213 matches
-
hebben și zijn [zein] din limba neerlandeză, precum și have și v(re din daneză. Situația urmează același model în cazul limbilor franceză și italiană din familia romanică, care uzează de aceleași auxiliare și la aceleași timpuri, acestea fiind și limbile neolatine ce atestă la nivelul lexicului o însemnată pondere a adstratului germanic. Pentru redarea timpului viitor, idiomurile germanice prezintă mai multe tipuri, uneori cu situații complexe în interiorul aceleiași limbi. Germana prezintă sub acest aspect situația cea mai simplă, deoarece uzează de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
urmă, -less, este un sufix al privațiunii, realizînd antonime ale cuvintelor-bază, și are corespondente în toate limbile germanice: germ. -los, neer. -loos, dan., norv. -løs, sued. -lös. Uneori, construcțiile realizate cu aceste sufixe au corespondente romanice cu prefixe negative, limbile neolatine neavînd sufixe negative, dar sînt suficiente cazuri în care pot fi redate prin perifraze sau prin derivate cu prefix în aceste limbi: engl. debtless rom. lipsit de datorii, engl. homeles rom. fără casă, fără adăpost, neer. moederloos rom. orfan de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de fapt multe tendințe comune care le caracterizează pe toate. Limbile romanice au păstrat în mai mică măsură decît cele germanice trăsăturile sintetismului în sistemul de formare a cuvintelor și recurg mai mult decît ele la împrumuturi. De aceea, limbile neolatine, între care franceza se remarcă în mod deosebit, absorb din alte limbi, îndeosebi din greacă și din latină, elementele necesare în evoluția cunoașterii și a exprimării, pe care le pot oferi apoi altor limbi europene. Pe de altă parte, această
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și mîndria originii romane au generat, pe terenul culturilor reprezentate de toate limbile romanice, curente latiniste, cărora li s-au opus apoi orientări ce vizau temperarea receptării elementelor din latină sau reîntoarcerea la formele latine în cazul elementelor moștenite. Adstratul neolatin al limbilor romanice Lexicul limbilor romanice s-a îmbogățit și prin împrumuturi de la una la alta, atît la nivel popular, prin contactul dintre populații (în cazul celor occidentale), cît și la nivel literar. Importanță deosebită are împrumutul realizat pe cale cultă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
puțin nouă limbi romanice, la care se adaugă 260 care se folosesc în cel puțin cinci limbi. Numărul împrumuturilor panromanice luate din latina savantă (direct sau indirect) este și el foarte mare, reprezentînd fondul de bază al modernității limbilor literare neolatine 85. Receptarea împrumuturilor pe cale cultă din latină reflectă, pe de o parte, afinitatea cu latina, care ușurează, în cazul limbilor romanice, integrarea lor, iar, pe de altă parte, o deosebire structurală față de latină, manifestată prin reticența limbilor romanice în a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și deosebită în raport cu sistemele celorlalte limbi romanice, încît, din perspectivă tipologică, limbile care descind din latină alcătuiesc două grupuri distincte: tipul francez și tipul romanic propriu-zis, care cuprinde celelalte limbi romanice. Ca atare, deși există o mare unitate a idiomurilor neolatine, franceza modernă reprezintă o situație aparte din punct de vedere tipologic. Ceea ce particularizează această limbă nu se înscrie însă în modelul general de evoluție de la latină la romanitate, încît nu se poate spune că franceza reprezintă o treaptă mai înaintată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și împrumutate în limbile romanice Fiind moștenitoare ale fondului lexical latin, limbile romanice au în vocabularul lor fundamental elemente cu originea în limba latină, dar care au cunoscut transformările specifice evoluției de la latină la romanitate ce caracterizează istoria fiecărui idiom neolatin. În momentul constituirii limbi-lor literare romanice, asemenea elemente au fost preluate de la nivelul popular al limbii la cel literar, rămînînd de cele mai multe ori o corespondență de formă și de conținut între cele două niveluri. Limbile literare romanice însă au avut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de apariția conștiinței romanice care este în relație cu constituirea și dezvoltarea limbilor romanice ca limbi de cultură. Sub acest aspect, studiul limbilor romanice reprezintă etapa premergătoare a științei moderne a limbii, etapă în care reflecția lingvistică vizează înscrierea limbilor neolatine pe drumul lor spre afirmarea ca limbi ale culturii de erudiție. Autorii de gramatici și de retorici, dintre care unele au avut o mare circulație în teritoriile romanice apusene, au făcut cercetare lingvistică în spiritul tradiției formate de vechile limbi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Evului mediu ca limbă de cultură, astfel încît, între limbile romanice, rezultate din evoluția latinei populare și limba administrației, a cultului și a culturii dispăruse orice corespondență, fapt resimțit