813 matches
-
poezie dedicată poetului Ion Șiugariu: „UNUI POET CĂZUT”: În tine doruri de sat veghează/ Întinse peste dealuri în Carpați. / Neîmplinit ți-e dorul, e o vrajă/ Departe ești, soldate, de-ai tăi frați./ Căci alba poartă te așteaptă iară/ În nemișcarea zodiilor reci./ Nu ți-ai uitat cărarea către țară/ Și vrei să-ți dormi aici somnul de veci. / Aș vrea să-ți împletesc cununa/ Din floarea care încă n-a-nflorit, / Dar peste toate se așează bruma/ Durerilor de veci
SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI 1 DECEMBRIE 2016 LA ZVOLEN ÎN SLOVENIA [Corola-blog/BlogPost/92941_a_94233]
-
a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București. Iar gândul acesta nu-i o propunere directă și nici explicită, ci doar sentimentul de „vină” că, din când în când, tu te foiești pe scaun, în timp ce personajul de pe scenă este „condamnat” la nemișcare. Mihai Călin, în rolul Cera reușește, prin talentul său, să umple scena, chiar dacă, toată piesa, stă în aceeași poziție - culcat pe spate, cu teama că orice mișcare greșită poate declanșa mina - fatală personajului pe care îl interpretează. Că Richard Bovnoczki
„NO MAN’S LAND” – TNB / MIHAI CĂLIN: „PERSONAJUL SUNT EU, ÎNTR-O SITUAȚIE IMAGINARĂ” [Corola-blog/BlogPost/93412_a_94704]
-
început să croiască în dreapta și în stânga cu strujanul, de sărea miezul din el. Iar noi? Ca niște guzgani opăriți săream peste bănci, pe sub bănci, așezându-ne smeriți, cu mâinile la spate, fiecare la locul lui, ca și când în poziția asta de nemișcare am împietrit de ore întregi, așteptând cu dor și jale să îmbucăm feliile de învățătură pe care nimeni nu ni le oferea. Doamne, cât de însetați de învățătură mai eram după loviturile de strujan! Însetați și înfometați. În câteva secunde
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
se pierdea În Întunericul din Înalt. Parcă Încercau să lumineze o figură din fața lor: un bărbat Înalt, indiferent la agitația celorlalți. Stătea cu capul Îndreptat spre naos, ca și când ar fi scrutat În tenebre, așteptând sosirea cuiva. Era ceva nefiresc În nemișcarea lui. Parcă un lințoliu Îi acoperea trăsăturile, făcându-le nediferențiate. Bărbatul stătea În picioare, cu mâinile Împreunate la spate. Dante era stupefiat. Pe chipurile zbirilor care se Înghesuiau Împrejur Își citea propria incredulitate. Bărbatul părea să fie, În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar genunchii ușor flexionați, ca și când s-ar fi pregătit să facă un salt. Capul și grumazul erau acoperite cu un strat de var care Îi reproducea În mod grosolan fizionomia. Dante Își reprimă instinctul de a-i sări În ajutor: nemișcarea sa nega faptul că ar fi putut exista, În el, măcar o scânteie de viață. Mâinile legate de stâlp și rigiditatea stratului de tencuială, care se Întărise, Îl mențineau Într-o poziție dreaptă, puțin aplecat În față, aidoma unei macabre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
odaia unei femei. Poetul era Îngrozit la gândul că cineva ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă de nemișcare absolută, femeia Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă Îl fixă pe Dante, care, dimpotrivă, se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui trebuie să fi știut de asta. — Îl vezi? strigă iar Bargello. Masa de pânze Împiedica perspectiva. Dante spera că idiotul acela va tăcea, permițându-i să audă câte ceva. Uscătorul era cufundat În nemișcarea cea mai deplină, cu excepția freamătului ușor al pânzelor. Probabil că arhitectul prevăzuse niște deschideri, dispuse În așa fel Încât să genereze curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte căi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prin mine ca printr-un obiect de sticlă, deși avea ochii fixați Într-ai mei (am constatat atunci cât Înțeles poate avea expresia „ochi de mort”...), și m-a Întrebat cu vocea Înghețată Într-o ură pură și dură ca nemișcarea sticloasă a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut articula nici o vorbă, am scos cartea de identitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
are un aer tensionat, plin de nerăbdare. Aici oamenii se află Într-o casă a lor care nu este pentru nimeni acasă și de fapt aceasta e lumea. Un peisaj care rămîne mereu pe loc Într-un timp trecut În nemișcare, uitat acolo ca un burlan care nu reține nimic, un burlan prin care se scurge planeta. O mulțime gălăgioasă, pestriță, chipuri neasemănătoare ce se reînnoiesc fără Încetare corpuri palide, corpuri cu pigmenți, galbene, negre, alungite, rotunde, Într-o continuă vibrație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
