307 matches
-
fiind singurul mijloc de exprimare a personalității lor psihice”. Și Deutsch conchide: „Analiza s-a dovedit a fi deosebit de dificilă în cazul celor trei tipuri de rezistențe, deoarece pacienții obțin din apărarea lor un «câștig secundar» constând într-o satisfacție narcisică și se simt cu atât mai puțin îndreptățiți să renunțe la acest mod de apărare”. O intelectualizare, spune același autor, poate fi calificată drept patologică mai ales dacă se instalează mult prea devreme sau dacă se prelungește la nesfârșit. „Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de „fals self”. În sens opus, un copil care ar interioriza excesiv interdicțiile parentale ar dezvolta o personalitate ținută sub cheie de un supraeu atotputernic. Putem evoca aici hipermaturitatea de care dau dovadă unii copii care sunt astfel opusul persoanelor narcisice imature. Cunoaștem, de la Freud (1917b/1968) încoace, rolul introiecției în melancolie, constând într-o retragere în eu a libidoului atașat unui obiect iubit care este pierdut sau decepționant. Acest libido „supus introiecției” va servi la realizarea unei identificări a eului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
despre melancolie, ea este, bineînțeles, terenul predilect pe care se instalează autoagresivitatea. În acest caz, orice intenție sinucigașă este „rezultatul întoarcerii asupra propriei persoane a unei impulsii ucigașe orientate împotriva celuilalt” (Freud, 1917b/1968). Aici acționează un mecanism particular: identificarea narcisică. Melancolicul se identifică anume cu persoana iubită pe care a pierdut-o. În loc să-și deplaseze libidoul dinspre această persoană spre alta, el se substituie pe sine fostului obiect iubit (de aceea se vorbește de identificare narcisică). Ura sa vizează obiectul-substitut
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un mecanism particular: identificarea narcisică. Melancolicul se identifică anume cu persoana iubită pe care a pierdut-o. În loc să-și deplaseze libidoul dinspre această persoană spre alta, el se substituie pe sine fostului obiect iubit (de aceea se vorbește de identificare narcisică). Ura sa vizează obiectul-substitut (deci pe el însuși!), determinându-l să se desconsidere și să caute propria suferință. În realitate, „autoreproșurile sale sunt reproșuri adresate obiectului iubit, care sunt întoarse dinspre acesta asupra persoanei proprii”. Celălalt caz, lipsa totală a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
manieră mai mult sau mai puțin radicală de alterare a realității prin ignorarea totodată a unei astfel de atitudini reprezintă singura soluție salvatoare pentru subiectul aflat la ananghie. Putem recunoaște aici o ultimă măsură de protecție, un fel de reparație narcisică și de tentativă de restaurare a unei anumite realități, de comunicare cu lumea, într-un cuvânt, o încercare de autovindecare. Iată de ce anumiți autori au mers până la a considera delirul o apărare mobilizată pentru a reduce dimensiunea inevitabil conflictuală a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anume efort pentru a ne feri să regresăm înspre unul sau altul dintre momentele trecutului, să spunem totuși, în încheiere, că regresia poate avea și o valoare pozitivă. Regresia deschide într-adevăr eului o dimensiune consolatoare - și deci de gratificare narcisică -, față de care specialiștii aparținând curentului kleinian au manifestat o atenție deosebită (Segal, 1981/1987). Întreaga funcție a creativității cu rol artistic sau terapeutic atât pentru pacienți, cât și pentru terapeuții lor ar putea fi astfel abordată prin prisma regresiei ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
El recunoaște acest lucru într-o scrisoare din 1937 către Marie Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale narcisice, agresive și chiar erotice în activitatea profesională și utiliza termenul sublimare în legătură cu sadismul „omului cu lupi” (1918/ 1979). Fenichel (1945/1953) reia această ipoteză, făcând o apropiere între pulsiunile pregenitale și pulsiunile agresive, iar Flournoy (1967) indică faptul că analiștii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
124. Cele patru categorii de activități procedurale sunt următoarele: • faza I - investigatorul fenomenolog alege un fenomen care îl interesează, în situația de ins aflat pe calea vieții, care îl împinge inexorabil în „lumea trăită”. Cercetarea fenomenologică autentică nu este nici narcisică, nici idealistă. Cercetarea fenomenologică serioasă pune în rezonanță și împinge investigatorul în profunzimea lumii; • faza a II-a - cercetătorul fenomenolog investighează fenomenul identificat trăindu-l, nu doar teoretic; • faza a III-a - cercetătorul fenomenolog reflectează asupra temelor esențiale și structurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vor avea drept obiect realitatea, deci vor fi supuse criteriului "adevărat" sau "fals". Textele autoreferențiale, dimpotrivă, fiind rodul unei intenții non-funcționale, nu transmit nici un mesaj și constituie propriul obiect și scop (este vorba, așa cum precizează Paul Cornea, despre "creații idiosincratice, narcisice, ludice, intranzitive, ilustrate de moderniști și, în forme extreme, de unii reprezentanți ai avangardei etc."37). Domeniul cel mai vast, poate, este constituit din textele pseudo- și transreferențiale, utilizate în scopuri indirect comunicative și parțial expresive. În acest caz, obiectul
