307 matches
-
ca atare. Neamțul generic (care fusese, evident, referința inconturnabilă) are morala lucrului bine făcut, el vrea să fie bun. Românul generic are nevoia să fie recunoscut drept cel mai bun pentru a fi liniștit. Cultural vorbind, noi avem o problemă narcisică majoră - am generalizat eu. Mi-a venit apoi imediat în minte reacția fundamental narcisică a revoltelor din primăvară, cînd clasa noastră conducătoare a jucat rolul străinului celui rău, tratîndu-i pe români de ciumpalaci și lovindu-i astfel unde-i doare
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
el vrea să fie bun. Românul generic are nevoia să fie recunoscut drept cel mai bun pentru a fi liniștit. Cultural vorbind, noi avem o problemă narcisică majoră - am generalizat eu. Mi-a venit apoi imediat în minte reacția fundamental narcisică a revoltelor din primăvară, cînd clasa noastră conducătoare a jucat rolul străinului celui rău, tratîndu-i pe români de ciumpalaci și lovindu-i astfel unde-i doare mai tare : imaginea de sine. M-am abținut însă de la comentarii de acest gen
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
căci, în lipsa cronică a unor cercetări de etnopsihiatrie în România, doar despre o ipoteză poate fi vorba) este următoarea : ca psihanalist și trăitor în România, mi „s-a conturat treptat presupunerea că specifică pentru români este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice (între valoarea proprie și valoarea celorlalți), generată de deficite narcisice timpurii, din primii ani de viață”. În termeni psihiatrici, ar fi vorba deci despre o „prelucrare nevrotică” a unor conflicte altminteri universale, ce poate duce în cazul unor indivizi la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
doar despre o ipoteză poate fi vorba) este următoarea : ca psihanalist și trăitor în România, mi „s-a conturat treptat presupunerea că specifică pentru români este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice (între valoarea proprie și valoarea celorlalți), generată de deficite narcisice timpurii, din primii ani de viață”. În termeni psihiatrici, ar fi vorba deci despre o „prelucrare nevrotică” a unor conflicte altminteri universale, ce poate duce în cazul unor indivizi la o adevărată „nevroză balcanică”. În domeniul mai larg și cotidian
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
vulpi, ne putem reabilita public imaginea de sine. În sfîrșit, mai modeste și harnice, alte vulpi au nevoie ca publicul să încurajeze măcar - și să recunoască - efortul lor de a ajunge la struguri. în viața noastră cotidiană recentă, această sensibilitate narcisică exacerbată este prezentă în foarte diverse - dar convergente - forme. Sîntem, cu toții, extrem de sensibili la imaginea noastră publică, individuală și/sau colectivă, oscilînd aproape nevrotic între rușinea de a fi român (cînd sîntem între noi) și victimizarea colectivă (cînd sîntem criticați
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în victime ; anticomunismul trebuie să ne legitimeze deci ca eroi pentru a ne reface selfăesteem-ul. Dacă n-aș fi fost împiedicat să ajung la struguri, aș fi fost un faimos producător de vin !... De unde ni se trage însă această suferință narcisică ? Zamfirescu se ferește să ofere o explicație. Și nici eu nu mă simt prea bine... Urmașii lui Ienăchiță Văcărescu „Ceea ce m-a surprins peste tot și de fiecare dată este imposibilitatea situațiilor winăwin”, se confesează A., un bun prieten școlit
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
al XII-lea afirmase că „păcatul secolului este pierderea simțului păcatului”. 3.2.3 Pierderea sentimentului de vinovăție Crearea unei confuzii cu privire la ideea de păcat face ca lumea să ajungă la pierderea sentimentului de vinovăție. Dezvoltarea unei atitudini de individualism narcisic influențează această pierdere a sentimentului de vinovăție; persoana dorește să se protejeze de orice gen de vină. Accentul exagerat așezat asupra unui tip de „libertate individuală” conduce la o îndepărtare categorică de sacramentul reconcilierii și de modul de mărturisire auricular
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
să îi prezinte imaginea lui Dumnezeu așa cum este în realitate, care, fiind bun și milostiv, are anumite exigențe de la cei care vor să îl urmeze în drumul de credință. Dumnezeu este o persoană care nu poate fi „utilizată” în mod narcisic. Prin urmare, în este important să nu se încurajeze sentimentalismele, exagerând latura afectiv-emotivă a penitentului, care caută „să simtă” că se întâlnește cu Dumnezeu. Mai degrabă, confesorul va căuta să îi solicite acestuia capacitățile sale raționale și să îl conștientizeze
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
fi orientată spre sarcini mai „relaxate”, care să îl îndrume pe penitentul obsesiv spre contemplare și care să promoveze ideea abandonului, a întâlnirii cu un Dumnezeu personal, mereu milostiv față de om în mod necondiționat. e) Penitentul cu tulburare de personalitate narcisică. El are mereu convingerea că este „special”, „deosebit”, și că i se cuvine totul. Din acest motiv, trăiește cu dificultate situațiile în care nu se află în centrul atenției. Are un fel de sentiment al unicității care îl face să
