221 matches
-
analiză. În plus, Daniel Vighi filtrează acele fapte și acele obiecte prin poveștile celor din jur sau prin ochii copilului care era în urmă cu patru, cinci decenii. Cu volumul Cometa Hale-Bope, Daniel Vighi face un adevărat tur de forță naratologic. Povestirile care îl compun sunt scrise în formă fixă (toate au în jur de 1330 de semne). Ele reușesc însă performanța de a alcătui, din amintiri aleatorii și povești din alte vremuri, revenite mai mult sau mai puțin întâmplător în
Vocile amintirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9720_a_11045]
-
este prima carte editată la noi, ilustrată cu un filmuleț documentar. Iar rezultatul este unul de toată isprava. Daniel Vighi este un excelent stilist și un iscusit arhitect al textului. Fiecare povestire semnată de el poate face subiectul unui studiu naratologic. Schimbarea continuă a perspectivelor - inclusiv în plan temporal - și a vocilor narative, finețea observațiilor și sentimentalismul retro care îi irigă în permanență textul, sensibilitatea de a descoperi viața în spatele celor mai banale obiecte, pe lângă care trecem cel mai adesea indiferenți
Vocile amintirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9720_a_11045]
-
cavaleresc, nici poveștile din jurul câte unui picaro nu sunt resuscitate din simplu respect didactic, așa cum, dintr-un rezumat conștiincios s-ar putea înțelege. Pe de altă parte, noțiunea de ideografie, văzută ca stigmat cultural al vârstei originare, în care artificiile naratologice erau obligate să urmărească fidel mentalitatea dominantă e un pic mai mult decât o simplă contrareacție la dictatura realismului. Între lume ca atare și imaginea modelată mental a acesteia, diferența de orizont rămâne, în orice moment, sensibilă. Capitolul de Sinteze
Gândirea romanului cea de pe urmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8137_a_9462]
-
Popescu își privește în permanență cu un ochi critic romanul pe care tocmai îl scrie. Fluxul narativ este spart pe alocuri de considerații asupra tehnicii narative sau observații legate de cursul acțiunii. Unele dintre ele sunt foarte importante din perspectivă naratologică. Iată un exemplu de glisare dinspre întâmplare spre tehnica narativă, menit să lumineze întrucâtva felul de a scrie al prozatorului: "Ai rămas în compartiment mai mult de un ceas, aproape adormit și te-ai gândit la tine la persoana întâi
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]
-
în carnea strămoșilor din mine,/ și din duhori și drojdii și sângiuri uterine/ mă îmbiam luminii să-i poposesc la sân" (citat după Lucian Vasile Bâgiu, p. 97). În al doilea capitol tematic - cel despre proză -, Bâgiu realizează, din perspectivă naratologică, o analiză strânsă asupra ineditului roman Străinii din Kipukua (1979). Aici punctează precis: "Romanul Străinii din Kipukua este o alegorie a morții și a învierii individului, dar sem-ni-ficația pe care o conferă Valeriu Anania acestei alegorii pare, la rându-i
O monografie Valeriu Anania by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Journalistic/9188_a_10513]
-
este mereu una caldă, încărcată de o foarte umană înțelegere. Inevitabil, citind cartea lui Nicolae Stan, comparația cu James Joyce vine de la sine, dar ea nu știrbește cu nimic autenticitatea unui roman în care spiritul locului se împletește cu experimente naratologice, pe alocuri extrem de curajoase. Categoric, Evelyn nu este o pastișare a lui James Joyce, ci un roman original care reușește să pună în evidență specificitatea lipsită de pitoresc a unei localități prin folosirea inteligentă a unor tehnici narative (post)moderne
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
Pe deasupra, suntem intelectualmente niște troglodiți, căci politologia de azi "a regresat spre un primitivism nebănuit vreodată, aproape medieval". Cum așa? "Toate textele pe care le putem citi sau auzi despre nazism, antisemitism, fundamentalism islamic ori terorism sunt turnate în tiparul naratologic medieval al luptei dintre bine și rău - mai bine zis al luptei dintre buni și răi" (D.U.). Ele se bizuie, "toate", pe prezumția că cei răi ar fi și iraționali. Nu decurge de-aci unica rețetă a violenței reciproce
O carte bizară (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7594_a_8919]
-
miroase: „Nu, nu, eu nu am avut relații intime cu femeia aceea. Cu domnișoara Lewinski." Scandalul Lewinski nu este, însă, pentru Roth decât un pretext pentru a discuta unele dintre problemele grave ale Americii de astăzi. Din punct de vedere naratologic, constatăm că Philip Roth folosește acest episod care a făcut senzație la vremea lui pentru a crea ceea ce Roland Barthes numește „efectul de real"2. Construirea tramei prin referire la un eveniment care s-a desfășurat în afara textului, în lumea
Derridianul Philip Roth by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/6084_a_7409]
-