tot mai mult ca o piedică în dezvoltarea firească a popoarelor neolatine, căci orice acces la cultura de erudiție era condiționat de însușirea prealabilă a limbii latine. În aceste circumstanțe, popoarele romanice din Apusul european s-au văzut în situația de a renunța la latină ca limbă a culturii și de a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pot avea un efect prea important, deoarece limba literară creată de învățații Renașterii în frunte cu Dante Alighieri pe baza subdialectului florentin al dialectului toscan s-a impus definitiv și reprezintă limba literară a tuturor italienilor. Ca în toate țările neolatine vestice însă, datorită unei baze dialectale înguste, limba literară italiană reprezintă de fapt pentru majoritatea vorbitorilor de limbă italiană o a doua limbă, așa cum altădată latina reprezenta limba de cultură diferită de limba populară. De aceea, între limbile literare romanice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lumii. Mică enciclopedie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981 Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbilor romanice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989 Simenschy, Th., Ivănescu, G., Gramatica comparată a limbi-lor indoeuropene, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981 Tagliavini, Carlo, Originile limbilor neolatine, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977 Tănase, Alexandru, Cultură și civilizație, Editura Politică, București, 1977 Thiesse, Anne-Marie, Crearea identităților naționale în Euro-pa. Secolele XVIII-XX, Polirom, Iași, 2000 Tomescu Baciu, Sanda, Velkommen. Manual de conversație în limba norvegiană, Polirom, Iași, 2006
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Banat) s-au opus introducerii grafiei latine în scrierea limbii române, chiar spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, după ce, mai mult de un veac, se demonstrase necesitatea firească de a se folosi o astfel de grafie în cazul unei limbi neolatine. 27 Este criticabil faptul că politicienii, diplomații și intelectualii români nu au avut în vedere acest teritoriu de veche tradiție românească în perioada realizării României Mari. 28 Vezi și R. A. Budagov, Introducere în știința limbii, Editura Științifică, București, 1961, p.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
superioară; Facultatea de Litere: B.P. Hasdeu, decanul Facultății; I. Zalomit, filologie comparată; B.P. Hasdeu, istorie română; Ep. Francudi, literatură greacă; I. Cernătescu, istorie universală; N. Quintescu, literatură latină; Gr. Tocilescu, istorie veche și epigrafie; D.I. Crăciunescu, psihologie; G.I. Frolo, literatură neolatină; T. Marinescu, logică; Facultatea de Drept: Ar. Pascal, decanul Facultății; Ar. Pascal, drept civil; C. Boerescu, drept civil; G. Cantili, drept penal și procedură; Al. Vericeanu, economie politică; Al. C. șendrea, procedură civilă; G. Danielopolu, drept roman; N. Crătunescu, drept
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
XVI-lea, București, 1968, și o versiune rezumată În franceză: Brève histoire de la langue roumaine dès origines à nos jours, Haga, 1973. Pentru integrarea limbii române În familia limbilor romanice, este prețioasă sinteza lui Carlo Tagliavini, Le Origini delle lingue neolatine, ediția a VI-a, Bologna, 1972; În românește: Originile limbilor neolatine, București, 1977. 11. B.P. Hasdeu, În „Introducerea“ la Etymologicum magnum Romaniae, vol. I, București, 1886. 12. În privința fondului oriental al limbii române, lucrarea de referință Îi aparține lui Lazăr
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
histoire de la langue roumaine dès origines à nos jours, Haga, 1973. Pentru integrarea limbii române În familia limbilor romanice, este prețioasă sinteza lui Carlo Tagliavini, Le Origini delle lingue neolatine, ediția a VI-a, Bologna, 1972; În românește: Originile limbilor neolatine, București, 1977. 11. B.P. Hasdeu, În „Introducerea“ la Etymologicum magnum Romaniae, vol. I, București, 1886. 12. În privința fondului oriental al limbii române, lucrarea de referință Îi aparține lui Lazăr Șăineanu: Influența orientală asupra limbii și culturii române, 3 volume, București
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de ani. În contextul schițat în paginile acestea, o serie de constatări se conturează în mod firesc: -Românii - locuind dintotdeauna în spațiul geografic carpato-danubiano-pontic, unde și-au constituit și primele state de sine stătătoare după rosturile timpurilor -, vorbind o limbă neolatină și având o cultură diferită de cea a masei slave așezată în jurul spațiului lor geografic, au fost de-a lungul secolelor una dintre țintele predilecte ale Imperiului rus, cel puțin de la Petru I încoace. -Toate momentele cardinale din evoluția istorică
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