comun al acestuia din urmă. Sortit să fie unul dintre cei mai importanți conducători ai umanității, Ionel revine încet, dar sigur la starea de reverie din care tocmai fusese trezit cu brutalitate. Ochi săi lunecă în gol, amorțind într-o nemișcare vecină cu neființa. Noi știm, însă, că numai extraordinarul presentiment imposibil de formulat al unei situații fabuloase în care va ajunge și de care va depinde soarta întregii omeniri îl poate face pe Ionel să fie astfel. Incapabil de cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fac simțită prezența chiar aici și-acum, am să intervin cât ai clipi, chiar dacă nu am fost nicicând prezent la această scenă. Repede, repede, am să deschid geamul camerei în care mă aflu, chiar și cu cioturile mele înțepenite-n nemișcare și pline de sânge, pentru a-l opri să-și aducă planul macabru la îndeplinire. Da, așa am să fac, chiar eu am să salvez omenirea de la dezastrul ce va urma, chiar eu! Acum, haide, mai repede, deschide-te odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sania, și Zinocika a încuviințat ca un copil, cu ochii strălucitori și țuguindu-și gurița. Birjarul era așezat în profil, sprijinit de partea din față a saniei, curbată ca un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
imobile de parcă ar aștepta o lovitură. Stau la masă. Cu cât stau mai mult, cu atât sunt mai rigid, cu atât mai greu îmi este să mă mișc din loc. În această noapte a cocainei, întregul corp ba încremenește în nemișcare, și atunci mi-e greu să mă urnesc, ba face mișcări smucite, și atunci mi-e greu să mă opresc: pe stradă, cu Mik, a fost greu să fac doar primii pași, apoi totul a început să se miște convulsiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de pustiu, de parcă un farmec ar fi oprit acel du-te-vino al mulțimii care, la orice oră a zilei, se revărsa pe sub arcade. Doar țâșnirea iute a câte unui șobolan care fugea sau umbra câte unui câine vagabond mai curma acea nemișcare bolnavă. Era o tăcere perfectă, curmată doar de strigătul unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o suprafața de sticlă În cealaltă. Iată razele despre care vorbește al-Kindi. Lumina a alergat de la o oglindă la cealaltă! - Greșești! Cercul de străfulgerări din jurul nostru a apărut la unison, nu gradat. Dovadă nu a mișcării, ci a eternei sale nemișcări. Omniprezentă și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul mecanismului. Axul dințat Începu să se rotească, la Început lent, iar mai apoi din ce În ce mai iute. Își apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Acasa > Eveniment > Comemorari > MASA TĂCERII Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 340 din 06 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Masa tăcerii În valea amintirii când te duci Cu pas neauzit, șovăitor, Te-ntâmpină puzderie de cruci Impunătoare-n nemișcarea lor. E somnul întru moarte-al răstignirii, E vălul moale al căderii serii. Narcisele, cicoarea, trandafiri Închipuie o masă a tăcerii. Potirul cu otravă și venin, Cât de fierbinte ne-am ruga, nu trece, Iar prin văzduhul de miresme plin
MASA TĂCERII de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364495_a_365824]
-
îmbrăcat cu furou de mătase, m-am pieptănat, m-am parfumat și m-am făcut frumoasă, M-am dat la perete, ca în pat loc să-ți fac, m-am desfăcut ca floarea, ca nufărul pe lac și stau în nemișcare cu ochii în tavan doar, doar, o s-apari. Dar sună telefonul și-mi spui cu glas rece că n-ai chef să mă vezi și dorul îmi va trece și, ca și cum luna degeaba a apărut, să iau un somnifer și
CAI VERZI PE PEREŢI de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364534_a_365863]
-
Treceam oftând după secunda timpurie Nu-nțelegeam că timpul e un fluviu de nisip Și orele acestea, fragile frunze de hârtie Ori păsări albe fără formă, fără chip. Efodul timpului stă orbitor și nemișcat Pulverizând sitemele vidate și alpestre În nemișcarea mută e cerul înstelat Rotindu-se încet peste înzăpezite creste După incandescentul eon zburam în cercuri exilate Sub focul orb, străin, al aurorei boreale Se mistuiau milenii în clipe resemnate Uranian eterul se desfăcea în largi spirale. Referință Bibliografică: Efodul
