200 matches
-
astfel că Rupert se găsi cu restul de 20 de nave înconjurat de 30 nave neerlandeze: De Ruyter și divizia sa între "Royal Sovereign" (100), nava-amiral a lui Rupert, și divizia lui Chicheley, Aert van Nes și alte două nave-amiral neerlandeze înainte sub vânt de el și escadra zeelandeză a lui Banckert în spatele său în vânt. Susținut de "Royal Katherine" (82) sub Legge, Rupert coborî încet spre divizia lui Chicheley, într-o acțiune pe care neerlandezii o considerară o retragere din
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
doi amirali, Isaac Sweers și Johan de Liefde, și patru căpitani morți, iar un al cincilea căpitan (promovat la gradul de contra-amiral în timpul bătăliei) rănit mortal. Au fost trimise în port pentru reparații urgente cinci nave englezești și patru nave neerlandeze. Flota aliată a încercat apoi să se apropie de Scheveningen, dar din cauza vremii și a navelor avariate aflate în stare prea proastă pentru a continua campania navală, Prințul Rupert a fost constrâns să se retragă la 24 august pe Tamisa
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
Ruyter s-a îndreptat spre coasta Angliei pentru a provoca distrugeri și pentru a arăta de partea cui a fost victoria în ultima bătălie, dar vremea proastă l-a împiedicat la jumătatea drumului spre Tamisa și la 13-14 septembrie flota neerlandeză a intrat în porturi. După bătălie De Ruyter și amiralii săi au fost răsplătiți și aclamați în public, dar de cealaltă parte Prințul Rupert i-a acuzat pe francezi că nu și-au facut datoria în luptă. Istoricii pun lipsa
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
escadra franceză s-a întors la Brest și nu a mai colaborat cu englezii pe tot parcursul războiului. În ciuda încheierii indecise, bătălia a fost o victorie strategică clară pentru neerlandezi: a fost înlăturat pentru totdeauna pericolul invaziei de pe mare, porturile neerlandeze au fost deschide comerțului, iar Flota neerlandeză nu mai avea de luptat decât cu vremea pentru stăpânirea Mării Nordului. Geniul lui Michiel de Ruyter a salvat încă o dată Provinciile Unite, putându-se face o asemănare cu Bătălia de la Trafalgar când Nelson
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
și nu a mai colaborat cu englezii pe tot parcursul războiului. În ciuda încheierii indecise, bătălia a fost o victorie strategică clară pentru neerlandezi: a fost înlăturat pentru totdeauna pericolul invaziei de pe mare, porturile neerlandeze au fost deschide comerțului, iar Flota neerlandeză nu mai avea de luptat decât cu vremea pentru stăpânirea Mării Nordului. Geniul lui Michiel de Ruyter a salvat încă o dată Provinciile Unite, putându-se face o asemănare cu Bătălia de la Trafalgar când Nelson a scos similar din luptă avangarda inamică
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
Tratatului de la Westminster între englezi și neerlandezi la 9 februari 1674, după ce Carol al II-lea a fost obligat de Parlament să renunțe la acordul cu Ludovic al XIV-lea. Abia în 1781 se vor mai lupta între ele flotele neerlandeze și britanice. 86 nave de linie, 9 fregate (95 nave de război) cu 5.458 tunuri și 32.956 oameni, 3 fregate ușoare, 32 nave incendiare, c60 bărci lungi, flute, iachturi și alte nave mici (~200 nave in total) 60
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
, Prințesă de Orania-Nassau ("Catharina-Amalia Beatrix Carmen Victoria"; n. 7 decembrie 2003), este primul copil al regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos și al reginei Máxima. Este moștenitoarea tronului neerlandez în urma abdicării bunicii ei, regina Beatrix, și a urcării pe tron a tatălui ei, Willem-Alexander, la 30 aprilie 2013. Prințesa Catharina-Amalia s-a născut la 17:01 CET la 7 decembrie 2003 la spitalul Bronovo din Haga. A fost botezată
Prințesa Catharina-Amalia a Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/328525_a_329854]
-
nu constata vreo abilitate sau ambiție deosebită din partea lui Dirk pe măsură ce acesta creștea, ea și-a continuat regența asupra acestuia, până când fiul ei favorit, Floris să devină în stare să preia conducerea comitatului. Acest Floris, numit "cel Negru" (în limba neerlandeză: "de Zwarte") poseda acele calități care păreau să îi lipsească fratelui său Dirk. Floris s-a răsculat pe față împotriva lui Dirk și a fost între 1129 și 1131 recunoscut drept conte de Olanda de către, printre alții, regele Lothar și
Dirk al VI-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328676_a_330005]
-