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
utile, așa cum sunt: adevărata dragoste, dăruirea de sine, iertarea lui Dumnezeu, etc.; c) Agresivitatea - atunci când confesorul este în mod greșit autoritar sau dominant față de penitentul din fața sa. O astfel de atitudine poate fi manifestată de confesorul care are anumite accente narcisice și care, prin comportamentul său, încească să își prelungească mecanismele de apărare și în spațiul sacramental al reconcilierii, minimalizând valoarea și demnitatea penitentului de dinaintea sa; d) Delicatețea excesivă - atitudine ce se manifestă în situația în care confesorul refuză exagerat orice
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
și din parfumul dizolvant al lucidităților crepusculare. Fecunditatea lor este însă departe de a fi echivocă, ea înrădăcinîndu-se în temeliile unei culturi. În clasicism și în romantism, Franța și Germania și-au întins o oglindă pentru a se putea adora narcisic. În toate momentele mari de cultură, triumfă un Eros spiritual. Este o oglindire în propriul abis de fecunditate și de iradiere. Cu Schelling, Novalis, Hegel și Schlegel, Germania s-a desfătat în străfundurile sale și și-a pipăit marginile. Romantica
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ale lirismului. Printre aceste strategii, recursul la procedee narative, dramatice sau diaristice ocupă, desigur, un loc privilegiat. Esențială devine experiența împărtășită, modul în care se stabilește dialogul între lumi diferite prin intermediul unui limbaj ce nu se mai mulțumește să răsfrângă, narcisic, doar „figura spiritului creator”. Să ne gândim, de pildă, la traseul parcurs de Eugenio Montale de la volumul Oase de sepie (1925) - simptomatic pentru ermetismul italian - la cărțile de după 1970 (Satura, Jurnal din ’71 și din ’72, Caietul a patru ani
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
considerat un fel de figură autobiografică, o mască grav-comică în spatele căreia scriitorul și-ar disimula propriile gânduri și sentimente. Ceea ce ni se pare însă mai semnificativ este împrejurarea că Mircea Ivănescu reușește să suprapună, ca nimeni altul, peste această autoparodie narcisică un fel de „parodie onorifică la adresa unor opere de poeți îndrăgiți ca, ca T.S. Eliot și Ezra Pound”363. Este semnificativ totodată că, pentru a ni-l prezenta pe mopete, autorul are nevoie de spații vaste, de zeci și zeci
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
interpretate de subiect împotriva fondului schemelor interpersonale încorporate. Tulburările de personalitate, cel mai frecvent luate în discuție, în al căror istoric de dezvoltare se discută de tulburarea de atașament ca element important al vulnerabilității sunt: tulburarea de personalitate borderline, histrionic, narcisic, dependent, obsesiv-compulsiv. Dacă aducem în vedere și teoria vulnerabilitate-stres observăm că persoanele diagnosticate cu tulburări de personalitate sunt considerate vulnerabile întrucât prezintă în primul rând o vulnerabilitate de fond vulnerabilitate argumentată de cele mai multe ori de vulnerabilitatea de mediu (reducerea rețelei
Teorii și metode în asistența socială by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, () [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
abandonat; • și, uneori, rușine: rușinea de a fi gelos, rușinea de a pierde (Lelord, André, 2003), de a fi înșelat. Prin urmare, gelozia se manifestă prin neîncredere, respingere, ostilitate, furie urmate de frica de a pierde obiectul și de rana narcisică (Cosnier, 2002). Această stare sufletească gelozia este strâns legată cu sentimentul prețuirii de sine, pe de o parte, și cu prețuirea persoanelor iubite, pe de altă parte. Specialiștii consideră că elementul esențial al oricărei gelozii este ceea ce S. Freud numea
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Această stare sufletească gelozia este strâns legată cu sentimentul prețuirii de sine, pe de o parte, și cu prețuirea persoanelor iubite, pe de altă parte. Specialiștii consideră că elementul esențial al oricărei gelozii este ceea ce S. Freud numea lezarea/ofensa narcisică: gelosului îi sunt lezate iubirea de sine, admirația de sine, importanța și valoarea pe care crede că le are în ochii celuilalt. În aceste circumstanțe, tendința de izgonire, de răzbunare, de neputință de a uita este adesea neînduplecată și ireversibilă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
concentra în mod special pe acest tulburător și chinuitor sentiment, S. Freud vorbește în opera sa despre trei stadii/niveluri ale geloziei (2002, pp. 187-188): • gelozia normală: este compusă "esențialmente din doliu, din durerea pentru obiectul iubit pierdut și umilirea narcisică, în măsura în care una se poate deosebi de cealaltă, apoi din sentimentele dușmănoase față de rivalii preferați și dintr-o contribuție mai mare sau mai mică de autocritică, ce dorește să facă propriul Eu vinovat pentru pierderea iubirii". Ea nu este "complet rațională
