Totuși, puținul pe care-l spune (de pildă, despre studenția și apoi despre profesoratul clujean
Cronică de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5536_a_6861]
-
în lumină toate celelalte morți ale Vălenilor. Începând cu Augustin (soțul pe care nu și l-a dorit, nu l-a iubit și nu l-a plâns) și sfârșind cu Laura (frumoasa nepoată pierită într-un stupid accident auto). Pentru naratoare, exercițiul e sfâșietor. Pentru că, bună, rea, Mària îi e totuși mamă. O condamnă și o iartă în același timp. Scriind despre ea, face eforturi s-o înțeleagă. Dar unele lucruri sunt de neînțeles. (De pildă, patima cu care își afurisește
Cronică de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5536_a_6861]
-
ci pentru că autoarea a mizat totul pe cartea literaturii de consum. Acțiunea noii cărți nu este altceva decît o nesfîrșită înșiruire de orgii sexualo-bahico-narcotice. Tonul confesiunii coboară uneori la cote inadmisibile ca în descrierea foarte naturalistă a felației pe care naratoarea i-o face unuia dintre oacheșii asistenți ai spitalului bucureștean în care a fost internată pentru dezintoxicare și care se încheie sublim cu voma femeii aplicată abundent pe mădularul bărbatului. Construcția acestui roman este nulă, stilul coboară spre abisurile vulgarității
Biruit-au sexul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12531_a_13856]
-
internată pentru dezintoxicare și care se încheie sublim cu voma femeii aplicată abundent pe mădularul bărbatului. Construcția acestui roman este nulă, stilul coboară spre abisurile vulgarității, iar de problematizare nu (mai) poate fi vorba. Complet debusolată și mai mereu narcotizată, naratoarea (mă bucur să cred că nu se identifică deplin cu autoarea) se confesează dezlînat, fără pudoare, dar și fără vreo urmă vizibilă de inteligență (sau, măcar, de luciditate) narativă. Vară în Siam (titlul trimite la un foarte cunoscut hit al
Biruit-au sexul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12531_a_13856]
-
primele pagini ale romanului. Același balans între o Românie sumbră (inevitabil asociată cu un peisaj de iarnă, frig, mizerie, străzi desfundate, spitale de dezintoxicare, "cafeneaua artiștilor", experiențe sexuale dezgustătoare - felației din precedentul roman îi corespund un act sexual efectuat de naratoare în timpul perioadei menstruale) și un Orient paradiziac (soare, vegetație luxuriantă, droguri și băuturi la discreție, oferte sexuale copleșitoare, hetero și homosexuale - nu degeaba este Thailanda țara turismului sexual). Egală cu sine scriitoarea descrie cu seninătate toate experiențele pe care le
Biruit-au sexul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12531_a_13856]
-
nu are cine știe ce importanță: Copacii tabek cu flori violete. Lantom cu flori albe. Shayapik, cu flori galbene. Boscheții cu flori portocalii kem. Florile albe și roșii pam kuai. Florile roz shaba" (p. 13). Mult mai inteligibile devin lucrurile atunci cînd naratoarea vorbește despre propriile sale trăiri. Mica spovedanie făcută unui preot budist la pagina 144 este rezumatul perfect al acestei cărți, dincolo de care aproape că nu ar mai fi nimic de spus: "Fumez, beau alcool, iau droguri, fac sex cu bărbați
Biruit-au sexul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12531_a_13856]
-
alte locuri textul suferise modificări. Din fericire, traducerea de față recuperează întregul, textul fiind revăzut și corectat de autoare. Pentru cititorii familiarizați cu scrisul Hertei Müller, cele 19 povestiri din Ținuturile joase nu oferă subiecte inedite. Doar perspectiva incertă a naratoarei are ceva provocator. Nu e limpede cine narează: copila, femeia prin ochii puberei sau o altă instanță, gata să defrișeze distanțele dintre autoare și naratoare? Rezultă texte hibride, ce pot fi considerate deopotrivă autoficțiuni și fragmente autobiografice. Discursul este dominat
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]
-