9-28. C. Fluck și G. M. Vogelsang-Eastwood, "Riding Costume in Egypt: Origin and Appearance," Leiden, Brill, 2004. R. van de Velde-Lagendijk și G. M. Vogelsang-"Eastwood, Kanten mutsen uit Nederland/Dutch Lace Caps," Rotterdam și Gronsveld, Barjesteh, 2007 (în limbile neerlandeză și engleză). G. M. Vogelsang-Eastwood, "De Kleren van de farao", Amsterdam, De Bataafsche Leeuw, 1994 (catalog de expoziție, Muzeul Național de Antichități, Leiden, Olanda. Acest catalog a apărut de asemenea în daneză și germană). G. M. Vogelsang-Eastood, "For Modesty’s
Centrul De Studiu al Textilelor, Leiden () [Corola-website/Science/336930_a_338259]
-
de expoziție, Muzeul Național de Antichități, Leiden, Olanda. Acest catalog a apărut de asemenea în daneză și germană). G. M. Vogelsang-Eastood, "For Modesty’s Sake," Rotterdam, Barjesteh și Meeuwes, 1996 (catalog de expoziție; Muzeul Național de Etnologie, Leiden, Olanda; Ediție neerlandeză: Sluiers Ontsluierd). G. M. Vogelsang-Eastwood, "Tutankhamuns Dulap", Rotterdam, Barjesteh și Meeuwes, 1999 (cartea însoțește o expoziție internațională cu același nume). G. M. Vogelsang-Eastwood și L. Barjesteh, "An Introduction to Qajar Era Dress", Rotterdam, Barjesteh, 2002. Gillian Vogelsang-Eastwood și Willem Vogelsang
Centrul De Studiu al Textilelor, Leiden () [Corola-website/Science/336930_a_338259]
-
Bătălia navală de la Solebay sau de la Southwold Bay a avut loc la 7 iunie 1672 () între flota neerlandeză și flota combinată anglo-franceză și a fost prima bătălie importantă din Al treilea război Anglo-Neerlandez (1672-1674), care făcea parte el însuși din Războiul Franco-Neerlandez (1672-1678), în care Ludovic al XIV-lea a invadat Republica și a încercat să obțină controlul
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
și Amiralul Escadrei Roșii; Contele Jean d’Estrées, Viceamiralul francez din Ponant (adică din apele occidentale), era comandantul secund; Edward Montagu, Contele de Sandwich comanda Escadra Albastră. În absența Ducelui de York, Sandwich urma să fie comandantul flotei combinate. Planurile neerlandeze făcute la sfârșitul anului 1671 includeau organizarea unei flote de 72 de nave de linie (de 40 de tunuri sau mai mult) pentru anul următor. La sfârșitul lunii ianuarie acest număr a fost redus la 48, dar după atacul englez
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
dar au fost încetiniți de ceață și au ajuns la Dover abia la 15 mai, atunci când englezii ancorau lângă St Helens alături de francezi. Mai devreme în acea zi neerlandezii au capturat un crucișător englez, "French Victory" (38 tunuri), o captură neerlandeză din războiul anterior. Negăsind nici o urmă a englezilor la Downs, De Ruyter a întrunit un Consiliu de Război în care s-a decis să îi caute până la Insula Wight, dar aproape imediat apoi o navă daneză le-a dat vestea
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
de a li se alătura. Acest lucru a schimbat situația, deoarece înseamna că trebuie să lupte într-o mare inferioritate numerică, și De Ruyter a convocat un al doilea Consiliu, dar vremea proastă l-a amânat până pe 17 mai, flota neerlandeză rămânând la ancora în dreptul Dover-ului. Acest al doilea Consiliu a decis în unanimitate că ar fi o greșeală să dea bătălie oriunde în Canal departe de porturi prietene (doar porturile spaniole ar fi putut primi eventualele navele avariate) și că
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
York și-a păstrat poziția din vânt și a virat atunci când și neerlandezii au făcut-o pe la orele 21:00. Ambele flote au virat din nou pe la miezul nopții și conform lui Narborough se aflau destul de aproape pentru ca unele nave neerlandeze să poate deschide focul, dar la orele 3:00 dimineața când au virat din nou spre Nord-Vest ceața era groasă și au pierdut contactul. Înainte de prânz vremea s-a limpezit, dar vântul s-a întețit atât de mult încât nu
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
fi reușit să debarce la Haga, dezmembrarea Republicii s-ar fi înfăptuit în scurt timp. Din aceste considerente și sub influența comisarului flotei, Cornelis de Witt, Michiel de Ruyter a trebuit să renunțe temporar la principiul de acțiune al flotei neerlandeze adoptat pe parcursul întregului război: în fața superiorității numerice constante a adversarului, să se țină în preajma bazelor sale, în ape mici, la 5-6 mile de coastă, unde nu ar fi putut fi silită să angajeze lupta și, prin prezența ei, să împiedice
