384 matches
-
produc suferință sau alterări funcționale. Diagnosticul se bazează pe observarea tiparelor repetitive de comportament sau pe percepția tulburărilor care alterează activitatea socială. Tulburările de personalitate se împart în trei grupe: ciudat/excentric (personalitate paranoidă, schizoidă); teatrală/nehotărâtă (personalitate borderline, antisocială, narcisistă, histrionică); anxios/inhibat (personalitate dependentă, eschivantă, obsesiv-compulsivă) (Martin, 2005). TULBURĂRI INSTRUMENTALE - După Arcan și Ciumăgeanu (1980), există mai multe accepțiuni ale acestei noțiuni: este considerată o tulburare instrumentală marcantă dificultățile în însușirea citirii, scrierii și calculului la un copil al
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
poate manifesta și în artă, doar că acest celălalt nu mai este o entitate distinctă, ci un fel de tu = alt eu înnăscut, mai bine zis un fel dublu romantic, ori ceva asemănător cu o umbră, un fel de imagine narcisistă, un fel de oglindă cu care se poate monologa, sub formă de dialog interior. Așadar, în artă este vorba nu de o alteritate funcțională, ci de una interioară, cred eu că și aceasta este una tot originară, cel puțin din
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sunt superlative 53. Investita cu toate aceste calități, Pariziana se crede un personaj unic și prețios: "elle se croyait un être presque unique, une perle rare" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Ceea ce o caracterizează este o perfectă autosuficiență și indiferență narcisista față de alții. Pariziana moștenește și din trăsăturile altui mare mit francez, cel al bonapartismului, ce întrunește trăsăturile unui monarh care trebuie să mențină echilibrul ca să nu cadă să cocheteze pentru a domina, să corupă ca să placă. Dozarea în stratagemele de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
-și îndeplinește menirea.) Mi-am cultivat faima de om necruțător, și s-a dovedit extrem de utilă. Când eram eu la mijloc, actorii știau că trebuie să se aștepte la deprimări nervoase și lacrimi. Multora le plăcea: actorii sunt masochiști și narcisiști în același timp. Mi-l amintesc bine pe Gilbert Opian pradă isteriei, dar gustându-și din plin istericalele. Fetele, desigur, plângeau tot timpul. Când, avansat în carieră, am regizat o piesă în care juca Clement, plângeam amândoi. Dumnezeule, cum ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmărire informativă") care îi atribuia astfel și o culoare politică. Porecla securistă Cameleonii pare destul de nimerită, mărturisind parcă dificultatea Securității de a repera și situa în peisaj membrii "grupului". În reconstrucțiile a posteriori, după 1989, nu întotdeauna eliberate de ispite narcisiste, orientarea contestatară, boemă și "alternativă" a "grupului" apare mult mai marcată decât cea instituționalizată. Dintr-o perspectivă istorică și comprehensivă, ar fi totuși necesară o desingularizare prealabilă. "Presa studențească" și "literatura tinerilor" (denumiri uzuale și cvasi-oficiale în epocă) făceau în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
căci interogația perpetuă, chiar dacă ia pe drum și forma unei iluzorii cunoașteri, sfârșește prin a fi autocunoaștere. Profesorul care educă în spiritul ironiei are oroare de adevăruri definitive și este dușmanul declarat al simțului comun, dar nu agreează nici pălăvrăgeala narcisistă, prinsă în mrejele propriei deveniri, amatoare de colorate bule de săpun, sparte la prima adiere de gândire conceptuală. Eliberată de caracterul ei punitiv, ironia este un exercițiu al spiritului, care cere și merită admirația; și o primește chiar și din partea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a artei ar fi fost aceea de a-și prezerva propria sferă particulară a valorilor civilizației umane înculcate sub forma simțului comun. Victor Burgin ajunge să conteste fetișizarea "prezenței" ca modalitate modernistă de conservare hegemonică a unui sentiment de integritate narcisistă a eului, care ar oblitera tot ceea ce s-ar afla în exterior. În accepția lui Burgin, estetica greenbergiană ar fi încheiat o anumită istorie a artei, iar arta conceptuală ar fi deschis posibilitatea unei "alte istorii a artei" în care
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
261 • Revenirea demonilor, 263 • Un dinamism continuu care se cheamă America, 266 • Alergăm pe două culoare, 268 • Le Roi s’amuse!, 269 • Victime și călăi, 270-271 • Hei-rupism, praf În ochi, buimăceală carnavalescă, 273 • Cartonaș galben, duș rece, 274 • Finalul himerelor narcisiste, 276 • Periculosul registru al autoiluzionării, 276 • Nu suntem agenție de ghicit, 279 Ziua a zecea 281 Dezbatere sau nondezbatere?, 283 • O ură cu o istorie cumplită, 283 • „Socialismul proștilor”, 284 • O oroare abisală, 285 • Singularitatea absolută a Holocaustului, 285 • Declarații
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