Müller, cele 19 povestiri din Ținuturile joase nu oferă subiecte inedite. Doar perspectiva incertă a naratoarei are ceva provocator. Nu e limpede cine narează: copila, femeia prin ochii puberei sau o altă instanță, gata să defrișeze distanțele dintre autoare și naratoare? Rezultă texte hibride, ce pot fi considerate deopotrivă autoficțiuni și fragmente autobiografice. Discursul este dominat de incompatibilităț ile cu lumea rurală șvabă, de teroarea tatălui nostalgic după trecutul nazist, de portretele unei mame fără personalitate, dar care impune autoritar o
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]
-
Familia mea, Pere putrede). Moartea e anunțată de chipurile crepusculare, de uitare și indiferență (Cărarea germană și mustața germană), iar războiul, nu doar pentru tatăl-castrator, reprezintă „școala vieții” (Domnul Wultschmann). „Indiferent despre ce este vorba, despre eșec este vorba”, conchide naratoarea în Parc întunecat, „și dacă oamenii nu ripostează, oare ce s-ar mai putea întâmpla?”. Herta Müller angajează o formulă revoltată împotriva vegetativului, la fel cum Ana Blandiana, în 1984, declara în celebrul poem Eu cred. Numai că Herta Müller
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]
-
Ținuturile joase poate fi complet numai prin accesarea sensurilor cuprinse între aceste cuvinte cheie. Singura desfătare imaginată rămâne clipa privilegiată a depărtării „înainte ca oamenii să se înrăiască”. Un stigmat ultimativ ce redimensionează drama ratării. Cititorii vor fi martorii unei naratoare ce expune cu luciditate eșecurile unei ființe care se mulțumește cu puțin dar nu primește nimic. Fără a atinge frumusețea stilistică și subtilitățile poetice din volumele de mai târziu, Ținuturile joase atestă o primă etapă în scrisul Hertei Müller în
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]
-
e o casă, unde-s mame și tați și bunici, și copii și animale domestice cu toți și cu toate buluc, acolo totdeauna-i și frică. Eu simt uneori frica. Simt frica de frică. Asta nu-i frica însăși”, spune naratoarea. E o formulă în care fobiile și moartea familiei generice se înșurubează în teamă. Și ea nu poate fi explicată decât prin metafora oglinzii în care nu te poți vedea, iar spartă, actul reflectării devine imposibilitate sau amăgire. Anxietate. Herta
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]
-
Reținem, printre multe altele, că păcatul este sensul existenței lui Don Juan, că el nu minte niciodată, oferind clipa și amintirea nealterate, iar ele pot umple o existență lipsită de sensuri. Imaginarul negativ a fost confecționat de bărbați, conchide bovarica naratoare. Masca e necesară și celui ce deplânge sfârșitul barbariei, înghițită de progresul sucombat de neo-barbarii civilizației. Grav e că orice progres duce la o regresie spirituală, de aici și eșecul contemporaneităț ii. Civilizația a învățat omul „nu neapărat să se
Savoarea observației ratate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3879_a_5204]
-
atunci cînd vorbim de cele aflate din ziare, îi pot afecta mai mult decît și-ar dori sau chiar ar realiza ei la prima vedere. În același timp însă, simpla lor conștientizare e un semn bun avînd în vedere temerile naratoarei legate de momentul cînd, asemenea pisicii pe care a avut-o ea mai demult, și a cărei soartă acționează ca un semnal prevestitor, nu vor mai ști unde și cine sînt. Poate nu Tig, comentează naratoarea, pentru că bărbații mor mai
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
avînd în vedere temerile naratoarei legate de momentul cînd, asemenea pisicii pe care a avut-o ea mai demult, și a cărei soartă acționează ca un semnal prevestitor, nu vor mai ști unde și cine sînt. Poate nu Tig, comentează naratoarea, pentru că bărbații mor mai devreme (ce consolare!), dar ea, cu siguranță va ajunge ziua cînd, "va bîntui prin casă în întuneric, îmbrăcată doar în cămașă de noapte, urlînd de neputința de a-și aminti ce anume a pierdut." The Art
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