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Mării Nordului fără să știe unde s-a dus inamicul. Planul său era de a da lupta având avantajul vântului, dar dacă trebuia să accepte lupta în vânt, să o facă în aproprierea propriei coaste. La 6 iunie două dintre navele neerlandeze de cercetare s-au întors cu vestea că aliații se aflau la ancora la Sole Bay. Atunci vântul sufla dinspre Est și îi permitea să atace dintr-o poziție din vânt. A virat imediat spre Sole Bay și a apărut
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
a doua zi). Căpitanul său, John Cox, l-a asigurat că nu exista nici un pericol de atac mai devreme de o zi sau două, deoarece York abia sosise fără nici o veste despre inamic, în timp ce nava de poștă trecuse pe lângă flota neerlandeză aflată la ancoră lângă Goeree "cu o seara înainte". El a scos în evidență faptul că încă o zi sau două la ancoră lângă țărm va permite flotei să termine aprovizionarea cu apă și mâncare, în timp ce aceiași operație ar avea
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
gata de luptă: o parte din echipaj era pe uscat, șalupele aduceau provizii iar punțile de tunuri erau aglomerate. Apropierea inamicului a fost semnalată prima dată de fregata franceză "Eole", cea mai sudică dintre cercetași, dar se pare că flota neerlandeză se apropria dinspre Nord-Est, vântul suflând dinspre Est-Sud-Est sau Est prin Sud și era foarte slab. Direcția vântului este mai importantă decât de obicei datorită diferenței de opinie dintre aliați dacă să ia marea cu murele la babord, cum au
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
fi avut loc de manevră. De altfel există câteva jurnale oficiale care menționează că "Royal James" și "Victory" au urmat un curs spre Nord-Est. Flota aliată includea 74 nave de linie de 40 de tunuri sau mai mult, iar flota neerlandeză 62 . Aliații aveau astfel o superioritate numerică de 7 la 6 și de armament 6 la 5, navele lor fiind în medie mai grele. Din punct de vedere al calibrului tunurilor și al concentrării puterii de foc dezechilibrul era și
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
în considerație implicațiile ei. Singura înregistrare a vreunui ordin legat de acest subiect a fost cel dat lui Harman, contra-amiralul său, de a "conduce avangarda escadrei sale și să se țină după albaștri", inversând astfel ordinea naturală a flotei. Flota neerlandeză s-a apropiat dinspre Nord-Est sau Est-Nord-Est în linie transversală cu navele detașate și navele incendiare înaintea corpului principal. Van Ghent a întors în vânt și s-a apropiat cu vântul în tribord asupra Escadrei Albastre; De Ruyter a făcut
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
putut strânge îndeajuns vântul, un duel mai dârz de artilerie a avut loc numai spre coada liniilor unde navele "Superbe" (Des Rabesnières) și "Sage" (Tourville) au angajat cea mai dură luptă. Însă eșecul apropierii trebuie să fie atribuit în principal neerlandezilor. Francezii nu ar fi putut vira mai mult de 8 grade în vânt iar navele lor se adânceau mai mult în apă decât cele ale lui Banckert; dacă acesta ar fi vrut cu adevărat să ducă lupta de la mică distanță
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
ambele ratându-și ținta, deși una aproape că a reușit să îi dea foc navei "Henry" 82, aflată la pupa lui Sandwich. Între timp Sandwich i-a trimis ordine lui Jordan să atace și să urce în vânt față de avangarda neerlandeză, apoi să vină în ajutorul lui. De fapt Jordan a anticipat acest ordin, dar odată ce a ajuns în vânt față de inamic, a rămas acolo și a continuat spre Sud fără să facă prea multe pentru a îl elibera pe Sandwich
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
rămas acolo și a continuat spre Sud fără să facă prea multe pentru a îl elibera pe Sandwich. Pe de altă parte, Kempthorne, cu a treia divizie a Escadrei Albastre, a trecut sub vânt de "Royal James" luptând cu divizia neerlandeză corespunzătoare, și s-a mulțumit să trimită doar o barcă "ca să vadă cum stă situația". În acest moment Brakel, care s-a distins la Medway în 1667, a executat manevra curajoasă de a-și aduce nava sa "Groot Hollandia" cu
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
de către Richard Haddock, capitanul său, pe motiv că "Royal James" a pierdut deja atât de mulți oameni încât nu s-ar mai putea lipsi de o forță suficientă de abordaj fără să slăbească focul astfel încât să încurajeze și alte nave neerlandeze să se aproprie la abordaj. Van Ghent a făcut chiar acest lucru; el intenționa să treacă pe la pupa lui "Royal James" și să o abordeze de la babord, dar datorită lipsei vântului nu a reușit să ajungă acolo și a trebuit
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]