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
voința de mărturisire a autorului. Cum ideea de intimitate o sugerează, În mod constant, pe aceea de inferioritate, discuția poate și trebuie redusă la individ și la propria sa interioritate. Adică la corpul uman. Adică la creier. Dar această „autarhie narcisică” (după cum o numesc psihanaliștii) nu conduce prea departe pe drumul stabilirii coordonatelor intimității. Cu adevărat relevant e dialogul stabilit Între cel ce se adresează (Între scriitorul de jurnal, să zicem) și cel căruia i se adresează. Or, se știe, problema
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fi făcut-o - În alt registru, firește - o scriere „panoramică”, de genul romanului-fluviu. În scrierea jurnalului intim prevalează strategiile dorinței 19 și nu cele ale comunicării. Autorul vrea să creeze o ființă asemănătoare lui, cel din realitate, chiar dacă proiecția aceasta narcisică are și scuza dorinței de idealizare. Însă În procesul trecerii de la realitate la ficțiune, și apoi de la ficțiune la realitate, subzistă doar o vagă percepție a spațiului idealizant. Chiar dacă lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei bătălii a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
artistului”, care, În cazul jurnalului intim, sunt, aproape nemodificate, și ale personajului, se obiectivează prin chiar actul deghizării lor În cuvinte - În fragmente de conversație, În relatări, În captarea În priză directă a unei experiențe a eului, În confruntarea structurii narcisice 76 care dă soluția activității creatoare. Arta, manifestare triumfătoare a eului, a rămas ultimul „bastion al narcisismului”77. Reflectarea, sub orice formă, dar, mai ales, reflectarea ca Înfruntare a vieții, introduce o „structurare speculară”78 și, odată cu ea, absența și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vor avea drept obiect realitatea, deci vor fi supuse criteriului "adevărat" sau "fals". Textele autoreferențiale, dimpotrivă, fiind rodul unei intenții non-funcționale, nu transmit nici un mesaj și constituie propriul obiect și scop (este vorba, așa cum precizează Paul Cornea, despre "creații idiosincratice, narcisice, ludice, intranzitive, ilustrate de moderniști și, în forme extreme, de unii reprezentanți ai avangardei etc."37). Domeniul cel mai vast, poate, este constituit din textele pseudo- și transreferențiale, utilizate în scopuri indirect comunicative și parțial expresive. În acest caz, obiectul
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
normelor și a expertizei medicale. Neoconsumatorul nu caută atât vizibilitate socială, cât o luare în stăpânire mai completă a trupului său cu ajutorul tehnologiilor medicale: mod de a lupta împotriva fatalității naturale, consumul tinde să funcționeze ca un antidestin. Astfel, intențiile narcisice ale hiperconsumatorului nu mai sunt separate de cele mai tehniciste ale lui Prometeu. Un Prometeu înlănțuit totuși, prin aceea că inițiativele lui sunt extrem de limitate, dată fiind autoritatea de care se bucură normele și dispozitivul medical. Pacientul este cel care
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
această schimbare este purtătoarea unei inversiuni a logicii consumative. Discontinuitatea e doar de suprafață, evoluția la care asistăm nefiind altceva decât accentuarea, fără îndoială ireversibilă, a dinamicii principiului individualității. Ni se cer dovezi? Ele abundă. Ce este mai specific individualist, narcisic chiar, decât noile preocupări pentru sănătate, pentru corp și înfățișare? Există tot atâta, dacă nu și mai multă motivație individualistă în creșterea consumului legat de sănătate ca în cheltuielile destinate să atragă privirea celuilalt. În acest plan, cum se justifică
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a cererilor de respect, de recunoaștere a calităților individuale, de atenție pentru sine. Dacă această analiză e corectă, este de presupus că circulația impersonală a sexului nu va depăși, pe viitor, stadiul de fenomen marginal sau periferic. În epoca invidualismului narcisic, se afirmă cu o vigoare întețită exigența calității în relațiile intime, aceasta reclamând atât proximitate comunicațională, cât și recunoaștere și valorizare subiectivă. Nu un proces de disoluție a Eului în confuzii libidinale anonime, ci, dimpotrivă, afirmarea sa tot mai exigentă
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
practicii autodepășirii, ea este, în și mai mare măsură, cea care consfințește corpul senzațiilor, un nou imaginar al bunăstării venind să integreze dimensiunile estetice și senzitive, psihologice și existențiale. Rezultă că individualismul contemporan prezintă un dublu aspect, senzualist și performativ, narcisic și prometeic, estetic și bulimic. Modelul său nu este nici Dionysos, nici Superman, ci Ianus cel cu două chipuri, un Ianus hibrid, hipermodern, „exploatând” în toate felurile potențialitățile deschise de aceste două mari finalități ale modernității care sunt eficacitatea și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]