la mijloc • „Cine suntem, de unde venim, Încotro mergem” • Revenirea demonilor • Un dinamism continuu care se cheamă America • Alergăm pe două culoare • Le Roi s’amuse! • Victime și călăi • Hei-rupism, praf În ochi, buimăceală carnavalescă • Cartonaș galben, duș rece • Finalul himerelor narcisiste • Periculosul registru al autoiluzionării • Nu suntem agenție de ghicittc "Corupția \: boală ajunsă la metastază • Marile aranjamente de culise • Prețul europenizării • Semnale Încurajatoare din afară • Ezitări și criză • Am căzut la mijloc • „Cine suntem, de unde venim, Încotro mergem” • Revenirea demonilor • Un
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
mijloc • „Cine suntem, de unde venim, Încotro mergem” • Revenirea demonilor • Un dinamism continuu care se cheamă America • Alergăm pe două culoare • Le Roi s’amuse ! • Victime și călĂi • Hei‑rupism, praf În ochi, buimăceală carnavalescă • Cartonaș galben, duș rece • Finalul himerelor narcisiste • Periculosul registru al autoiluzionării • Nu suntem agenție de ghicit" Mircea Mihăieș: Anul 2003 Începe sub semnul unei mari emoții publice: moare Dumitru Tinu, redactorul-șef al ziarului Adevărul, ziar cu o evoluție foarte spectaculoasă. Să nu uităm că la Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
de 20% din voturi. Ea e condusă de domnul Lepper, un fel de Ristea Priboi, care a avut de-a face cu generalul Moczar și serviciile secrete Încă de prin anul 1968. Revenind la ceea ce spuneai: asistăm la finalul himerelor narcisiste, al autoiluzionării. Mulți dintre acești oameni trăiesc Într-un periculos registru al autoiluzionării. Ne trezim peste noapte că ceea ce am crezut posibil nu mai este posibil, că suntem răspunzători În fața electoratului și, ca să folosesc un termen foarte dur, În fața istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Cititor, de vei avea paciența de a merge până la capăt ("Patience, patience, patience dans l'azur", clama creatorul lui Monsieur Teste); * Cea pragmatică: efortul depășirii de sine la înot urmărea un scop precis, nu numai în plan enunțiativ ca derivă narcisistă (situație favorizând ceea ce francezii numesc "la drague") ci și într-un posibil plan de evadare din Patria-Mumă Mașteră. Oricât ar părea de neverosimil, dezvoltarea capacităților fizice în vederea traversării Dunării intra în proiectele de viață ale cajvanenilor. Versatili, uliseici, puși pe
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
și ucenic, paideia creștină se încheie într-un apogeu scolastic al autoreferențialității. Atât profesorul, cât și studentul declară starea de necesitate în aseitate. În locul participării la expresia publică - și, deci, culturală - a teologiei, fiecare actor se refugiază într-un parcurs narcisist, mizantropic sau prometeic, din care dinamica euharistic-personalistă este exclusă. Modelul platonic al Academiei antice sau al Păltinișului modern 1 - în care profesorului îi revine responsabilitatea șlefuirii meticuloase a învățăcelului - se cuvine redescoperit. Operând într-un registru anglo-saxon, tutorele i-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
străbunicilor noștri. Etica ne preocupa doar cu titlu de provizorat. Cum puteam deveni mai buni sau cum s-ar înmulți virtutea - aceste întrebări ni s-au părut foarte curând niște dileme inactuale și neîncăpătoare pentru amfiteatrele universității. Impudoarea curiozității, teama narcisistă de eșec, pasiunile dialectice, vanitatea jargoanelor - toate astea ne-au slăbit elanul. Am făcut pe propria piele experiența caleidoscopică a modernității. Arderea de tip religios a grupului de prieteni s-a stins, spre sfârșitul facultății, în lungi pauze sceptice, adâncite
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
textului provin acum din rapiditatea și bogăția asocierilor imaginare. Când Roland Barthes a vorbit despre corporalitatea erotică a scriiturii moderne și senzualitatea sublimată a lecturii, eseul era referința de bază a analizei sale. Această plăcere nu este lipsită de reflexe narcisiste; mai ales genul eseistic promite sinteza „între confesiunea personală și studiul analitic” (Matei Călinescu). Alături de arta epistolară, eseul vrea să ofere garanțiile unei anumite înțelegeri de sine. Eseul fisurează structura de rezistență a jargonului de specialitate, încercând să reflecte marile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu „comunitatea de mântuire” (Biserica) și, respectiv, „comunitatea de destin” (neamul), cei de „acasă” au șansa participării la o terapeutică „demitologizare” a „marii narațiuni” de legitimare a Bisericii Ortodoxe Române, fixată foarte frecvent în cadrele de referință ale unui naționalism narcisist, exhibat în mostre adesea penibile de obediență circumstanțială. Ce este și ce nu este BOR în raport cu statul român? - aceasta este întrebarea pusă frecvent de autor în partea centrală a cărții. Pentru distilarea unor răspunsuri, Teodor Baconsky invită la redescoperirea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