EFODUL TIMPULUI de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364549_a_365878]
-
o nouă zi/ ale cărei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate.../ O nouă zi/ la fel de/ veche...” Asemenea lui Nichita Stănescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent, în versurile sale, pe vizual. În poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitate în nemișcare;/ sticle/ în care/ nisipul/ curge numai/ o/ singură/ dată/ și numai/ într-un/ singur/ sens” amintește de picturile lui Salvador Dali. Poeta înțelege, la fel ca și Nichita Stănescu, în „Cu o ușoară nostalgie”, zădărnicia luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei
UN UNIVERS POETIC SUB SEMNUL ARMONIEI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364521_a_365850]
-
Pentru că fluturii sînt blînzi și moi Iar petalele plutesc pe un cer de zăpadă Și nici o clipă nu privesc înapoi Mă oglindesc doar în ferestrele zilei Că arborii ce noaptea sînt cu mult mai grei Încremeniți în propria lor eternă nemișcare Cînd eram tînăr credeam că viața Nu are nici o valoare Zilele se scurgeau printre picioarele iubitelor mele Iar eu zburdam că un bondar din floare în floare Acum am mai îmbătrînit puțin Amintirile au început să mă copleșească Iarbă parcă
SE PREGATESC COPACII SA INFLOREASCA IARA de IOAN LILĂ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361513_a_362842]
-
Silvica aduse un ”șprițache”domnuluiGigi, care se răsturnase pe canapea. -Ia ”băiețelu”, să te răcorești! Băiețelu’ întinse alene mâna și azvârli pe gât paharul dintr-o înghițitură: a-haa! Acum pot și eu să respir! După un sfert de ceas de nemișcare și tăcere, cu ochii fixați în tavan, domnul Gigi a sărit ca ars: -Aoleu! Tu m-ai arestat aici cu “șprițache”și eu pierd serialul. Dacă mă mai ții, pierd și jurnalul. Gata, am plecat! Tu nu vii? -Eu mai
FRAGMENT 2 DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1374 din 05 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362754_a_364083]
-
un alt basm, din fulger fulguia misterul, de ce din fulger, știe el , Messerul, magistrul în Cabala și-n sanscrită, el a văzut un fulger într-o criptă, vorbea cu cineva din altă lume, noi suntem fulgere venite din genune, față de nemișcarea aparentă, trăim o clipă rece ori ardentă, așa cum fulgerul din depărtare nu ne-atinge, în timp ce altul, fulgerat, se stinge, precum și tunetul, în zări, pare o notă de jale dintr-o jale monocordă, iar tunetul de lângă noi ne înspăimântă, să spună
VANITAS de BORIS MEHR în ediţia nr. 1149 din 22 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362812_a_364141]
-
m-aș mai întoarce, măcar pentr-o clipire, Să mă arunc năvalnic în marea de iubire Ce a pulsat în trunchiul acum cu scorburi multe Pe care numai vântul mai stă să le asculte. Simțind cum mă cuprinde în lanțuri nemișcarea Și cum se furișează cu pași mărunți uitarea, Deși mă resemnez la tot ce e lumesc, Naivă libertate, eu totuși te doresc! Referință Bibliografică: NAIVĂ LIBERTATE / Mihaela Alexandra Rașcu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1376, Anul IV, 07 octombrie
NAIVĂ LIBERTATE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362396_a_363725]
-
târzie. Când luna ascunsă undeva într-un nor trecător dar zăbovit o clipă în curiozitatea ei să vadă oamenii, când norul nu s-a mai mișcat ca altă dată și oamenii din jur au împietrit rămași ca statuile antice în nemișcarea eternului. Doar muzica se auzea și dansul continua să lase miscările lascive spre dorințele clipei marturisătoare a luminii ce sta înainte. Dacă tangoul ar fi schimbat ritmul, atunci magia momentului s-ar fi răzbunat pe toți și oamenii din jur
PRIMUL TANGO CU EL de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362415_a_363744]
-
magia momentului s-ar fi răzbunat pe toți și oamenii din jur ar fi fost iremediabili cuprinși de salbaticia atletica a unui ritm. Dar ritmul purtat de alte trăiri a întărziat anume. Si oamenii au amuțit încă o vreme în nemișcarea lor. Si totul ar fi fost altfel, dacă... Dar ce minune să nu se stingă vraja și magia timpului să rămână neîntinată. Primul tango, primul sarut, și seara aceea. Ea încă există, magia e încă aici, cu noi, în suflet
PRIMUL TANGO CU EL de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362415_a_363744]