din comună, program cultural variat. Recitalul de poezie a fost susținut de Leonida Lari, Vasile Năstase, Agnesa Roșca, Vladimir Rusniac (Basarabia), Ionel Stoic, Vasile Barbu (Voivodina), Adina Popa și Ada Gârțoman (Iași). La Muzeul Unirii au vorbit despre cultura popoarelor neolatine: Acad. Prof. C. Ceopraga, Prof. I. Apetroaie, Asist. Anca Rusu, Prof. Liviu Leonte, Prof. Al. Vasiliu. Prof. C Tofan a pregătit expoziția de icoane pe sticlă iar un grup de elevi de la Palatul Copiilor și Clubul CFR au susținut un
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
sunt considerați țigani și noi trebuie să le atribuim la statistică naționalitatea pe care ei o declară! Altfel e rasism!” Dalmații ocupau În Evul Mediu Întregul litoral adriatic și populau numeroasele insule apropiate. Limba dalmată astăzi dispărută era un indiom neolatin, anterior venetei, ca o continuare directă a latinei. Este remarcată de Cruciați În secolul al XII-lea În orașele Segna, Bar, Kotor, Zadar, Split, Dubrovnik. Ultimul vorbitor al limbii dalmate a fost Înregistrat În insula Veglia, Antonio Udina (Barbur) care
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
celor mai mulți profesori universitari. Și iată că acum, pe acest om curat, cel mai bun istoric al Românilor pe care l-a avut până acum știința românească, bun cunoscător al tuturor limbilor slave și a nu știu câtor limbi germanice și neolatine, fără să mai amintesc de limbile clasice, muncitor pasionat, vorbitor admirabil și autor al celor mai bune lucrări din domeniul istoriei naționale publicate în ultimele decenii, infamia contemporanilor se pregătește să-l condamne drept criminal de război... Niciunul dintre istoricii
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
apărat caracterul vechi tradițional al limbii și literaturii, împotriva latinismului și a franțuzismului. Atunci tradiția literară moldovenească își va găsi un aliat în literatura și limba populară. Alexandru Russo spune: " Cercetez literatura și dau de o amestecătură indigestă de limbi neolatine, de o sumă de idei luate fără nici un sistem de la străini și prin urmare nu-i găsesc nici un caracter original. Unde este dar romînismul? Unde să-l caut pentru ca să-mi fac o idee exactă de geniul romîn? 1 C. Negruzzi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
aces-te "sisteme" 3 care ne-ar putea face să ne pomenim cu două limbi: una în Ardeal și alta aici4. Și anume: în Ardeal o limbă creată prin concesii făcute arhaismelor și aici o alta, creată prin concesii făcute limbilor neolatine moderne. El chiar observă că, grație acestor sisteme - și contribuind și provincialismele, ca și lipsa de comunicații intelectuale -, gazetele unei provincii au ajuns să nu fie înțelese în celelalte provincii 5 . Dar Odobescu, să nu uităm, e muntean, și ca
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
H.[ildebrand] (28.XI.1878, București - 29.I.1923, București), poet și traducător. Este fiul profesorului Giovanni Luigi Frollo, titular al Catedrei de istorie a literaturilor neolatine de la Universitatea din București, autor al primei gramatici a limbii italiene în românește. Vrând să devină preot, F. studiază între 1889 și 1899 la seminarele catolice din București și din Iași. Apoi, schimbându-și gândul, pleacă la Roma, unde se
FROLLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287095_a_288424]
-
Craina. „Imperialismul” lui C., observă I. Negoițescu, „nu depășește hotarele Daciei ideale”, având totodată o valoare „pur metaforică”. Bard al românității năpăstuite, C. este și unul al romanității. Canto a Ramón Lull (1952) și Rapsodia iberică sunt imnuri închinate sufletului neolatin, dar și îndemnuri către romanitatea occidentală de a nu-și uita sora din insula răsăriteană. În rest, maniera rămâne aceeași ca în „rapsodiile” mai vechi. Ceea ce impresionează, în prima linie, la d. Cotruș, e intemperanța verbală; lipsită adesea de rimă
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
retoricii antice, precum și diferitele faze ale imitației propriu-zise de la copierea servilă la emulația cu modelele tradiționale. Teoretizează modalitățile de manipulare ale unor atare modele în sensul manierismului literar și în sens politic. A scris și despre anumiți autori antici, medievali, neolatini, priviți sub raportul calității lor retorice sau poetice, al relației cu modelele urmate. SCRIERI: Eroi politici ai Antichității. Modele ideologice și literare, București, 1976; Imitatio et tractatio. Die literarisch-rhetorischen Grundlagen der Nachahmung in Antike und Mittelalter, Tübingen, 1994; Alexander bifrons
CIZEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286290_a_287619]
-
tipărite din manuscrisul Despre știința stihiilor. Ele au apărut însă într-un volum, fără autor, tipărit cu titlul Hrisun Engolpion (1816). Pe plan lingvistic, traducerea probează o etapă de tranziție în lexic, unde apar, alături de cuvinte turcești și grecești, neologisme neolatine. SCRIERI: Despre știința stihiilor, în Hrisun Engolpion, Iași, 1816, reed. fragm. în Duțu, Coordonate, 261-275. Repere bibliografice: Iorga, Ist. Bis., 190-193; N. Iorga, Francmasoni și conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. VIII, 1927-1928; Al.
GHEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287251_a_288580]