charismelor mucenicilor care, de-a lungul istoriei, au murit pentru Hristos, zidind trupul Bisericii. Epilogtc "Epilog" Numai primind aceste charisme ale Duhului, părintele Sofronie a putut culege materia primă pentru teologia sa exigentă. Fără aceste daruri, teologia devine un exercițiu narcisist și se inserează într-o acoladă a vanității. Pentru decenii, părintele Sofronie a preferat să-și împărtășească gândurile doar în intimitate, împreună cu asceții Athosului, prin corespondență sau viu grai. Doar la o vârstă înaintată părintele Sofronie și-a putut așterne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
celelalte componente ale personalității și, implicit, ale religiozității sale. Religiozitatea sa se mai numește și „moralistă”, pentru că se axează pe observarea legii în mod legalist, ignorând propriile sale limite. Este carent în a avea simțul gratuității. Privește toate în manieră narcisistă și perfecționistă. Afectivitatea sa îi alimentează o viziune idealizantă a religiozității, trăind și stări intense de scrupulozitate. Adesea, însă, acest tip de penitent poate îmbrăca și forma fariseică a formalismului religios. În confesional, el nu reușește să trăiască atitudinea de
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
femei, indică urmele numelui autorului în text. În același timp, este un semn al celei de-a cincea funcții a epigrafului care definește rolul citatelor la Djian: o funcție care denotă valoarea autorului, impactul numelui său și calitatea scriitorului. Epigraf narcisist în care autorul se vede prin ceilalți. Epigraful din 37,2° dimineața este scris de Richard Brautigan: M-a pus pe gînduri, dar nu pentru mult, căci de îndată m-am îmbarcat iar spre Babilon. Richard Brautigan Richard Brautigan s-
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
lista lui Valenstein, retragerea este definită ca deplasarea (removal) interesului sau afectului de la un obiect. Retragerea are două fațete: retragerea ocazionată de anxietatea ce poate fi atribuită conflictului în care interesul este demn de menținut și retragerea declanșată de exigențe narcisiste acute, de pildă, pe timpul bolii sau într-o perioadă de criză cum este graviditatea. Această definiție trebuie comparată cu aceea a retragerii apatice, dată în a doua parte a prezentului volum. Provenind din vocabularul juridic (în care desemnează decăderea dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
angoasă care le suscită. Astfel, refuzul ar fi utilizat în relație cu amenințări legate de teama de castrare și de pierderea obiectelor adorației. Din această perspectivă, cedarea altruistă a pulsiunilor instinctuale ar fi un mijloc specific de a învinge mortificarea narcisistă. În timpul dialogurilor deja evocate, Sandler (1985/1989) îi reamintește Annei Freud că trebuia elaborată o clasificare mai precisă decât cea din 1936, fapt care nu era deocamdată posibil, de bună seamă din cauză că specialiștii nu erau încă „pregătiți pentru așa ceva”. După
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
număr de 63 de pacienți (31 fiind diagnosticați cu schizofrenie, iar 32 având alte diagnostice) în prima săptămână de spitalizare a lor, periodic, pe toată durata internării. Pornind de la rezultatele obținute, autorii remarcă trecerea unei paciente schizofrenice de la apărări mai narcisiste la apărări afective și apoi nevrotice (într-o perioadă când era suficient de refăcută pentru a ieși din spital). Deși nu a fost niciodată validată în mod adecvat, Scala profilului eului a servit drept fundament pentru stabilirea altor ierarhii ale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
spre glorioasa autoimagine a zborului se construiește fulgurant, în acord și cu sensul primar al "achiziției": "Maxențiu era acum o biată făptură străvezie, un steag palid cu blazon, ce se clătina la orice suflu." Înlănțuite și ascultînd de logica reflexivă, narcisistă, a "amantului mistic", imaginile "plutirii" ("Se credea un înger și vorbea numai de zbor") contrastează în plan "obiectiv"(corespunzînd "realului" care-l include pe Maxențiu) cu necruțătoarea evidență. Prizonier, ca și Lenora, al unui pat de suferință, Maxențiu își redefinește
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
deznădejde un gest necugetat, îngreunător al stării ei principial insolubile. Cartea ar trebui să se numească Romanul omului care n-a înțeles că trebuia să o ia pe eroină în căsătorie." Există, pe de altă parte, o vanitate a situării narcisiste (în imaginar), drept centru al universului celuilalt. Gelozia însăși, ca suferință acerbă, are un revers ascuns, care face din naratorul proustian și din cei asemenea lui ființe care exaltă, în fapt, propriul eu. Dacă Proust tinde să "topească" într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mijloc de a ne iubi pe noi înșine. Dacă aceste produse nu sunt demne de iubit, suntem introduși într-un loc narcisistic unde pierdem din vedere munca însăși și ne concentrăm numai asupra nevoilor personale. Munca noastră preia din calitățile narcisiste atunci când nu reflectă sinele în suficientă măsură. Căutăm să reparăm narcisismul încercând să dăm strălucire realizării, să găsim satisfacții în recompense cum ar fi banii, prestigiul și celelalte podoabe ale succesului. Banii și munca sunt două elemente strâns legate. Desprinzând
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]