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
vom putea să ne pierdem urmele și să trăim în pace. Lipsa sentimentelor Comentam împreună dialogul Symposion, urmărind cele spuse de Platon despre natura androgină a ființelor omenești. Aia susține că separarea lui Anthropos nu-i decât efectul aspirației lui narcisice care întreține erosul carnal. Ca să iubești, e necesară o lipsă: o entitate monosexuată care are nevoie de o alta pentru a se împlini. Numai această lipsă creează diferența și face să răsară iubirea. I se pare totul prea simplist: „Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în vis mă lasă epuizat, aproape lipsit de puteri. Paupertas Această paupertas în care trăiesc aici mă ajută să percep adânca seninătate a naturii. Natura e așa „săracă”, deoarece e ea însăși. Nu poate să se pervertească. Refuză să fie narcisică. Călăuză Cred că Aia a dispărut tocmai pentru că, în momentul acesta, trebuie să rămân singur și să mă lipsesc de îndrumarea ei. E, așa cum a spus ea, proba ascezei. Îmi voi continua drumul. Nu mă mai pot opri. Bulboană Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului.“ Având o structură psihică de „fiu“ perpetuu, copilul I. Negoițescu seamănă, într-un sens, cu un alt „fiu“ ilustru, Kafka, așa cum se descrie acesta în faimoasa Scrisoare către tata. Adevărate răni narcisice sunt provocate copilului de o instanță parentală care - „fără răbdarea unei pedagogii adecvate“ - apelează, iritată, la educația, nocivă prin ironie și batjocură, dureros de jignitoare. Contactul cu o viață socială incipientă prin frecventarea școlii îi provoacă lui Negoițescu, cum i
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trenul care ne readucea pe 2 decembrie în Capitală. Profesorul Askenasy se dovedise deci un mare amator de teorii ale specificului național românesc. Acest vast domeniu, care ne pasionează pe toți la Dunăre și Carpați, constă într-un interminabil discurs narcisic, uneori exaltat, adesea toxic, care oscilează între megalomanie și ură de sine - ori le combină neașteptat pe ambele în doze variabile. Preocuparea maniacală de a defini românitatea, înainte sau în loc de a trece la acțiune pentru transformarea țării, preferința pentru mania
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
am greșit. Ceea ce se întâmplă acum este consecința actelor noastre. Noi trebuie să îndreptăm această greșeală capitală. Câțiva ne-am integrat deja în Europa, lăsând pe drum majoritatea concetățenilor noștri, uitând de ei. Am făcut fiecare o politică egoistă și narcisică. O plătim acum cu frica. Și tindem să o plătim cu lașitate și spălare pe mâini de orice responsabilitate politică sau morală. Cred că a sosit timpul cetățeniei responsabile. Text publicat în Revista 22, 5-11 decembrie 2000 Ieftini și înapoiați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
televizor: „Totul a devenit imagine”. O jubilație postmodernă care pentru unii, iată, devine postmortem. Politicile se fac mai ales pentru imagine și imaginea mai ales pentru interese politice. Mogulii presei și ai politicii își dau mâna într-un show perfect narcisic. Dincolo de ei oamenii trăiesc atât de premodern, atât de senzorial foamea, frica, durerea, moartea, nu la televizor, ci în suflete și trupuri. Încă nu au ajuns să fie cetățeni în exercițiu nici măcar la nivelul modernității timpurii. Camerele de filmare se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
normelor și a expertizei medicale. Neoconsumatorul nu caută atât vizibilitate socială, cât o luare în stăpânire mai completă a trupului său cu ajutorul tehnologiilor medicale: mod de a lupta împotriva fatalității naturale, consumul tinde să funcționeze ca un antidestin. Astfel, intențiile narcisice ale hiperconsumatorului nu mai sunt separate de cele mai tehniciste ale lui Prometeu. Un Prometeu înlănțuit totuși, prin aceea că inițiativele lui sunt extrem de limitate, dată fiind autoritatea de care se bucură normele și dispozitivul medical. Pacientul este cel care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
această schimbare este purtătoarea unei inversiuni a logicii consumative. Discontinuitatea e doar de suprafață, evoluția la care asistăm nefiind altceva decât accentuarea, fără îndoială ireversibilă, a dinamicii principiului individualității. Ni se cer dovezi? Ele abundă. Ce este mai specific individualist, narcisic chiar, decât noile preocupări pentru sănătate, pentru corp și înfățișare? Există tot atâta, dacă nu și mai multă motivație individualistă în creșterea consumului legat de sănătate ca în cheltuielile destinate să atragă privirea celuilalt. În acest plan, cum se justifică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