consolare!), dar ea, cu siguranță va ajunge ziua cînd, "va bîntui prin casă în întuneric, îmbrăcată doar în cămașă de noapte, urlînd de neputința de a-și aminti ce anume a pierdut." The Art of Cooking and Serving, evocă amintirea naratoarei legată de momentul crucial al nașterii surorii ei. Astfel, sîntem purtați înapoi în timp cînd femeia care în povestirea anterioară întîmpina oarece greutăți cu acomodarea la realitate după momentul trezirii din somn, este acum o adolescentă, terifiată la gîndul că
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
mamei lor, foarte bătrînă acum (într-adevăr, detaliul coincide cu realitatea, cel puțin așa cum se prezenta ea la momentul publicării volumului, mama lui Atwood decedînd între timp la vîrsta de 97 de ani!) și singurul părinte aflat încă în viață. Naratoarea își amintește de ultimul ei Halloween costumat înainte de a abandona această îndeletnicire pentru totdeauna. Fiind vorba de o ocazie specială, retragerea din activitatea de copil cum s-ar spune, Nell alege să se deghizeze în Călărețul fără Cap, drept pentru
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
dintre cele două, în care Nell va juca multă vreme rolul Monstrului, întîi la propriu, fiind constant pusă de sora mai mică s-o sperie, iar ulterior la figurat, pe măsură ce surorile vor crește. Călărețul fără cap, imaginea de la care pornește naratoarea, ar putea fi astfel, în plan figurativ și într-un mod cu totul paradoxal, tocmai sora lui Nell, cea care, ani de-a rîndul și-a terorizat (involuntar) familia prin comportamentul ei imprevizibil datorat, așa cum ne explică naratoarea, "unui dezechilibru
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
care pornește naratoarea, ar putea fi astfel, în plan figurativ și într-un mod cu totul paradoxal, tocmai sora lui Nell, cea care, ani de-a rîndul și-a terorizat (involuntar) familia prin comportamentul ei imprevizibil datorat, așa cum ne explică naratoarea, "unui dezechilibru chimic cu care se născuse", și amintindu-ne în felul acesta de Laura, sora problematică a lui Iris din deja invocatul Asasin orb. În același timp, însă, călărețul fără cap e însăși realitatea, viața de zi cu zi
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
Entitites abordează episoade diferite din viața lui Nell, însă toate au legătură cu momentul în care aceasta din urmă îl cunoaște pe Tig, cel care, așa cum am mai spus, îi va deveni în final soț, nu fără a-i provoca naratoarei anxietăți nebănuite. În linii mari, scenariul evenimentelor descrise în volum este identic cu cel petrecut în realitate. Nell/Atwood s-a cunoscut cu Tig/Graeme Green care la momentul respectiv era căsătorit cu Oona/Shirley și avea doi copii. Divorțul
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
istorie a familiei. Concluzia este că: "în final cu toții devenim niște povestiri. Sau dacă nu, entități. Ceea ce poate e același lucru." Și asta dacă sîntem norocoși, aș adăuga eu. În The Boys at the Lab, ultima nuvelă a volumului, mama naratoarei are 92 de ani și este imobilizată la pat. "Eu sînt", îi spune Nell venită în vizită, nu la azil ci acasă. "Să-i vorbesc în ureche e ca și cum aș vorbi de la capătul unui tunel lung și îngust care duce
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
azil ci acasă. "Să-i vorbesc în ureche e ca și cum aș vorbi de la capătul unui tunel lung și îngust care duce, străbătînd întunericul, către un loc pe care nu mi-l pot imagina ca atare". De la capătul acestui tunel, încearcă naratoarea să stabilească un contact cu entitatea muribundă din pat dar cu fiecare zi, tunelul devine mai lung. Cine să fi făcut fotografia?", se întreabă naratoarea, privind o poză de demult înfățișînd doi tineri bronzați, atletici, cu "zîmbete vechi pe care
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
loc pe care nu mi-l pot imagina ca atare". De la capătul acestui tunel, încearcă naratoarea să stabilească un contact cu entitatea muribundă din pat dar cu fiecare zi, tunelul devine mai lung. Cine să fi făcut fotografia?", se întreabă naratoarea, privind o poză de demult înfățișînd doi tineri bronzați, atletici, cu "zîmbete vechi pe care nu le mai găsești la bărbații de azi". "Tata? Sau poate chiar mama?", și de aici se încheagă o întreagă poveste pe care copilul, devenit
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]