Romanciers o condamnaseră la infern: proza pe gustul bunicilor, demodata, prăfuita. Chéri, Claudine și celelate române ale ei, altădată atât de citite, declarate ilizibile. Era epoca în care Nathalie Sarraute afirmă că Dostoievski ar fi avut de câștigat din fineturile naratologice inventate de Le Nouveau Român. Încet, încet, Colette își reocupa locul meritat în cetatea literară. Nu puțini sunt cei care își reamintesc că scriitoarea provocase scandal în tinerețe, afișând moravuri foarte libere, căsătorită de trei ori, lesbiana din când în
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5067_a_6392]
-
Literară " G. Călinescu", a publicat un studiu monografic despre Liviu Rebreanu în 1976. Mongorafia de față se concentrează asupra romanului Pădurea spânzuraților. Accentul este pus și pe latura biografică dar nu numai, M. V. Buciu nefiind singurul înclinat spre o perspectivă naratologică: Naratorul înfățișează neutru, impasibil, ca un realist omniscient popota (...). În Pădurea spânzuraților se simte mai în tot timpul prezentă vocea auctorială, câteodată, de-a dreptul lirică ș.a.m.d. În această carte, Al. Săndulescu scoate în evidență valoarea a ceea ce
Critica și capodopera by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14743_a_16068]
-
Dar Traian Ungureanu are și un imens talent de povestitor. Știe că efectul sporește dacă mesajul este livrat în cadrele unei povestiri și, de aceea, textele lui despre fotbal funcționează după legile purei narațiuni. Cine are răgazul de a privi naratologic aceste articole, va descoperi cât de sofisticat sunt construite. O serie întreagă de strategii narative sunt folosite dezinvolt și cu precizie. La sfârșitul unei scurte monografii a lui Waldir Pereira, celebrul Didi, fotbalist brazilian din anii ’50, jurnalistul recunoaște că
Vă place fotbalul? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13131_a_14456]
-
Cortázar) - un text excepțional de Fernando Iwasaki, scris la Sevilla în 2007, ce se poate citi ca o ficțiune critică. Cele opt povestiri din Bestiar indică deja originalitatea prozei fantastice a autorului. Ele au devenit între timp material de analiză naratologică, exemple pentru mecanisme și teme ale fantasticului. Chiar dacă arsenalul genului este cel cunoscut, maestrul studiat fiind E.A. Poe pe care l-a tradus, aproape de fiecare dată Cortázar inovează, recombinând sau răsturnând motive, personaje și tehnici, încât criticii au recurs la
Cât de mult îl iubim pe Julio by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6938_a_8263]
-
Scrinul de stejar, care respiră un aer marquesian printr-o bruscă întoarcere către mister și moarte și prin câteva detalii prozastice care te trimit cu gândul la marele columbian. Oboseala de dimineață tentează o formulă postmodernă, fluidă și ambiguă, complicată naratologic și diluată în genul lui Barth, reușită tehnic, însă cu o recuzită destul de redusă: "Ochii se coborau, la intervale regulate, urmând parcă un ritual celest, se reflectau limpede preț de câteve clipe, suficiente pentru ca nebuloasa Andromeda să iasă cu coada
Alte proze scurte by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15190_a_16515]
-
o completare, corectare, comentare a celor precedente, sau folosind cuvintele autorului, un fel de MetaBabadrac. Mai mult decît celelalte volume din triptic, prin titlul său ambiguu, Epilogue este o reflecție despre timp, care l-a inspirat, cu ani în urmă, naratologic, pe autor pînă la a-i deveni „calul de bătaie” din cele cinci volume de Figuri dar, în același timp, un joc de-a epilogul, ce-i permite autorului o gamă largă de tonalități, mergînd de la elegiac, tandru, ludic la
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
această carte, cu un sentiment de urgență și într-un timp mai scurt decît precedentele, dorind să o publice antum. În ciuda acestei mărturisiri de urgență, volumul începe cu o minuțioasă punere la punct teoretică a diferenței între deznodamînt și epilog, naratologic vorbind, fiindcă acesta din urma presupune că povestea este deja terminată și implică scurgerea unui „interval de timp diegetic mai mult sau mai puțin definit” (10). De altfel, asemenea „impulsuri teoretice”, dacă le putem numi astfel, se regăsesc în întregul
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
și, intrînd într-un registru mai grav, o reflecție despre „extincția finală”, „clipa fatală”, „neantul final”, despre „pielea de sagri care se micșorează în toate sensurile”. Cu toate acestea, o notă de poznaș răbzabte și aici, ca în această deghizare naratologică, pe care Genette o dă „prognosticului cunoscut”, antren`ndu- l și implicîndu-l în ea și pe cititor: „Am ajuns la concluzia că timpul este mai scurt în prolepsă decît în analepsă, altfel spus, că el nu practică simetria, dar asta
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
aș vedea în asta o insuficiență sau o limită (îmi place să cred că nici Hergyan nu vede așa ceva). În fond, cotitura formalistă în romanul european modern, cu voga aferentă a romancierului-poetician, e de dată ceva mai recentă, iar competența naratologică a noilor romancieri francezi sau a celor postmoderni nu le face literatura superioară calitativ romancierilor mai „vechi”, care nu sesizau, vai, suficient de acut distincția autor-narator. Ar fi, desigur, multe de adăugat despre schimbarea de accent dinspre literatura-ca-formă-de-viață (implicînd disimularea