a cererilor de respect, de recunoaștere a calităților individuale, de atenție pentru sine. Dacă această analiză e corectă, este de presupus că circulația impersonală a sexului nu va depăși, pe viitor, stadiul de fenomen marginal sau periferic. În epoca invidualismului narcisic, se afirmă cu o vigoare întețită exigența calității în relațiile intime, aceasta reclamând atât proximitate comunicațională, cât și recunoaștere și valorizare subiectivă. Nu un proces de disoluție a Eului în confuzii libidinale anonime, ci, dimpotrivă, afirmarea sa tot mai exigentă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
practicii autodepășirii, ea este, în și mai mare măsură, cea care consfințește corpul senzațiilor, un nou imaginar al bunăstării venind să integreze dimensiunile estetice și senzitive, psihologice și existențiale. Rezultă că individualismul contemporan prezintă un dublu aspect, senzualist și performativ, narcisic și prometeic, estetic și bulimic. Modelul său nu este nici Dionysos, nici Superman, ci Ianus cel cu două chipuri, un Ianus hibrid, hipermodern, „exploatând” în toate felurile potențialitățile deschise de aceste două mari finalități ale modernității care sunt eficacitatea și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
bărbați, criteriile contabilicești se afirmă cu o evidență mult mai manifestă. Dar este acesta un fenomen inedit? Ne îndoim, într-atât dimensiunea performanței pare consubstanțială sexualității masculine 59. Acestea fiind zise, noutatea ar consta nu atât în promovarea sexului performant narcisic, cât în cea a unui nou ideal de virilitate obligat să țină cont de dimensiunea dorinței feminine. Multă vreme, virilitatea a fost definită „în sine”, independent de capacitatea de a satisface dorința feminină. Nu mai e cazul astăzi, când satisfacerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
libidinal, cât la promovarea imaginarului calității vieții oamenilor. Mizerie sexuală și plăcere senzualătc "Mizerie sexuală și plăcere senzuală" Bilanțul prezentat de diverși observatori ai erosului contemporan nu este deloc îmbucurător. Unii semnalează „declinul lui Eros”; alții vorbesc de o sexualitate narcisică indiferentă față de partener; alții, în sfârșit, prezintă tabloul de-a dreptul apocaliptic al unei epoci în care ființele sunt disperate, deprimate, frustrate, singure în fața dorințelor din ce în ce mai puțin satisfăcute. Mizerie sexuală și afectivă care ține de alinierea ordinii erotice la ordinea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
mai puțin, existența. Niveluri de blocaj, tendințe contrare împiedică uneori realizarea completă a programului de hiperconsum. Principiilor imanente de divertisment și conservare li se opun logicile transcendente ale inventării noului și ale depășirii de sine. În ciuda schemelor vieții facile și narcisice, dorința de a transcende propriul eu n-a fost câtuși de puțin eradicată din viața ființei-subiect. „Monstruozitatea postumană”, absorbția integrală a economiei psihice de către turbo-consumerism nu sunt decât ficțiuni senzaționaliste, noi ilustrări tipice ale viziunilor decadentiste ale modernilor. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Winslet are vreo rivală la titlul de cea mai bună actriță de limba engleză din generația ei ? Angelina Jolie acaparează camera de filmare într-un mod mai decisiv, dar majoritatea creațiilor ei au la bază o concepție fundamental banală și narcisică despre eroismul feminin. La un moment dat, Nicole Kidman a făcut cîteva roluri mari unul după altul, dar atît deciziile ei ulterioare în privința propriei cariere, cît și prestațiile actoricești propriu-zise indică o dezorientare totală. Cate Blanchett are o excentricitate care
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
inutilitate proprie, dezgustul de viață, violența; c) infirmitățile sufletești sunt percepute de individ sub formă de complexe sau trăiri de tipul bovarismului, sentimentului schimbării sau al pierderii propriei identități, sau de manifestări de tipul sadismului sau al masochismului, al egotismului narcisic; d) fantasmele sufletului sunt, de regulă, expresia unei transgresiuni a realității în imaginarul personal, de tipul mitomaniei, fabulației, paranoiei, delirului și halucinațiilor, plăcerilor perverse, alcoolismului sau consumului de droguri; e) Tehnicile sufletești privesc totalitatea procedeelor prin care, acționându-se asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a acapara pentru sine, de a păstra; ea reprezintă un atașament normal pentru „a avea” în sensul strict material; hipertrofia Eului se referă la constituția paranoică și se manifestă prin egoism, egocentrism, autoerotism, autofilie, narcisism, psihorigiditate, orgoliu nemăsurat, posesiunea egocentrică narcisică; ea reprezintă o afectare a lui „a fi”; competiția sau „situația-cheie” se caracterizează prin dorința de afirmare, de dominare, invidie, ură, gelozie, înclinarea către agresivitate; ea este legată de situația ontologică „a face”. Întrucât suferința este axa experiențelor patice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]