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
lui Agârbiceanu și Creangă, cu pasiune și înțelegere, nu-l împiedică să scrie pagini comprehensive despre Daniel Bănulescu, Dan Stanca, Răzvan Petrescu sau Ioana Drăgan. Bineînțeles remarcă excesele și le amendează, în numele aceleiași valori în care crede. Nu gustă "jocul naratologic", "exersat oarecum de dragul lui", ia peste picior ingeniozitatea netemperată a textualiștilor, "necazurile autorului-narator (...) de-a lungul procesului de elaborare căznită a cărții" (în cronica la Constantin Novac), dar se arată incitat de "falsul tratat" al lui Ion Mureșan ("Basmele românilor
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
de disperare voioasă, singurătate și detașare pe care îl transmite, cartea își merită premiile: Marele Premiu European al Francofoniei și Premiul Wiso. Precum și cronicile favorabile din presa franceză. Ce ar justifica totuși ideea că e o carte proastă? Poate procedeele naratologice elementare, stereotipa alternare de persoane I și III, acel Stern narator? Posibil. Sau, oare, pentru insuficientul roman politic, pentru istoria trecând pe deasupra epicii? Ei bine, cred că aici e vorba de o istorie la scară mică, de felul cum niște
Despre evrei și orașe minunate by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14671_a_15996]
-
devine eroul unei povești erotice, cu tente moraliste și existențiale, dar sfârșite într-o manieră horror. Una peste alta, până la urmă avem de-a face cu două romane în corpul aceluiași text. Poate părea bizar, dar, din punct de vedere naratologic, mult mai interesant este romanul secund, cel pe care l-am definit ca fiind un Bildungsroman. El poate fi citit și ca un excelent studiu despre modul în care funcționează memoria umană. Privind retrospectiv, naratorul are revelația faptului că faptele
Cu Stalin printre manele by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7084_a_8409]
-
tăcere se va citi o carte interesantă, în singularitatea scriiturii sale alegorice, o carte emblematică pentru această vreme a jurnalelor și a confesiunilor, unde eul autentic se rostește cu atît mai greu, cu cît el e singurul a se rosti. Naratologic vorbind, Pîinea de tăcere mi se pare una din cele mai originale "întrupări ale eului" pe care mi-a fost dat să le citesc în literatura elvețiană actuală.
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
pe perete? Barthes lansează o sugestie provocatoare. Astfel de obiecte sau gesturi, sau cuvinte pot părea insignifianțe, superflue, lipsite de orice rost, dar de fapt ele au o funcție importantă. Cu siguranta, ele nu denotă nimic, sînt lipsite de justificare naratologica, dar, din punct de vedere semiotic, sînt departe de lipsă de sens. Au un sens și acest sens este realul ca atare. Ele spun: noi sîntem realul. Ele funcționează că autentificare a iluziei realității drept fapt brut, drept adevăr indiscutabil
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
voce care, peste câteva pagini, își joacă indiferența: Nu am o țintă. Scriu ca să fac pauze. Mă întrerup ca să nu mă ard prea repede. Dacă asta se poate constitui în scop, ia-l și fii fericit cu el."? Lăsând analiza naratologică deoparte, să trecem la conținutul foarte simplu al acestei cărți. Până la urmă, această simplitate care înseamnă firesc și neostentativ, rămâne deopotrivă atât principala calitate cât și una din marile neîmpliniri. Avantaj, pentru că, subiectul însuși fiind "strident", orice patetism și teribilism
Câte un joint, joint. joint ... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12442_a_13767]
-
pantalonilor (costumul, deși era nou, fusese prevăzut cu o astfel de ușiță tainică)." (pp. 36-37). Personajul bate aici câmpii fără grație. E dreptul lui. Dar fragmentul ca atare, extrem de prost scris, este imputabil autorului. Am mai vorbit despre acest "alibi" naratologic al unora dintre prozatorii de azi: nu ei își scriu cărțile, ci naratorul la persoana întâi. Ei doar le semnează... În Luminița, mon amour, asemenea jenante derapaje sunt totuși puține. ținându-se strâns de povestea eșecului său, urmărind-o episod
Rufe murdare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9307_a_10632]
-
D.Lihaciov, G.Fridlender, R.Neuhauser, J.Catteau, M.Jones, H.-J.Gerigk, W.Schmid, G.Kiraly, V.Vetlovskaia, Valeriu Cristea și alții. Sensul acestei noi interpretări constă în reabilitarea integrală a poeticii lui Dostoievski în toate dimensiunile sale: cea naratologică, a realismului fantastic și mitic, a imagisticii multidirecționale, asociativ-contrastive, a stilului contrapunctat, modern. În cazul unor teme reluate - cum ar fi cele comparatiste - se merge în adîncime; astfel, alături de Schiller, Goethe, Balzac, Camus, Faulkner, Gide sau Thomas Mann, apare tot
Simpozion internațional 500 de ani de atestare a familiei Dostoievski by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/9574_a_10899]